"Hongo", spune Daudi; "fiecare dintre voi îl ştie pe Chibua, căţeluşul meu cu ochii veseli care dă tot timpul din coadă.

Capetele din semiîntuneric încuviinţează.

În urmă cu câteva săptămâni l-am luat pe Chibua să semănăm arahide. După ce am pregătit stratul - eu cu sapa, iar el cu lăbuţele de dinapoi, am început să plantez. Am tras brazdele şi m-am pus pe treabă.

Dar am descoperit curând că Chibua venea în spatele meu, şi tot ce plantam eu scotea el prin scurmare cu labele.

Atunci m-am întors şi i-am spus: "Eşti un căţeluş prost!"

El a sărit spre mine. Ochii îi străluceau şi dădea din coadă de bucurie.

„Auzi", i-am spus, "din nucile pe care le seamăn trebuie să trăim mai târziu. Dacă tu scoţi sămânţa afară, nu va mai fi nici o recoltă. Atunci tu şi cu mine vom muri de foame. Nu e voie să se dezgroape arahidele semănate!"

El a dat din coadă, şi eu mi-am spus: "I-am explicat prieteneşte despre ce-i vorba; acum a înţeles".

În ziua următoare iarăşi a venit Chibua cu mine. Şi la fel ca şi în ziua dinainte, a scos nucă după nucă din pământ.

Atunci l-am prins şi i-am tras o mamă de bătaie.

Foarte uimit, a început să urle şi şi-a băgat supărat coada între picioare. Strălucirea veselă din ochii lui a dispărut.

"Chibua", i-am spus eu mânios; „dacă scoţi sămânţa, nu vom mai avea recoltă, şi va trebui să murim amândoi de foame": Câinele s-a ruşinat şi s-a frecat de picioarele mele. Acum a înţeles, mi-am zis eu. Totul depinde de tonul aspru al vocii. Acum totul este în ordine.

În ziua următoare am luat un os cu mine. Este bine, gândeam eu, să răsplăteşti ascultarea.

Din nou am pus nuci în pământ. Când am fost gata cu primul rând, l-am văzut venind pe Chibua. Tocmai voia să înceapă să scurme. Atunci i-am dat osul cu carne. Ochii lui au strălucit de bucurie, şi coada nu i se mai liniştea deloc.

Fusesem bun cu el, şi mă gândeam: Trebuie că şi-a dat seama că nu putem recolta nimic dacă scoate afară nucile. Fără recoltă ar fi foamete, griji şi moarte.

Dar în ziua următoare el a început din nou să scurme.

Eram trist şi consternat. M-am aşezat sub copacul Buyu şi am meditat multă vreme.

Cum să-l fac pe Chibua să înţeleagă?

Vorbisem prieteneşte cu el şi-l mustrasem cu asprime. Apoi l-am şi răsplătit. Am încercat în toate felurile posibile să-l fac să înţeleagă. Ce să mai fac acum? Mai exista o singură posibilitate. Să devin câine şi să-i vorbesc pe limba lui. Atunci ar fi putut să mă înţeleagă.

Pe când mă gândeam la asta, mi-a trecut prin minte că din acelaşi motiv L-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său Isus. El a devenit Om ca şi mine, S-a născut ca mine şi a crescut ca mine. Viaţa Lui a fost ca viaţa mea. Şi El a trăit ca eu să-L pot înţelege pe Dumnezeu. Căci eu pot să-L înţeleg pe Dumnezeu numai când mă gândesc la Isus.