Căsătoria pe planşa Arhitectului   (II)

„... a ridicat ochii, şi a văzut!”  (Num. 24:2)

Principiile căsniciei ideale expuse în articolul precedent îşi au valoarea lor imanentă, datorată sursei de provenienţă - Biblia.  Dar nu este suficient numai să avem la îndemână lucrurile lui Dumnezeu ci trebuie să le şi putem intercepta pe înţelesul nostru, adică să le vedem.  Iar pentru a vedea lucrurile lui Dumnezeu se impun trei condiţii:  1. Dumnezeu să-ţi dea ochi să le vezi (Deut. 29:4); 2. Apoi tu să-ţi îndrepţi ochii în sus ca să le poţi vedea (Num. 24:2);  3.  Şi să fie privite prin lumina Lui (Psa. 36:9).  Vom dezvolta acum secretul vieţii ideale de căsnicie în contextul celor trei etape succesive expuse mai sus.   

1.  Dumnezeu să-ţi dea ochi să le vezi (Deut. 29:4). 

Dumnezeu este izvorul şi întreţinătorul creaţiei Sale.  Toate pleacă din El şi converg spre El.  De la cea mai simplă formă a materiei şi până la cea mai desăvârşită formă de existenţă în toate domeniile creaţiei Dumnezeu este iniţiatorul, creatorul şi întreţinătorul.  Dar când vine vorba despre om, ca fiinţă căreia îi este dat să conştientizeze şi să accepte deliberat suveranitatea lui Dumnezeu intră în calcul alegerea, adică nu este suficient doar ca Dumnezeu să dea ci trebuie ca omul, la rândul lui, să accepte a i se da.   

Vrem noi, deci, să vedem principiile căsniciei ideale?  Să învăţăm din păţaniile lui Israel.  Când Dumnezeu le-a prezentat poruncile Sale cu prilejul coborârii pe muntele Sinai ei au declarat că vor împlini TOT ce le-a fost spus (Exod 19:8) fără să ceară, mai întâi, lumină cu privire la capacitatea lor de împlinire a acestor porunci.  Arătându-se astfel capabili Dumnezeu S-a conformat alegerii lor; şi i-a lăsat în pace.  Abia după ce au pătimit mult în cei 40 de ani vine Dumnezeu, la urmă, şi le dă ochi să vadă (Deut. 29:4). 

Noi să nu repetăm gafa aceasta a israeliţilor ci folosindu-ne libertatea de alegere haideţi să cerem lui Dumnezeu mereu prin rugăciune, înainte şi după căsătorie, să ne dea ochi cu privire la înţelegerea felului cum El Însuşi a rânduit să trăim viaţa de căsnicie. 

1. Apoi tu să-ţi îndrepţi ochii în sus ca să le poţi vedea (Num. 24:2). 

După ce ai primit darul (ochii) de a vedea lucrurile lui Dumnezeu (eşti sigur de primire pentru că orişicine cere capătă Mat. 7:8) trebuie să-ţi exerciţi din nou libertatea alegerii, de data aceasta în sensul folosirii ochilor prin îndreptarea (ridicarea) lor în sus.  Aici a fost şi problema lui Balaam.  Ca unul care avea ochi să vadă, neglijându-şi îndatorirea de-a şi-i îdrepta în sus a ajuns la un pas de moarte (păţania aceasta a lui Balaam din Num. 24 ne obligă pur şi simplu să admitem că până şi-un măgar este superior unui om care nu-şi îndreaptă ochii în sus). 

A-ţi ridica ochii în sus în viaţa de căsnicie ca să poţi vedea lucrurile lui Dumnezeu înseamnă a fi preocupat cu pedeapsa care aşteaptă pe partenerul care ţi-a greşit, cu ştiinţă sau nu, în vreun fel sau celălalt.  Isus ne-a câştigat dragostea prin aceea că ridicându-Şi ochii spre Tatăl şi văzând pedeapsa care ne aştepta pe noi, răstignitorii, L-a durut mai mult osânda care ne aştepta pe noi decât suferinţele Lui personale.  Partenerul nedreptăţit care sufere mai mult din pricina pedepsei ce şi-o atrage acela care l-a rănit decât din pricina nedreptăţii care i s-a făcut lui (sau ei) personal, va câştiga inima celuilalt şi va porunci o pace de nezdruncinat în familie.  Cu cât cei doi soţi se luptă mai aprig între ei pentru deţinerea supremaţiei în ceea ce priveşte îndreptarea ochilor în sus (războiul pacificator), cu atât mai trainică le este pacea şi fericirea familiei.  Căci pentru ceartă trebuie întotdeauna să fie doi; iar atunci când unul dintre ei îşi ridică ochii spre cele de sus, celălalt nu mai are cu cine să se certe.           

3. Şi să fie privite prin lumina Lui (Psa. 36:9).    

Am cerut (şi am primit) ochi de la Dumnezeu ca să vedem lucrurile Lui; am învăţat apoi că trebuie să ni-i îndreptăm în sus ca să le putem vedea; acum învăţăm că pentru a vedea lucrurile lui Dumnezeu mai avem nevoie de ceva - lumina Lui, pentru că “prin lumina Ta vedem lumina” (Psa. 36:9).  Pe Isus, lumina (Ioan 9:5) Îl vedem prin lumina lui Dumnezeu care este Duhul Sfânt (Ioan 16:14).  Nimeni nu are acces la Dumnezeu decât prin Isus (Ioan 14:6), şi nimeni nu are acces la Isus decât prin Duhul Sfânt (Ioan 16:13-16).  Atât în vederea “spălării naşterii din nou” (Titus 3:5) cât şi după ce am devenit copii ai lui Dumnezeu, în afara luminii Duhului Sfânt nu avem nici o altă posibilitate de a veni în contact cu lumina Isus pentru că El, Duhul Sfânt este Cel care ni-L arată pe Isus (Ioan 16:14).  Iar când vorbim despre misiunea expresă a Duhului Sfânt alfăm că ea este să ni-L descopere pe Isus când, ţintuit în cuie, mijlocea pentru noi înaintea Tatălui cerând “Tată, iartă-i!”, rămânând ca El să plătească TOTUL pentru noi.  Astfel, dacă obiectivul în care ni-L proiectează lumina Duhului Sfânt pe Isus este aceea de mijlocitor care iartă TOTUL, găsim în aceasta garanţia absolută a feririi de înşelare cu privire la identitatea Duhului Sfânt (ştim că şi Satan se poate preface într-un înger de lumină 2 Cor. 11:14). Da, căci oricât ar părea de curios, şi Satana te va îndrepta spre Isus dar, atenţie, el Îl va portretriza pe Isus într-o postură care va favoriza ambiţiile firii tale vechi.  Ţi-L va arăta, spre exemplu, punând mâna pe bici şi alungând afară din Templu pe toţi impostorii (Ioan 2:15) sugerându-ţi astfel să-l condamni pe partenerul greşit.  Duhul Sfânt însă ţi-L arată pe Isus care, după ce a pus mâna pe bici S-a dus la cruce şi Şi-a dat viaţa pentru ei.  Satana te împinge să iei biciul şi să dai în partenerul care ţi-a greşit.  Duhul Sfânt îţi arată că da, trebuie să pui neapărat şi tu mâna pe bici şi să alungi orice duh străin din templul Duhului Sfânt dar, ia aminte: templul Duhului Sfânt în care eşti responsabil să pui mâna pe bici eşti tu, trupul tău (1 Cor. 6:19).  Asta înseamnă că trebuie să alungi din tine însuţi cu biciul orice urmă de lipsă de dragoste care iartă TOTUL. 

Cât despre partenerul care te-a nedreptăţit, dacă lumina prin care-l priveşti este cu adevărat lumina Duhului Sfânt, aşa cum L-a călăuzit Duhul Sfânt pe Isus să ceară iertare nemeritată pentru răstignitorii Lui, te va călăuzi şi pe tine să oferi iertare nemeritată partenerului care te-a nedreptăţit. 

Urmarea unei astfel de proceduri?  Simplu de prezentat.  Împăratul Saul din V.T., înţelegând că în urma neascultării sale Domnul a uns deja pe David ca împărat în locul lui căuta să-l omoare.  Domnul însă Şi-a apărat pe unsul Său astfel că tot Saul a căzut în mâinile lui David.  Dar David cruţă viaţa vrăjmaşului său de 2 ori la rând.  Care a fost reacţia ucigaşului Saul căruia David i-a cruţat viaţa, iertându-l?  „Tu eşti mai bun decât mine; căci tu mi-ai făcut bine, iar eu ţi-am făcut rău!”, spune Saul (1 Sam. 24:17), după care citim la vers. 22 că „Saul a plecat acasă, iar David şi oamenii lui s-au suit în locul întărit”. 

Demn de menţionat şi de reţinut:  cel care s-a suit (şi a continuat ascensiunea până când a ajuns pe cea mai înaltă culme, tronul împărăţiei) a fost David care a iertat.  Iar locul în care s-a suit David a fost locul întărit, adică la adăpostul Domnului, dobândind unul dintre cele mai impresionante calificative: om după inima lui Dumnezeu (Fpt. Ap. 13:22).   

Am prezentat mai sus teorema vieţii unei căsnicii ideale şi, ca şi în domeniul matematicii, exactitatea sau autencitatea ei se verifică prin demonstraţii. Dacă (1) ai cerut ochi de la Dumnezeu prin care să-ţi priveşti partenerul de căsnicie, dacă (2) ţi i-ai îndreptat în sus şi, dacă (3) l-ai privit prin lumina Duhului Sfânt, urmarea absolut naturală este smulgerea din gura partenerului care ţi-a făcut o mare nedreptate a cuvintelor lui Saul: “Tu eşti mai bun decât mine!”.

Soţule, poţi să-ţi aminteşti care a fost ultima dată când, după ce soţia ta s-a purtat foarte urât faţă de tine ai reacţionat în aşa fel încât pur şi simplu i-ai smuls din gură cuvintele „Dragul meu, tu eşti mai bun decât mine; căci tu mi-ai făcut bine, iar eu ţi-am făcut rău”?

Soţie, poţi să-ţi aminteşti care a fost ultima dată când, după ce soţul tău s-a purtat foarte urât faţă de tine ai reacţionat în aşa fel încât pur şi simplu i-ai smuls din gură cuvintele „Draga mea, tu eşti mai bună decât mine; căci tu mi-ai făcut bine, iar eu ţi-am făcut rău”?

Valdi Herman  e4herman [at] yahoo [dot] com