Suveranitatea lui Dumnezeu

În toate acţiunile Sale faţă de creaţia Sa, Dumnezeu se descoperă ca fiind suveran. Suveranitatea este consecinţa fiinţei Sale, a naturii şi caracterului Său.

1.        DEFINIRE

a.         Definiţie: A fi suveran înseamnă a acţiona fără vreun control sau influenţă exterioară!

b.        Explicaţie: Prin termenul de suveranitate înţelegem supremaţia, regalitatea, dumnezeirea lui Dumnezeu. Prin aceasta afirmăm că Dumnezeu este Dumnezeu, fiindcă dacă nu ar fi suveran, nu ar fi Dumnezeu! Dumnezeul Bibliei este un suveran absolut!

    Dumnezeul predicat de la majoritatea amvoanelor astăzi este un dumnezeu lipsit de putere, un drumeţ cerşetor, care tot bate la inima închisă a omului, care vrea să mântuiască lumea, dar lumea merge în iad… Astăzi se predică un Dumnezeu om şi un om dumnezeu.

c.         Aplicaţie: Doar înţelegând suveranitatea lui Dumnezeu putem avea o atitudine potrivită faţă de El.

Atitudinea potrivită este aceea de reverenţă – teamă sfântă (Ps.33:8; 86:11; 111:10; Prov. 9:10; Ier. 10:7; Mal. 1:6),

Ps.33:8. : Tot pământul să se teamă de Domnul!

Toţi locuitorii lumii să tremure înaintea Lui!

Ps. 86:11. : Învaţă*-mă căile Tale, Doamne! Eu voi umbla în adevărul Tău.

Fă-mi inima să se teamă de Numele Tău.

Ps. 111:10. : Frica Domnului este începutul* înţelepciunii;

toţi cei ce o păzesc au o minte sănătoasă,

şi slava Lui ţine în veci.

Prov. 9:10. : Începutul* înţelepciunii este frica de Domnul;

şi ştiinţa sfinţilor este priceperea.

Ier. 10:7. : Cine* să nu se teamă de Tine, Împărate al neamurilor? Ţie se cuvine teama; căci între** toţi înţelepţii neamurilor şi în toate împărăţiile lor, niciunul nu este ca Tine.

Mal. 1:6. : Un fiu cinsteşte* pe tatăl său şi o slugă, pe stăpânul său. Dacă sunt Tată**, unde este cinstea care Mi se cuvine? Dacă sunt Stăpân, unde este teama de Mine? – zice Domnul oştirilor către voi, preoţilor, care nesocotiţi Numele Meu şi care ziceţi†: „Cu ce am nesocotit noi Numele Tău?”

-de glorificare a puterii, măreţiei şi slavei Lui (1 Cr. 29:11; Dan. 2:20; 1 Tim. 1:17; Iuda 25; Apoc. 4:10-11; 5:12-14).

1 Cr. 29:11.: A Ta* este, Doamne, mărirea, puterea şi măreţia, veşnicia şi slava, căci tot ce este în cer şi pe pământ este al Tău; a Ta, Doamne, este domnia, căci Tu Te înalţi ca un stăpân mai presus de orice!

Dan. 2:20. : Daniel a luat cuvântul şi a zis: „Binecuvântat* să fie Numele lui Dumnezeu, din veşnicie în veşnicie! A Lui** este înţelepciunea şi puterea .

1 Tim. 1:17. : A Împăratului* veşniciilor, a nemuritorului**, nevăzutului  şi singurului  Dumnezeu, să fie* cinstea şi slava în vecii vecilor! Amin.

Iuda 25 : singurului* Dumnezeu, Mântuitorul nostru, prin Isus Hristos, Domnul nostru, să fie slavă, măreţie, putere şi stăpânire, mai înainte de toţi vecii, şi acum şi în veci. Amin.

Apoc. 4:10-11. : cei* douăzeci şi patru de bătrâni cădeau înaintea Celui ce şedea pe scaunul de domnie şi** se închinau Celui ce este viu în vecii vecilor, îşi† aruncau cununile înaintea scaunului de domnie şi ziceau:

11. „Vrednic* eşti Doamne şi Dumnezeul nostru, să primeşti slava, cinstea şi puterea, căci** Tu ai făcut toate lucrurile şi prin voia Ta stau în fiinţă şi au fost făcute!”

Apoc. 5:12-14. : Ei ziceau cu glas tare: „Vrednic* este Mielul, care a fost junghiat, să primească puterea, bogăţia, înţelepciunea, tăria, cinstea, slava şi lauda!”

13. Şi pe toate* făpturile care sunt în cer, pe pământ, sub pământ, pe mare, şi tot ce se află în aceste locuri, le-am auzit zicând: „A Celui ce** şade pe scaunul de domnie şi a Mielului să fie lauda†, cinstea, slava şi stăpânirea în vecii vecilor!”

14. Şi* cele patru făpturi vii ziceau: „Amin!”

Şi cei douăzeci şi patru de bătrâni s-au aruncat la pământ şi s-au închinat Celui ce** este viu în vecii vecilor!

   Oare câţi din cei care ascultă o predică astăzi mai au atitudinea lui Isaia, Ezechiel, Pavel sau Ioan când aceştia l-au văzut pe Domnul?

d.        Suveranitatea implică domnie. A fi suveran înseamnă a fi monarh absolut.

i.          Versetele care Îl prezintă pe Dumnezeu ca Împărat afişează suveranitatea Lui: Ps. 10:16, 24:7-10, 29:10; Ps. 47:2; 95:3; 97:1; 99:1; 1 Tim. 1:17, 6:15; Apoc. 19:16;

Ps. 10:16. : Domnul* este Împărat în veci de veci;

neamurile sunt nimicite din ţara Lui.

Ps. 24:7-10. : Porţi, ridicaţi-vă* capetele; ridicaţi-vă, porţi veşnice, ca** să intre Împăratul slavei! –

8. „Cine este acest Împărat al slavei?” – Domnul cel tare şi puternic, Domnul cel viteaz în lupte.

9. Porţi, ridicaţi-vă capetele; ridicaţi-le, porţi veşnice, ca să intre Împăratul slavei!

10. „Cine este acest Împărat al slavei?”– Domnul oştirilor: El este Împăratul slavei!

Ps. : 29:10. : Domnul stătea* pe scaunul Lui de domnie când cu potopul,

şi Domnul împărăţeşte în** veci pe scaunul Lui de domnie.

Ps. 47:2.: Căci Domnul, Cel Preaînalt, este înfricoşat*:

El este Împărat** mare peste tot pământul.

Ps. 95.3. : Căci* Domnul este un Dumnezeu mare,

este un împărat mare mai presus de toţi dumnezeii.

Ps. 97:1.: Domnul* împărăţeşte: să se înveselească pământul

şi să se bucure** ostroavele cele multe!

Ps. 99:1.: Domnul* împărăţeşte: popoarele tremură;

El** şade pe heruvimi: pământul se clatină.

1 Tim. 1:17. : A Împăratului* veşniciilor, a nemuritorului**, nevăzutului† şi singurului†† Dumnezeu, să fie* cinstea şi slava în vecii vecilor! Amin.

1 Tim. 6:15. : care va fi făcută la vremea ei de fericitul* şi singurul Stăpânitor, Împăratul** împăraţilor şi Domnul domnilor,

Apoc. 19:16 . : Pe haină şi pe coapsă avea* scris numele acesta: „Împăratul** împăraţilor şi Domnul domnilor.”

ii.         Versetele care afirmă că Dumnezeu face ce vrea arată suveranitatea Lui: Iov 23:13; Ps. 115:3; Dan. 4:35.

Iov 23:13.  : Dar hotărârea Lui este luată, cine* I se va împotrivi?

Ce-I doreşte sufletul, aceea** face.

Ps. 115:3. : Dumnezeul* nostru este în cer,

El face tot ce vrea.

Dan. 4:35.: Toţi* locuitorii pământului sunt o nimica înaintea Lui; El face ce vrea** cu oastea cerurilor şi cu locuitorii pământului, şi nimeni† nu poate să stea împotriva mâniei Lui, nici să-I zică: „Ce faci?”

iii.        Versetele care afirmă că El nu poate fi tras la răspundere de om pentru acţiunile Sale afirmă suveranitatea Lui: Iov 9:12; 33:12, 13; Isa. 45:9-11; Dan. 4:35; Rom. 9:19-20.

Iov 9:12.: . Dacă* apucă El, cine-L va opri?

Cine-I va zice: „Ce faci?”

Iov 33:12, 13. : Îţi voi răspunde că aici n-ai dreptate,

căci Dumnezeu este mai mare decât omul.

13. Vrei dar să te cerţi* cu El,

pentru că nu dă socoteală fiecăruia de faptele Lui?

Isa. 45:9-11. : Vai de cine se ceartă cu Făcătorul* său! – Un ciob dintre cioburile pământului! – Oare lutul** zice el celui ce-l făţuieşte: „Ce faci?”, şi lucrarea ta zice ea despre tine: „El n-are mâini”?

10. Vai de cine zice tatălui său: „Pentru ce m-ai născut?”, şi mamei sale: „Pentru ce m-ai făcut?”

11. Aşa vorbeşte Domnul, Sfântul lui Israel şi Făcătorul său: „Vrea cineva să Mă întrebe asupra viitorului, să-Mi poruncească pentru copiii* Mei şi pentru lucrarea** mâinilor Mele?

Dan. 4:35. : Toţi* locuitorii pământului sunt o nimica înaintea Lui; El face ce vrea** cu oastea cerurilor şi cu locuitorii pământului, şi nimeni† nu poate să stea împotriva mâniei Lui, nici să-I zică: „Ce faci?”

Rom. 9:19-20. : Dar îmi vei zice: „Atunci de ce mai bagă vină? Căci* cine poate sta împotriva voii Lui?”

20. Dar, mai degrabă, cine eşti tu, omule, ca să răspunzi împotriva lui Dumnezeu? Nu cumva vasul de lut va* zice celui ce l-a făcut: „Pentru ce m-ai făcut aşa”?

iv.        Versetele care Îl prezintă pe Dumnezeu ca Stăpânitor arată suveranitatea Lui: 1 Cr. 29:10-12; Ps. 22:28, 46:10; 145:13; Dan. 4:3; 1 Tim. 6:15; Iuda 25

1 Cr. 29:10-12. : David a binecuvântat pe Domnul în faţa întregii adunări. El a zis: „Binecuvântat să fii Tu, din veac în veac, Doamne Dumnezeul părintelui nostru Israel!

11. A Ta* este, Doamne, mărirea, puterea şi măreţia, veşnicia şi slava, căci tot ce este în cer şi pe pământ este al Tău; a Ta, Doamne, este domnia, căci Tu Te înalţi ca un stăpân mai presus de orice!

12. De la Tine vine bogăţia* şi slava, Tu stăpâneşti peste tot, în mâna Ta este tăria şi puterea, şi mâna Ta poate să mărească şi să întărească toate lucrurile.

Ps. 22:28. : Căci* a Domnului este împărăţia:El stăpâneşte peste neamuri.

Ps . 46:10. : „Opriţi-vă şi să ştiţi că Eu sunt Dumnezeu:Eu stăpânesc* peste neamuri,Eu stăpânesc pe pământ.”

Ps. 145:13. : Împărăţia* Ta este o Împărăţie veşnică,şi stăpânirea Ta rămâne în picioare în toate veacurile.

Dan. 4:3. : Cât* de mari sunt semnele Lui şi cât de puternice sunt minunile Lui! Împărăţia Lui este o împărăţie** veşnică, şi stăpânirea Lui dăinuie din neam în neam!

1 Tim. 6:15. : care va fi făcută la vremea ei de fericitul* şi singurul Stăpânitor, Împăratul** împăraţilor şi Domnul domnilor .

Iuda 25. : singurului* Dumnezeu, Mântuitorul nostru, prin Isus Hristos, Domnul nostru, să fie slavă, măreţie, putere şi stăpânire, mai înainte de toţi vecii, şi acum şi în veci. Amin.

2.        SUVERANITATEA LUI DUMNEZEU ASUPRA ÎNTREGII CREAŢII

Biblia ne descoperă că Dumnezeu este Creatorul tuturor lucrurilor.

El este cel care ţine întreaga creaţie, iar aceasta Îi este supusă :  (Ps. 135:6; Rom. 11:36; Evr. 1:3).

Ps. 135:6. : Domnul face tot* ce vrea  în ceruri şi pe pământ,  în mări şi în toate adâncurile.

Rom. 11:36. : Din El*, prin El şi pentru El sunt toate lucrurile. A Lui** să fie slava în veci! Amin.

Evr. 1:3. : El, care* este oglindirea slavei Lui şi întipărirea Fiinţei Lui şi care ţine** toate lucrurile cu cuvântul puterii Lui, a făcut† curăţarea păcatelor şi a şezut†† la dreapta Măririi în locurile preaînalte .

a.                 Dumnezeu stăpâneşte materia: Gen. 1:1-3, 6, 9, 11, etc.

Gen. 1:1-3, 6, 9, 11. : La început*, Dumnezeu a făcut** cerurile şi pământul.

2. Pământul era pustiu şi gol; peste faţa adâncului de ape era întuneric, şi* Duhul lui Dumnezeu Se mişca pe deasupra apelor.

3. Dumnezeu* a zis: „Să fie** lumină!” Şi a fost lumină.

6. Dumnezeu a zis: „Să fie* o întindere între ape, şi ea să despartă apele de ape.”

9. Dumnezeu a zis: „Să* se strângă la un loc apele care sunt dedesubtul cerului şi să se arate uscatul!” Şi aşa a fost.

11. Apoi Dumnezeu a zis: „Să dea* pământul verdeaţă, iarbă cu sămânţă, pomi roditori**, care să facă rod după soiul lor şi care să aibă în ei sămânţa lor pe pământ.” Şi aşa a fost.

b.        Dumnezeu controlează legile şi fenomenele naturale: Iov 37:2-13; 38:8-14; 19-30; Ps. 135:6-7; 147:16-18.

: Iov 37:2-13. : Ascultaţi, ascultaţi trăsnetul tunetului Său,

bubuitul care iese din gura Lui!

3. Îl rostogoleşte pe toată întinderea cerurilor,şi fulgerul Lui luminează până la marginile pământului.

4. Apoi se aude un bubuit*, tună cu glasul Lui măreţ;şi nu mai opreşte fulgerul, de îndată ce răsună glasul Lui.

5. Dumnezeu tună cu glasul Lui în chip minunat;face lucruri* mari pe care noi nu le înţelegem.

6. El zice zăpezii*: „Cazi pe pământ!”Zice acelaşi lucru ploii, chiar şi celor mai puternice ploi.

7. Pecetluieşte mâna tuturor oamenilor,pentru ca toţi să se recunoască* de făpturi ale Lui.

8. Fiara sălbatică se* trage într-o peşterăşi se culcă în vizuina ei.

9. Vijelia vine de la miazăzi,şi frigul din vânturile de la miazănoapte.

10. Dumnezeu, prin suflarea* Lui, face gheaţaşi micşorează locul apelor mari.

11. Încarcă norii cu aburişi-i risipeşte scânteietori;

12. mişcarea lor se îndreaptă după planurile Lui,pentru împlinirea* a tot ce le porunceşte El pe faţa pământului locuit.

13. Îi face să pară ca o nuia*cu care loveşte pământul**,sau ca un semn al† dragostei Lui.

Iov 38:8-14, 19-30 : Cine* a închis marea cu porţi,când s-a aruncat din pântecele mamei ei?

9. Când i-am făcut haina din norişi scutece din întuneric;

10. când i-am pus hotar*şi când i-am pus zăvoare şi porţi;

11. când am zis: „Până aici să vii, să nu treci mai departe;aici să ţi se oprească* mândria valurilor tale”?

12. De când eşti, ai poruncit* tu dimineţii?Ai arătat zorilor locul lor,

13. ca să apuce capetele pământuluişi să scuture pe cei răi* de pe el?

14. Ca pământul să se schimbe ca lutul pe care se pune o pecete,

şi toate lucrurile să se arate îmbrăcate ca în haina lor adevărată?

19. Unde este drumul care duce la locaşul luminii?Şi întunericul unde îşi are locuinţa?

20. Poţi să le urmăreşti până la hotarul lorşi să cunoşti cărările locuinţei lor?

21. Ştii, căci atunci erai născut,şi numărul zilelor tale este mare!

22. Ai ajuns tu până la cămările* zăpezii?Ai văzut tu cămările grindinei,

23. pe care* le păstrez pentru vremurile de strâmtorare,pentru zilele de război şi de bătălie?

24. Pe ce cale se împarte lumina?Şi pe ce cale se împrăştie vântul de răsărit pe pământ?

25. Cine a deschis* un loc de scurgere ploii şi a însemnat drumul fulgerului şi al tunetului,

26. pentru ca să cadă ploaia pe un pământ fără locuitori, pe un pustiu unde nu sunt oameni;

27. pentru ca să adape* locurile pustii şi uscate, şi ca să facă să încolţească şi să răsară iarba?

28. Are ploaia* tată? Cine dă naştere picăturilor de rouă?

29. Din al cui sân iese gheaţa şi cine naşte promoroaca* cerului,

30. ca apele să se îngroaşe ca o piatră, şi faţa adâncului să* se întărească?

i.                    Fenomenele necesare vieţii:

1.                 ploaia (Gen. 2:5; 1 Împ. 18:1, 41-45; Iov 5:10; Iov 28:25, 26; 37:6; 11-12; Ier. 14:22; Zah. 10:1; Mat. 5:45)

Gen. 2:5. : . În ziua când a făcut Domnul Dumnezeu un pământ şi ceruri, nu era încă pe pământ niciun copăcel* de câmp şi nicio iarbă de pe câmp nu încolţea încă: fiindcă Domnul Dumnezeu nu dăduse încă ploaie** pe pământ şi nu era niciun om ca să lucreze† pământul.

1 Împ. 18:1, 41-45. : Au trecut multe* zile, şi cuvântul Domnului a vorbit astfel lui Ilie, în al treilea an: „Du-te şi înfăţişează-te înaintea lui Ahab, ca să dau** ploaie pe faţa pământului.”

41. Apoi Ilie a zis lui Ahab: „Suie-te de mănâncă şi bea; căci se aude vuiet de ploaie.”

42. Ahab s-a suit să mănânce şi să bea. Dar Ilie s-a suit pe vârful Carmelului şi, plecându-se* la pământ, s-a aşezat cu faţa între genunchi

43. şi a zis slujitorului său: „Suite-te şi uită-te înspre mare.” Slujitorul s-a suit, s-a uitat şi a zis: „Nu este nimic!” Ilie a zis de şapte ori: „Du-te iarăşi.”

44. A şaptea oară, slujitorul a zis: „Iată că se ridică un mic nor din mare, ca o palmă de om.” Ilie a zis: „Suie-te şi spune lui Ahab: „Înhamă şi coboară-te, ca să nu te oprească ploaia.”

45. Peste câteva clipe, cerul s-a înnegrit de nori, a început vântul şi a venit o ploaie mare. Ahab s-a suit în car şi a plecat la Izreel.

2.        zăpada (Iov 37:6; Ps. 147:16)

Iov 37. 6. :  El zice zăpezii*: „Cazi pe pământ!”Zice acelaşi lucru ploii, chiar şi celor mai puternice ploi.

Ps. 147:16. : 16. El* dă zăpada ca lâna, El presară bruma albă ca cenuşa;

3.        vânturile (Iov 28:25, 26; Ps. 135:7)

Iov 28:25, 26. : Când a rânduit* greutatea vântului şi când a hotărât măsura apelor,

26. când a dat legi* ploii şi când a însemnat drumul fulgerului şi tunetului,

Ps. 135:7. : El* ridică norii de la marginile pământului,

dă** naştere la fulgere şi ploaie

4.        căldura (Mat. 5:45)

Mat. 5:45. : . ca să fiţi fii ai Tatălui vostru care este în ceruri; căci El face să răsară* soarele Său peste cei răi şi peste cei buni şi dă ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi.

Astfel, Dumnezeu este activ implicat în creaţia Sa, Lui i se datorează bunul mers al acestor fenomene, traseul precis al planetelor, ciclul exact al anotimpurilor, circuitul apei în natură, fenomene fără de care viaţa ar fi imposibilă.

ii.         Fenomenele care periclitează viaţa: Ps. 148:8 .   :                

Ps. 148:8 .   : foc şi grindină, zăpadă şi ceaţă,

vânturi năprasnice, care* împliniţi poruncile Lui,

1.                 furtuni (Iov 37:2-5; 9; Ps. 107:25; Ier. 10:13; Iona 1:4)

Iov 37:2-5;9 : Ascultaţi, ascultaţi trăsnetul tunetului Său,

bubuitul care iese din gura Lui!

3. Îl rostogoleşte pe toată întinderea cerurilor,şi fulgerul Lui luminează până la marginile pământului.

4. Apoi se aude un bubuit*, tună cu glasul Lui măreţ;şi nu mai opreşte fulgerul, de îndată ce răsună glasul Lui.

5. Dumnezeu tună cu glasul Lui în chip minunat;face lucruri* mari pe care noi nu le înţelegem.

9. Vijelia vine de la miazăzi,şi frigul din vânturile de la miazănoapte.

Ps. 107:25. : El a zis şi* a pus să sufle furtuna,

care a ridicat valurile mării.

Ier. 10:13. : La tunetul* Lui, urlă apele în ceruri; El ridică** norii de la marginile pământului, dă naştere fulgerelor şi ploii şi scoate vântul din cămările Lui.

Iona 1:4. : Dar Domnul* a făcut să sufle pe mare un vânt năprasnic şi a stârnit o mare furtună. Corabia ameninţa să se sfărâme.

2.                 grindină (Iov 37:10; 38:22-23; Ex. 9:23-25)

Iov 37:10; 38:22-23. :

10. Dumnezeu, prin suflarea* Lui, face gheaţaşi micşorează locul apelor mari.

22. Ai ajuns tu până la cămările* zăpezii?  Ai văzut tu cămările grindinei,

23. pe care* le păstrez pentru vremurile de strâmtorare,  pentru zilele de război şi de bătălie?

Ex. 9:23-25:

23. Moise şi-a întins toiagul spre cer; şi* Domnul a trimis tunete şi piatră, de cădea foc pe pământ. Domnul a făcut să bată piatra peste ţara Egiptului.

24. A bătut piatra, şi focul se amesteca cu piatra; piatra era aşa de mare încât nu mai bătuse piatră ca aceea în toată ţara Egiptului de când este el locuit de oameni.

25. Piatra a nimicit, în toată ţara Egiptului, tot ce era pe câmp, de la oameni până la dobitoace; piatra a* nimicit şi toată iarba de pe câmp, şi a frânt toţi copacii de pe câmp.

3.                 secete (Amos 4:7-8; Hagai 1:11)

Amos 4:7-8. : 7. N-am vrut să vă dau nici ploaie, când mai erau încă trei luni până la secerat; am dat ploaie peste o cetate, dar n-am dat ploaie peste o altă cetate; într-un ogor a plouat, şi altul, în care n-a plouat, s-a uscat.

8. Două, trei cetăţi s-au dus la alta ca să bea apă, şi tot nu şi-au potolit setea. Cu toate acestea, tot* nu v-aţi întors la Mine, zice Domnul.

Hagai 1:11. : Am chemat* seceta peste ţară, peste munţi, peste grâu, peste must, peste untdelemn, peste tot ce poate aduce pământul, peste oameni şi peste vite şi peste tot** lucrul mâinilor voastre.”

4.        incendii (Gen. 19:24)

24. Atunci Domnul* a făcut să plouă peste Sodoma şi peste Gomora pucioasă şi foc de la Domnul din cer.

4.                 Foametea, provocată de lipsa ploii, este determinată de Dumnezeu (Gen. 41:54; Ioel 1:4-12)

Gen. 41:54. : . Şi au început* să vină cei şapte ani de foamete, aşa cum** vestise Iosif. În toate ţările era foamete; dar în toată ţara Egiptului era pâine.

Ioel 1:4-12. : 4. Ce a lăsat nemâncat lăcusta* Gazam a mâncat lăcusta Arbeh, ce a lăsat lăcusta Arbeh a mâncat lăcusta Ielec, ce a lăsat lăcusta Ielec a mâncat lăcusta Hasil.

5. Treziţi-vă, beţivilor, şi plângeţi! Văitaţi-vă, toţi cei ce beţi vin, căci vi s-a luat* mustul de la gură!

6. Căci în ţara mea a năvălit un popor* puternic şi fără număr, cu dinţi** de leu şi măsele de leoaică.

7. Mi-a pustiit* via; mi-a făcut bucăţi smochinul, l-a jupuit de coajă şi l-a trântit jos; mlădiţele de viţă au ajuns albe!

8. Boceşte-te* ca fecioara încinsă cu un sac după bărbatul** tinereţii ei!

9. Au încetat darurile de mâncare* şi jertfele de băutură din Casa Domnului; preoţii, slujitorii Domnului, jelesc.

10. Câmpia este pustiită, pământul*, întristat, căci grâul este nimicit, mustul** a secat, untdelemnul nu mai este.

11. Înmărmuriţi*, plugari, văitaţi-vă, vieri, din pricina grâului şi orzului, căci bucatele de pe câmp sunt pierdute.

12. Via* este prăpădită, smochinul este veştejit, rodiul, finicul, mărul, toţi pomii de pe câmp s-au uscat… Şi s-a dus bucuria** de la copiii oamenilor!

5.                 Potopul a venit de la Dumnezeu (Geneza 6:17; 7:11-12)

17. Şi iată că Eu* am să fac să vină un potop de ape pe pământ, ca să nimicească orice făptură de sub cer, care are suflare de viaţă; tot ce este pe pământ va pieri.

11. În anul al şase sutelea al vieţii lui Noe, în luna a doua, în ziua a şaptesprezecea a lunii, în ziua aceea, s-au rupt toate izvoarele* Adâncului celui mare şi s-au deschis stăvilarele** cerurilor.

12. Ploaia a* căzut pe pământ patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi.

6.                 Urgiile din Egipt (Ex. 9:23-26; 10:21-23):

23. Moise şi-a întins toiagul spre cer; şi* Domnul a trimis tunete şi piatră, de cădea foc pe pământ. Domnul a făcut să bată piatra peste ţara Egiptului.

24. A bătut piatra, şi focul se amesteca cu piatra; piatra era aşa de mare încât nu mai bătuse piatră ca aceea în toată ţara Egiptului de când este el locuit de oameni.

25. Piatra a nimicit, în toată ţara Egiptului, tot ce era pe câmp, de la oameni până la dobitoace; piatra a* nimicit şi toată iarba de pe câmp, şi a frânt toţi copacii de pe câmp.

26. Numai* în ţinutul Gosen, unde erau copiii lui Israel, n-a bătut piatra.

    21. Domnul a zis lui Moise*: „Întinde-ţi mâna spre cer şi va fi întuneric peste ţara Egiptului, aşa de întuneric de să se poată pipăi.”

   22. Moise şi-a întins mâna spre cer; şi a fost* întuneric beznă în toată ţara Egiptului, timp de trei zile.

  23. Nici nu se vedeau unii pe alţii, şi nimeni nu s-a sculat din locul lui timp de trei zile. Dar*, în locurile unde locuiau toţi copiii lui Israel, era lumină.

c.         Dumnezeu este suveran peste legile naturale şi le poate încălca, nefiind supus lor.

i.          Trecerea Mării Roşie (Ex. 14:21-22)

21. Moise şi-a întins* mâna spre mare. Şi Domnul a pus marea în mişcare printr-un vânt dinspre răsărit, care a suflat cu putere toată noaptea; el a uscat** marea, şi apele s-au despărţit† în două.

22. Copiii* lui Israel au trecut prin mijlocul mării ca pe uscat, şi apele stăteau ca un zid** la dreapta şi la stânga lor.

ii.         trecerea Iordanului (Iosua 3:15-17)

15. Când preoţii care duceau chivotul au ajuns la Iordan şi când li s-au înmuiat picioarele* în marginea apei – căci** Iordanul se varsă peste toate malurile lui în† tot timpul secerişului –

16. apele care se coboară din sus s-au oprit şi s-au înălţat grămadă, la o foarte mare depărtare de lângă cetatea Adam, care este lângă Ţartan*; iar cele ce se coborau spre** marea câmpiei, care este Marea† Sărată, s-au scurs de tot. Poporul a trecut în faţa Ierihonului.

17. Preoţii care duceau chivotul legământului Domnului s-au oprit pe uscat, în mijlocul Iordanului, în timp ce tot Israelul* trecea pe uscat, până a isprăvit tot poporul de trecut Iordanul.

ii.                  oprirea timpului (Iosua 10:12-14; 2 Împ. 20:9-11)

Iosua 10:12-14. : 12. Atunci Iosua a vorbit Domnului, în ziua când a dat Domnul pe amoriţi în mâinile copiilor lui Israel, şi a zis în faţa lui Israel:

„Opreşte-te, soare*, asupra Gabaonului,

şi tu, lună, asupra văii** Aialonului!”

13. Şi soarele s-a oprit, şi luna şi-a întrerupt mersul,

până ce poporul şi-a răzbunat pe vrăjmaşii lui.

Lucrul acesta nu* este scris oare în Cartea Dreptului?

Soarele s-a oprit în mijlocul cerului şi nu s-a grăbit să apună, aproape o zi întreagă.

14. N-a mai* fost nicio zi ca aceea, nici înainte, nici după aceea, când Domnul să fi ascultat glasul unui om; căci Domnul** lupta pentru Israel.

2 Împ. 20:9-11. : 9. Şi Isaia a zis: „Iată, din partea Domnului, semnul* după care vei cunoaşte că Domnul va împlini cuvântul pe care l-a rostit: „Cum vrei: să treacă umbra peste zece trepte înainte sau să dea înapoi cu zece trepte?”

10. Ezechia a răspuns: „Nu este mare lucru ca umbra să treacă înainte peste zece trepte; ci mai bine să se dea înapoi cu zece trepte.”

11. Atunci Isaia, prorocul, s-a rugat Domnului, şi Domnul a dat cu zece* trepte înapoi umbra din locul în care se coborâse pe cadranul soarelui lui Ahaz.

iii.                cei trei în cuptorul aprins (Dan. 3:20-28)

20. Apoi a poruncit unora din cei mai voinici ostaşi din oştirea lui să lege pe Şadrac, Meşac şi Abed-Nego şi să-i arunce în cuptorul aprins.

21. Oamenii aceştia au fost legaţi cu izmenele, cămăşile, mantalele şi celelalte haine ale lor şi aruncaţi în mijlocul cuptorului aprins.

22. Fiindcă porunca împăratului era aspră, şi cuptorul era neobişnuit de încălzit, flacăra a ucis pe toţi oamenii care aruncaseră în el pe Şadrac, Meşac şi Abed-Nego.

23. Dar aceşti trei oameni, Şadrac, Meşac şi Abed-Nego, au căzut legaţi în mijlocul cuptorului aprins.

24. Atunci împăratul Nebucadneţar s-a înspăimântat şi s-a sculat repede. A luat cuvântul şi a zis sfetnicilor săi: „N-am aruncat noi în mijlocul focului trei oameni legaţi?” Ei au răspuns împăratului: „Negreşit, împărate!”

25. El a luat iarăşi cuvântul şi a zis: „Ei bine, eu văd patru oameni umblând* slobozi în mijlocul focului şi nevătămaţi; şi chipul celui de al patrulea seamănă cu al unui fiu** de dumnezei!”

26. Apoi Nebucadneţar s-a apropiat de gura cuptorului aprins şi, luând cuvântul, a zis: „Şadrac, Meşac şi Abed-Nego, slujitorii Dumnezeului celui Preaînalt, ieşiţi afară şi veniţi încoace!” Şi Şadrac, Meşac şi Abed-Nego au ieşit din mijlocul focului.

27. Dregătorii, îngrijitorii, cârmuitorii şi sfetnicii împăratului s-au strâns şi au văzut că focul n-avusese nicio putere asupra* trupului acestor oameni, că nici perii capului lor nu se pârliseră, hainele le rămăseseră neschimbate şi nici măcar miros de foc nu se prinsese de ei.

28. Nebucadneţar a luat cuvântul şi a zis: „Binecuvântat să fie Dumnezeul lui Şadrac, Meşac şi Abed-Nego, care a trimis pe îngerul Său şi a izbăvit pe slujitorii Săi care s-au încrezut* în El, au călcat porunca împăratului şi şi-au dat mai degrabă trupurile lor decât să slujească şi să se închine altui dumnezeu decât Dumnezeului lor!

v.         potolirea furtunii (Marcu 4:36-39)

36. După ce au dat drumul norodului, ucenicii L-au luat în corabia în care se afla şi aşa cum era. Împreună cu El mai erau şi alte corăbii.

37. S-a stârnit o mare furtună de vânt care arunca valurile în corabie, aşa că mai că se umplea corabia.

38. Şi El dormea la cârmă pe căpătâi. Ucenicii L-au deşteptat şi I-au zis: „Învăţătorule, nu-Ţi pasă că pierim?”

39. El S-a sculat, a certat vântul şi a zis mării: „Taci! Fără gură!” Vântul a stat şi s-a făcut o linişte mare.

d.        Dumnezeu stăpâneşte peste regnul animal:

i.          Aducerea animalelor la Adam (Gen. 2:19)

19. Domnul Dumnezeu* a făcut din pământ toate fiarele câmpului şi toate păsările cerului; şi le-a adus** la om, ca să vadă cum are să le numească; şi orice nume pe care-l dădea omul fiecărei vieţuitoare, acela-i era numele.

ii.         Aducerea animalelor la Noe (Gen. 6:19-20);

19. Din tot ce trăieşte, din orice făptură, să iei în corabie câte două* din fiecare soi, ca să le ţii vii cu tine: să fie o parte bărbătească şi o parte femeiască.

20. Din păsări după soiul lor, din vite după soiul lor şi din toate târâtoarele de pe pământ după soiul lor, să vină* la tine înăuntru câte două din fiecare soi, ca să le ţii cu viaţă.

iv.               Aducerea broaşelor, a insectelor asupra Egiptenilor (Ex. 8:13, 22)

13. Domnul a făcut cum cerea Moise; şi broaştele au pierit în case, în curţi şi în ogoare.

22. Dar*, în ziua aceea, voi deosebi ţinutul Gosen, unde locuieşte poporul Meu, şi acolo nu vor fi muşte, pentru ca să cunoşti că Eu, Domnul, sunt în mijlocul ţinutului acestuia.

v.                 Călăuzirea vacilor care duceau chivotul (1 Sam. 6:7-12)

7. Acum, faceţi un* car nou de tot şi luaţi două vaci tinere care dau ţâţă şi care n-au tras** la jug; înjugaţi vacile la car şi mânaţi înapoi acasă viţeii lor care se ţin după ele.

8. Să luaţi chivotul Domnului şi să-l puneţi în car; să puneţi alături de el, într-o ladă, lucrurile de aur* pe care le daţi Domnului ca dar pentru vină; apoi să-l trimiteţi, şi va pleca.

9. Să-l urmăriţi cu privirea; şi dacă se va sui pe drumul hotarului său spre Bet-Şemeş,* Domnul ne-a făcut acest mare rău; dacă nu, vom şti** că nu mâna Lui ne-a lovit, ci lucrul acesta a venit peste noi din întâmplare.”

10. Oamenii au făcut aşa. Au luat două vaci care alăptau, le-au înjugat la car şi le-au închis viţeii acasă.

11. Au pus în car chivotul Domnului şi lada cu şoarecii de aur şi chipurile umflăturilor lor.

12. Vacile au apucat drept pe drum spre Bet-Şemeş; au ţinut mereu acelaşi drum, mugind, şi nu s-au abătut nici la dreapta, nici la stânga. Domnitorii filistenilor au mers după ele până la hotarul Bet-Şemeşului.

vi.               Corbii hrănindu-l pe Ilie (1 Împ. 17:2-4)

2. Şi cuvântul Domnului a vorbit lui Ilie cu aceste vorbe:

3. „Pleacă de aici, îndreaptă-te spre răsărit şi ascunde-te lângă pârâul Cherit, care este în faţa Iordanului.

4. Vei bea apă din pârâu, şi am poruncit corbilor să te hrănească acolo.”

vii.             Măgăriţa lui Balaam (Num. 22:28)

28. Domnul a* deschis gura măgăriţei, şi ea a zis lui Balaam: „Ce ţi-am făcut, de mai bătut de trei ori?”

viii.           Peştele care l-a înghiţit pe Iona (Iona 1:17)

17. Domnul a trimis un peşte mare să înghită pe Iona, şi* Iona a stat în pântecele peştelui trei zile şi trei nopţi.

ix.                Pescuirea minunată (Luca 5:4-7; Ioan 21:4-6)

Luca 5:4-7. :  Când a încetat să vorbească, a zis lui Simon: „Depărteaz-o* la adânc şi aruncaţi-vă mrejele pentru pescuire.”

5. Drept răspuns, Simon I-a zis: „Învăţătorule, toată noaptea ne-am trudit şi n-am prins nimic; dar, la cuvântul Tău, voi arunca mrejele!”

6. După ce le-au aruncat, au prins o aşa de mare mulţime de peşti că începeau să li se rupă mrejele.

7. Au făcut semn tovarăşilor lor care erau în cealaltă corabie să vină să le ajute. Aceia au venit, şi au umplut amândouă corăbiile, aşa că au început să se afunde corăbiile.

Ioan 21:4-6. : 4. Dimineaţa, Isus stătea pe ţărm; dar ucenicii nu* ştiau că este Isus.

5. „Copii”, le-a zis Isus*, „aveţi ceva de mâncare?” Ei I-au răspuns: „Nu”.

6. El le-a zis*: „Aruncaţi mreaja în partea dreaptă a corăbiei şi veţi găsi.” Au aruncat-o deci şi n-o mai puteau trage de mulţimea peştilor.

x.                  Daniel şi leii din groapă (Dan. 6:22)

22. Dumnezeul* meu a trimis pe îngerul Său şi a închis** gura leilor, care nu mi-au făcut niciun rău, pentru că am fost găsit nevinovat înaintea Lui. Şi nici înaintea ta, împărate, n-am făcut nimic rău!”

e.         Dumnezeu stăpâneşte îngerii

i.                    Îngerii sfinţi, slujitorii Săi (1 Cr. 21:15, 27; toate versetele care vorbesc despre îngeri ca fiind trimişi de Dumnezeu)

15. Dumnezeu a trimis un înger* la Ierusalim, ca să-l nimicească; şi, pe când îl nimicea, Domnul S-a uitat şi I-a părut** rău de răul acesta; şi a zis îngerului care nimicea: „Destul! Acum, trage-ţi mâna înapoi!” Îngerul Domnului stătea lângă aria lui Ornan, iebusitul.

27. Atunci Domnul a vorbit îngerului, care şi-a vârât iarăşi sabia în teacă.

ii.                  Dumnezeu stăpâneşte peste îngerii rebeli (Jud. 9:23; 1 Sam. 16:14;         1 Împ. 22:23; toate exorcizările din NT)

Jud. 9:23.: 23. Atunci Dumnezeu* a trimis un duh rău între Abimelec şi locuitorii Sihemului, şi locuitorii Sihemului au fost necredincioşi** lui Abimelec,

1 Sam. 16:14. : 14. Duhul* Domnului S-a depărtat de la Saul; şi a fost muncit de un** duh rău care venea de la Domnul.

1 Împ. 22:23. : 23. Şi acum*, iată că Domnul a pus un duh de minciună în gura tuturor prorocilor tăi care sunt de faţă. Dar Domnul a hotărât lucruri rele împotriva ta.”

iii.        Satan (Iov 1:12; Mat. 4:10, 11; Apoc. 20:1-3, 10)

Iov 1:12. : 12. Domnul a zis Satanei: „Iată, îţi dau pe mână tot ce are, numai asupra lui să nu întinzi mâna.” Şi Satana a plecat dinaintea Domnului.

Mat. 4:10, 11. : 10. „Pleacă, Satano”, i-a răspuns Isus. „Căci este scris: „Domnului Dumnezeului tău* să te închini şi numai Lui să-I slujeşti.”

11. Atunci diavolul L-a lăsat. Şi deodată au venit la Isus nişte îngeri* şi au început să-I slujească.

Apoc. 20:1-3, 10. : 1. Apoi am văzut coborându-se din cer un înger care* ţinea în mână cheia Adâncului şi un lanţ mare.

2. El a pus mâna pe balaur*, pe şarpele cel vechi, care este diavolul şi Satana, şi l-a legat pentru o mie de ani.

3. L-a aruncat în Adânc, l-a închis acolo şi a pecetluit* intrarea deasupra lui, ca** să nu mai înşele neamurile, până se vor împlini cei o mie de ani. După aceea trebuie să fie dezlegat pentru puţină vreme.

10. Şi* diavolul, care-i înşela, a fost aruncat în iazul de foc şi de pucioasă, unde** este fiara şi prorocul mincinos. Şi vor fi munciţi† zi şi noapte în vecii vecilor.

f.         Dumnezeu stăpâneşte asupra oamenilor în general:

i.          Viaţa tuturor oamenilor este în mâna lui Dumnezeu (Iov 12:10; 34:14, 15; Isa. 42:5; Fapte 17:25, 28)

Iov 12:10. ; 34:14, 15. :

10. El ţine în mână* sufletul a tot ce trăieşte, suflarea oricărui trup omenesc.

14. Dacă nu S-ar gândi decât la El, dacă Şi-ar lua înapoi* duhul şi suflarea,

15. tot ce este carne* ar pieri deodată, şi omul s-ar întoarce în ţărână.

Isa. 42:5. : Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu care* a făcut cerurile şi le-a întins, care** a întins pământul şi cele de pe el, care† a dat suflare celor ce-l locuiesc, şi suflet, celor ce merg pe el.

Fapte 17:25, 28. : 25. El nu este slujit de mâini omeneşti, ca* şi când ar avea trebuinţă de ceva, El**, care dă tuturor viaţa, suflarea şi toate lucrurile.

28. Căci în* El avem viaţa, mişcarea şi fiinţa, după cum** au zis şi unii din poeţii voştri: „Suntem din neamul Lui…”

ii.         Dumnezeu controlează zilele omului, El permite ca cineva să se nască cu vreo boală sau handicap (Ps. 139:13-17)

13. Tu mi-ai întocmit rinichii, Tu m-ai ţesut în pântecele mamei mele:

14. Te laud că sunt o făptură aşa de minunată. Minunate sunt lucrările Tale,

şi ce bine vede sufletul meu lucrul acesta!

15. Trupul* meu nu era ascuns de Tine, când am fost făcut într-un loc tainic,

ţesut în chip ciudat, ca în adâncimile pământului.

16. Când nu eram decât un plod fără chip, ochii Tăi mă vedeau; şi în cartea Ta erau scrise toate zilele care-mi erau rânduite, mai înainte de a fi fost vreuna din ele.

17. Cât* de nepătrunse mi se par gândurile Tale, Dumnezeule,şi cât de mare este numărul lor!

iii.        Dumnezeu hotărăşte timpul şi locul în care se nasc şi trăiesc oamenii (Fapte 17:26)

26. El a făcut ca toţi oamenii, ieşiţi dintr-unul singur, să locuiască pe toată faţa pământului; le-a aşezat anumite vremuri şi a pus anumite hotare* locuinţei lor,

iv.        Dumnezeu le creează condiţii favorabile de a trăi (Mat. 5:45)

ca să fiţi fii ai Tatălui vostru care este în ceruri; căci El face să răsară* soarele Său peste cei răi şi peste cei buni şi dă ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi.

v.         Dumnezeu conduce viaţa omului în aşa fel încât omul ajunge să împlinească voia lui Dumnezeu (Prov. 16:9; 19:21; 20:24; Ier. 10:23)

Prov. 16:9; 19:21; 20:24. :

9. Inima* omului se gândeşte pe ce cale să meargă, dar** Domnul îi îndreaptă paşii.

21. Omul face multe* planuri în inima lui, dar hotărârea Domnului, aceea se împlineşte.

24. Domnul* îndreaptă paşii omului,  dar ce înţelege omul din calea sa?

vi.        Dumnezeu pedepseşte popoare pentru nelegiuirea lor

1.        Canaaniţii (Gen. 15:16 . ;  Lev. 18:24, 25, vezi cucerirea Canaanului)

Gen. 15:16. : 16. În al patrulea neam*, ea se va întoarce aici; căci nelegiuirea amoriţilor** nu şi-a atins† încă vârful.”

Lev. 18:24, 25. : 24. Să nu vă spurcaţi cu niciunul* din aceste lucruri, căci prin** toate aceste lucruri s-au spurcat neamurile pe care le voi izgoni dinaintea voastră.

25. Ţara* a fost spurcată prin ele; Eu îi voi pedepsi** fărădelegea, şi pământul va† vărsa din gura lui pe locuitorii lui.

2.        Amaleciţii, (Deut. 25:17-19 . ;  1 Sam. 15:3)

Deut. 25:17-19. : 17. Adu-ţi* aminte ce ţi-a făcut Amalec pe drum, la ieşirea voastră din Egipt:

18. cum te-a întâlnit pe drum şi, fără nicio teamă* de Dumnezeu, s-a aruncat asupra ta pe dinapoi, asupra tuturor celor ce se târau la coadă, când erai obosit şi sleit de puteri.

19. Când îţi va* da Domnul Dumnezeul tău odihnă, după ce te va izbăvi de toţi vrăjmaşii care te înconjoară, în ţara pe care Domnul Dumnezeul tău ţi-o dă ca moştenire şi spre stăpânire, să ştergi** pomenirea lui Amalec de sub ceruri: să nu uiţi lucrul acesta.

1 Sam. 15:3. : 3. Du-te acum, bate pe Amalec şi nimiceşte* cu desăvârşire tot ce-i al lui; să nu-i cruţi, şi să omori bărbaţii şi femeile, copiii şi pruncii, cămilele şi măgarii, boii şi oile.”

3.        Egiptenii, (Ex. 14:14 . vezi urgiile din Exod)

14. Domnul* Se va lupta pentru voi; dar voi staţi** liniştiţi.”

4.        Israelul (Lev. 18:28-30; 1 Cr. 9:1)

Lev. 18:28-30. : 28. Luaţi seama ca nu cumva să vă verse şi pe voi ţara* din gura ei, dacă o spurcaţi, cum a vărsat pe neamurile care erau în ea înaintea voastră.

29. Căci toţi cei ce vor face vreuna din aceste spurcăciuni vor fi nimiciţi din mijlocul poporului lor.

30. Păziţi poruncile Mele şi* nu faceţi niciunul din obiceiurile urâte care se făceau înaintea voastră, ca să nu** vă spurcaţi cu ele. Eu† sunt Domnul Dumnezeul vostru.”

1 Cr. 9:1. : 1. Tot* Israelul este scris în spiţele de neam şi trecut în cartea împăraţilor lui Israel. Şi Iuda a fost luat rob în Babilon, din pricina fărădelegilor lui.

vii.       Dumnezeu ridică şi răstoarnă liderii (Prov. 21:1; Dan. 2:21); El controlează cursul politic al naţiunilor, deciziile pe care le iau conducătorii:

Prov. 21:1. : Inima împăratului este ca un râu de apă în mâna Domnului,

pe care îl îndreaptă încotro vrea.

Dan. 2:21. : 21. El schimbă vremurile* şi împrejurările; El răstoarnă** şi pune pe împăraţi; El dă înţelepciune† înţelepţilor şi pricepere, celor pricepuţi!

1.        Împietrirea lui Faraon (Rom. 9:17)

17. Fiindcă Scriptura* zice lui faraon: „Te-am ridicat înadins**, ca să-Mi arăt în tine puterea Mea şi pentru ca Numele Meu să fie vestit în tot pământul.”

2.        Nebucadneţar şi cucerirea lui Iuda (Ier. 25:8, 9)

8. De aceea, aşa vorbeşte Domnul oştirilor: „Pentru că n-aţi ascultat cuvintele Mele,

9. iată, voi trimite să aducă toate* popoarele de la miazănoapte, zice Domnul; şi voi trimite la robul** Meu Nebucadneţar, împăratul Babilonului; îi voi aduce împotriva acestei ţări şi împotriva locuitorilor ei, şi împotriva tuturor acestor neamuri de jur împrejur ca să le nimicească cu desăvârşire şi să facă din ele un pustiu† şi o pricină de batjocură, nişte dărâmături veşnice.

3.        Cirus şi porunca de a ridica Ierusalimul şi Templul  (Isa. 45:1, 13)

1.     Aşa vorbeşte Domnul către unsul Său, către Cirus, pe care-l ţine de mână* ca să doboare neamurile înaintea lui şi să dezlege brâul împăraţilor, să-i deschidă porţile, ca** să nu se mai închidă:

13. Eu* am ridicat pe Cirus, în dreptatea Mea, şi voi netezi toate cărările lui. El Îmi va zidi** iarăşi cetatea şi va da drumul prinşilor Mei de război, fărㆠpreţ de răscumpărare şi fără daruri, zice Domnul oştirilor.”

4.        Pilat şi hotărârea de a-L răstigni pe Isus (Mat. 27:17-26)

17. Când erau adunaţi la un loc, Pilat le-a zis: „Pe care voiţi să vi-l slobod? Pe Baraba sau pe Isus, care Se numeşte Hristos?”

18. Căci ştia că din pizmă dăduseră pe Isus în mâinile lui.

19. Pe când stătea Pilat pe scaun la judecată, nevasta sa a trimis să-i spună: „Să n-ai nimic a face cu Neprihănitul acesta; căci azi am suferit mult în vis din pricina Lui.”

20. Preoţii* cei mai de seamă şi bătrânii au înduplecat noroadele să ceară pe Baraba, iar pe Isus să-L omoare.

21. Dregătorul a luat cuvântul şi le-a zis: „Pe care din amândoi voiţi să vi-l slobod?” „Pe Baraba”, au răspuns ei.

22. Pilat le-a zis: „Dar ce să fac cu Isus, care Se numeşte Hristos?” „Să fie răstignit!”, i-au răspuns cu toţii.

23. Dregătorul a zis: „Dar ce rău a făcut?” Ei au început să strige şi mai tare: „Să fie răstignit!”

24. Când a văzut Pilat că n-ajunge la nimic, ci că se face mai multă zarvă, a luat* apă, şi-a spălat mâinile înaintea norodului şi a zis: „Eu sunt nevinovat de sângele Neprihănitului acestuia. Treaba voastră!”

25. Şi tot norodul a răspuns: „Sângele* Lui să fie asupra noastră şi asupra copiilor noştri.”

26. Atunci Pilat le-a slobozit pe Baraba; iar pe Isus, după ce a pus să-L bată cu nuiele*, L-a dat în mâinile lor, ca să fie răstignit.

viii.      Nimeni nu i se poate împotrivi (Iov 23:13; Prov. 21:30; Isa. 14:27; 43:13; 46:10)

Iov 23:13. : 13. Dar hotărârea Lui este luată, cine* I se va împotrivi?

Ce-I doreşte sufletul, aceea** face.

Prov. 21:30. : 30. Nici* înţelepciunea, nici priceperea, nici sfatul n-ajută împotriva Domnului.

Isa. 14:27; 43:13; 46:10. :

27. Domnul oştirilor a luat această hotărâre*: cine I se va împotrivi? Mâna Lui este întinsă: cine o va abate?”

13. Eu sunt de la* început, şi nimeni nu izbăveşte din mâna Mea; când lucrez Eu, cine se poate împotrivi**?

10. Eu* am vestit de la început ce are să se întâmple şi cu mult înainte ce nu este încă împlinit. Eu zic: „Hotărârile** Mele vor rămâne în picioare şi Îmi voi aduce la îndeplinire toată voia Mea.

ix.        El se poate împotrivi acţiunilor oamenilor, le poate dejuca planurile: (Gen. 11:7; Ex. 15:4; Ps. 2:1-4; Mat. 2:12-18; Fapte 12:5-11)

Gen. 11:7. : 7. Haidem! să* Ne coborâm şi să le încurcăm acolo limba, ca să** nu-şi mai înţeleagă vorba unii altora!”

Ex. 15:4. : 4. El a aruncat în mare carele* lui faraon şi oastea lui; luptătorii lui aleşi** au fost înghiţiţi în Marea Roşie.

Ps. 2:1-4. : 1. Pentru ce se întărâtă* neamurile şi pentru ce cugetă popoarele lucruri deşarte?

2. Împăraţii pământului se răscoală, şi domnitorii se sfătuiesc împreună împotriva Domnului şi împotriva Unsului Său*, zicând:

3. „Să le rupem* legăturile şi să scăpăm de lanţurile lor!”

4. Cel ce* şade în ceruri râde**, Domnul Îşi bate joc de ei.

Mat. 2:12-18. : 12. În urmă, au fost înştiinţaţi de Dumnezeu în vis* să nu mai dea pe la Irod, şi s-au întors în ţara lor pe un alt drum.

13. După ce au plecat magii, un înger al Domnului se arată în vis lui Iosif şi-i zice: „Scoală-te, ia Pruncul şi pe mama Lui, fugi în Egipt şi rămâi acolo până îţi voi spune eu; căci Irod are să caute Pruncul, ca să-L omoare.”

14. Iosif s-a sculat, a luat Pruncul şi pe mama Lui, noaptea, şi a plecat în Egipt.

15. Acolo a rămas până la moartea lui Irod, ca să se împlinească ce fusese vestit de Domnul prin prorocul care zice: „Am chemat pe Fiul Meu din* Egipt.”

16. Atunci Irod, când a văzut că fusese înşelat de magi, s-a mâniat foarte tare şi a trimis să omoare pe toţi pruncii de parte bărbătească, de la doi ani în jos, care erau în Betleem şi în toate împrejurimile lui, potrivit cu vremea pe care o aflase întocmai de la magi.

17. Atunci s-a împlinit ce fusese vestit prin prorocul Ieremia*, care zice:

18. „Un ţipăt s-a auzit în Rama, plângere şi bocet mult:  Rahela îşi jelea copiii

şi nu voia să fie mângâiată, pentru că nu mai erau.”

Fapte 12:5-11. :

5. Deci Petru era păzit în temniţă, şi biserica nu înceta să înalţe rugăciuni către Dumnezeu pentru el.

6. În noaptea zilei când avea de gând Irod să-l înfăţişeze la judecată, Petru dormea între doi ostaşi, legat de mâini cu două lanţuri; şi nişte păzitori păzeau temniţa la uşă.

7. Şi iată, un înger al Domnului a stat lângă el pe neaşteptate, şi o lumină a strălucit în temniţă. Îngerul* a deşteptat pe Petru, lovindu-l în coastă, şi i-a zis: „Scoală-te iute!” Lanţurile i-au căzut jos de pe mâini.

8. Apoi îngerul i-a zis: „Încinge-te şi leagă-ţi încălţămintea.” Şi el a făcut aşa. Îngerul i-a mai zis: „Îmbracă-te în haină şi vino după mine.”

9. Petru a ieşit afară şi a mers după el, fără* să ştie dacă ce făcea îngerul este adevărat. I se părea că are** o vedenie.

10. După ce au trecut de straja întâi şi a doua, au ajuns la poarta de fier care dă în cetate, şi ea* li s-a deschis singură; au ieşit şi au trecut într-o uliţă. Îndată, îngerul a plecat de lângă el.

11. Când şi-a venit Petru în fire, a zis: „Acum văd cu adevărat că Domnul a* trimis pe îngerul Său şi m-a** scăpat din mâna lui Irod şi de la tot ce aştepta poporul iudeu.”

g.         Dumnezeu este suveran în mântuire:

i.          El este sursa mântuirii (Iona 2:9; Apoc. 7:10; Fapte 4:12; Os. 13:4)

Iona 2:9. : 9. Eu însă Îţi voi aduce jertfe* cu un strigăt de mulţumire, voi împlini juruinţele pe care le-am făcut. Mântuirea** vine de la Domnul.”

Apoc. 7:10. : 10. şi strigau cu glas tare şi ziceau: „Mântuirea* este a Dumnezeului nostru, care** şade pe scaunul de domnie, şi a Mielului!”

Fapte 4:12. : 12. În nimeni altul nu este mântuire: căci nu* este sub cer niciun alt Nume dat oamenilor în care trebuie să fim mântuiţi.”

Os. 13:4. :  „Dar Eu* sunt Domnul Dumnezeul tău din ţara Egiptului încoace. Tu cunoşti că nu este alt Dumnezeu** afară de Mine şi nu este alt Mântuitor afară de Mine.

ii.         Suveranitatea sa în mântuire constă în dreptul de selecţie al celor care vor fi mântuiţi, în faptul că El mântuieşte pe cine vrea (Rom. 9:14-23; Ex. 33:19; Mat. 20:15)

Rom. 9:14-23. : 14. Deci ce vom zice? Nu cumva* este nedreptate în Dumnezeu? Nicidecum!

15. Căci El a zis lui Moise: „Voi avea* milă de oricine-Mi va plăcea să am milă; şi Mă voi îndura de oricine-Mi va plăcea să Mă îndur.”

16. Aşadar, nu atârnă nici de cine vrea, nici de cine aleargă, ci de Dumnezeu care are milă.

17. Fiindcă Scriptura* zice lui faraon: „Te-am ridicat înadins**, ca să-Mi arăt în tine puterea Mea şi pentru ca Numele Meu să fie vestit în tot pământul.”

18. Astfel, El are milă de cine vrea, şi împietreşte pe cine vrea.

19. Dar îmi vei zice: „Atunci de ce mai bagă vină? Căci* cine poate sta împotriva voii Lui?”

20. Dar, mai degrabă, cine eşti tu, omule, ca să răspunzi împotriva lui Dumnezeu? Nu cumva vasul de lut va* zice celui ce l-a făcut: „Pentru ce m-ai făcut aşa”?

21. Nu este olarul* stăpân pe lutul lui, ca din aceeaşi frământătură de lut să facă un** vas pentru o întrebuinţare de cinste, şi un alt vas pentru o întrebuinţare de ocară?

22. Şi ce putem spune, dacă Dumnezeu, fiindcă voia să-Şi arate mânia şi să-Şi descopere puterea, a suferit cu multă răbdare nişte vase* ale mâniei, făcute** pentru piere;

23. şi să-Şi arate bogăţia* slavei Lui faţă de nişte vase ale îndurării pe care le-a pregătit** mai dinainte pentru slavă (despre noi vorbesc)?

Ex. 33:19. : 19. Domnul a răspuns: „Voi* face să treacă pe dinaintea ta toată frumuseţea Mea şi voi chema Numele Domnului înaintea ta; Eu Mă** îndur de cine vreau să Mă îndur şi am milă de cine vreau să am milă!”

Mat. 20:15. : 15. Nu pot* să fac ce vreau cu ce-i al meu? Ori** este ochiul tău rău, fiindcă eu sunt bun?”

iii.        Tatăl este suveran în mântuire

1.        Actul alegerii (Rom. 8:29-30; 9:21-23; Ef. 1:4-6)

Rom. 8:29-30.;  9:21-23  :

29. Căci pe aceia pe care i-a cunoscut mai* dinainte, i-a şi hotărât mai** dinainte sㆠfie asemenea chipului Fiului Său, pentru ca†† El să fie Cel întâi născut dintre mai mulţi fraţi.

30. Şi pe aceia pe care i-a hotărât mai dinainte, i-a şi chemat*; şi pe aceia pe care i-a chemat, i-a şi socotit neprihăniţi**; iar pe aceia pe care i-a socotit neprihăniţi, i-a şi proslăvit.

21. Nu este olarul* stăpân pe lutul lui, ca din aceeaşi frământătură de lut să facă un** vas pentru o întrebuinţare de cinste, şi un alt vas pentru o întrebuinţare de ocară?

22. Şi ce putem spune, dacă Dumnezeu, fiindcă voia să-Şi arate mânia şi să-Şi descopere puterea, a suferit cu multă răbdare nişte vase* ale mâniei, făcute** pentru piere;

23. şi să-Şi arate bogăţia* slavei Lui faţă de nişte vase ale îndurării pe care le-a pregătit** mai dinainte pentru slavă (despre noi vorbesc)?

 Ef. 1:4-6. :

4. În El, Dumnezeu ne-a* ales înainte** de întemeierea lumii, ca să fim† sfinţi şi fără prihană înaintea Lui, după ce, în dragostea Lui,

5. ne-a rânduit mai* dinainte să fim înfiaţi** prin Isus Hristos, dupㆠbuna plăcere a voii Sale,

6. spre lauda slavei harului Său pe* care ni l-a dat în Preaiubitul Lui**.

2.     Tragerea la Cristos (Ioan 6:44, 65)

44. Nimeni* nu poate veni la Mine, dacă nu-l atrage Tatăl, care M-a trimis; şi Eu îl voi învia în ziua de apoi.

65. Şi a adăugat: „Tocmai de aceea v-am* spus că nimeni nu poate să vină la Mine, dacă nu i-a fost dat de Tatăl Meu.”

iv.        Fiul este suveran în mântuire. Cristos a murit în locul celor pe care Tatăl i-a ales (Ioan 10:18; Rom. 8:33-34)

Ioan 10:18. :

18. Nimeni nu Mi-o ia cu sila, ci o dau Eu de la Mine. Am* putere s-o dau şi am putere s-o iau iarăşi: aceasta** este porunca pe care am primit-o de la Tatăl Meu.”

Rom. 8:33-34. : 33. Cine va ridica pâră împotriva aleşilor lui Dumnezeu? Dumnezeu* este Acela care-i socoteşte neprihăniţi!

34. Cine-i* va osândi? Hristos a murit! Ba mai mult, El a şi înviat, stă** la dreapta lui Dumnezeu şi† mijloceşte pentru noi!

v.         Duhul este suveran în mântuire:

a.         Duhul Sfânt este Cel care regenerează (Ioan 3:6)

Ce este născut din carne este carne, şi ce este născut din Duh este duh.

b.        dă viaţă spirituală (Ioan 6:63).

Duhul* este acela care dă viaţă, carnea nu foloseşte la nimic; cuvintele pe care vi le-am spus Eu sunt duh şi viaţă.

c.         2 Tes. 2:13 – El separă sau sfinţeşte astfel persoana, făcând posibilă „credinţa adevărului”.

13. Noi* însă, fraţi preaiubiţi de Domnul, trebuie să mulţumim totdeauna lui Dumnezeu pentru voi, căci de la început** Dumnezeu† v-a ales pentru mântuire, în†† sfinţirea Duhului şi credinţa adevărului.

Aşadar, Dumnezeul nostru este un Dumnezeu sfânt, drept, suveran. El este unic în tot universul. El nu cunoaşte schimbarea sau limita.

  Doar Lui i se cuvine cinstea, lauda, mărirea şi gloria. Întreaga creaţie trebuie să Îl laude! Oamenii trebuie să vină înaintea Lui cu o teamă sfântă, cu reverenţă deplină.

   El este judecătorul cel drept şi tot ceea ce spune este Adevăr suprem. Iubirea Lui este veşnică. Nimeni nu poate să o cuprindă! El nu este obligat să dea socoteală nimănui pentru ceea ce face, nu este obligat să fie îndelung răbdător faţă de oameni, nu este obligat să mântuiască pe cineva.

  Dar o face din bunătate, milă şi compasiune faţă de cei ce îi sunt vrăjmaşi. El îşi arată iubirea şi harul măreţ faţă de cei pe care i-a ales pentru a fi cu El pentru veşnicie. „Cine este ca Tine, minunat în sfinţenie, bogat în fapte de laudă, şi făcător de minuni?” „Dreptatea Ta, Dumnezeule, ajunge până la cer; Tu ai săvârşit lucruri mari: Dumnezeule, cine este ca Tine?” – Ex. 15:11b; Ps. 71:19