Uneori credinta este un copil cu genunchii zdreliti in hauri neprevazute, iubirea pare un anotimp indepartat spre care mai zboara doar pasarile calatoare iar zambetul…hmm devine dusmanul de pe fetele celor care transforma esecurile tale in cel mai mare deliciu. Vei spune “sumbru“, si cu toate aceste eu as putea spune “viata“. Tacerea pare uneori stare de abandon iar exuberanta un element vestimentar care a disparut pe neasteptate din sifonierul vietii. Privesti spre cer iar cerul parca ar vrea sa-ti arunce o tona de nuante plumburii si deprimante in spinarea garbovita deja de viscolul situatiilor prin care treci. Cineva te priveste dispretuitor si rosteste in zeflemea: “Buna dimineata si bine ai venit cu picioarele pe pamant“. Cuvintele naucitoare te lasa fara replica mai ales cand observi ca parca fiece clipa nu face altceva decat sa-ti smulga din perna aspiratiilor fulg dupa fulg… Baltile in care calci iti stropesc vesmantul si totul arata pustiu… Poate suna macabru dar pentru unii aceasta nu este decat o descriere stearsa si slaba pentru ceea ce inseamna viata. Nu discutam din ce motiv au ajuns aici. Tu esti situat in alta parte, mangaiat de siguranta pe care ti-o ofera identitatea ta spirituala. Si totusi…puteai fi si tu in situatia lor…Dar daca nu esti macar ridica privirea in sus si lasa stoluri de multumire sa-si afle cuibul la piciorul tronului ceresc de unde guverneaza Dumnezeu si-apoi trimite iarasi stoluri cu cereri pentru cei pe care ti i-am descris…cine stie daca nu tocmai rugaciunea ta le va transforma viata intr-un copil zglobiu si vesel…