Micuţa Anca n-a putut părăsi mai multe săptămâni patul din cauza scarlatinei. Multe zile a avut febră mare. Abia s-a însănătoşit şi a fost necesară o operaţie de amigdale. După ce a trecut cu bine cu ajutorul lui Dumnezeu şi prin aceasta, Anca a mers pentru câteva zile în vizită la bunica ei pentru a se reface puţin.

Într-o seară, bunica i-a povestit nepoatei ei istorisirea din Evanghelia după Luca, capitolul 16, despre omul cel bogat şi despre Lazăr cel sărac. Bunica i-a prezentat nepoatei ei foarte plastic pe cei doi bărbaţi. Amândoi bărbaţii au murit. Dar cât de diferite au fost ţintele lor! Lazăr se afla în fericirea paradisului, iar bogatul în locul de chin.

- Ce ţintă ai tu? Întrebă cu seriozitate bunica. În cer merge numai cel care a recunoscut în căinţă şi în pocăinţă păcatele sale Domnului Isus. Ai păcătuit?

Anca n-a avut nevoie să se gândească prea mult şi dădu din cap aprobator.

- Dar fiecare trebuie să vină personal la Domnul Isus, aşa cum este, adăugă bunica.

Mai târziu, Anca s-a dus gânditoare în pat. Nu putea adormi, în faţa ochilor ei stăteau mereu aceste două mari contraste: cerul - iadul. Ea a recunoscut clar că e păcătoasă şi pierdută. Ce să facă? O voce îi şoptea că se poate întoarce la Dumnezeu şi mai târziu şi, în afară de aceasta, ea nu păcătuise chiar aşa de des; de aceea lucrurile nu stăteau chiar aşa de rău. O altă voce însă îi spunea foarte desluşit: „Şi dacă vine Domnul Isus în noaptea asta?"

Anca deveni foarte neliniştită. Se temea foarte mult. Ea nu voia să ajungă în iad. Dar era conştientă că nu putea merge în cer cu păcatele ei. Atunci îşi aminti de cuvintele bunicii care i-a spus despre Domnul Isus că El Şi-a dat viaţa ca Mântuitor pentru păcătoşi pierduţi, pentru a salva pe fiecare care vine cu păcatele sale la El.

Anca s-a ridicat din pat, a îngenuncheat şi a recunoscut Domnului Isus păcatele ei: neascultarea ei faţă de părinţi, lipsa ei de amabilitate şi egoismul faţă de fraţii ei, nesinceritatea ei, unele minciuni, unele mici furturi. Ah, era totuşi o listă lungă. Mântuitorul a făcut vizibile aşa multe în inima ei, iar ea i-a recunoscut toate acestea. - A adormit abia târziu.

A doua zi dimineaţa, Anca a povestit bunicii ei:

- I-am spus Domnului Isus toate păcatele mele. El este acum şi Mântuitorul meu pe care vreau să-L urmez.

Apoi a întrebat:

- Acum merg şi eu în cer, nu?

După ce s-a gândit puţin, bunica a răspuns:

- Pot să-ţi spun: da! Căci în Cuvântul lui Dumnezeu scrie: „Cine crede în Fiul, are viata veşnică".

Apoi au îngenuncheat amândouă pentru a mulţumi Păstorului cel Bun care Şi-a dat viaţa pentru oile Sale.

Anca nu a uitat niciodată această întâmplare aşa de semnificativă pentru ea şi s-a bucurat că poate avea acum o ţintă minunată înaintea ei.

Ai şi tu această ţintă?