1 Samuel 12:20-21: „Samuel a zis poporului: „Nu vă temeţi! Aţi făcut tot răul acesta; dar nu vă abateţi de la Domnul, şi slujiţi Domnului din toată inima voastră. Nu vă abateţi de la El; altfel, aţi merge după lucruri de nimic, care n-aduc nici folos nici izbăvire, pentru că sunt lucruri de nimic."

Idolatria este un păcat care revine pe tot parcursul istoriei poporului lui Dumnezeu. Primul înregistrat a fost în familia lui Iacov (Israel); să reţinem faptul că tocmai înainte ca el să fi sosit la Betel, Iacov a poruncit casei lui să scoată chipurile dumnezeilor străini din mijlocul lor (Geneza 35:1-4). Prima istorisire redată în Biblie în care Israel a fost angajat total în idolatrie a fost cea a închinării în faţa viţelului de aur în timp ce Moise era pe Muntele Sinai (Exod 32:1-6). În decursul perioadei judecătorilor poporul lui Dumnezeu s-a întors în mod frecvent către idoli. Deşi nu există nici o mărturie (dovadă) a idolatriei în timpul domniei lui Saul sau David, în ultimii ani ai împăratului Solomon s-a pus în mişcare un consecvent model de idolatrie în Israel (1 Împăraţi 11:1-8). În istoria împărăţiei divizate, toţi împăraţii părţii de nord a Israelului erau idolatri, tot aşa după cum erau mulţi şi din împăraţii lui Iuda, din sud. Numai după ce s-a încheiat exilul babilonian, închinarea idolatră la alţi dumnezei încetează în mijlocul Israeliţilor.

Puterea de atracţie a idolatriei

De ce era aşa de atrăgătoare idolatria pentru Israeliţi? În această chestiune erau implicaţi câţiva factori.

(1) Israeliţii erau înconjuraţi de popoare păgâne care credeau că închinarea la mai mulţi dumnezei era superioară închinării la un singur Dumnezeu. Cu alte cuvinte, mai mulţi însemna mai bine. Poporul lui Dumnezeu a fost influenţat de aceste popoare pe care le-a imitat în mod constant în loc să asculte porunca lui Dumnezeu de a se păstra sfinţi şi separaţi de ei.

(2) Dumnezeii celorlalte popoare nu cereau felul de ascultare pe care îl cerea Dumnezeul lui Israel. De exemplu, multe din religiile păgâne au inclus imoralitatea
sexuală cu prostituate la templu, ca parte a ritualurilor lor. Această practică a ispitit în mod incontestabil pe mulţi din Israel. Pe de altă parte, Dumnezeu a cerut poporului Său să se supună standardelor morale, aşa cum sunt definite în legea Sa, cu scopul de a menţine o relaţie mântuitoare cu El. Ei trebuiau să reziste cu consecvenţă tendinţei spre imoralitate şi altor practici trecute cu vederea sau îngăduite de religiile păgâne.

(3) Din cauza caracterului demonic al idolilor (vezi secţiunea care urmează), idolatria a produs din când în când rezultate veritabile şi demonstrabile pentru cei
care se închinau la idoli. Puterile demonice aflate în spatele idolilor erau capabile, deşi în mod limitat, să acorde beneficii materiale şi fizice. Zeii fertilităţii promiteau
condiţii adecvate pentru recolte îmbelşugate; şi zeii războinici promiteau ocrotire de duşmani şi biruinţă în luptă. Astfel de foloase promise erau atractive pentru Israeliţi şi, din acest motiv, mulţi erau dispuşi să slujească acestor idoli.

Caracterul esenţial al idolatriei

Noi nu putem înţelege puterea de atracţie a idolatriei dacă nu înţelegem adevărata ei natură.

(1) În Biblie scrie simplu că un idol este totuna cu nimic (Ier. 2:11; 16:20). Un idol este numai o bucată de lemn sau de piatră cioplită de mâini omeneşti, care nu are nici o putere. Samuel numeşte idolii lucruri de nimic sau nefolositoare (I Sam. 12:21), şi Pavel afirmă categoric „ştim că în lume un idol este totuna cu nimic" (I Cor. 8:4). Din această cauză, psalmişti! (Ps. 115:4-8; 135:15-18) şi profeţii (de exemplu, 1 Împ. 18:27; Is. 44:9-20; 46:1-7; Ier. 10:3-5) au luat în derâdere frecvent idolii.

(2) Însă, în spatele tuturor idolilor se află demonii, fiinţe spirituale aflate sub stăpânirea diavolului. Atât Moise (vezi Deut. 32:17, ) cât şi psalmistul (Ps. 106:36-37) pun pe picior de egalitate dumnezeii falşi şi diavolii. Să reţinem de asemenea faptul că Pavel spune în prima sa epistolă către Corinteni despre consumarea cărnii jertfite idolilor: „ce jertfesc Neamurile, jertfesc dracilor şi nu lui Dumnezeu" (I Cor. 10:20). Cu alte cuvinte, puterea care stă în spatele idolatriei este puterea şi activitatea demonilor (vezi articolul Puterea asupra Satanei şi a demonilor). Cu toate acestea, Satana, ca „dumnezeul veacului acestuia" (II Cor. 4;4) exercită o putere îngrozitoare în acest veac rău (vezi I Ioan 5:19, notă; compară cu Luca 13:16; Gal. 1:4; Efes. 6:12; Evr. 2:14). El are putere să producă semne mincinoase şi minuni false (II Tes. 2:9; Apoc. 13:2-8, 13; 16:13-14; 19:20) şi să acorde oamenilor foloase fizice şi materiale. Este de netăgăduit faptul că această putere contribuie uneori la prosperitatea celor răi (cf. Ps. 10:2-6; 37:16, 35; 49:6; 73:3-12).

(3) Relaţia dintre idolatrie şi demoni este văzută mai clar când ne dăm seama cât de strâns sunt legate practicile religioase păgâne de spiritism, farmece, ghicire, vrăjitorie, magie, hipnotism (cf. II Împ. 21:3-6; Is. 8:19; vezi Deut. 18:9-11 ; Apoc. 9:21, ). Potrivit Scripturii, toate aceste practici oculte implică închinarea la demoni.

(4) Noul Testament numeşte lăcomia o formă de idolatrie (Col. 3:5). Legătura este evidentă: din cauză că demonii sunt în stare să dea foloase materiale, oamenii care nu sunt satisfăcuţi cu ceea ce au ei ci sunt lacomi de mai mult nu vor ezita să se supună faţă de principiile şi dorinţele acelor fiinţe spirituale de la care pot obţine ceea ce doresc ei. Deşi astfel de oameni pot să nu se închine zeilor confecţionaţi din lemn şi piatră, ei se închină în realitate demonilor care stau în spatele lăcomiei şi zgârceniei; deci, ei sunt idolatri. Astfel, afirmaţia lui Isus potrivit căreia noi „nu putem sluji lui Dumnezeu şi lui Mamona" (Mat. 6:24) este, în esenţă, aceeaşi cu avertismentul dat de Pavel credincioşilor care „nu pot să bea paharul Domnului şi paharul dracilor" (I Cor. 10:21).

Răspunsul lui Dumnezeu în faţa idolatriei

Dumnezeu nu va tolera nici o formă de idolatrie.

(1) Împotriva acesteia El a avertizat frecvent în V. T.

(a) în decalog, primele două porunci iau o atitudine directă împotriva închinării acordate oricărui alt dumnezeu în afară de Domnul Dumnezeul lui Israel (vezi Ex. 20:3-4, ).

(b) Acest fel de instruire a fost repetat de Dumnezeu şi în alte împrejurări (de exemplu, Ex. 23:13, 24; 34:14-17; Deut. 4:23-24; 6:14; Ios. 23:7; Jud. 6:10; II Împ. 17:35, 37-38).

(c) De porunca de a nu sluji altor dumnezei era legată şi cea de a distruge toţi idolii şi de a dărâma chipurile cioplite ale popoarelor păgâne din ţara Canaanului (Ex. 23:24; 34:13; Deut. 7:4-5; 12:2-3).

(2) Istoria Israeliţilor a fost adesea istoria închinării la idoli. Dumnezeu S-a mâniat pe poporul Său pentru slăbiciunea de care a dat dovadă în distrugerea idolilor din ţara promisă şi pentru adoptarea, în schimb, a închinării la dumnezei falşi. Domnul i-a pedepsit îngăduind duşmanilor lor să obţină stăpânire asupra lor.

(a) Cartea Judecătorii prezintă un ciclu permanent: Israeliţii începeau să slujească idolilor popoarelor pe care ei nu reuşiseră să-i alunge din Canaan; Dumnezeu îngăduia duşmanilor lor să îi stăpânească; poporul lui Dumnezeu a strigat către Domnul; Domnul îi auzea şi trimitea un judecător ca să-i elibereze,

(b) Idolatria din împărăţia de nord s-a dezvoltat nestingherit timp de aproape două secole. Până la urmă, răbdarea lui Dumnezeu a încetat şi El a îngăduit Asirienilor să distrugă capitala Israelului şi să risipească cele zece seminţii (II Împ. 17:6-18).

(c) împărăţia lui Iuda, din sud, a avut un număr de împăraţi temători de Dumnezeu, ca de exemplu Ezechia şi Iosia; dar, din cauza împăraţilor răi, ca Mânase, idolatria a ocupat poziţii întărite în poporul lui Iuda (II Împ. 21:10-16). În ciuda acestor avertizări, idolatria a continuat (vezi de exemplu, Is. 48:4-5; Ier. 2:4-30; 16:18-21; Ez. 8), până când, în final, Dumnezeu a împlinit proorocia Sa, folosindu-Se de împăratul Babilonului, Nebucadneţar, care a cucerit Ierusalimul, a ars Templul şi a pustiit cetatea (II Împ. 25).

(3) De asemenea, Noul Testament avertizează pe toţi credincioşii împotriva idolatriei, (a) Astăzi, idolatria se manifestă ea însăşi în diferite forme. Ea apare în mod explicit în religiile false ale lumii, precum şi în vrăjitorii, satanism şi alte forme ale ocultismului. Ea este întâlnită în orice loc unde bărbaţi şi femei se dedau în întregime lăcomiei şi lucrurilor materiale şi nu se încredinţează numai lui Dumnezeu, În sfârşit, ea apare în biserică atunci când oamenii cred că pot sluji lui Dumnezeu şi trăi mântuirea şi binecuvântările Sale participând în acelaşi timp la practicile imorale şi rele ale lumii, (b) în mod consecvent, Noul Testament ne îndeamnă să nu fim avari, lacomi şi imorali (Col. 3:5; comp. Mat. 6:19-24; Rom. 7:7; Evr. 13:5-6; vezi articolul Bogăţie şi sărăcie, ), ci să fugim de toate formele idolatriei (I Cor. 10:14; I Ioan 5:21). Dumnezeu însoţeşte avertizările Sale arătând că cei care se angajează în vreo formă de idolatrie nu vor moşteni împărăţia Sa (I Cor. 6: 9-10; Gal. 5:20-21; Apoc. 22:15).