În Luca 23,32-33 este scris: «Împreună cu El duceau şi pe doi făcători de rele, care trebuiau omorâţi împreună cu Isus. Când au ajuns la locul numit „Căpăţâna ", L-au răstignit acolo, pe El şi pe făcătorii de rele: unul la dreapta şi altul la stânga». În privinţa executării Sale Domnul Isus a spus că trebuie să se împlinească toate profeţiile, chiar şi faptul că va fi pus în numărul celor fărădelege (Luca 22,37). Aici Isus S-a referit la textul din Isaia 53,12, unde este scris: «De aceea Îi voi da partea Lui la un loc cu cei mari, şi va împărţi prada cu cei puternici, pentru că S-a dat pe Sine însuşl la moarte, şi a fost pus în numărul celor fărădelege, pentru că a purtat păcatele multora şi S-a rugat pentru cei vinovaţi». După aproape 700 de ani de la profeţia lui Isaia, faptul că Isus a fost răstignit între doi tâlhari s-a împlinit cuvânt cu cuvânt. Şi în Evanghelia după Marcu este scris: «Împreună cu El au răstignit doi tâlhari, unul la dreapta şi altul la stânga Lui. Astfel s-a împlinit Scriptura, care zlce: „A fost pus în numărul celor fărădelege"» (Marcu 15,27-28). În Biblie aceşti oameni sunt numiţi tâlhari, hoţi, oameni ai fărădelegii şi chiar ucigaşi. În Matei 27,44 este scris că şi tâlharii L-au batjocorit pe Isus împreună cu oamenii, soldaţii şi preoţii care erau acolo: «Tâlharii care erau răstigniţi împreună cu El, Îi aruncau aceleaşi cuvinte de batjocură». Însă după aceea unul dintre ei s-a cercetat în sufletul său. Ei au văzut că Isus Se ruga pentru cei care L-au răstignit: «Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac!» (Luca 23,34). Ei au văzut că în ciuda chinurilor groaznice, Isus s-a îngrijit de mama Sa şi de ucenicul Său Ioan (Ioan 19,25-27). Ei au simţit relaţia dintre Isus şi Tatăl, căruia S-a rugat nerostind nici un cuvânt de blestem, fără amărăciune sau ură. Ei L-au văzut pe Isus atârnând pe cruce ca un Miel, având pace în suflet şi îndurând cu răbdare batjocurile oamenilor. Unul dintre ei a observat însă că Isus se ridică deasupra cuvintelor ce i-au fost adresate. Sunt oare adevărate cuvintele scrise deasupra capului Său: «Isus din Nazaret, Regele evreilor»? Tâlharul a recunoscut şapte adevăruri esenţiale:

1. Că Isus a fost fără păcat şi nevinovat, dar atârna pe cruce ca un tâlhar (Luca 23,40-41)
.
2. Că batjocura prietenului său a fost nejustificată (v. 40).

3. Dintr-o dată s-a temut de Dumnezeu (v. 40).

4. El a recunoscut înaintea lui Isus că este păcătos (v. 41).

5. El s-a pocăit, a recunoscut şi a mărturisit că Isus va merge în Împărăţia Sa şi că doar prin El se poate ajunge acolo (v. 42).

6. E1 L-a mărturisit pe Isus ca Mântuitor personal: «Doamne, adu-Ţi aminte de mine, când vei veni în Împărăţia Ta» (v. 42).

7. A arătat o mare credinţă (v.42). Răspunsul prompt şi clar al lui Isus a fost: «Adevărat îţi spun că astăzi vel fi cu Mine în rai» (Luca 23,43, vezi şi 2 Cor. 12,4; Apoc. 2,7).

Ne întrebăm ce şansă îi acordă Dumnezeu unui hoţ, tâlhar sau chiar criminal? Cel care crede în Isus şi îşi mărturiseşte păcatele este primit de El. Să nu uităm că înaintea lui Dumnezeu toţi suntem nişte păcătoşi, respectiv răufăcători: «... despre ea mărturisesc Legea şi prorocii şi anume, neprihănirea dată de Dumnezeu, care vine prin credinţa în Isus Cristos, pentru toţi şi peste toţi cei ce cred în El. Nu este nici o deosebire. Căci toţi au păcătuit, şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu» (Rom. 3,2123). În acest text este vorba despre toţi oamenii: toţi suntem păcătoşi şi suntem lipsiţi de slava lui Dumnezeu, fără nici o deosebire. Noi nu Îi putem aduce nimic bun, dar neprihănirea Lui poate fi primită de oricine crede în El.

Tâlharii au fost păcătoşi. Însă unul a crezut în Isus, iar celălalt a ratat ultima şansă. Amândoi au fost la fel de aproape de Isus, însă i-a separat o veşnicie, mai precis un cuvânt scurt, dar foarte important: «har». Tâlharul batjocoritor a continuat să păcătuiască; iar celălalt s-a rugat: «Doamne, adu-Ţi aminte de mine...» experimentând harul bogat al iertării. În timpul vieţii el a furat, a ucis şi a păcătuit - dar mărturisirea păcatelor izvorâtă din adâncul inimii i-a deschis poarta Raiului. Iată harul! Unul ajunge din Iad în Rai, iar celălalt din pragul Raiului în Iad. Prin Isus se hotărăşte soarta tuturor oamenilor pentru veşnicie. Primul a murit în amărăciune şi incertitudine totală, iar celălalt în pace, fiind sigur că va intra în Împărăţia lui Isus. Nimeni nu a fost mai aproape de mântuire ca cei doi tâlhari. Ei L-au văzut pe Isus ca şi Mielul lui Dumnezeu pe altar. Imaginea a fost atât de clară, încât chiar şi sutaşul a fost nevoit să declare: «Cu adevărat, omul acesta era Fiul lui Dumnezeu» (Marcu 15,39).

Pe baza textului din Isaia 53,12 eu susţin că Domnul Isus S-a rugat pentru tâlhari, chiar dacă acest lucru nu este amintit în Evanghelii. Tâlharul păcătos a auzit rugăciunea de pocăinţă a celuilalt şi cu siguranţă răspunsul lui Isus, dar a continuat să-L respingă. Există oameni care sunt martorii întoarcerii la Isus a unor persoane, ei rămânând însă împietriţi. Dacă o singură rugăciune de mărturisire a păcatelor este îndeajuns pentru a ajunge în Rai, atunci faptul că unii amână o viaţă să se pocăiască, iar în cele din urmă tot nu reuşesc, este un lucru foarte trist.

Tâlharul mântuit ne arată că Dumnezeu ne dă har chiar şi la sfârşitul vieţii; tâlharul care a pierit ne avertizează că nu trebuie să amânăm pocăinţa, deoarece ar putea fi prea târziu.

Dacă acum ştii că ai nevoie de Isus, atunci predă-ţi viaţa în mâna Lui; nu mai aştepta nici o oră! Dacă Dumnezeu îţi oferă astăzi posibilitatea iertării păcatelor, atunci ar fi o nechibzuinţă să trăieşti în continuare în păcat!

Odată la un evanghelist a venit o femeie în vârstă de 75 de ani care dorea să fie consiliată. S-au aşezat, iar femeia i-a povestit că la 25 de ani a avut o sarcină neplanificată. Deoarece acest lucru ar fi fost o mare ruşine pentru familia ei, nu a spus nimic nimănui, ci a părăsit localitatea plecând în Nord, departe de familia sa. Acolo a născut un copil pe care l-a omorât. Nimeni nu a ştiut de fapta sa, dar purta această povară invizibilă de 50 de ani. Evanghelistul a îngenuncheat împreună cu ea, femeia recunoscându-şi păcatele înaintea lui Dumnezeu şi rugându-L să i le ierte. Când s-a ridicat a fost un alt om. Apoi evanghelistul a întrebat-o pe femeie de ce nu s-a întors mai repede la Isus şi de ce a purtat o asemenea povară timp de 50 de ani. Nu-ţi mai purta povara; există cineva care se oferă să ţi-o ia. Păcatul este un lucru rău, dar nimic nu este mai rău decât să păşeşti în veşnicie cu păcatele tale! N.L.