PROLEGOMENA (partea I-a)


1. DOMENIUL TEOLOGIEI

Intregul domeniu al teologiei, cuprinzind toate disciplinele educatiei teologice, a fost impartit in mod traditional in patru diviziuni majore. La inceputul oricarui studiu al teologiei trebuie sa fie asezate subiecte cu un caracter general si orientativ care sa includa teme ca acestea: conceptul crestin de revelatie, natura experientei crestine, crestinismul si misticismul, crestinismul si celelalte religii, legea si Evanghelia, etc. Restul disciplinelor teologice pot fi grupate in patru categorii dupa cum urmeaza:

I. TEOLOGIA EXEGETICA
1. Filologia biblica.
a. Ebraica
b. Aramaica (caldeana)
c. Greaca
2. Arheologia biblica
a. Geografia tarilor biblice
b. Flora si fauna
c. Viata sociala si familiala in Israel
d. Institutiile politice si civile
e. Ceremoniile si datinile religioase
3. Introducerea biblica
a. Originea cartilor Bibliei
b. Revelatia divina
c. Inspiratia
d. Canonul biblic
e. Diferitele traduceri
4. Criticismul biblic
a. Criticismul textual sau inferior
b. Criticismul literal sau superior
5. Hermeneutica sau Principii de interpretare
6. Exegeza cartilor din Vechiul si Noul Testament

II. TEOLOGIA ISTORICA
1. Studii pregatitoare
a. Protoistoria omenirii. Geneza 1 - 11
b. Istoria lui Israel
c. Viata Domnului Isus Hristos
d. Istoria apostolica
2. Istoria Bisericii
a. Primara, 30-590 d.H.
b. Medievala, 590-1517 d.H.
c. Moderna, 1517- prezent.
d. Aspecte distincte

(1) Persecutiile
(2) Dezvoltarea structurilor si organizatiilor
(3) Consiliile Bisericii
(4) Formele de inchinaciune
(5) Parintii Bisericii
(6) Simbolistica crestina
(7) Istoria denominatiilor
(8) Activitati misionare si de caritate
(9) Statistici
(10) Arta si arhitectura bisericeasca

3. Istoria doctrinelor biblice

4. Teologia biblica
a. Vechiul Testament: intelepciunea si poezia poporului evreu, fenomenul profetic
b. Noul Testament: teologia caracteristica urmatoarelor sectiuni distincte: Evangheliile sinoptice, Evanghelia lui Ioan, Epistolele lui Pavel, Epistolele lui Petru, Epistola catre Evrei, Iacov si Apocalipsa.

III. TEOLOGIA SISTEMATICA
1. Apologetica
2. Polemica
4. Dogmatica sau Teologia Sistematica
5. Etica crestina
6. Enciclopedia teologica

IV. TEOLOGIA PRACTICA
1. Homiletica
2. Evanghelismul
3. Misionarismul
4. Teologia pastorala
5. Educatia crestina
6. Muzica bisericeasca
7. Structuri de autoritate bisericeasca
8. Institutiile de slujire crestina
9. Liturgica


2. CE ESTE “TEOLOGIA SISTEMATICA” ?

Schita de mai sus il poate ajuta pe cititor sa inteleaga care este locul ocupat de teologia sistematica in intregul studiilor teologice.

Prin “teologie sistematica” noi intelegem intregul adevar despre Dumnezeu asa cum ne este el descoperit in Cuvintul Sau. Cu alte cuvinte, teologia sistematica nu se ocupa cu ceea ce ne pune la indemina filosofia sau cugetarea omeneasca, ci numai si numai cu informatiile pe care ni le pune la dispozitie Cuvintul lui Dumnezeu.

Credem ca va fi de folos sa aratam aici legatura care exista intre teologia sistematica si unele dintre celelalte discipline ale studiului biblic.

Exegeza este examinarea unor anumite portiuni din textul Scripturii in limbile originale in care a fost scris. In esenta lor, toate studiile teologiei sistematice trebuie sa se sprijine pe o exegeza corecta, altfel ele nu ar avea nici un fel de valoare “teologica”.

Teologia biblica preia rezultatele studiilor exegetice asupra unui anumit pasaj si le grupeaza in unitati de sine statatoare ca de exemplu: doctrina despre Dumnezeu in invatatura mozaica sau nadejdea mesianica din cartea lui Isaia.

Teologia sistematica ia apoi invataturile biblice rezultate din studiile exegetice si din teologia biblica si le aduna pe toate la un loc in exprimari atotcuprinzatoare despre adevarurile divine. Teologia practica studiaza care sint cele mai bune cai pentru transmiterea acestor adevaruri despre Dumnezeu asa cum se gasesc ele in Cuvintul Sau.

Istoria bisericii traseaza drumul poporului lui Dumnezeu pe pamint de-a lungul secolelor.
Cel ce se ocupa cu teologia sistematica trebuie sa faca o distinctie clara intre proclamatiile despre adevar asa cum se gasesc ele in Cuvintul lui Dumnezeu si “interpretarile” intelepciunii omenesti in anumite aspecte ale revelatiei divine. Numai Cuvintul lui Dumnezeu ramine pururi autoritatea absoluta si pe deplin inspirata.

Teologia, ca stiinta, este un produs al muncii omului in dorinta lui de a intelege si de a clarifica. Ea nu este infailibila si nu poseda nici un fel de autoritate divina. Cu toate acestea, ea are o deosebita importanta si valoare prin faptul ca ridica inaintea fiecarei generatii adevarurile divine marete ale divinului Cuvint al lui Dumnezeu asa cum se gasesc ele in Scriptura.


3. DE CE STUDIAZA OAMENII TEOLOGIA?

Este absolut imposibil sa intelegi anumite exprimari ale Bibliei daca nu ai o cunoastere de ansamblu a ei. Asta nu inseamna in nici un fel ca Biblia este o carte confuza, ci doar atrage atentia asupra faptului ca, mai mult decit vrem noi sa recunoastem de obicei, Scriptura pretinde un anumit nivel de “interpretare” din partea noastra.

Iata un exemplu: cind Ioan ne spune ca “singele lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne curateste de orice pacat” (1 Ioan 1:7), el nu ne trimite la ideea ca cel pacatos trebuie sa stea fizic sub cruce si sa lase singele lui Hristos sa se scurga asupra trupului lui pentru a dobindi curatia launtrica. “Interpretarea” pe care o dam pasajului devine automat “teologia” noastra si ea ne spune ca semnificatia pasajului este ca prin credinta in Hristosul crucificat se dobindeste iertarea pacatelor. Si tot asa, cind Pavel spune ca el se “lauda cu crucea lui Hristos” (Gal. 6:14), el nu vorbeste despre crucea de lemn ca atare, ci despre lucrarea savirsita de Hristos prin moartea Sa din anul 30 d. H.

Cind Ioan ne spune ca Satan este legat cu un “lant mare” (Apoc. 20:1-2), teologii nu inteleg prin aceasta un lant de otel, ci doar o metafora pentru exprimarea limitarii la care va fi supusa puterea de influenta a Satanei.

Cind Domnul Isus a spus: “Acest pahar este legamintul cel nou” (1 Cor. 11:25), El a subinteles de fapt: “continutul acestui pahar simbolizeaza legamintul pe care-l fac cu cei credinciosi prin intermediul mortii Mele la Golgota”.

De fapt, regula generala pe care am putea-o propune este ca adevarul spiritual este exprimat intotdeauna intr-o forma care presupune o oarecare masura de interpretare. In mod obisnuit, pentru a dobindi “intelepciunea care duce la mintuire” (2 Tim. 3:15), omul de rind nu are nevoie decit de o inima curata si de o minte luminata de calauzirea Duhului Sfint. Cu toate acestea, Biserica are nevoie si de “teologia” scolastica rezultata din activitatea intensa si indelungata a acelor crestini nascuti din nou la o intelegere duhovniceasca a Cuvintului lui Dumnezeu, care petrec ani indelungati in studiu si meditatie asupra Bibliei. Aceasta nu pentru ca am avea nevoie de o autoritate ex-cathedra, care sa guverneze Biserica, ci pentru a aseza in fata fiecarei generatii de oameni raspunsul Cuvintului lui Dumnezeu la framintarile contemporane si pentru a putea infrunta ereziile care apar in perioada respectiva. Eruditii bibliei si crestinii simpli fara pregatire teologica sint bineinteles, toti la un loc si fiecare in parte, frati cu statut egal in cadrul Bisericii crestine.

Oamenii studiaza teologia pentru ca nu se pot multumi sa vada in Biblie o colectie dezordonata de literatura religioasa. Mintea omului este in asa fel construita incit sa tinjeasca dupa o privire de ansamblu care sa explice rolul si intelesul fiecarui element in parte.

Poate ca o comparatie cu natura s-ar putea sa ne ajute sa ilustram mai bine acest lucru. Iata copacii de exemplu: Dumnezeu nu a plantat copacii lumii intr-o ordine stiintifica riguroasa care sa tina seama de “soiuri” sau “categorii”. El nu i-a separat pe unii de altii. De fapt, s-a intimplat contrariul: natura ne prezinta o glorioasa si minunata diversitate de aranjament. Ce face mintea umana insa? Ea nu este multumita cu dezordinea frumoasa din jur, ea nu se poate opri la constatarea estetica. Mintea porneste infrigurat sa faca o clasificare care sa ordoneze realitatea din jur. Omul vrea sa stie cite soiuri de pomi exista si cum poate folosi diferitele soiuri pentru folosul muncii si vietii sale. Aceasta nu este adevarat numai pentru copaci, ci pentru toate celelalte elemente ale lumii noastre inconjuratoare. Oamenii de stiinta au grupat toate lucrurile in “sisteme”: minerale, plante, animale, bacterii, corpuri ceresti, etc.

Savantii iau animale sau plante care au caracteristici asemanatoare si le grupeaza mai intii in cea mai generala clasa posibila, numita de ei filum. La rindul lui, fiecare filum este divizat progresiv in subgrupe numite: subfilum, clasa, subclasa, ordin, subordin, familie, gen, specie si subspecie sau varietate. Clasificarea moderna a biologiei este bazata de exemplu pe o lucrare facuta de Linnaeus in anul 1735 d.H. (”Classification.” The World Book Encyclopedia (Chicago: Field Enterprises, Inc. 1950), Vol. 3, C, p.1468) . Imparatia plantelor a fost divizata in patru fila, iar cea animala in doisprezece sau chiar mai multe "fila".

Oamenii de stiinta nu s-au putu insa multumi doar cu categorisirea lucrurilor din jur. Ei au vrut sa afle din ce sint facute aceste lucruri si asa s-a nascut chimia. Dupa acelasi proces s-au nascut si celelalte stiinte: aerodinamica, antropologia, arheologia, astronomia, bacteriologia, biochimia, etc. Produsul final al tuturor acestor clasificari si analize nu a fost doar simpla satisfacere a foamei mintii dupa explicatii, ci si descoperirea lucrurilor care ne-au imbunatatit existenta ca razele X, insulina, automobilul, aparatele electrice, etc. - toate acestea dovedind din plin valoarea cercetarii stiintifice.

Tot ceea ce am spus mai sus este valabil si pentru teologie. Mintea omeneasca nu este multumita sa citeasca doar istorisirile despre Moise, psalmii lui David, scrisorile lui Pavel si Apocalipsa lui Ioan. Oamenii vor sa inteleaga fiecare adevar in relatia lui cu adevarul total al revelatiei divine, iar aceasta este sarcina de capatii a teologiei.

Pe tarimul teologiei, clasificarea mai mult sau mai putin standardizata a inceput inca de pe vremea lui Peter Lombard, (1100-1160 d.H.) intemeietorul scolasticii (Emil Brunner, The Christian Doctrine of God (Philadelphia: The Westminster Press, 1950), p.vi.) .

Chiar si inainte de aceasta, in cele dintii secole de existenta a crestinismului, teologii incepusera deja lucrarea de interpretare si organizare a materialului biblic, cautind sa-l aseze intr-un sistem organizat, facind acelasi lucru pe care l-au infaptuit oamenii de stiinta in ostenelile lor.

Este foarte adevarat ca orice crestin poate primi mintuirea si poate ajunge la intelegerea Scripturii si fara sa studieze teologie, dar Biserica ca institutie trebuie sa-si sistematizeze si clarifice crezul. Invatatorii si predicatorii ei trebuie sa cunoasca temeinic continutul si semnificatia “Kerugmei” (proclamarii) biblice. Si dupa cum exista anumiti oameni de stiinta specializati in anumite “specii” sau in domeniul clasificarilor si al scrierii de tratate si manuale stiintifice, si in teologie unii trebuie sa se specializeze in studii particulare iar altii trebuie sa caute sa se dedice teologiei propriu zise.

Cercetarile stiintifice n-au reusit sa scape lumea de sarlatani, dar ele au produs minuni in felul in care ne-au imbunatatit traiul si au eliberat masele populare de frica si ignoranta care ii inrobise de-a lungul istoriei. In acelasi mod, studierea teologiei n-a reusit sa-i elimine pe “invatatorii mincinosi” si nici ereziile nimicitoare care s-au abatut asupra Bisericii. Neglijarea studiului teologic a incurajat insa si mai mult aparitia denaturarilor de tot felul. Dupa cum stiinta a facut mult progres in stapinirea si folosirea naturii in folosul oamenilor, si teologii sint chemati in fiecare generatie sa preintimpine primejdiile, sa infrunte atacurile filosofiilor anti-crestine din fiecare veac si sa ofere credinciosilor neinstruti si tuturor conducatorilor Bisericii o calauzire clara care sa-i ajute sa-si formuleze mesajul in cel mai bun fel in care poate fi inteles de fiecare generatie. Tragem nadejde deasemenea ca de-a lungul secolelor s-a progresat mult in procesul de publicare a unei cit mai corecte teologii.


4. VALOAREA TEOLOGIEI

1. Studierea continutului doctrinar al Cuvintului lui Dumnezeu are valoare pentru zidirea unei vieti duhovnicesti. Unii scot in evidenta importanta trairilor emotionale si a aprinderii inimii drept factori majori in cresterea duhovniceasca. Fara indoiala ca ceva adevar exista si in aceasta parere, caci este important sa-ti tresalte inima atunci cind asculti o predica curata din Evanghelie. Pentru a fi eficace, Cuvintul lui Dumnezeu trebuie sa ne atinga nu numai mintea, ci si emotiile.

Altii au scos in evidenta activitatile ca cel mai important factor de maturizare crestina. Ideia lor este ca marturisirea publica are un efect intaritor asupra credintei si asupra caracterului. Pentru ei nimic nu este mai folositor decit a sta de vorba cu un pacatos despre mintuire, a cauta sa cistigi un pierdut pentru Hristos si a depune marturie despre bunatatea lui Dumnezeu.

Nici emotiile si nici activitatile insa nu pot fi, singure, sursa cresterii omului duhovnicesc. Este necesar sa apara si un al treilea factor care sa se adreseze mintii prin intelegerea adevarului slavit despre Dumnezeu si despre mintuirea Lui, asa cum ne sint descoperite ele in Scriptura. O intelegere buna a intregului adevar descoperit omenirii de catre Dumnezeu este de cea mai mare valoare pentru maturizarea crestina.

2. Teologia sistematica ajuta deasemenea la proclamarea unei Evanghelii adevarate. Cel ce nu cunoaste decit versete izolate sau adevaruri partiale nu poate propovadui cum se cuvine Cuvintul lui Dumnezeu.Pentru a vorbi bine din Biblie trebuie sa cunoastem toata Biblia. Trebuie sa cunoastem toata istoria planului de mintuire asa cum este el descris din gradina Edenului si pina in cartea Apocalipsei. Trebuie sa fim familiarizati cu promisiunile si cu conditiile mintuirii si cu toate avertizarile din Scriptura. Nimeni nu cunoaste corect Cuvintul lui Dumnezeu pina cind nu poate sa faca legatura dintre pasaje particulare si intregul Bibliei.


3. In al treilea rind, studiul teologiei sistematice il poate pazi pe cineva de erezie. Orice ratacire care exista acum in lume, exista pentru ca cineva s-a departat de la adevarul curat al Scripturii si a propovaduit o deformare a invataturii data oamenilor in Biblie. De exemplu, unii credinciosi nu-si dau seama ca institutiile legii lui Moise au fost inlaturate prin lucrarea mintuitoare a lui Hristos. Altii nu-si pot da seama de diferenta care exista intre cei care au trait inainte si dupa ziua de Rusalii, chiar daca au fost cu toti mostenitori ai mintuirii.

4. Teologia sistematica ne mai este de ajutor si pentru a trai o viata centrata in Dumnezeu. Daca procesul de studiu se desfasoara in umilinta si dintr-o dorinta sincera de a cunoaste voia lui Dumnezeu, El ne va apropia de Hristos si ne va darui calazuirea si siguranta zilnica atit de necesara unei trairi crestine in biruinta si bucurie. Pe masura ce crestem in intelegerea adevarului din Cuvintul lui Dumnezeu, ajungem sa ne dam seama cit de total depindem de Dumnezeu, cit de nevrednici sintem si ce mult avem nevoie de harul lui Dumnezeu. Intrega viata crestina trebuie cladita pe adevar si nu pe oricare adevar, ci pe acela care se gaseste in Scriptura.

Din nefericire in studiul teologiei se pot face si abuzuri. Cineva poate face din el o preocupare sterila si un sistem intelectual golit de orice ascultare, smerenie si evlavie personala. Crestinismul se reduce atunci doar la un fel de filosofie pe care o pot pricepe chiar si intelectualii nemintuiti. Un studiu, care ar fi trebuit sa-L slaveasca pe Isus Hristos si sa-l ajute pe cel credincios sa se bucure de desavirsirea mintuirii prin har, se transforma astfel in ceva neatragator pentru omul simplu cu o credinta copilareasca si ramine doar ceva destinat jongleriilor intelectuale.

Cea mai buna cale pentru a impiedica teologia sistematica sa devina nerodnica si neatragatoare este insotirea ei cu un timp de meditatie petrecut in rugaciune. Fara asa ceva, cunostinta ingimfa si putem deveni intelectuali mindri si aroganti, inclinati spre certuri de cuvinte si fara nici un rod in slujirea crestina. Practic, aceasta inseamna ca trebuie sa petrecem cel putin atita timp in citirea Cuvintului lui Dumnezeu, cit petrecem in citirea cartilor de teologie. Cel preocupat de teologie trebuie deasemenea sa citeasca biografiile unor oameni mari ai credintei ca Pavel, Augustin, Luther, Calvin, Grebel, Menno Simons, Wesley, Spurgeon, Finney, Moody, J.S. Coffman, etc. Biografiile crestine au o valoare exceptionala pentru vitalizarea teologiei sistematice si pentru dezvoltarea unei evlavii personale.


5. LUCRARI DEOSEBITE DE TEOLOGIE SISTEMATICA

Probabil ca cele mai importante documente de teologie sistematica Romano-Catolice sint canoanele, decretele si catechismul de la Consiliul din Trent, ale carui sesiuni s-au tinut, cu intreruperi, intre anii 1545 si 1563. (Vezi “The Canons and Dogmatic Decrees of Council if Trent, A.D. 1563” in “The Creeds of Christendom”, de Philip Schaff, (New York: Harper and Brothers, 1919), II, pp.77-206)

Una din lucrarile cele mai importante de teologie catolica aparuta in limba engleza este: “Outlines of Dogmatic Theo-logy”, in trei volume, scrisa de Sylvester Joseph Hunter, preot Iezuit si aparuta in editura Benziger Brothers, la New York, Cincinati si Cicago in anii 1894-1896.

Importanta este si lucrarea in doua volume: “The teaching of Catolic Church” editata de G.D. Smith si tiparita de Macmillan in 1949.

Cea mai buna lucrare de combatere a teologiei Romano-Catolice este Handbook to the Controversy with Rome scrisa de profesorul Karl von Hase (1800 - 1890) si publicata la Londra ca o traducere a celei de a saptea editie in limba germana al carei original a fost publicat mai intii in 1862. Probabil ca aceasta lucrare ramine si astazi una din cartile majore de referinta.

Printre alte lucrari de valoare mai enumeram: Infailibility of the Church, de George Salmon, tiparita de Baker Book House, in Grand Rapids, Michigan, 1951 si A Catholic Dictionary, editat de Donald Attwater, Macmillan, 1942, si deasemenea Catholic Encyclopedia publicata de editura Appleton in anul 1910.

Una dintre cele mai bune lucrari de teologie in traditia Anglicana-Episcopaliana este Theological Outlines, de profesorul Francis J. Hall, scoasa de Morehouse-Gorman Co., New York, in 1933. Profesorul Hall a mai scris o Teologie dogmatica in zece volume, a carei rezumat se afla in Outlines.

Printre cele mai importante lucrari din traditia Reformata trebuiesc amintite: Institutes of the Christian Religion de John Calvin, aparute in 1536, in circulatie acum si in limba engleza, intr-o traducere in doua volume publicata de Westminster Press, 1935.

Un alt scriitor semnificativ a fost Charles Hodge (1797 - 1878), supranumit si “Personalitatea cea mai dominanta din grupul cunoscut sub numirea de “Scoala de la Princeton”. El este autorul a trei volume de Systematic Theology, 1872-1873.

Multumitoare este si lucrarea lui A.H. Strong (1836 - 1921): Systematic Theology, aparuta initial in 1886 si revizuita apoi in 1907. Strong a fost baptist.

Cea mai completa lucrare moderna de teologie sistematica este Reformed Dogmatics scrisa de profesorul Louis Berkof (1873 - 1957) si aparuta in patru volume la editura Eerdmans, 1932-1937.

De o oarecare valoare este si lucrarea Outlines of Theology de A.A. Hodge (1823 - 1886) publicata in 1860, revizuita in 1878 si retiparita de Eerdmans in 1949 si de Zondervan in 1972. Mai pot fi consultate si cartile scoase de G.C. Berkouwer (1903 -).

Cel mai de seama teolog, din cea mai stricta miscare a traditiei Luterane din America (Sinodul Missouri), este Dr. Francis Pieper (1852 - 1931). Intre anii 1917 si 1924, el a publicat in germana un set de trei volume intitulat: Christian Dogmatics (Concordia Publishing House, St. Louis, Missouri).

Profesorul John Theodore Mueller a scris si el un volum intitulat: Christian Dogmatics si publicat de aceiasi Concordia in anul 1934.

O foarte folositoare enciclopedie este aceea scoasa de Charles Scribner la New York, 1899: The Lutheran Cyclopedia editata de H.E. Jacobs si A.W. Haas.

Cea mai veritabila sursa de teologie Arminiana este bineinteles The Works of James Arminius (1560 - 1609) tradusa din limba latina si publicata in trei volume de Derby, Miller si Orton, la Auburn si Buffalo in anul 1853.

Cea mai complecta lucrarea de teologie arminiana este Theological Institutes scrisa de metodistul Richard Watson (1781 - 1833); cea de a treisprezecea editie a acestei lucrari a aparut in 1850.

In anul 1869, Samuel Wakerfield (1799 - 1895) a editat A Complete System of Christian Theology, care nu este altceva decit o condensare a lucrarii Institutes de Watson.

William B. Pope (1822 - 1903) a publicat in anul 1879 un Compendium of Christian Theology, iar John Miley (1831 - 1895) a scos in doua volume Systematic Theology.

In anul 1903 a aparut System of Christian Doctrines de Henry C. Sheldon.

Cea mai completa lucrare de teologie arminiana a aparut in anii 1940 - 1942 sub supravegherea lui H. Orton Wiley: Christian Theology, Nazarene Publishing House, Kansas City, Missouri. Interesanta este si rezumarea acestor trei volume sub titlul: Introduction to Christian Theology facuta de H. Orton Wiley si Paul T. Culbertson si tiparita de Beacon Hill Press, Kansas City, Missouri, 1946.

Probabil ca cea mai reprezentativa lucrare moderna din miscarea crestina Society of Friends este Friends for 300 years, scrisa de Howard Briton si publicata de Harper & Brothers, New York, 1952. Lucrarea standard este insa The Apology, de Robert Barklay, colegul domnului William Penn.

Revenind la traditia care exista in miscarile anabaptiste si menonite, trebuie sa spunem ca, in loc sa existe o preocupare pentru formulari sistematice ale teologiei, accentul s-a pus aici intotdeauna pe o mare simplitate a credintei si pe o deplina ascultare de perceptele Scripturii. Pina la aceasta ora nu exista nici macar o singura lucrare de teologie sistematica care sa fi fost scrisa de un frate menonit si vorbind in general despre cartile de doctrina biblica, putem spune ca pina acum au aparut doar foarte putine. Se cuvine sa amintim Complete Works scrisa de Menno Simons (1496 - 1561) si tradusa in limba engleza la Elkhart, Indiana, in anul 1871 si republicata la Scottdale, Pennsylvania, in anul 1956.

O alta lucrare a lui Menno a fost Foundation and Plain Instruction, 1539 - 1540. Colegul lui Menno, Dirk Philips (1504 - 1568) a scris si el citeva articole adunate sub titlul Enchiridion or Handbook of the Christian Doctrine and Religion, publicate de Elkart, Indiana, 1915.

In Germania, un presbiter menonit, Emil Haendiges, a scris o scurta teologie istorica intitulata Die Lehre der Mennoniten, 1921. De fapt, singurul om despre care putem spune ca a scris carti cuprinzatoare de teologie biblica pentru Biserica menonita a fost Daniel Kauffman (1865 - 1944). Lucrarea sa Bible Doctrine a fost publicata de Scottsdale, Pennsylvania, in anul 1914, iar Doctrines of the Bible a aparut in acelasi loc in 1928.

Una dintre cele mai puternice miscari care au influentat gindirea teologica moderna a fost aceea a lui Karl Bart si Emil Brunner in Elvetia. Scoala lor de teologie a fost numita: bartianism, teologie dialectica sau neo-ortodoxie. Cel mai proeminent exponent al miscarii a fost Bart, a carui lucrare Kirchliche Dogmatik (Culegere de docmatica a Bisericii), desi neterminata, s-a intins pe distanta a nu mai putin de douasprezece volume, cu un al treisprezecelea discutabil, dar semnificativ.

Dr. Brunner a scris si el trei volume cu titlul Die Kirchliche Lehre von Gott aparute in 1946,1949 si 1960 si traduse apoi in engleza in 1950, 1952 si 1962 (Westminster Press).

Demne de notat sint si lucrarile scolii Lundensiene reprezentata prin scrierile lui Gustav Aulen. Teologia lui sistematica este intitulata The Faith of the Christian Church (Muhlenberg Press, Philadelphia, 1948).

Alte lucrari aparute mai curind in America sint The Nature and Destiny of Man de Reinhold Niebuhr, Lecturile lui Gifford aparute in 1931, ale lui Scribner in 1951 si Systematic Theology scrisa in trei volume de Paul Tillich (University of Chicago Press, 1951 - 1963).

Nici scoala bartiana, nici cea lunensiana si nici teologia dialectica americana nu recunosc Biblia per se ca pe Cuvintul lui Dumnezeu infailibil. (Cornelius Van Til, The New Modernism, An Appraisal of the Teology of Bart and Brunner (Philadelphia: The Presbiterian and Reformed Publishing Co., 1947). Exponentii acestor scoli cred si ei bineinteles in inspiratia divina, dar pentru ei textul Scripturii este numai instrumentul prin care vine aceasta inspiratie. Ei nu cred ca Biblia a fost inspirata cuvint cu cuvint de Dumnezeu. (Pentru o sustinere argumentata a parerii ca Bibblia este in intregime un produs al inspiratiei vezi The Infailible Word, A Symposium, produsa de membrii facultatii si Seminarului Teologic Westminster (Philadelphia: The Presbiterian Guardian Publishing Co., 1946) Pentru ei, inspiratia nu este o problema de continut literar, ci una de contact personal cu Dumnezeu Insusi. Nu cine citeste poate cunoaste voia lui Dumnezeu, ci doar acela care intra prin citire intr-o legatura mistica si primeste mesajul divin. Scriptura se transforma astfel doar intr-un jurnal in care sint inscrise experientele oamenilor care s-au intilnit personal cu Dumnezeu si cu Hristos. Ele ne pot servi noua numai ca exemple.

Putem spune cu regret ca, in mare masura, teologia moderna se indeparteaza de credinta in creatie ca un act special al lui Dumnezeu, in caderea omului, ca eveniment real din istorie, in minunile savirsite de Domnul ca intimplari reale supranaturale si in realitatea pedepsei vesnice pentru pacat. Multi teologi de azi stabilesc limitari filosofice rigide prin care deosebesc ceea ce este credibil si ceea ce nu este credibil din relatarile Bibliei despre mesajul si lucrarea lui Dumnezeu. Profesind o anumita credinta in seriozitatea inspiratiei divine, acesti oameni se simt totusi liberi sa refuze ca inspirat o mare parte din continutul Scripturii. Cu alte cuvinte, pseudomodernismul teologic de astazi este cramponat inca de modernismul de acum citeva secole fiind inradacinat in gindirea lui Schleiermacher (1768 - 1834), Ritschl (1822 - 1889) si a altor teologi liberali.

Bartianismul a luptat din rasputeri sa depaseasca teologia nesanatoasa a lui Ritschlenienilor subliniind realitatea pacatului si nevoia omului dupa rascumparare. S-a incercat astfel sa se depaseasca tendinta modernismului de a centra totul in jurul omului si a capacitatii sale de a fi arbitrul revelatiei divine. Bartianismul a readus inaintea omului modern lucrarea mintuitoare a lui Hristos si a subliniat criza personala in care intra orice om care se intilneste in mod personal cu Hristos. Este regretabil ca bartianismul nu a putut depasi toate limitarile curentelor moderniste si mai ales atitudinea liberala fata de interpretarea Bibliei care i-a caracterizat in ultimele veacuri pe modernisti. Ne temem in continuare ca multi dintre teologii modernisti contemporani mai staruiesc si astazi intr-o nesanatoasa neincredere in totala inspiratie a Scripturii, denaturind astfel periculos continutul doctrinal al inspiratiei divine asa cum ne-a fost ea lasata pe paginile Bibliei.


In opozitie cu vechiul modernism (Reprezentat de lucrari ca An Outline of Christian Theology, de William Newton Clarke (New York: Charles Scribner, 1898) si Christian Theology in Outline de William Adams Brown (New York, 1906) si chiar si cu miscarea bartiana s-a ridicat un mare numar de teologi si invatatori de Biblie din America care au ajuns sa fie cunoscuti sub numele de “fundamentalisti”. Ei s-au intors total si definitiv la continutul de inspiratie al Scripturii si sint numiti din aceasta cauza: Evanghelici.

Din numarul acestor strict evanghelici trebuie pomenit P.B. Fitzwater de la Institutul Biblic Moody, a carui Christian Theology a fost publicata de Eerdmans in anul 1948, si profesorul Henry C. Thiessen de la Colegiul Wheaton, a carui Introductory Lectures in Systematic Theology a aparut in 1949 si a fost tiparita tot de Eerdmans.

Fundamentalistii accepta Biblia ca fiind cu adevarat Cuvintul inspirat al lui Dumnezeu si sustin o forma de inspiratie numita plenara si verbala. Credinciosii din foarte multe denominatii au imbratisat cu entuziasm aceasta invatatura si sint legati intre ei dincolo de limitele miscarilor din care fac parte de acest caracter Evanghelic propus de Fitzwater, Thiessen si mai tirziu de O. Buswell, Jr.

Ca miscare, fundamentalistii nu au polemizat atit de mult cu ginditorii contemporani, cum au facut cei din miscarea bartiana. Mai mult, fundamentalistii s-au limitat din pacate la un spirit de inregimentare, afisind un aer de sfidare fata de alti teologi care nu le impartasesc parerile si mai ales convingerile lor profetice premileniste.

O alta latura nedezvoltata a fundamentalistilor este lipsa de angajament pentru reformele sociale (Carl F. H. Henry, The Uneasy Conscience of Modern Fundamentalism (Grand Rapids, Michigan, Eerdmans, 1947), pentru rezolvarea materiala a problemelor lumii inconjuratoare. Cu alte cuvinte, fundamentalistii au refuzat pina acum sa se implice in activismul social din jur. In parte, aceasta tendinta este justificata ca un raspuns dat abuzurilor exponentilor asa-numitei evanghelii sociale, care s-au dovedit a fi indiferenti, daca nu critici, la conceptul de regenerare launtrica necesara prin lucrarea Duhului Sfint. Fundamentalistii cred ca Biserica este chemata sa rezolve problemele pacatului launtric din om, nu pe cele sociale ale lumii.

In aceasta scurta trecere in revista a lucrarilor deosebite de teologie sistematica ar mai trebui sa mentionam si Systematic Theology de Lewis Sperry Chafer (1871 - 1952). El a fost profesor la Seminarul teologic din Dallas. Lucrarea este in sapte volume, plus un index si a fost scoasa de Dallas Seminary Press intre anii 1947 - 1948. Scrierea este definita ca “evanghelica, premilenista si dispensationala”. Dispensationalismul subliniaza diferenta dintre anumite perioade istorice ale planului lui Dumnezeu cu lumea, si prezinta poporul evreu ca fiind in centrul atentiei lui Dumnezeu in istoria pamintului. Biserica este prezentata doar ca o paranteza intre legamintul vechi ebraic si instaurarea mileniului in care evreii vor ocupa din nou locul principal in scena lumii. Nu este nici un fel de nevoie sa mai spunem ca dispensationalismul sta intr-un contrast total cu teologia oficiala a ultimelor secole, fie ea Romano-Catolica, Ortodoxa, Reformata, Arminiana sau Anglicana. El este insa foarte raspindit astazi in gruparile foarte populare ale fundamentalistilor de pretutindeni.

Cartea pe care o cititi acum recunoaste Biblia drept singurul Cuvint al lui Dumnezeu, autoritatea finala in probleme de credinta si de viata. Biblia este pentru noi izvorul tuturor invataturilor de folos pentru mintuire si sfintire. Scopul central al Scripturii este acela de a prezenta lumii pierdute pe Isus Hristos si lucrarea Lui de mintuire.

A studia Biblia doar de dragul studiului si a practica un fel de scolastica protestanta ar insemna sa ne restringem la un intelectualism sterp si a nu face cinste traditiei gindirii crestine din secolele trecute si mai ales al reformatorilor din secolul XVI. Trebuie sa spunem ca teologii fundamentalisti din secolul XX sint singurii care se apropie indeajuns de spiritul marilor reformatori Luther si Calvin pe care l-au pierdut complet modernistii si semi-modernistii zilelor noastre, preocupati mai mult cu filosofia si cu studiile abstracte. Teologia care este necesara astazi este aceea a credintei copilaresti in Isus Hristos si in Cuvintul Lui, o credinta care sa incalzeasca inima, sa ilumineze intelectul si sa ne inflacareze spiritul.


6. DOVEZILE CLASICE PENTRU EXISTENTA LUI DUMNEZEU

Cu multi ani in urma, cel ce va scrie astazi era doar un crestin tinerel care citea cu nesat The Natural Theology, scrisa de profesorul Milton Valentine (1825 - 1906) de la Seminarul Teologic Luteran din Gettysburg, Pennsylvania, in anul 1885. Dr. Valentine cauta sa arate ca este rational sa crezi in Dumnezeu daca analizezi dovezile de inteligenta asezate in structurile din care este creata lumea.

Se pune insa intrebarea: Au toate aceste argumente logice valoare in procesul demonstrarii existentei lui Dumnezeu? Raspunsul este unul negativ.

Argumentele logice nu pot transforma un necredincios intr-unul care crede, desi Duhul Sfint ar putea folosi si aceasta cale pentru convertirea cuiva. Intoarcerea la Dumnezeu va ramine insa mereu o problema care depaseste ratiunea. Argumentele existentei lui Dumnezeu nu pot produce singure credinta mintuitoare. Ele pot fi cel mult “schelele nevazute” ce pot propti vremelnic credinta incepatoare a unora. Meditarea la teologia naturala poate produce o inarire a celor proaspat intorsi la Dumnezeu.

De obicei, sint amintite cinci argumente (dovezi) majore ale existentei divine.

Argumentul etnologic este doar o simpla presupunere. El atrage atentia asupra faptului ca la toate popoarele, indiferent de locul lor pe glob, s-au observat forme religioase care au insotit o tendinta generala si irezistibila de a crede in ceva supranatural. Din aceasta realitate se poate trage concluzia ca undeva, in adincul fiintei umane, este inscrisa convingerea ca omul nu este singur in univers si ca mai exista o putere sau niste puteri superioare lui.

Argumentul cosmologic este bazat pe rationamentul logic ca orice lucrare presupune un lucrator si orice creatie dovedeste existenta unuia care a creat-o. Cu alte cuvinte, lumea aceasta cu locuitorii ei nu s-ar fi putut crea singura; trebuie sa existe undeva un Dumnezeu inteligent care a produs aceasta lume si aceste fiinte inteligente.

Argumentul teleologic (de la grecescul “telos” , care inseamna “scop”, “tinta”) deriva din observatia ca pretutindeni in jur observam in creatie structuri inteligente care par a apartine unui plan universal. Daca exista insa un plan unificator al lumii, atunci trebuie sa existe si o minte inteligenta in care s-a nascut si care-l guverneaza spre implinirea unor scopuri ale sale.

Argumentul ontologic este o productie abstracta a logicii care scapa omului modern superficial. In forma lui cea mai simpla, acest argument spune ca ceea ce poate fi gindit trebuie sa existe: daca Dumnezeu este intruchiparea perfectiunii si daca perfectiunea implica existenta, atunci Dumnezeu trebuie sa existe.

O exprimare mai accesibila este urmatoarea: pentru ca gindirea umana sa aiba valoare, Dumnezeu trebuie sa existe, caci simpla notiune de finit presupune existenta Infinitului, si simpla ideie de creatie implica undeva un Creator, etc. Cu alte cuvinte, simpla nevoie de valoare a gindirii umane presupune existenta a ceea ce putem gindi (Leander S. Keyser, A System of Christian Evidence (Burlington, Iowa; Lutheran Literary Board, 1930), p. 199).

Fireste, aici nu este vorba despre Dumnezeu ca despre un simplu produs al imaginatiei umane. Immanuel Kant nu a fost prea convins de valoarea argumentelor teiste (care dovedesc existenta lui Theos, Dumnezeu). El a propus insa un al cincilea, argumentul moral. Kant a simtit foarte puternic ca exista evidenta unui profund caracter moral al lumii. Omul este plasat intr-o lume guvernata de anumite legi morale. El se poate ridica impotriva acestei realitati si poate actiona impotriva legilor morale ale lui Dumnezeu, calcindu-le, dar el nu poate desfiinta prin aceasta existenta lor si nici nu le poate desfinta caracterul lor moral; omul nu poate scapa consecintelor pacatului sau. Deci, rationeaza Kant, daca exista niste legi morale suverane, atunci trebuie sa existe si un Legiuitor care se poarta ca Guvernator al existentei.

Pentru cel ce vrea sa ia in consideratie toate argumentele, ni se pare nedrept sa omitem dintre ele unul foarte profund si anume: caracterul si marturia pe care o au Scripturile. Este evident ca ele au exercitat o influenta salutara oriunde au patruns si au fost tratate cu respect. Oamenii care au primit mesajul Bibliei au devenit mai buni si mai drepti. Este clar ca aceasta carte remarcabila postuleaza existenta unui Dumnezeu personal si maret. Am putea intreba deci: De pe ce temelie vorbesc aceia care indraznesc sa contrazica marturia Cartii cartilor?

Exista deasemenea si marturia depusa de Isus Hristos. Toti stiu ca El a fost un om cinstit, bun si drept. Vorbele Lui ne spun ca El cunostea din experienta personala despre existenta lui Dumnezeu. Am putea intreba din nou: Pe ce baza contrazic necredinciosii marturia lui Isus Hristos?

Am mai putea adauga argumentul experientei crestine. De-a lungul istoriei Bisericii crestine, milioane si milioane de oameni sinceri si buni au marturisit ca ei au gustat dulceata partasiei cu Dumnezeu prin credinta in Isus Hristos si ca au devenit constienti de realitatea prezentei lui Dumnezeu si a vesniciei. S-ar cuveni sa intrebam iarasi: Poate oare orbirea unora sa-i dovedeasca mincinosi pe cei care vad? Sau poate oare faptul ca unii nu L-au crezut pe Isus Hristos si si-au predat vietile in mina Lui sa dovedeasca faptul ca toti ceilalti care au facut aceasta traiesc numai o iluzie?

Se pare ca in aceste probleme despre argumentarea existentei lui Dumnezeu teologii au alunecat dintr-o extrema in cealalta. S-ar prea putea ca in generatiile trecute si Catolicii si Protestantii sa fi exagerat importanta dovedirii rationale pentru intoarcerea oamenilor la credinta. Astazi insa, se pare ca am alunecat in cealalta extrema ajungind sa subestimam intreaga problema, abandonind gindirea rationala si subliniind un fel de irationalism tulbure, de parca omul n-ar fi la urma urmei o fiinta cugetatoare.

Adevarul se afla ca de obicei undeva pe la mijloc intre aceste doua extreme. Prin ea insasi, ratiunea este neputincioasa sa-l transforme pe un om intr-o noua creatie in Hristos. Oamenii nu ajung crestini printr-o preocupare intelectuala intensa, ci prin realizarea faptului ca sint pacatosi si au nevoie grabnica de un Mintuitor, de Isus Hristos. Pe de alta parte, este rational, si asta poate fi sustinut cu dovezi, sa crezi ca lumea aceasta nu s-a facut de la sine si nu este de sine statatoare. Credinta in Dumnezeu este rationala si poate fi aparata in fata tribunalului mintii. Mesajul central al Bisericii crestine trebuie sa ramina insa, nu dovedirea, ci proclamarea legii sfinte a lui Dumnezeu si a pacatoseniei umane, care impreuna cer un remediu al crizei prin glorioasa lucrare mintuitoare a Evangheliei lui Hristos, oferita oricui cu conditia ca sa fie implinite conditiile credintei si pocaintei. Argumentele teiste nu pot produce credinta si nici nu o pot intretine, dar ele il pot ajuta pe credinciosul imatur sa-si depaseasca problemele intelectuale (Vezi J.C. Wagner, Can a Thinking Man Be a Christian? (Scottdale, Pa.: Herald Press, 1950) (desi s-a observat ca de cele mai multe ori indoielile nu sint de natura intelectuala, ci emotionala).

Trebuie de asemenea sa pastram in minte faptul ca mesajul central al Bibliei nu este un set de argumente, ci proclamarea unei mintuiri din pacat si a darului minunat al vietii vesnice prin Isus Hristos, Domnul nostru.