Fiara careia i s-a dat o gura; sa-i amageasca pe oameni (Apocalipsa, cap. 13)

Iesim de pe strada pe care e situata biserica. Ei, cum a fost la scoala duminicala? – ii intreb pe copii. Tacere. Ati fost cuminti? – mai intreb banuitor. Daca la prima intrebare nu s-au prea inghesuit sa raspunda, acum o fac amandoi deodata: Da! Si din nou tacere. Entuziasmul cu care au raspuns, stingandu-se mult prea repede, ma face sa devin si mai susceptibil. Eram tot mai nedumirit. Ce text s-a citit? – e cea de-a treia intrebare pe care o pun. In sfarsit vine raspunsul care desleaga enigma: Ne-am uitat la video. Viata lui Isus...

Era o zi superba de inceput de toamna. Intors acasa dupa o zi de munca sedeam in gradina aproape de copacul in care se adunasera, ca de obicei, o multime de fluturi. Ma minunam de ei si de maretul lor Creator!
Curand am inceput sa ma plictisesc privindu-i si ma gandi sa iau ceva de citit. Sa iau o revista crestina sau sa iau cartea Umblarea noastra cu Dumnezeu – carte pe care inca nu o terminasem de citit? Pentru ca timpul in care ar fi trebuit sa ma decid s-a prelungit fara a trece la actiune, a aparut baiatul care aduce reclamele.
Reclame... Exista ceva paradoxal, ceva ...inexplicabil in ele: sunt mereu noi si totusi mereu aceleasi! Sunt pline de lucruri de care, in majoritatea cazurilor, nu avem nevoie! Nu stiu de ce am impresia ca au ceva diabolic in ele starnind mereu un sentiment de nemultumire si frustrare, facand ravagii in multe camine.
Am inceput sa le rasfoiesc una cate una. Pentru ca nu erau putine le rasfoiam din ce in ce mai repede; aveai impresia ca as fi cautat ceva. Iar acel "ceva" mi-a "suras" in sfarsit de pe una din pagini. Dupa ce am privit-o indelung precum odinioara David privise de pe acoperis am exclamat, in inima mea, ca Samson: "luati-mi-o ca-mi place!".
A doua zi la serviciu am meditat, aproape neintrerupt la un singur lucru: care ar fi formula optima cu care sa-mi anunt sotia privitor la noua mea "amanta".
In vitrina magazinului de la care aveam sa o ridic parea mai ademenitoare decat reclama cu pricina. Am luat-o acasa...
Am sunat la usa vecinului rugandu-l sa ma ajute sa o pun acolo unde (nu) trebuia pusa. Am ispravit intr-un timp chiar mai scurt decat m-as fi asteptat.
Vecinul, dupa ce si-a baut cafeaua, a plecat spunand: "cred ca vei merge tarziu la culcare in seara asta". Am ramas singur. Singur pentru ca oricat de veseli si de galagiosi ar fi fost "musafirii", noii mei "prieteni", mie nu mi s-a intamplat vreodata sa ma intrebe vreunul: "ai vreo problema, te simti singur..."
Curios ca Dina – fata lui Iacov – m-am asezat in fotoliu sa vad ce fac altii; prin lume.
Telefonul suna tocmai in momentul in care aveam imagine: "ce faci frate Dan?" – ma intreba prietenul meu. Dupa ce m-am fasticit i-am vorbit, (balbaindu-ma), despre programe religioase, cantari si predici pe care urma sa le vizionez... Depuneam eforturi vadite in tentativa de a lega o fraza de alta. "Blochezi adevarul, el te va impiedica in vorbire" - spune proverbul. Nu ma stiu despre ce am discutat in continuare; stiu doar ca niciodata nu am vorbit atat de incoerent. Intre timp bestia isi mai gasise alte cateva zeci de programe. Se descurca bine. Facea ceea ce era programata sa faca. Doar eu aveam senzatia, tot mai puternica, ca nu mai faceam ceea ce trebuia. Daca pana aici un sentiment de nesiguranta m-a insotit constant, de acum intram, incet dar sigur, in panica. La un moment dat mi-am zis: vai serile mele, citind in Biblie sau ascultand Vocea Evangheliei - s-au dus!
Pentru ca programele la care un copil al lui Dumnezeu isi poate permite sa se uite erau din ce in ce mai putine, versete din Sfanta Scriptura imi veneau, unul cate unul, in minte. "Să nu aduci nici un lucru urâcios în casa ta, ca să nu fii nimicit cu desăvârşire, tu şi lucrul acela" Apoi altul: "Voi sa fiti fii ai luminii" "Căci e ruşine numai să spunem ce fac ei în ascuns". ...fii ai luminii... fapte facute la intuneric... "Suflete preacurvare! Nu ştiţi că prietenia lumii este vrăjmăşie cu Dumnezeu? Aşa că cine vrea să fie prieten cu lumea se face vrăjmaş cu Dumnezeu", "Afară sunt câinii, vrăjitorii, curvarii, ucigaşii, închinătorii la idoli, şi oricine iubeşte minciuna şi trăieşte în minciună!" "Calea celor răi este ca întunericul gros: ei nu văd de ce se vor poticni."
Afara era, demult, intuneric bezna. Afara... Dar in casa? In casa se dadea o lupta intre intuneric si lumina...Eram disperat.
Apoi, o voce blanda mi-a soptit: indiferent cat de departe ai mers, intoarce-te.
Ca fiul risipitor, mi-am venit, in sfarsit, in fire si am zis: stiu ce am sa fac; o duc inapoi! (fusesem avertizat ca daca o despachetez nu mai am nici o sansa sa o returnez. Eu o si instalasem; o folosisem. I-am spus persoanei respective ca il cunosc pe Sefu’ si ca am convingerea ca va fi altfel!)
Era tarziu. Vecinul avusese dreptate. Totala! Vorbea numai de seara asta. O clipa m-am gandit sa pun desteptatorul sa sune mai devreme. N-am facut-o. L-am rugat doar pe Sefu’ sa ma trezeasca mai devreme decat de obicei. Si a facut-o! Cu un sfert de ora inainte sa sune ceasul, m-am trezit. Cateva minute mai tarziu imi faceam inviorarea de dimineata intr-un loc cu totul neobisnuit - eram pe acoperis...
...Zambetul plin de amabilitate a persoanei cu care am facut tranzactia nu-l voi uita multa vreme. Pacea care s-a reintors in sufletul meu este una care intrece orice pricepere, iar, in timp ce scriu, la Radio Vocea Evangheliei Alexandru Groza canta cantarea a carui refren spune: "canta inima si spune la toata lumea de dragostea Domnului".
Totul e bine cand se termina cu bine! Am castigat o batalie; nu si razboiul.
...Cu doi baieti in casa, aproape de varsta pubertatii, sunt pe deplin constient ca lupta abia a inceput.
Sa fi crestin ADEVARAT intr-o vreme ca cea in care traim mi se pare o misiune imposibila cand fereastra dinspre lume am lasat-o, din neglijenta, deschisa... cand, tot mai multi intreaba: da’de ce nu? Ce-i rau in asta? Unde scrie? Mai daunazi mi-a spus o sora, razand, ca oricum nu e nimic de facut pentru ca orice ai face ei, copiii, le invata toate de la colegi, de la prieteni. Ce resemnare; ce concluzie trista! Ca unul care a ratacit timp de un deceniu departe de biserica pot sa afirm, fara teama de a gresi, ca in acea perioada nimic nu mi-a dat mai mult de gandit ca exemplul parintilor! I-am spus sorei respective ca indiferent care va fi lucrul cu care copiii vor veni in contact constiinta le va aminti mereu: "mama si tata nu fac asa"! Pe langa toate sfaturile si atentionarile pe care le primim sau le dam exemplul personal mi se pare nu numai cel mai bun dar si unul care nu poate fi inlocuit cu nimic, iar copiii nostri au nevoie de modele de viata traita in sfintenie mai mult decat ne putem noi inchipui!
Televizor/parabolica, video, DVD, computer... acasa, la scoala si, mai nou, in biserica...
Constient fiind ca s-a scris si se vorbeste mult despre acest subiect redau mai jos doar o fraza din articolul pastorului Marius Cruceru, articol aparut cu cativa ani in urma:
«Realitatea deformata intrata pe ecranele de sticla sau in ziare sau pe internet ne-a afectat dramatic capacitatea de reactie la realitatea cotidiana.» Sau, cum spunea cineva «TV – pustia Moabului; ne usuca de vlaga si nu ne da nimic in schimb»