Istoria lasă în urmă monumente stranii, în amintirea unor oameni cu renume, noi avem adesea monumente şi mai importante decît oamenii. Pietre funerare împodobesc scenele măcelurilor de mult trecute, sau mărturisesc despre naşterea ori moartea oamenilor, pentru ca renumele lor să supravieţuiască prin ele. Dar oare ştim noi unde s-a aprins primul foc? Sau, ştim cînd anume? Unde se află indicaţia asupra locului unde a apărut prima roată? Nimeni nu ştie! Cu marile evenimente istoria nu o ia aşa de exact.

De aceea nu e puţin de mirare că locul de naştere a erei atomice este indicat doar printr-o placă simplă de lemn în mijlocul pustiului din statul Noul Mexic. Inscripţia sună simplu: „Ground Zero" (Baza „zero"), însă inscripţia nu este gravată, ci este vopsită. Dedesubt stă scris: „Fumatul interzis!"

În vara anului 1945 dintr-o dată apare viaţă în pustia Noului Mexic, la Carrizozo. Coloanele de camioane şi-au croit drum prin nisip, pietre şi mărăcini uscaţi. Odinioară se căuta aici aur şi putere. Unii le-au găsit pe amîndouă, alţii şi-au lăsat oasele în pustie, însă materia misterioasă cu care omul se întoarce în pustie este mai preţioasă decît tot aurul la un loc din Rio Grande. Materia se numeşte plutoniu.

11 iulie 1945. Tehnicienii încep construcţia în „Baza zero" a unor schele de oţel înalte de 30 de metri. După două zile urmează montarea primei bombe atomice ce urma să fie experimentată. Fizica şi politica s-au unit cu intenţia de a îngenunchea pe duşman. Bomba modernă care este montată pe schela de oţel este rezultatul acestei uniri.

Profesorul Oppenheimer şi colaboratorii săi stabilesc aprinderea primei bombe atomice din lume pe data de 16 iulie 1945, orele 5,30. Toate posturile centrale de filmat şi de măsurat s-au postat la o mare distanţă. Oamenii de ştiinţă se aflau la 15 km depărtare, în cazemate subterane, de unde vor supraveghea explozia. La ora cinci încep contactele radiofonice care-i pun în legătură pe toţi observatorii pentru a le da la timp semnalele, încă 30 de minute, încă 20, încă 15... .

Tensiunea macină nervii savanţilor, asupra cărora următoarele minute vor hotărî rezultatele cercetărilor. Cu toate că specialiştii cred în exactitatea calculelor lor, totuşi există temeri pînă la ultima secundă. Toţi cunosc ce teribile urmări poate avea declanşarea unei reacţii în lanţ. În ultimele secunde înaintea momentului hotărîtor, profesorul Oppenheimer abia că mai poate respira. Numai cu foarte mare efort se mai poate menţine pe picioare. Emiţătorul de timp ticăie nemilos prin microfon. Cu 45 de secunde înainte de orele 5,30 ceasul automat de aprindere intră în funcţiune. Acum o întoarcere nu mai este posibilă, încă 30, 20, 10 secunde... Cît de nesfîrşite pot fi secundele! Apoi o uriaşă explozie de lumină. Mai luminoasă decît o mie de sori, după care urmează un bubuit profund, îngrozitor, în timp ce mingea de foc se înalţă, unul dintre ofiţerii care erau de faţă a strigat: „Acuma profesorii au pierdut controlul!" Norul de foc şi fum se urcă, urcă mereu pînă la 12.000 de metri înălţime. Din clipa aceasta lumea noastră nu mai este aceeaşi...

După cîteva ore de la explozie, primii cercetători în costume de protecţie se îndreaptă spre „Baza zero", unde găsesc un crater mare de 400 de metri. Solida schelă de oţel este dispărută. Nu-i de mirare, căci prin dezagregarea unei cantităţi de plutoniu de mărimea unui măr s-au dezvoltat 55 de milioane grade Celsius. Această temperatură este aproximativ de zece ori mai puternică decît temperatura de la suprafaţa soarelui. Pe o mare întindere de jur împrejur pămîntul s-a topit, transformîndu-se într-o sticlă verde. Fulgerul luminos al exploziei s-a făcut vizibil pînă la 700 km depărtare, iar în localitatea Gallup, situată la 400 km distanţă, unde bubuitura exploziei a ajuns după aproximativ 20 de minute, au zăngănit geamurile caselor.

După această încercare, faptele au devenit foarte repede serioase. Deja la 6 august 1945 prima bombă atomică este aruncată peste oraşul Hiroşima. Numele acestui oraş japonez este indisolubil legat de suferinţe nesfîrşite şi groază de neconceput. Bomba provocase moartea a peste 200.000 de oameni. Mulţi dintre aceştia n-au mai fost găsiţi niciodată. Pe lîngă răniţi şi infirmi, numeroşi sunt condamnaţi la moarte din cauza urmării radiaţiei radioactive, iar alţii, din cauza gravităţii leziunilor. Dar cînd pe data de 9 august 1945 a doua bombă este aruncată peste oraşul Nagasaki pe care-l şterge de pe faţa pămîntului, Japonia depune armele.

Deja, de mai bine de douăzeci de ani, lumea trăieşte cu bomba atomică şi de atîţia ani benzile de producţie din laboratoarele atomice merg încontinuu. Primei bombe atomice i-au urmat alte mii de bombe, iar lupta de concurenţă în tehnica armelor dintre marile puteri mai continuă. Această luptă s-a deplasat tot mai mult de la bombe la rachete purtătoare, în fortificaţiile subterane bombele albe stau ca nişte stafii în vîrful rachetelor intercontinentale. Sub stafiile lor albe ticăie moartea intercontinentală.

În ultimii ani puterea bombei atomice s-a înmulţit mai mult decît de o mie de ori. De la bomba din pustia Nou -Mexicană s-a ajuns la bomba cu hidrogen. Aceasta înseamnă că o singură bombă „H" are mai multă putere de distrugere decît o mie de bombe de la Carrizozo.

De la prima explozie a bombei atomice, secretul fabricării acesteia n-a rămas doar în Statele Unite. Spionul Fuchs a trădat cele mai importante secrete către Uniunea Sovietică. Chiar dacă astăzi puţine ţări posedă bomba atomică, în cîţiva ani poate să se ajungă la douăzeci de ţări. Cu toate străduinţele pentru pace şi siguranţă, riscul unui război va creşte mereu. Bărbaţii de stat din răsărit şi apus se ostenesc teribil să stopeze această reacţie politică în lanţ. Conferinţe pentru pace aici, conferinţe pentru dezarmare dincolo.

Însă cu toate aceste întruniri, nu există aproape nici o îndoială că în taină se fac toate pregătirile pentru desfăşurarea scenei celei mai îngrozitoare în drama istoriei omenirii. Exact aşa cum a profeţit Cuvîntul lui Dumnezeu, se va întîmpla: „Cînd vor zice: »Pace şi linişte!« atunci o prăpădenie neaşteptată va veni peste ei..." (1 Tesal. 5:3). Acesta este motivul pentru care asupra omenirii apasă o inexplicabilă şi înspăimîntătoare frică. Ei bănuiesc doar că ceva de neînchipuit le stă în faţă. În realitate însă toate semnele acestui timp indică clar că arătătorul de la ceasul acestei lumi arată timpul scurt înainte de ceasul al douăsprezecelea! Pentru creştini însă nu este nici un motiv de teamă! Ei merg cu paşi repezi spre apropiata revenire a iubitului lor Domn. Ce eveniment măreţ va fi acesta, cînd toţi acei care aparţin Domnului Isus vor fi răpiţi în slavă şi-L vor întîmpina pe Domnul lor!

Ce groază va fi pentru cei necredincioşi şi pentru creştinii cu numele! Acest mers al istoriei omenirii nu este ideea unor vizionari sau sectanţi, ci se întemeiază pe făgăduinţele ferme ale Cuvîntului lui Dumnezeu. Şi clipa venirii Sale poate fi acum! De aceea gîndeşte-te serios, în cazul în care încă nu eşti al Lui. Grăbeşte-te, salvează-ţi sufletul!

Friedhelm König