"...căci au schimbat în minciună adevărul lui Dumnezeu, şi au slujit şi s-au închinat făpturii în locul Făcătorului, care este binecuvântat în veci. Amin" (Rom.1.25)

   O greşeală generalizată în procesul de închinare a bisericii creştine este introducerea formelor şi a ceremoniilor exterioare, prin care activitatea sufletului este evitată sau oprimată.

   Desigur că este mult mai uşor să să faci semnul crucii, care nu afectează cu nimic viaţa, decât să te pocăieşti şi să părăseşti viaţa trăită în plăceri şi păcat. Este mult mai uşor să te crezi şi să te numeşti creştin, decât să trăieşti o viaţă nouă fără de păcat, care este cerută şi este plăcută lui Dumnezeu.

   Când s-au introdus formele şi ceremoniile în închinăciunea creştină, s-a crezut că acestea vor inspira şi vor înfluenţa spre bine viaţa credincioşilor creştini; dar a fost şi este numai o amăgire, căci prin forme şi ceremonii, sufletul creştinului este înstrăinat de Dumnezeu, devenind insensibil la învăţătura Domnului Isus Hristos şi la practica vieţii creştine din timpul apostolilor. Aşa, biserica creştină şi-a pierdut valoarea ei duhovnicească, transformând creştinismul într-o religie a formelor, fără viaţă creştină care este obligatorie. Formele pot fi variate, dar efectul formalismului este acelaşi, influenţând negativ viaţa creştină şi nu trebuie uitat ce este scris: "Cine zice că rămâne în El (Isus) trebuie să trăiască şi cum a trăit Isus" (1 Ioan 2.6).

   În bisericile protestante moderne, se predică o Evanghelie selectivă, cu pretextul că astfel biserica s-a adaptat la condiţiunile culturale ale vieţii moderne. Ca rezultat al acestei adaptări se predică o Evanghelie ieftină şi uşoară, care nu mai vorbeşte de păcat şi de iad. Se spune "crede şi vei fi mântuit", foarte simplu şi uşor; dar fără a se mai vorbi de poruncile absolut necesare pentru un creştin, care vrea să fie mântuit şi izbăvit de robia păcatului, trăind o viaţă curată după îndemnurile Sfintei Scripturi. Aceste porunci sunt: "pocăiţi-vă" şi "naşterea din nou fără de care nimeni nu va vedea pe Dumnezeu" (Ioan 3.3). Faptul că biserica şi-a permis să ignoreze aceste categorice porunci ale Domnului Isus Hristos, demonstrează decăderea morală a bisericii, care nu mai respectă poruncile învăţătorului Divin, dătătorul învăţăturii creştine, care este singura cale care poate schimba spre bine viaţa omului.

   În întreaga Sfântă Scriptură, nu avem nici un cuvânt care să vorbească despre adaptarea Cuvântului lui Dumnezeu la vremuri sau împrejurări, ci dimpotrivă, avem cuvinte care vorbesc despre stabilitatea Cuvântului lui Dumnezeu, căci dacă Dumnezeu este stabil şi neschimbător, tot aşa şi Cuvântul Său, nu poate fi schimbat, indiferent de împrejurări. Într-una din cuvântările Sale, Domnul Hristos a spus: "Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece" (Mat.24.35).

   Mai târziu, apostolul Petru a scris: "Dar Cuvântul Domnului rămâne în veac. Şi acesta este Cuvântul care v-a fost propovăduit prin Evahghelie" (1 Pet.1.25) , iar apostolul Pavel a scris: "Aşadar, fraţilor, rămâneţi tari, şi ţineţi învăţăturile pe care le-aţi primit" (2 Tes.2.15).

   Din aceste câteva citate observăm că accentul este pus pe stabilitatea Cuvântului Sfintei Evanghelii, şi nu este vorba de vreo adaptare la timp sau împrejurări.

   Evanghelia selectivă este foarte periculoasă, pentru că înşeală pe ascultător, dându-i impresia că el este bun, deşi el este greşit.