Era odată un om care nu credea în Dumnezeu şi nu ezita să spună şi altora ce simţea el în legătură cu religia şi sărbătorile creştine, cum ar fi Crăciunul. Soţia lui, totuşi, credea, şi ea şi-a crescut copiii să aibă, de asemeni, credinţă în Dumnezeu şi în Isus, în ciuda comentariilor lui negative şi împotrivitoare.

Într-un Ajun al Crăciunului încărcat de zăpadă, soţia lui şi-a luat copiii la un serviciu creştin în satul în care locuiau. L-a invitat şi pe el, dar a refuzat: „Povestea asta n-are nici un sens!” a spus el. „De ce Dumnezeu s-ar fi smerit atât pe Sine ca să vină pe Pământ ca şi om? Este ridicol!”

Aşa că ea şi copiii au plecat şi el a rămas acasă.

Puţin mai târziu, vântul a început să bată mai tare şi zăpada a început să fie viscolită. În timp ce bărbatul se uita afară pe fereastră, tot ce vedea era o furtună de zăpadă. S-a aşezat să se relaxeze înainte de a aprinde focul pentru noapte. Atunci a auzit un pocnet puternic. Ceva a lovit fereastra. Apoi încă un pocnet. S-a uitat afară, dar nu a putut să vadă mai mult de câteva urme de picior. Când vântul s-a liniştit puţin, el s-a aventurat afară să vadă ce a putut lovit fereastra. În câmpul de lângă casa lui el a văzut un stol de gâşte sălbatice.

Se părea că ele zburau spre sud pentru perioada de iarnă când au fost prinse de viscol şi nu au mai putut înainta. Ele s-au pierdut şi au eşuat la ferma lui, fără mâncare şi adăpost. Ele tocmai îşi mişcau aripile şi zburau în jurul terenului în cercuri mici, orbite şi fără nici un scop. Câteva din ele se pare că s-au izbit de geam.

Bărbatul a simţit milă pentru gâşte şi a vrut să le ajute. „Ferma ar fi un loc grozav pentru ele să stea”, s-a gândit el. „Este călduroasă şi sigură; cu siguranţă ele ar putea să-şi petreacă noaptea aici şi să aştepte sfârşitul furtunii.”

Aşa că el a mers până la fermă şi a deschis larg uşile, apoi se uita şi aştepta, sperând că ele vor observa ferma deschisă şi vor intra. Dar gâştele doar dădeau din aripi învârtindu-se fără nici un scop şi se părea că nu au observat ferma şi nici că şi-au dat seama ce ar însemna ea pentru ele.

Bărbatul a încercat să le atragă atenţia, dar se părea că a reuşit doar să le sperie şi ele s-au mutat mai departe. El a intrat în casă şi a ieşit apoi cu ceva pâine, a rupt-o şi a făcut o dâră de firimituri care să le conducă spre fermă. Dar ele tot nu au înţeles. Acum el a început să fie frustrat. S-a dus în spatele lor şi a încercat să le fugărească spre fermă, dar ele au devenit mai speriate şi s-au răspândit în toate direcţiile, numai spre fermă nu. Nimic din ce a făcut nu le-a determinat pe gâşte să intre în fermă unde le-ar fi fost cald şi ar fi fost în siguranţă. „De ce nu mă urmează?!” a exclamat bărbatul. „Nu pot să vadă că acesta este singurul loc unde ele ar putea supravieţui furtunii?” El s-a gândit un moment şi a realizat că ele pur şi simplu nu vor urma un om. „Doar dacă aş fi gânsac, aş putea să le salvez”, a spus el tare.

Atunci i-a venit ideea. A intrat în fermă, a scos una din propriile lui gâşte şi a purtat-o în braţele sale până a ajuns în spatele stolului de gâşte sălbatice. Apoi i-a dat drumul. Gâsca lui a zburat printre celelalte direct în fermă şi, una câte una, celelalte gâşte au urmat-o spre acel loc sigur. Bărbatul a rămas tăcut pentru un moment în timp ce cuvintele pe care le-a spus cu câteva minute mai devreme i-au revenit în minte: „Doar dacă aş fi gânsac, atunci le-aş putea salva!” Apoi s-a gândit la ceea ce i-a spus soţiei mai devreme: „De ce Dumnezeu s-ar fi smerit atât pe Sine ca să vină pe Pământ şi sa trăiască om? E ridicol!”

Dintr-o dată, totul a avut sens. Aceasta e ceea ce a făcut Dumnezeu. Noi am fost ca şi gâştele – orbi, pierduţi, distruşi. Dumnezeu l-a lăsat pe Fiul Său să devină ca noi pentru ca să ne arate calea şi să ne salveze. „Aceasta este adevărata însemnătate a Crăciunului”, şi-a dat el seama.

În timp ce viscolul se potolea, sufletul lui a devenit liniştit şi medita la acest minunat gând. Dintr-o dată şi-a dat seama ce reprezenta Crăciunul, de ce a venit Cristos.

Sărbători fericite!!!

Ani de îndoială şi necredinţă au dispărut ca şi furtuna trecătoare s-a plecat pe genunchi în zăpadă şi a rostit prima rugăciune din viaţa lui: „Mulţumesc, Doamne, că ai luat chip de om şi ai venit să mă scoţi din furtună!”

Bucuria Crăciunului să te însufleţească şi să-ţi lumineze toată fiinţa!