Credinciosul a cărui viaţă se caracterizeză prin oscilaţii dese de la o extremă la alta ar trebui să-şi analizeze cu seriozitate viaţa. Probabil că el aşteaptă să fie stimulat din punct de vedere spiritual prin îndemnuri şi presiuni constante. Însă atunci când se ia o pauză, intervine dezamăgirea, deoarece credinciosul nostru nu ştie să stea singur în picioare. Aceasta nu este o formă de spiritualitate reală şi în nici un caz satisfăcătoare.

   Copilul lui Dumnezeu nu poate merge tot timpul tras sau împins de ceilalţi. Cei de lângă el pot avea un rol de jucat în procesul său de creştere. Îi pot servi drept model de evlavie, însă în ultimă instanţă, el trebuie să-şi asume responsabilitatea pentru creşterea sa spirituală. Lucrul acesta va deveni o realitate doar atunci când credinciosul îşi va dezvolta o relaţie durabilă cu Dumnezeu prin rugăciune şi studiu biblic. Atunci va experimenta cu adevărat entuziasmul şi bucuria creştină pe care Duhul Sfânt le va produce în sufletul său.

   Vreme de mulţi ani am obişnuit să dau vina pe ceilalţi atunci când veneam acasă de la biserică cu un sentiment de neîmplinit în inimă. Mă gândeam că predica nu a fost potrivită cu nevoile mele din ziua respectivă sau că ceilalţi membri nu au avut dispoziţia spirituală necesară. De fiecare dată însă îi auzeam pe alţii bucurându-se de programe şi mărturisind că Dumnezeu i-a binecuvântat prin predici. Într-un final mi-am dat seama că problema era la mine, nu la predicator şi nici la ceilalţi membri din biserică. Eu eram cea care aveam nevoie să-mi revizuiesc relaţia cu Dumnezeu. În momentul în care mi-am asumat răspunderea pentru mine însămi şi mi-am îndreptat relaţia cu Dumnezeu, am început să primesc şi eu binecuvântările pe care le experimentaseră ceilalţi.

   Textul din Coloseni 3. 1-17 descrie foarte bine viaţa nouă pe care o avem în Cristos. Citeşte-l şi remarcă verbele care exprimă acţini personale: umblaţi, gândiţi-vă, omorâţi, lăsaţi-vă, îmbrăcaţi-vă, îngăduiţi-vă, iertaţi-vă şi faceţi. Viaţa de creştin presupune acţiune - acţiune întreprinsă cu simţul răspunderii. Activitatea pozitivă din viaţa credinciosului va încuraja creşterea spirituală a acestuia.

   Da, fiecare credincios trebuie să dea socoteală pentru sine. Chiar dacă alţii îl ajută uneori să-şi poarte poverile, se roagă pentru el şi îl ajută cu ceea ce pot, ei nu au puterea de a-l schimba sau de a-l face să devină mai spiritual. Această problemă poate fi rezolvată doar între creştin şi Dumnezeu. Atunci când acesta ia în serios relaţia sa cu Dumnezeu, Duhul Sfânt poate începe să lucreze, aducând creştere spirituală.