Perembi, vânătorul, a pus o capcană. Ea consta pur şi simplu dintr-o canistră de ulei în care era făcută o gaură. Perembi o umpluse cu pietre şi nisip, iar deasupra pusese un strat de nuci. El a adus capcana sub un copac Buyu din junglă. Apoi s-a îndepărtat repede şi s-a aşezat la umbră ca să stea la pândă.

   Nu a durat mult până când au venit în număr mare tovarăşele maimuţei Nyani din neamul lor. Au şi simţit în nas mirosul ispititor al nucilor. Pălăvrăgind cât le ţinea gura, s-au apropiat...

   Una dintre ele, Toto, s-a aventurat până la canistră. A apucat-o şi a scuturat-o. S-a uitat apoi fix înăuntru şi şi-a băgat nasul în deschizătură. Aaa, ce bine mirosea!

   Mintea de maimuţă îi spunea: N-ai decât să-ţi bagi laba prin gaură, şi toate nucile vor fi ale tale!

   Toto s-a uitat în jurul lui. Mirosul care îi ajungea la nas vorbea o limbă clară. Repede ca fulgerul, a băgat laba prin gaura mică Şi a apucat cât de multe nuci putea. Şi acum repede afară cu ea! Dar încheietura îl durea şi nu ieşea prin deschizătură.

   Laba cu toate nucile nu ieşea pe gaură. Toto se văicărea tare. Iar celelalte maimuţe strigau ca din gură de şarpe. Una după alta se întreceau cu sfaturi bune. Toto trăgea cu toată puterea de labă. Dar nu ajuta la nimic.

   Perembi ştiuse exact cât de mare să facă gaura. Twiga s-a ivit deodată de deasupra unui tufiş.

   "Dă drumul la nuci, Toto", a strigat prieteneşte girafa, "şi atunci vei putea să-ţi scoţi laba".

   Dar în neamul maimuţelor nu era obiceiul să dai drumul unor nuci deja apucate.

   Din nou a strigat Twiga: "Nu-ţi dai seama? Nucile sunt cele care te ţin. Dă-le drumul, şi atunci eşti liber!"

   Vânătorul din umbră zâmbea pe sub mustaţă. A apucat sacul, a pus mâna pe băţ şi s-a dus încet spre maimuţă.

   Toto, de frică, a răsturnat canistra şi o târa după el. Dar tot nu reuşea să-şi scoată laba.

   Tovarăşii lui s-au întors în coroana copacului Buyu scoţând ţipete puternice.

   "Dă drumul nucilor şi fugi!" a strigat Twiga disperată.

   Dar o maimuţă adevărată nu dă drumul la ceea ce a apucat odată.

   Toto ţipa tare şi voia să fugă, dar capcana îl ţinea strâns. Perembi, vânătorul, a lovit cu băţul.

   Ameţit, Toto a căzut pe spate. Degetele i s-au desfăcut, şi nucile s-au rostogolit iarăşi în canistră. Laba îi era liberă, dar era prea târziu, căci Toto se afla deja în sacul mare şi întunecos. Acţionase ca o maimuţă, şi tot ca o adevărată maimuţă fusese prins.

***

   Multă vreme domneşte tăcerea. Daudi clatină trist din cap, apoi spune: "Cine poate rezolva această ghicitoare? Ştiţi voi ce nume poartă această capcana? Se aude o şoaptă de jur împrejur. Apoi cineva spune: "Numele capcanei este păcat. Daudi încuviinţează.

   "Numai cine nu este mai deştept ca acea maimuţă poate crede că va scăpa din această capcană, câtă vreme se ţine strâns de anumite lucruri care îi aduc neapărat captivitatea şi în cele din urmă moartea. De aceea spune Biblia: Plata păcatului este moartea".

   Paul White