Profeţii din vechime, apucaţi şi strânşi în mâinile lui Dumnezeu, au avut o sensibilitate deosebită faţă de faptul că misiunea lor era copleşitor de mare şi cât se poate de rău văzută de oameni. Pledând motivele insuficienţei si in­capacităţii lor, aceşti oameni înfricoşaţi de ce vedeau vroiau să scape de sub povara lucrării ce îi aştepta. Moise, de ex­emplu, ca să scape din poziţia de conducător al unei naţiuni întregi găseşte motivul că e bâlbâit. Dar Dumnezeu a ştiut să treacă pe lângă evaziunea lui, şi i-l dă pe Aron. Ieremia, de asemenea, aduce motivul că e doar un copil. Şi în cazul lui Ieremia (ca şi al lui Moise) obiecţiunile umane nu pot rămâne în picioare. Căci oamenii aleşi de Dumnezeu au fost trimişi în sălile de consilii ale înţelepciunii umane - nu să-şi lustruiască personalităţile lor sau să-şi etaleze cunoştinţele. Ci Dumnezeu îl prindea pe solul acesta ales de el, îl închidea şi îl înconjura cu însăşi Fiinţa Sa. Dacă are dreptate Oliver Wendell Holmes, mintea umană când se extinde cu o nouă ideie nu mai poate reveni la starea şi dimensiunile originale. Atunci, ce putem spune despre sufletul care a auzit şoapta Vocii Eterne? „Cuvintele pe care vi le-am spus Eu sunt duh şi viaţă!" (Ioan 6:63). Predicile de azi sânt bolnave fiindcă iau idei din creierul unor oameni morţi în loc să le ia de la Domnul. Cărţile sânt bune atât timp cât sânt călăuze, dar sânt rele când ajung lanţuri.

La fel ca şi în domeniul energiei atomice, unde savanţii moderni au atins o nouă dimensiune a puterii, tot aşa Biserica trebuie să redescopere nemărginita putere a Duhului Sfânt. Ca să lovească în nelegiuirea acestui veac de putrefacţie a păcatului şi să-i scuture din amorţeală pe sfinţii aţipiţi de somn, trebuie să se întâmple ceva. Predici de viaţă si vieţi de Evanghelii vor trebui să iasă din veghea stăruitoare a cămăruţelor de rugăciune. Cineva a spus: „Trebuie să ne rugăm dacă vrem să ducem o viaţă sfântă!" Da, însă şi reversul e adevărat: „Trebuie să trăim o viată sfântă ca să ne putem ruga!" După David: „Cine va putea să se suie la muntele Domnului? - Cel ce are mâinile nevinovate şi inima curată!" (Ps. 24:3-4).

Secretul rugăciunii e rugăciunea în secret. Cărţile despre rugăciune sânt bune , dar nu suficiente. După cum cărţile de bucate sânt bune, dar n-au nici un rost dacă nu sânt aplicate pentru mâncare, la fel si cu rugăciunea. Oamenii pot citi biblioteci întregi de cărţi despre rugăciune, şi să nu fie cu nimic mai puternici în rugăciune. Trebuie să învăţăm să ne rugăm, şi să ne rugăm să învăţăm să ne rugăm. Aşa cum pot sta în fotoliu şi să citesc o carte despre educaţia fizică, şi să pierd vremea numai; tot aşa pot să citesc despre rugăciune, să mă mir de Moise, sau să rămână cu gura căscată în faţa suspinurilor şi a plânsetelor lui Ieremia, şi totuşi să nu ştiu nici ABC-ul rugăciunii de mijlocire. Aşa cum gloanţele netrase nu aduc vânat, aşa inima nesimţitoare în rugăciune nu culege nici o roadă.

Pentru Numele lui Dumnezeu, vă îndemn, lăsaţi ca rugăciunile voastre să vă hrănească sufletul după cum mâncarea vă hrăneşte trupurile," spunea credinciosul Fenelon. Henry Martyn spunea aşa: „Starea de amorţire în care mă aflu o atribui lipsei de timp suficient şi de linişte pentru meditaţia în taină. O, dacă as ajunge să fiu om al rugăciunii!" Un scriitor de demult spunea: „Multe din rugăciunile noastre sunt ca şi puştiul care sună la sonerie si apoi fuge repede înainte ca să se deschidă uşa." Da, exact aşa sîntem. Cel mai vast domeniu neexplorat din resursele lui Dumnezeu la dispoziţia noastră e locul rugăciunii Cine poate spune care e măsura puterii lui Dumnezeu? Oamenii au ajuns să măsoare greutatea pământului, să aproximeze dimensiunile Cetăţii Cereşti, să numere stelele pe cer, să măsoare viteza fulgerelor, să spună timpul răsăritului şi apusului de soare. Dar nimeni nu poate spune cât de mare e puterea rugăciunii. Rugăciunea e cât Dumnezeu de mare! Pentru că în spatele rugăciunii e însuşi Dumnezeu. Rugăciunea e cât Dumnezeu de mare fiindcă Dumnezeu a făgăduit că răspunde rugăciunilor. Dumnezeu să ne ierte că în această nobilă activitate a duhului si a limbii, ne clătinam fără putere. Dacă Dumnezeu nu ne dă lumina Sa în cămăruţa rugăciunii, ne trăim viaţa în întuneric, în faţa scaunului de judecată cel mai ruşinos lucru va fi realitatea rugăciunilor mici din viaţă.

Iată un pasaj majestic din veneratul Ioan Gură de Aur: „Puterea rugăciunii a stins tăria focului; a îmblânzit furia leilor, a potolit revolte anarhice în linişte, a stins războaie, a rupt lanţurile morţii, a lărgit porţile Paradisului, a alungat bolile, a îndepărtat fraudele, a scăpat cetăţi de la pierzare, a oprit soarele din mersul lui, şi a îngheţat trăsnetul din drum. Rugăciunea e o întreagă armură de luptă, o comoară de nesecat, o mină inepuizabilă, o boltă neumbrită de nori, un cer fără furtuni. Rugăciunea e rădăcina, izvorul, mama a mii de binecuvântări!" Sânt oare cuvintele lui Crisostom doar ex­presii retorice, ca să facă dintr-un lucru obişnuit să apară su­perlativ? Biblia nu foloseşte aşa metode.

Ilie a fost un om iscusit în arta rugăciunii, care a schim­bat mersul naturii, a gâtuit economia unei naţiuni; s-a rugat, si focul a căzut; s-a rugat, şi oamenii au căzut; s-a rugat, şi ploaia a căzut! Avem nevoie de ploaie, ploaie, ploaie! Bisericile sânt aşa de uscate că sămânţa nu poate germina. Altarele sânt reci şi uscate, fără nici o lacrimă a celor ce se pocăiesc. Unde e Ilie? Când Israel a strigat de sete, un om a lovit stânca si masivul acela de cremene a devenit un izvor din care a ţâşnit râul de apă vie. „Este oare ceva prea greu pentru Dumnezeu?" Să ne dea Dumnezeu un om care să lovească stânca!

De lucrul acesta să fim siguri: rugăciunea din cămăruţă nu e locul în care îi întindem lui Dumnezeu lista cu problemele urgente. Schimbă rugăciunea lucrurile? Da, însă rugăciunea îi schimbă pe oameni. Rugăciunea a înlăturat nu numai ruşinea Anei, ci a schimbat-o pe ea însăşi, transformând-o din stearpă în roditoare, din întristată în plină de bucurie (I Samuel 1:10 şi 2:1). Da, „i-a prefăcut tânguirile în veselie" (Ps. 30:11). Probabil noi ne rugăm să avem veselie, fără să fi avut cândva tânguirile. Alegem să purtăm hainele de laudă, iar Dumnezeu spune: „Dau celor întristaţi... o haină de laudă în locul unui duh mâhnit!" (Isaia 61:3). Dacă vrem să ieşim la seceriş, aceeaşi ordine e valabilă, căci: Cel ce umblă plângând când aruncă sămânţa, se întoarce cu veselie când strânge snopii" (Ps. 126:6).

Numai un Moise cu inima frântă de durere a putut să strige: „Ah, poporul acesta a făcut un păcat foarte mare! Şi-au făcut un dumnezeu de aur. Iartă-le acum păcatul! Dacă nu, atunci şterge-mă din cartea Ta, pe care ai scris-o!" (Ex­odul 32:31-32). Numai un Pavel zdrobit de durere pentru neamul său a putut să spună: „Simt o mare întristare şi am o durere necurmată în inimă. Căci aproape să doresc să fiu eu însumi anatema, despărţit de Hristos, pentru fraţii mei, rudele mele trupeşti." (Romani 9:2-3).

Dacă John Knox s-ar fi rugat: „Dă-mi succes!" n-am mai fi auzit nimic de numele lui. Dar el s-a rugat fără egoism: „Dă-mi Scoţia, ori mor!" - şi numele său s-a înscris adânc pe paginile istoriei. Dacă David Livingstone s-ar fi rugat să poată despica Africa în două ca dovadă a duhului său tenace şi a iscusinţei sale în orientarea cu busola, rugăciunea lui s-ar fi topit la prima adiere de vânt în pădurile Africii; dar el s-a rugat: „Doamne, când se va închide această rană din trupul omenirii!" Livingstone a trăit în rugăciune, si în mod literal a murit pe genunchi în rugăciune.

Acest veac setos după păcat are nevoie de o Biserică setoasă după rugăciune. Trebuie să explorăm din nou „făgăduinţele lui Dumnezeu nespus de mari si scumpe", în ziua aceea mare şi înfricoşată focul judecăţii va încerca felul, nu mărimea lucrării pe care am făcut-o. Ceea ce s-a născut din rugăciune va trece examenul. Rugăciunea e lucrarea împreună cu Dumnezeu. Rugăciunea naşte dorinţa câştigării de suflete; dorinţa aceasta naşte rugăciunea. Sufletul care are pricepere se roagă; sufletul care se roagă are pricepere. Celui ce se roagă în umilinţa neputinţei sale, Dumnezeu îi dă puterea Sa. Oh, dacă am fi oameni ai rugăciunii ca Ilie, şi el „supus aceloraşi slăbiciuni ca şi noi". Doamne, ajută-ne să ne rugăm!