Cind copiii nostrii erau mici, am avut in casa un pisoi pe care-l numisem: Flafi. El era blind si linistit. Flafi era bucuria intregii case. Pustiul nostru de doi ani il mingiia toata ziua; il tragea de urechi, de coada si-l plimba prin toate camerele. Nu exista nici o jucarie mai fascinanta pentru copii, decit un motan infoiat care "toarce" de indata ce te apropii de el. Chiar si mie imi placea "motorasul" cu blana pufoasa. Ce mai, toti ai casei erau indragostiti de el. Totul a fost frumos si bine pina intr-o zi nefasta cind Flafi a avut o experienta neplacuta cu noi pentru care nu a mai putut sa ne ierte.
S-a intimplat atunci cind turnam ciment in curte. Nu stiu cum, Flafi si-a murdarit labutele in cimentul moale. Sotia mea a fost de parere ca nu se cade ca un pisoi de casa sa umble cu labutele murdare, asa ca ne-am grabit sa-l ducem spre cada si sa-i facem o baie. Am vazut repede ca Flafi nu era prea incintat cu aceasta idee. S-a zbatut din rasputeri si a scheunat jalnic. Cum nu era decit o pisica, nu l-am prea luat in seama si am continuat cu opera noastra de caritate. Eram siguri ca va supravietui supliciului si ca va uita repede toata intimplarea.
N-a fost insa sa fie asa. Flafi nu a mai fost niciodata ca mai inainte. Instinctul lui de conservare l-a marcat cu un resentiment categoric fata de noi. Pur si simplu nu a mai putut sa ne ierte. L-am mingiiat, i-am dat sa manince mincarea lui favorita, l-am scarpinat dupa urechi, i-am rasfatat parul si inainte si inapoi, dar degeaba: Flafi nu mai vroia sa "toarca". Ne-am speriat ca si-a ruinat corzile vocale cu ocazia "concertului" din cada.
Schimbarea lui s-a manifestat si in alt fel. Nu mai permitea nimanui sa se mai joace cu el ca mai inainte. Cind ne apropiam de el, se ridica si pleca sa se aseze in alta parte. Experienta neplacuta cu nedorita imbaiere l-a transformat intr-un motan artagos si iritabil. Nu mai era nici un farmec sa-l avem in casa.
Viata ar fi putut sa fie asa de frumoasa si pentru el si pentru noi, daca ar fi uitat totul si s-ar fi comportat la fel ca mai inainte. Macar de si-ar fi putut da seama ca facusem totul de dragul lui. Dar n-a priceput. Era doar o pisica fara minte. Daca n-a putut sa ierte, cu atit mai rau pentru el. Lasa-l sa sufere! Nu exista un rai al pisicilor in care sa riste sa nu ajunga. Daca nu vrea sa "toarca" aici, asta n-are nici o influenta asupra vesniciei.
Totusi, era ceva trist in toata aceasta experienta a noastra cu Flafi. Ea mi-a amintit de felul in care se complac sa traiasca anumiti crestini firesti care nu pot nici ei sa ierte. si ei si-au pierdut capacitatea sau placerea de a "toarce". Nu mai simt placerea sa fie in compania altora. Sint suspiciosi si nesiguri. A fost suficienta o singura experienta neplacuta cu cineva din adunare pentru ca melodia din inima lor sa inceteze. Nu mai pot cinta Domnului cu bucurie. Sint posomoriti si cirtitori. Viata lor si a celor din jurul lor este asemanatoare unui armistitiu tensionat umbrit de banuiala reizbucnirii conflictelor.
Flafi n-a mai iesit niciodata din starea lui rea. L-am lasat in voia lui si a trait pe linga casa noastra trist pina la sfirsitul vietii lui. Asa cum am spus, nu era decit o pisica fara speranta vesniciei.
Dar tu si cu mine sintem altfel! Noi sintem creiati de Dumnezeu dupa chipul si asemanarea Sa. Noi vom trai vesnic, nu vom sfirsi totul la moarte asemenea unei pisici prapadite. Capacitatea ta de a ierta are o mare importanta asupra calitatii vietii pe care o duci aici pe pamint si mai ales asupra vietii pe care o vei duce in vesnicie.
Reflectind asupra vietii, apostolul Iacov scrie: "Caci ce este viata voastra? Nu sinteti decit un abur care se arata putintel si apoi piere" (Iacov 4:14). Asta inseamna ca pina si cea mai lunga viata de pe pamint este scurta. In comparatie cu vesnicia, ea aproape ca nici nu poate fi luata in seama. Viata seamana cu aburul care se ridica din ceainicul pe care l-a asezat bunica pe plita: se ridica putin in atmosfera si apoi se risipeste disparind cu totul. Asa este si viata - prea scurta ca sa o irosesti bombanind si cirtind. Iadul este un loc prea groaznic si existenta in el prea indelungata pentru ca sa riscam sa ajungem in el datorita unei neintelepte si stupide lipse de iertare.
Biblia ii cheama insistent pe cei credinciosi sa se ierte grabnic unii pe altii. Este imposibil sa fii un crestin fara sa fi gustat dulceata iertarii daruita noua de Dumnezeu prin Christos, iar cine a fost iertat simte datoria de a ierta si el pe ceilalti. Dumnezeu ne-a iertat greselile noastre cit un munte, iar noi sintem chemati sa iertam "gramajoarele" de greseli pe care ni le fac ceilalti. Biblia spune: "Fiti buni unii cu altii, milosi, si iertati-va unul pe altul cum v-a iertat si Dumnezeu pe voi in Christos" (Efes. 4:32). "Ingaduiti-va unii pe altii si, daca unul are pricina sa se plinga de altul, iertati-va unul pe altul. Cum v-a iertat Christos, asa iertati-va si voi" (Col. 3:13).
Dictionarele biblice ne spun ca, in Scriptura, a ierta inseamna: a uita, a nu lua in seama, a omite, a trece cu vederea. In Epistolele Noului Testament, a ierta inseamna: "a acorda un favor, a gratia". Exista o singura exceptie de la aceasta regula: textul din Luca 6:37 unde ni se spune: "Iertati si vi se va ierta". Termenul folosit acolo de Domnul Isus este mult mai puternic. El se poate traduce prin: "dati libertate, dezrobiti, rupeti lanturile".
In viata de toate zilele, a ierta inseamna a renunta la invinuirea pe care o faci altora. De exemplu: tu mi-ai gresit cu ceva, poate ca m-ai jignit sau mi-ai luat ceva care era al meu. Te pot considera un hot si un om rau, dar daca te iert, astfel de calificative nu-si mai au rostul. Dumnezeu a trecut cu vederea felul nostru de a fi pentru ca vinovatia noastra a fost platita cu virf si indesat de jertfa depusa de Christos la Golgota. Noi sintem si astazi tot cei care am fost si mai inainte, dar Dumnezeu ne vede acum altfel: Ii sintem dragi si ne iubeste cu o dragoste care ne vede desavirsiti in procesul de mintuire.
A ierta mai inseamna si a renunta la despagubire. Pretentii ca acestea: "trebuie mai intii sa-ti para rau, sa plingi, sa vii la mine in genunchi, etc." si "da-mi mai intii inapoi cei cinci mii de lei si apoi mai vorbim noi" sau "Schimba-ti mai intii purtarea!" nu au ce cauta in procesul iertarii. Cine iarta nu are asemenea pretentii.
Pe de alta parte, iertarea nu este sinonima cu toleranta. Ea nu inseamna sa te faci ca nu vezi sau a prefera sa privesti in alta parte. Ea este mai mult decit politetea, decit tactul sau diplomatia. Iertarea nu inseamna neglijenta. A ierta inseamna a fi gata sa suferi paguba de dragul ridicarii celui ce greseste. Iertarea nu este un cec alb pentru continuarea in nelegiuire. (Nicolae Iorga spunea despre justitie ca "O iertare acordata prea usor este mama unei noi faradelegi".) Iertarea nu trebuie sa fie de suprafata, exterioara. Ea se revarsa ca un balsam asupra caracterului celuilalt incercind sa-l vindece de rautate.
Cel mai mare specialist in problema iertarii este Domnul Isus. El a parasit cerul si a venit la noi ca sa ne ierte. Cind unul dintre ucenici l-a intrebat daca trebuie sa-l ierte pe cel gresit de sapte ori pe zi, Domnul a raspuns: "De saptezeci de ori cite sapte" (Mat. 18:21, 22). Ca sa ilustreze mai bine ce vrea sa spuna cu aceasta, Domnul a mers mai departe si i-a dat pilda robului nemilostiv. Ea spune ca un rob a ajuns sa-i fie dator imparatului cu echivalentul a doua milioane de lei (la valoarea dinainte de 1989). Pentru ca nu putea plati nicicum aceasta suma, imparatul ar fi trebuit sa dispuna ca sa fie vindut robul, nevasta lui, copiii lui si tot ce avea. Imparatului i s-a facut insa mila de tinguielile robului si i-a dat drumul, iertindu-i datoria. Pina aici vedem partea de har a iertarii. Domnul Isus continua insa pilda spunind ca exista si o alta fateta a problemei. Iesind de la imparat, robul iertat a intilnit pe un alt om care-i datora lui o suma echivalenta cu doua zeci de lei. Neinduplecat de tinguirile datornicului, robul l-a aruncat in temnita, pina va plati datoria. Cind tovarasii robului au vazut cele intimplate, s-au intristat foarte mult. Ei s-au dus de au spus imparatului toate cele petrecute. Atunci stapinul a chemat la el pe robul acela si i-a zis: "Rob viclean! Eu ti-am iertat toata datoria, fiindca m-ai rugat. Oare nu se cadea sa ai si tu mila de tovarasul tau, cum am avut si eu mila de tine?" si stapinul s-a miniat si l-a dat pe mina chinuitoruilor, pina va plati tot ce datora. "Tot asa va face si Tatal Meu cel ceresc, daca fiecare din voi nu iarta din toata inima pe fratele sau" (Mat. 18:35). Iertarea divina are puteri terapeutice. Ea urmareste sa ne transforme caracterul. Pavel intreaba retoric: Ce urmeaza de aici? Sa pacatuim mereu ca sa se inmulteasca harul? Nicidecum!" ("Doamne fereste!" - in original)
Cine patrunde adincimea pildei date de Christos va intelege ca Dumnezeu ne judeca, nu atit faptele, cit caracterul nostru. Cine nu a fost schimbat de iertarea data de Dumnezeu este un om care ramine sub amenintarea pedepsei eterne. "Cui i se iarta mult, iubeste mult" a spus Domnul. Iertarea divina are puteri terapeutice si urmareste transformarea noastra in imitatori ai lucrarii lui Christos.
Cine este iertat de Dumnezeu pentru sumedenia lui de pacate ar trebui sa stie ca se asteapta de la el sa fie iertator cu ceilalti. Uneori trecem cu vederea acest lucru si lasam ca lucruri mici sa ne transforme in judecatori lipsiti de mila. Solomon spunea: "Prindeti vulpile mici care strica viile in floare" (Cin. Cintarilor 2:15). Putin aluat dospeste toata plamadeala si prea ades, fleacuri mici ne fac viata amara. Curatati cu linguruta iertarii mustele moarte care pot strica usor vinul bucuriilor noastre.
Cinci puncte ale iertarii
1) Necesitatea iertarii vine din faptul ca ne-am rupt relatia naturala cu Creatorul nostru. Fiul risipitor a hotarit sa plece de acasa. Acesta este motivul pentru care a ajuns sa aibe nevoie de iertare. Nu pentru ca a cheltuit averea cu prieteni usuratici si cu femei stricate, nu pentru ca a ajuns la porci, ci pentru ca a plecat de acasa. Toata omenirea este infectata de vinovatia acestei indepartari de Dumnezeu. Ne-am nascut cu toti in aceasta stare. O "avem in singe", cum se spune. Ea este sursa tuturor celorlalte greseli ale noastre. Iata de ce trebuie sa incepem prin a ne intoarce acasa la Dumnezeu. Inima Lui de Tata ne asteapta. Bratele intinse la Golgota o arata cu prisosinta.
2) Iertarea este costisitoare. In Geneza 5:15-21 gasim redat dialogul dintre Iosif si fratii sai. Constiinta lor era apasata greu de faptul ca in tinerete se purtasera asa de urit cu Iosif si-i facusera atit de mult rau. Acum, dupa moartea tatalui lor, ei se tem ca Iosif se va razbuna si vor sa se asigure ca, macar de dragul celui mort, Iosif nu le va face rau.
Realitatea este ca Iosif avea de ce sa se razbune pe ei. Probabil ca in urechile lor mai rasunau inca tipetele lui cind il coborisera in groapa sau plinsetul lui cind il vindusera ca rob madianitilor. Acum Iosif ii avea in mina. Oare ce va face cu ei ?
Caracterul frumos al lui Iosif se vede din faptul ca el a ales sa nu se razbune. El i-a iertat si i-a asigurat ca nu li se va intimpla nimic rau din partea sa. Prin iertarea acordata, Iosif a restabilit relatiile fratesti din cadrul familiei. El a preferat sa fie pagubit fara sa-si ceara plata, luind asupra lui durerea, chinurile robiei, agonia dorului de casa si anii pierduti intre zidurile reci ale temnitei. Drept rasplata pentru nelegiuirea lor, el este gata acum sa continue sa le dea mincare si adapost.
La fel se intimpla ori de cite ori iertam si noi pe cineva. Calomniatorul raspindeste cu nerusinare o minciuna. Lumea o crede, reputatia iti este distrusa si viata intra in agonia rusinii. Ca sa-l ierti, tu trebuie sa fii gata sa platesti oalele sparte. Tu ramii cu paguba si el pleaca de parca n-ar fi facut nimic. Cel care iarta "plateste". Asa a facut si Domnul Isus cind a acceptat sa poarte cununa de spini, crucea si rusinea instrainarii de Tatal. Pacatele mele au stat in ziua aceea asupra Lui si prin ranile Lui eu am fost tamaduit. Da, iertarea este costisitoare. Trebuie sa marturisesc ca nu am putere sa iert asa cum se cuvine. Trebuie sa ma rog Domnului sa ma faca in stare de asa ceva prin puterea prezentei Duhului Sfint in mine.
3) Ca sa fim iertati, trebuie sa -i iertam si noi pe altii. Domnul Isus a spus-o clar: "Daca iertati oamenilor greselile lor, si Tatal vostru cel ceresc va va ierta greselile voastre. Dar daca nu iertati oamenilor greselile lor, nici Tatal vostru nu va va ierta greselile voastre" (Mat. 6:13, 14).
4) Iertarea restaureaza relatiile. Cind Fiul risipitor s-a intors acasa, Tatal sau a fost gata sa-l ierte si sa-l reaseze in drepturile lui de fiu.
Cind nu exista iertare, relatiile sint rupte. Ca cei doi negustori care se banuiau unul pe celalalt de necinste. Ei se evitau unul pe altul nu numai in afaceri, dar, chiar si in locurile publice, preferau sa stea cit mai departe unul de celalat. Lipsa de iertare face mizerabila si viata celui neiertat si viata celui ce nu poate ierta. Nu-l poti tine pe cineva in noroi, decit daca te cobori si tu alaturi de el in mocirla.
(Imi aduc aminte de un caz petrecut intr-una din Bisericile din provincie. Doua surori nu vorbeau de ani de zile una cu alta, pentru ca in tinerete una dintre ele ii furase celeilalte iubitul. Cea "pagubita" nu se mai casatorise niciodata si traia o viata total lipsita de orice fel de bucurie. Fratele Marcu Nichifor s-a apropiat de ea si i-a spus: "Vezi tu ce nepriceputa ai fost. Te-ai nenorocit singura ascultind de soapta Satanei: "N-o ierta, n-o ierta!" Acum ea este bine mersi, doarme linistita noaptea, iar tu te-ai uscat ani de zile pe picioare, ai facut ulcer si n-ai dormit noptile. Spune-mi, nu este caragios: Tu cu paguba si tot tu si cu suferinta! Daca ai fi fost mai inteleapta, ai fi iertat de mult, intelegind ca ce vine cu adevarat de la Dumnezeu, nu putem pierde niciodata. Hai sa ne rugam acum ca Domnul sa te dezlege de aceasta neputinta care ti-a amarit viata".
Au facut asa si, minune, dupa ani de zile inima acelei femei s-a umplut de lumina. Dumnezeu a rupt lantul Satanei si pentru prima data dupa multa vreme, femeia a zimbit, s-a dus la cealalta femeie, a iertat-o si ... a inceput sa doarma noaptea ca un nou nascut.
Altadata eram la Chicago si sora Ana Raslau, punind telefonul inapoi in furca, a venit la mine cu lacrimi in ochi sa-mi povesteasca cum a folosit-o Dumnezeu ca sa impace doua surori care s-au dusmanit vreme indelungata, facindu-si viata amara una alteia. Ochii sorei erau luminati de bucuria unei mari biruinte. Se restabilise legatura dintre doua fiinte din familia lui Dumnezeu si era mare sarbatoare in toata "casa Domnului".
Intr-o alta bisericuta de la tara, presbiterul a rugat doua surori care se certasera in sat sa ramina la urma ca sa stea putin de vorba. Omul era mai in virsta si ajunsese sa fie respectat de toata comunitatea. El si-a dat seama ca in joc nu era numai prestigiul celor doua femei, ci si imaginea "pocaitilor" in ochii satenilor si o data cu ea simpatia sau antipatia lor fata de Evanghelie. Dupa ce a staruit de ele in fel si chip ca sa se impace si sa stearga rusinea, mosul, vazind ca nu ajunge la nici un rezultat, le-a spus suspinind: "No, voi va puteti duce acasa, ca acum eu am sa stau aici in genunche pina ce Domnul va va muia inimile". Pe cind vorbea, el s-a plecat in genunchi si pe obraji au inceput sa-i curga la vale doua lacrimi mari. Rusinate, femeile s-au repezit sa-l ridice de jos spunind: "Nu, bade Ioane, nu fa una ca asta. Dumneata nu ai nici o vina". Mosul nu s-a lasat insa ridicat de jos si le-a spus blind: "D-apoi Isus a stat pe cruce pentru voi si voi tot nu vreti sa-i faceti vrerea. Ce va mai inmilati acum de mine. si El a suferit fara sa fie vinovat. A murit in locul vostru ca sa va ierte si amu voi nu puteti sa va iertati una pe cealalta".
Mai de rusine, mai de mila batrinului sau poate straluminate de un gind venit de sus, femeile s-au uitat una la alta si le-a fost mai mare rusinea. Cu rusinea aceea a inceput ceasul pocaintei lor adevarate. Cum satul nu era mare, ce s-a intimplat in adunare s-a aflat repede si oamenii au dat buzna sa vada femeile impacate si pe mosul cu o inima atit de iubitoare de Domnul.)
5) Traieste intr-un spirit al iertarii. Adevarata iertare nu se da dupa ce cel gresit si-a cerut iertare, ci chiar mai inainte ca el sa ne fi gresit. Obisnuieste-te sa fi gata sa ierti. Iata ce spune Biblia despre Dumnezeu: "Caci stiam ca esti un Dumnezeu milos si plin de indurare, indelung rabdator, si bogat in bunatate si ca Te caiesti de rau" (Iona 4:2). Fii asemenea lui Dumnezeu si umpleti inima de iertare. Daca te gindesti bine, este imposibil sa nu recunosti ca si tu vei gresi altora. La fel de rezonabil este si sa crezi ca va fi cu neputinta ca altii sa nu-ti greseasca tie, asa ca este foarte bine sa te inarmezi dinainte cu o mare doza de iertare.
De fapt, Dumnezeu nu ne iarta in momentul in care gresim. El ne-a iertat acum doua mii de ani, la crucea de la Calvar. Christos a purtat deja pedeapsa pentru toate pacatele noastre trecute, prezente si viitoare. Tatal isi asteapta acum pe fiii risipitori sa-si vina in fire si sa se intoarca acasa. Anticipind greselile noastre, Dumnezeu este deja gata sa ne ofere iertarea.
Imi amintesc de o istorie cu doi frati de corp care erau de profesie constructori de case. Intr-o zi tocmai aveau de terminat acoperisul unei case si s-au luat la intrecere care termina primul partea lui. Unul a fost mai rapid cu citeva minute si celalalt s-a suparat foc, ca a fost facut de rusine. Inima lui mindra n-a putut inghiti infringerea.
Haideti sa nu ne asemanam cu el si sa fim intotdeauna pregatiti sa iesim mai umiliti din confruntarile pe care le vom avea cu cei din jurul nostru. Daca ne vom inarma cu o inima gata sa ierte, nu vom avea ocazia sa ne facem de rusine in vazul tuturor stind ca barza infoiata pe virful acoperisului. Sa nu uitam ca Dumnezeu "ne-a scos de sub puterea intunerecului si ne-a stramutat in imparatia Fiului dragostei Lui, in care avem rascumpararea, prin singele Lui, iertarea pacatelor" (Col. 1:13-14). In Psalmul 103:3, David aseaza iertarea pe primul loc in lista binecuvintarilor primite de la Dumnezeu: " ... si nu uita niciuna din binefacerile Lui! El iti iarta toate faradelegile tale, ..." Dumnezeu iarta! si El asteapta de la noi sa ne facem parte unul altuia din aceasta iertare.