Mesajul Învierii pentru locuitorii din Papua Noua Guinee

Se pare că mesajul învierii, repetat an de an cu tot mai puţin entuziasm de unii slujitori bisericeşti, nu mai are ecoul de altă dată în sufletul neamului nostru românesc. Învierea Domnului a devenit o simplă sărbătoare creştină, a cărei semnificaţie se reduce la un set de ritualuri (presărate uneori cu elemente păgâne) ce golesc acest eveniment istoric de conţinutul său spiritual. Astfel, asistăm în aceste zile la derularea unui proces spiritual straniu care indică, mai degrabă, o întoarcere a ţării noastre spre păgânism.

Cea mai puternică dovadă adusă în sprijinul acestei informaţii este faptul că cei mai mulţi dintre români nu mai cred în sensul literal al învierii. Pentru ei, sărbătoarea învierii se rezumă la un simplu gest de aprindere a unei lumânări într-un cadru ritualistic. Oricâte emoţii ar induce un asemenea ritual tradiţional, fără o credinţă puternică în ceea ce a făcut Dumnezeu pentru noi prin învierea lui Hristos, viaţa noastră spirituală nu este altceva decât o „moarte cosmetizată”. Sufletul nostru secătuit de lipsa credinţei în Înviere, moare pe zi ce trece până ce se cufundă în moarte eternă, dacă nu apelăm la Hristos pentru a ne smulge din acest proces funebru. Fără El, ne îndreptăm spre iad cu lumânarea în mână!

Din dorinţa de a introduce o nouă provocare pentru aceşti călători sumbri, aflaţi pe drumul spre moarte eternă, am ales să descriu aici entuziasmul unor oameni care au aflat, pentru întâia dată în viaţa lor, despre Înviere. Este vorba despre locuitorii unui trib din Papua Noua Guinee ce au avut, recent (1991), posibilitatea să citească în limba lor adevărul Biblic despre Învierea lui Hristos.

Povestea fascinantă despre aventura traducerii Scripturii în limba acestui trib din Papua Noua Guinee este redată de Neil Anderson în cartea sa (tradusă şi în limba română), Temeiul tuturor lucrurilor (Cluj-Napoca: Aqua Forte, 2004). Reacţia oamenilor din aceste ţinuturi păgâne uitate de timp (dar nu şi de Dumnezeu), redată de autor cu atâta îndemânare, constituie, cred, o mărturie vie a modului în care Adevărul despre Înviere îşi găseşte locul potrivit în viaţa umană.

Este fascinant modul în care locuitorii acestui trib din Folopa (Papua Noua Guinee) ajung să descifreze mesajul Evangheliei, tradus (adeseori cu multe dificultăţi) în limbajul lor şi adaptat înţelegerii lor culturale. Cum s-ar putea traduce, de exemplu, pasajul din
Luca 11:11:
„Cine este tatăl acela dintre voi, care, dacă-i cere fiul său un peşte să-i dea un şarpe în loc de peşte?”
când pentru băştinaşii Folopa atât peştele cât şi şarpele constituie o delicatesă culinară? Evident, pentru a reda sensul originar al comunicării Mântuitorului din acest context, traducătorii Bibliei au folosit alt fel de conexiuni care să-i facă pe locuitorii acestui trib să se bucure de faptul că Tatăl nostru ceresc le poartă de grijă într-un mod providenţial şi suveran.

Ce mare a fost bucuria băştinaşilor Folopa când au citit în Biblia lor acest verset care suna cam aşa:

„Cine este tatăl acela dintre voi, care, dacă-i cere fiul său un peşte să-i dea un şarpe viu dintre aceia care, atunci cand muşcă, îi omoară pe oameni?”.

Deodată, cuvintele acestea au rezonat cu înţelegerea lor culturală (ei ştiu că există şerpi care dacă nu sunt vânaţi cu grijă pot ucide) şi au înţeles, astfel grija şi bunătatea Tatălui ceresc pentru ei. Dar, cum poţi să vorbeşti despre înviere şi să traduci acest termen Biblic, atât de important pentru orice generaţie umană, în cultura Falopa unde nu există echivalent pentru "răstignire" sau "înviere". Iată cum redă Neil Anderson episodul traducerii pasajului din Faptele Apostolilor 17: 29-31

" Astfel dar, fiindcă suntem de neam din Dumnezeu, nu trebuie să credem că Dumnezeirea este asemenea aurului sau argintului sau pietrei cioplite cu meşteşugirea şi iscusinţa omului.
Dumnezeu nu ţine seama de vremurile de neştiinţă, şi porunceşte acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască;
pentrucă a rânduit o zi, în care va judeca lumea după dreptate, prin Omul pe care L-a rânduit pentru aceasta şi despre care a dat tuturor oamenilor o dovadă netăgăduită prin faptul că L-a înviat din morţi..."

Reacţia oamenilor din tribul Folopa, faţă de acest adevăr este redată astfel:

"Tocmai terminasem de scris ultimele propoziţii şi aruncam încă o privire asupra notiţelor, vrând să mă asigur că voi fi în stare să descifrez mai târziu ceea ce mâzgălisem pe hârtie, când murmurul din jurul meu a început să se înteţească. Unii dintre bărbaţi se ridicaseră în picioare. Toată lumea vorbea în acelaşi timp şi cu atâta înflăcărare, încât nu reauşeam să disting nimic din ce spuneau... M-am uitat împrejur, aşteptând. Agitaţia era prea intensă ca să înţeleg ce se întâmplă. În cele din urmă, s-au întors spre mine şi au spus:

- Heto Ali (tradus literal: tatăl lui Heto, aşa obisnuiesc ei să se adreseze părinţilor, făcând referire la copiii acestora), ştii tu despre ce vorbim?

Nu aveam nici cea mai vaga idee.

- Vorbim despre ceea ce am tradus mai înainte, mi-au dat de ştire.
Au arătat spre foile împrăştiate înaintea mea.

- Vorbim despre legenda celor doi şerpi.

- Poftim?, am exclamat eu buimăcit de-a binelea.

- Cei doi şerpi, au repetat.

Nu pricepeam nimic. Eu eram, acum, cel care mă aflam în beznă şi venise rândul lor să mă lumineze!

- Nu e vorba despre nici un şarpe aici, am spus.

- Ba da, este, au spus. Nu cunoşti legenda celor doi şerpi?

- Nu.

- Vrei să o auzi?

Bineînţeles că voiam. Drept urmare, toată lumea s-a aşezat, iar Apusi Ali a devenit purtătorul de cuvânt.

- Noi, tinerii, a spus, aşa cum suntem cei de aici, nu ştim prea multe, însă bătrânii care cunosc cu adevărat vechile obiceiuri şi poveşti... ei spun că la începutul vremurilor, atunci când toate s-au născut, au fost odată doi şerpi care au vorbit.
Unul dintre ei era un hupu kepi (şarpe bun) şi a rostit un singur cuvânt: Kepaayako, kepaayako, adică trăieşte, trăieşte.

Celălalt era un wusiki (şarpe rău) şi a rostit un singur cuvânt: Sinako, sinako, adică mori, mori. Dar atunci cand wusiki a spus mori, hupu kepi l-a plesnit peste faţă şi i-a poruncit: Nu spune asta! I-a clintit astfel falca din loc şi, de atunci, de fiecare dată când prindem un astfel de şarpe şi îl ţinem cu capul în jos, falca i se clatină dintr-o parte în alta. Bătrânii spun că, dacă wusiki n-ar fi spus mori, noi n-am mai fi murit.

Apusi Ali m-a privit adânc şi a continuat:

- Şi totuşi murim.

Am încuviinţat, aşteptând să văd unde este legătura.

- Moartea vine deseori în satul nostru, a mai spus el. Iar atunci când cei dragi, copiii, fraţii, surorile, soţiile pleacă de lângă noi, întristarea e mare. Întreg satul jeleşte. Moartea este întotdeauna atât de aproape de noi! E un adevăr îngrozitor şi un prilej cumplit de a lua aminte: murim n-avem scăpare.

S-a oprit o clipă. Spre deosebire de agitaţia din urmă cu câteva minute, încăperea se scufundase acum într-o linişte de mormânt, ca şi cum însuşi wusiki s-ar fi târât, cu o falcă îndoită, pe podea şi nimeni nu-i putea face nimic.

- Acum, însă... am înţeles, a spus. Ceea ce tocmai am tradus - propovăduirea lui Pavel înaintea Areopagului despre înviere - am înţeles!

- Dar cum rămâne cu şerpii? am întrebat.

- Ei bine, a început Apusi Ali, nici noi n-am reuşit să pricepem prea bine ce voia să spună legenda. Poeţii nu vorbesc întotdeauna pe înţelesul oamenilor. Povestea vine de la bătrâni. Ei spun că, dacă wusiki n-ar fi spus mori, atunci n-am mai muri. Dar hupu kepi este şarpele mai puternic, iar el a spus trăieşte. L-a mustrat pe wusiki şi l-a rănit. În legendă, aşadar, şarpele cel bun a ieşit învingător. Ceea ce nu s-a întâmplat în viaţa noastră de zi cu zi.

Murim ca întotdeauna şi, în cele din urmă, nu ni se dă nici o speranţă. Ceva nu se potrivea - sau fusese lăsat pe dinafară. Însă totul a devenit limpede atunci când am ajuns la partea în care Dumnezeu aduce în faţa tuturor dovada netăgăduită a dreptăţii Sale prin faptul că a înviat un Om din morţi. Dumnezeu ne cunoaşte. Ne cunoaşte legenda. Acum, ştim ce vrea să spună şi, mai presus de orice, ştim că adevărul ei se împlineşte mulţumită lucrurilor pe care le-a desăvârşit Dumnezeu prin Isus Hristos.

Entuziasmul acestor păgâni (până nu demult canibali), cu privire la mesajul Învierii demonstrează puterea învierii lui Hristos în viaţa umană. Dumnezeu ne-a demonstrat prin învierea lui Isus Hristos cum se va încheia istoria pentru cei ce cred în El. Această perspectivă glorioasă este mult prea importantă ca să nu fie comunicată cu entuziasm şi mult prea plină de sens ca să fie transformată într-un ritual sau eveniment simbolic.

Să ne rugăm ca puterea învierii lui Hristos să ne umple sufletul şi întreaga noastră personalitate astfel încât nu doar păgânii, dar şi "creştinii" generaţiei noastre moderne să se întoarcă la credinţa Biblică în Înviere.