Dar în toate acestea suntem mai mult decât biruitori, prin Acela Care ne-a iubit. (Romani 8, 37)

„Viața e grea... suntem oameni amărâți...” Asta mi-a spus, într-o zi de 31 decembrie, o fostă colegă de televiziune, în timp ce ne jucam de-a „reporterul și băbuța de la marginea peronului”, în Gara de Nord.
Am râs aproape cu lacrimi amândoi după ce a rostit cuvintele.
Eram tineri, ne făcuserăm treaba pe ziua respectivă (îi întrebam pe oameni unde își vor petrece Revelionul, din lipsă de subiecte mai interesante), și găsisem un răgaz să ne și distrăm.
    Au trecut nouă ani de atunci și abia acum realizez cât de mult adevăr era în ce spunea, în glumă, Luciana la acea vreme.
    Nu era nimic de râs. Dimpotrivă! Sunt mulți oameni amărâți în lumea asta, care suferă fără o explicație, care plâng fără să fie mângâiați, care își doresc fără să primească, mulți care ar oferi dar n-au cui, mulți care caută și nu găsesc sau care așteaptă și tot așteaptă... Sunt mulți pentru care viața e grea.
    Poate că nu aș fi înțeles niciodată cât de dificil (dacă nu aproape imposibil) e să mergi înainte, dacă nu m-aș fi împiedicat și n-aș fi căzut în groapa propriilor greșeli. Cu siguranță, în lipsa unor planuri suspendate, a unor vise destrămate și a unei transformări lente și dureroase, nu aș fi știut ce înseamnă să fii cu adevărat om, să te lupți să supraviețuiești, să continui să speri în ciuda faptului că totul în jur îți spune că e zadarnic.
    Dar toate acestea m-au învățat, m-au împuternicit să văd, să simt, să înțeleg și să spun cu certitudine că nici un necaz sau strâmtorare nu mă va lipsi de iubirea lui Hristos.
    Nu voi cădea niciodată atât de jos încât să nu pot fi prins în mâinile Lui. Nu voi face niciodată un rău atât de mare încât să nu pot fi iertat, în urma regretului meu sincer. Nu voi putea să-L dezamăgesc niciodată pe Cel care nu dezamăgește. Și atunci, vorba apostolului, dacă Dumnezeu e pentru mine, cine (sau ce) poate sta împotriva mea? (Romani 8, 31-32)
    Alături de Domnul, întotdeauna voi fi mai mult decât biruitor, căci El Însuși mă va purta prin valurile și arșița vieții (Isaia 43, 2) și mă va scoate de cealaltă parte curat ca aurul lămurit în foc, la loc deschis, plin cu tot ce am nevoie pentru a fi fericit (Iov 36, 16).
    Viața e grea pentru că nu știm. Suntem prea ocupați ca să ne mai pese, mult prea grăbiți să mai întrebăm „Pentru ce?”. Nu ne mai interesează scopul vieții per ansamblu, ci doar obiectivele personale, egoiste. Suntem surzi la adevăr și dăm crezare oricărei minciuni a lumii care se prăbușește din ce în ce mai mult în abisul decadenței (Romani 1, 28-32).
    Un popor slab de urechi poate fi trezit doar cu trâmbița suferinței. Altfel, va fi pierdut fără urmă. Ori, nu ne-am născut pentru a muri, ci pentru a trăi veșnic, în iubire (Ioan 10, 10).
    Durerea face parte din viața oricărui om care trăiește, nu doar există. Ea este semnul că ești iubit, că ți se poartă de grijă (Evrei 12, 5-11), că ți se dă o nouă șansă. Ea este drumul pe care trebuie să mergi pentru a câștiga, nu pentru a pierde.
    Ai încredere în Dumnezeu, căci El știe pentru ce te poartă prin aceste clipe grele (Ieremia 29, 11). Peste timp, când greutățile din prezent vor fi doar o amintire, vei realiza cu adevărat cât de multă fericire au lucrat lacrimile care ți se scurg acum pe obraji.
    Atunci, vei spune ca psalmistul David: „Te voi înălța, Doamne, că m-ai ridicat și n-ai veselit pe vrăjmașii mei împotriva mea. Doamne, Dumnezeul meu, strigat-am către Tine și m-ai vindecat” (Psalmi 29, 1-2).
    Ai credință, iubite frate, nu ești singur! Suntem împreună pe calea cea bună, a celor care înving!