Dumnezeu  îmi răspunde întotdeauna!

   Azi am plâns din nou. Viața e așa de grea, crucea pe care mi-ai dat-o, Doamne, mă trage înapoi, nu pot urca dealul, nu pot să merg înainte, durerea și tristețea sunt de neîndurat... Duşmanii mei se îngraşă, duşmănoşii ne batjocoresc, hapsânii ne jefuiesc fără remuşcări, dar mai ales, de atâta  vreme copilul nostru e chinuit de demoni.

   Cum poţi Doamne, să mă laşi în atâta durere, nemângâiată, neînţeleasă, cu răzvrătire în inimă că au toţi parte de binele Tău, numai pe noi ne uiţi în chinul persistent ca o rană infectată? ...

   Am plâns şi am strigat cu mânie neruşinata la Dumnezeul Atotputernic, că aşa de mare îmi era disperarea, încât, parcă nici nu mai voiam să ştiu de EL...

   " Fă cumva şi răspunde -mi, că nu mai ştiu ce să ma fac, îmi dai mai mult decât pot eu să duc!".

   Apoi, m-am adresat soţului meu, cu sporită îndoială că lui Dumnezeu i-ar mai pasa de noi.

   Lamentări şi învinuiri, şi orbire...

   Şi, cănd am tăcut, l-am auzit pe soţul meu vorbindu-mi despre cei trei tineri care au intrat în cuptorul aprins al lui Nabucodonosor.

   Şi, nici o clipă nu s-au îndoit că Dumnezeu îi va salva! Şi Cel ce Se numeşte Fiul Omului a fost cu ei si focul nu i-a vătămat.

   Am plâns din nou, un plâns de căinţă şi unul de recunoştinţă.

   Îți mulţumesc Doamne, că încă o dată, mi-ai vorbit!