Deut. 6:1-2 „Iată poruncile, legile şi rânduielile pe care a poruncit Domnul, Dumnezeul vostru, să vă învăţ să le împliniţi în ţara pe care o veţi lua în stăpânire; ca să te temi de Domnul, Dumnezeul tău, păzind, în toate zilele vieţii tale, tu, fiul tău, şi fiul fiului tău, toate legile şi toate poruncile Lui pe care ţi le dau, şi să ai zile multe."

O poruncă frecventă dată poporului lui Dumnezeu în Vechiul Testament este „să se teamă de Dumnezeu" sau „să se teamă de Domnul". Este important ca să cunoaştem ce înseamnă această poruncă pentru noi, în calitate de credincioşi. Numai în măsura în care ne temem cu adevărat de Domnul vom fi eliberaţi din robia tuturor temerilor anormale şi satanice.



SENSUL TEMERII DE DOMNUL.



Porunca cuprinzătoare „să te temi de Domnul" include o gamă de aspecte diferite ale relaţiei credinciosului cu Dumnezeu.

(1) Esenţială fricii de Dumnezeu este recunoaşterea sfinţeniei, dreptăţii şi neprihănirii Sale ca o întregire a iubirii şi îndurării Sale, cunoscându-L şi înţelegând în mod deplin cine este El (compara cu Prov. 2:5). O astfel de teamă este bazată pe recunoaşterea faptului că Dumnezeu este un Dumnezeu sfânt, a cărui autentică natură îl face să judece păcatul.

(2) A te teme de Domnul înseamnă a privi la El cu teamă sfântă şi adoraţie şi a-L onora pe Dumnezeu ca Dumnezeu datorită marii Lui slave, a sfinţeniei, majestăţii şi puterii Sale (vezi Fil. 2:12 ). De exemplu, când Israeliţii la Muntele Sinai L-au văzut pe Dumnezeu că Se manifestă prin „tunete, fulgere şi un nor gros pe munte; trâmbiţa răsuna cu putere", ei toţi „tremurau" de teamă (Ex. 19:16) şi i-au cerut lui Moise să le vorbească el, decât Dumnezeu însuşi (Ex. 20:18-19; Deut. 5:22-27). De asemenea, psalmistul, în meditaţiile sale asupra lui Dumnezeu ca şi Creator, afirmă în mod explicit: „Tot pământul să se teamă de Domnul! Toţi locuitorii pământului să tremure înaintea Lui! Căci El zice şi se face; porunceşte şi ce porunceşte ia fiinţă" (Ps. 33:8-9).

(3) Adevărata teamă de Domnul îi determină pe credincioşi ca pentru mântuire să-şi pună credinţa şi nădejdea lor numai în El. De exemplu, după ce Israeliţii au traversat Marea Roşie ca pe uscat şi au văzut marea nimicire a oştirii egiptene, ei „s-au temut de Domnul şi au crezut în Domnul" (vezi Ex. 14:31, nota), în mod asemănător, psalmistul cheamă pe toţi cei care se tem de Domnul „să se încreadă în Domnul. El este ajutorul şi scutul lor" (Ps. 115:11). Cu alte cuvinte, teama de Domnul produce în poporul lui Dumnezeu o nădejde sigură şi încredere în El. Nu este de mirare deci, că asemenea oameni sunt mântuiţi (Ps. 85:9) şi primesc iubirea şi îndurarea Sa iertătoare (Luca 1:50; compară cu Ps. 103:11; 130:4).

(4) În sfârşit, frica de Dumnezeu implică recunoaşterea că El este un Dumnezeu care priveşte cu mânie păcatul şi are putere să pedepsească pe cei care încalcă legile Lui neprihănite, atât în timpul vieţii de aici cât şi în veşnicie (comp. cu Ps. 76:7-8). Când Adam şi Eva au păcătuit în Grădina Edenului, le-a fost teamă şi au încercat să se ascundă de faţa lui Dumnezeu (Gen. 3:8-10). Moise a trăit acest sentiment al fricii de Dumnezeu când a petrecut patruzeci de zile şi nopţi în rugăciune pentru Israeliţii păcătoşi: „Căci mă îngrozisem la vederea mâniei şi urgiei de care era cuprins Domnul împotriva voastră, până acolo încât voia să vă nimicească" (Deut. 9:19). în mod asemănător, în Noul Testament, imediat după ce aminteşte de viitoarea răzbunare şi judecată pe care le va aduce Dumnezeu, autorul epistolei către Evrei a scris: „Grozav lucru este să cazi în mâinile Dumnezeului Celui viu" (Evr. 10:31).



MOTIVELE PENTRU FRICA DE DOMNUL.

Temeiurile pentru frica de Domnul provin din înţelesul fricii de Domnul.

1. Ar trebui să ne temem de El datorită puterii Sale mari, in calitate de Creator al tuturor lucrurilor şi al oamenilor (Ps. 33:6-9; 96:4-5; Ioan 1:9).

(2) În plus, uimitoarea Sa putere pe care El continuă să o exercite asupra elementelor creaţiei şi asupra noastră reprezintă un motiv al fricii noastre de Dumnezeu (Ex. 20:18-20; Ecl. 3:14; Ioan 1:11-16; Marcu 4:39-41).

(3) Când noi ne dăm seama de sfinţenia Dumnezeului nostru, adică de permanenta Sa adversitate faţă de păcat, răspunsul firesc al sufletului omenesc este să se teamă de El (Apoc. 15:4).

(4) Oricine vede strălucirea slavei lui Dumnezeu nu poate decât să se teamă (Mat. 17:1-8).

(5) Binecuvântările permanente pe care le primim de la Dumnezeu, în mod deosebit iertarea păcatelor noastre (Ps. 130:4), trebuie să ne facă să ne temeni de El şi să-L iubim (I Sam. 12:24; Ps. 34:9; 67:7; Ier. 5:24; vezi articolul PROVIDENŢA LUI DUMNEZEU ).

(6) Fără nici o îndoială, faptul că Dumnezeu este un Dumnezeu al dreptăţii care va judeca tot neamul omenesc dă naştere fricii de El (Deut. 17:12-13; Is. 59:18-19; Mal. 3:5; Evr. 10:26-31). Este un adevăr solemn şi sfânt faptul că Dumnezeu priveşte şi apreciază permanent faptele noastre, atât pe cele bune cât şi pe cele rele şi că noi vom fi consideraţi răspunzători pentru acele fapte, atât acum cât şi în ziua judecăţii noastre personale.



IMPLICAŢIILE PERSONALE ÎN CEEA CE PRIVEŞTE TEAMA DE DOMNUL.



Teama de Domnul este mult mai mult decât o doctrină biblică. Ea se aplică în mod direct la viaţa noastră de fiecare zi, în numeroase feluri.

(1) Mai întâi, dacă ne temem cu adevărat de Domnul, vom duce o viaţă de ascultare de poruncile Sale şi vom spune un repetat „Nu" păcatului. Unul dintre motivele pentru care Dumnezeu a inspirat teamă poporului israelit la Muntele Sinai a fost ca ei să înveţe să părăsească păcatul şi să asculte de Legea Sa (Ex. 20:20). în mesajul final al lui Moise către Israeliţi, în mod repetat el a legat teama de Domnul cu slujirea Lui şi ascultarea de El (de exemplu, Deut. 5:29; 6:2, 24; 8:6; 10:12; 13:4; 17:19; 31:12). Potrivit celor scrise de psalmişti, teama de Domnul este echivalentă cu găsirea plăcerii în poruncile Sale (Ps. 112:1) şi cu păzirea preceptelor Sale (Ps. 119:63). Solomon învăţa că „prin frica de Domnul un om se abate de la rău" (Prov. 16:6; comp. cu 8:13). în Eclesiastul, toată datoria nea­mului omenesc se rezumă la două scurte imperative: „Teme-te de Domnul şi păzeşte poruncile Lui" (Ecl. 12:13). Dimpotrivă, oricine se mulţumeşte să trăiască o viaţă de păcat, face aşa deoarece „nu este frică de Dumnezeu înaintea ochilor lui" (Ps. 36:1-4).

(2) O concluzie importantă a implicaţiei de mai sus constă în faptul că toţi cei credincioşi trebuie să-i înveţe pe copiii lor să se teamă de Domnul, educându-i să urască păcatul şi să păzească poruncile sfinte ale lui Dumnezeu (Deut. 4:10; 6:1-2, 6-9). Biblia afirmă adesea că „Frica Domnului este începutul înţelepciunii" (Ps. 111:10; Prov. 9:10; compară cu Iov 28:28; Prov. 1:7). Dat fiind faptul că un scop de bază al educaţiei copiilor noştri este ca ei să trăiască potrivit principiilor de înţelepciune ale lui Dumnezeu (Prov. 1:1-6), a-i învăţa să se teamă de Domnul este un prim pas de covârşitoare răspundere (vezi articolul PăRINŢI ŞI COPII ).

(3) Teama de Domnul are un efect sfinţitor asupra poporului lui Dumnezeu. Exact aşa cum există un efect sfinţitor în adevărul Cuvântului lui Dumnezeu (Ioan 17:17), tot aşa există un efect sfinţitor în frica de Dumnezeu. Ea ne îndeamnă să urâm păcatul şi să ne abatem de la rău (Prov. 3:7; 8:13; 16:6). Aceasta ne face să avem grijă şi să ne stăpânim în vorbirea noastră (Prov. 10:19; Ecl. 5:2, 6-7). Teama de Domnul ne fereşte de decăderea conştiinţelor noastre şi de descompunerea noastră morală. Teama de Domnul este pură şi curăţitoare (Ps. 19:9), sfântă şi răscumpărătoare în efectele ei.

(4) Teama sfântă motivează poporul lui Dumnezeu să se închine Lui cu toată fiinţa. Dacă noi ne temem cu adevărat de Dumnezeu, ne vom închina Lui şi-L vom slăvi ca Domn al tuturor (Ps. 22:23). David numeşte adunarea care se închină Domnului „cei ce se tem de El" (Ps. 22:25). De asemenea, la sfârşitul istoriei, când îngerul ceresc care proclamă Evanghelia veşnică cheamă pe toţi locuitorii pământului să se teamă de Domnul adaugă imediat, „şi daţi-I slavă şi închinaţi-vă Celui ce a făcut cerurile şi pământul, marea şi izvoarele apelor" (Apoc. 14:6-7).

(5) Dumnezeu a făgăduit să răsplătească pe toţi cei care se tem de El. „Răsplata smereniei, a fricii de Domnul este bogăţia, slava şi viaţa" (Prov. 22:4). O altă răsplată făgăduită include ferirea de moarte (Prov. 14:26-27), satisfacerea nevoilor noastre zilnice (Ps. 34:9; 111:5) şi o viaţă lungă (Prov. 10:27). Cei care se tem de Domnul ştiu că „fericirea este pentru cei ce se tem de El", indiferent de ceea ce se întâmplă în lumea care-i înconjoară (Ecl. 8:12-13).

(6) În sfârşit, teama de Domnul este însoţită de siguranţă şi de o mângâiere spirituală de nedescris pentru poporul lui Dumnezeu. Noul Testament leagă în mod direct teama de Domnul de întărirea sufletească săvârşită de Duhul Sfânt (Fapte 9:31). Pe de o parte, cei care trăiesc fără să se teamă de Domnul nu simt prezenţa, harul şi ocrotirea Sa (vezi Deut. 1:26, nota); pe de altă parte, cei care se tem de Domnul şi păzesc poruncile Sale au o profundă experienţă a siguranţei spirituale în vieţile lor şi a ungerii Duhului Sfânt. Ei pot fi siguri că Dumnezeu le va „scăpa sufletul de la moarte" (Ps. 33:18-19; vezi articolele MOARTEA si SIGURANŢA MÂNTUIRII ).