„Pentruce, Doamne ne lasi sa ratacim de la caile Tale, si ne impietresti inima ca sa nu ne temem de Tine?(...)Am ajuns ca un popor pe care niciodata nu L-ai carmuit Tu, si peste care niciodata nu s-a chemat Numele Tau.”(Isaia 63:17a, 19)

Suntem generatia unui inceput de mileniu, care poarta povara epocilor precedente. Marcata de evenimente tragice care au afectat pana acum omenirea, aceasta generatie sufera tot mai mult in plan spiritual chiar daca in aparenta progresul tehnic ii confera putere. Munca, stresul si poate... chiar si scoala, ne-au rapit aproape totul. Dorinta de castig, de cat mai multa faima si grija zilei de maine determinandu-ne adesea sa nu mai avem timp pentru noi insine. Instrainarea de semeni, conflictul dintre generatii, in acesta epoca parca devin din ce in ce mai acute. Fiecare lupta pentru sine si de cele mai multe ori face din sufletul sau in mod inconstient, o victima a acestei lupte intrucat in mod treptat sufletul trudit isi pierde sensibilitatea. Astfel o floare nu ne mai aduce zambetul pe buze, privirea unui copil nu ne mai induioseaza, suntem par ca mai indiferenti la toti si la toate, privind incapabili de a vedea frumusetea, de a ne lasa atinsi si transformati de ea. In absenta Celui care a creat-o, lumea ramane stearpa, lipsita de sens, intr-un cuvant „bolnava”; suferinta ei fiind cu atat mai cumplita cu cat omul modern uita de Dumnezeu sau considera notiunea de divinitate drept demodata.

Paradoxal insa, in ciuda tuturor celor afirmate sarbatoarea Pastilor sta inscrisa in calendarul acestei lumi de zeci de secole. Nu peste mult timp o parte dintre crestini vor celebra Sarbatoarea Invierii, prilej cu care cei credinciosi isi vor indrepta gandurile spre Dumnezeu si spre minunata Lui jertfa de la Golgota. Va fi o situatie in care crestini din toata lumea se vor unii cu inima si cu mintea, chiar daca doar pentru cateva momente pentru a-si reaminti drumul Lui Hristos de pe „Via Dolorosa”, un drum facut din dragoste pentru noi oamenii.

Cunoscuta extrem de bine pentru unii dintre oameni, moartea si invierea Lui Isus Hristos nu mai reprezinta astazi aproape nimic. Se vorbeste despre ea adesea ca despre ceva banal, un fapt de mult consumat ce nu mai are nimic de oferit omului de astazi. Altii insa continua sa traiasaca miracolul invierii in fiecare an cu aceiasi intensitate... vor trece Pastile, sentimentele de emotie fata de Crucea Lui Hristos se vor raci pentru unii, in timp ce pe altii ii va ajuta sa se apropie mai mult de divinitate. Jertfa Lui Hristos, sacrificiul savarsit de Dumnezeu, sunt coplesitoare, astfel pare de neacceptat indiferenta unora fata de o iubire mult prea mare. Suntem rodul si obiectivul iubirii divine. Sufletul nostru, sufletul acestei generatii mai mult decat oricand astazi au nevoie de speranta. Samanta sperantei noastre o constituie insa iubirea Lui Dumnezeu; iubindu-L pe El vom avea puterea sa ne iubim mai mult familia, prietenii, vecinii si ....sa aratam dragoste chiar fata de vrasmasii nostri, vom descoperi cu uimire cum inimile ne vor bate mai cald si cum iubirea ne va schimba fiinta.