La bătaia gongului va fi ora
Autor: Friedhelm König  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
    12345678910 0/10 X
Eu am făcut odată o vizită la un muzeu neobişnuit de ceasuri. Aceasta a fost foarte interesant. Rămîi uimit de ceea ce le-a trecut prin minte oamenilor să facă de-a lungul veacurilor, pentru a împărţi şi a măsura timpul. Există cadrane solare care arată timpul exact, apoi ceasuri cu apă, precum şi ceasuri cu nisip cu o precizie uimitoare. De asemenea, interesant de văzut este şi primul ceas de buzunar, „ouşorul viu din Niirnberg" al lui Peter Henleins din anul 1511, care seamănă într-adevăr mai mult cu un ou de găină decît cu ceasurile noastre plate, moderne. Apoi un mare număr de ceasuri cu muzică, ceasuri astronomice şi alte ceasuri ingenioase pînă la cunoscutul „ceas cu cuc", într-adevăr, aproape că nu este un alt domeniu al tehnicii care pînă în zilele noastre să fi însufleţit spiritul inventiv al oamenilor ca şi construcţia de ceasuri. Un ceas cu adevărat unic, se poate admira în primăria din Copenhaga. Cu cele peste 15.000 de piese, este o minune a tehnicii ceasornicăriei. Pe lîngă aceasta, creatorul lui, Jens Olsen, n-a fost decît un simplu lăcătuş. Numai calculele şi pregătirile i-au luat acestui om 50 de ani din viaţă. Iar cînd în anul 1945 se putea începe montarea, el a murit. Ajutorul său a continuat lucrul şi zece ani mai tîrziu a finalizat opera. Printr-o apăsare pe buton, regele danez a pus în mişcare pendulul ceasului - minune. La trei sute de ani el deviază de la timpul exact cu mai puţin de o jumătate de secundă. Pe un total de 17 cadrane şi discuri, acesta arată printre multe altele: ora locală, timpul real al soarelui şi al stelelor, toate răsăriturile şi apusurile de soare, răsăritul şi apusul stelelor, eclipsele de soare şi lună, mişcările planetelor şi bineînţeles, calendarul exact. Ceasul are un aşa numit „mecanism fix pentru calendar", care numai o dată pe an, la anul nou, lucrează exact timp de şase minute, în aceste puţine minute, acest mecanism efectuează 570.000 de mişcări şi atunci arată pentru anul nou datele tuturor zilelor de sărbătoare fără dată fixă. De asemenea, o rotiţă face să se arate migraţiunea polului ceresc. La această piesă, niciodată nu vei putea observa vreo mişcare, căci este rotiţa cu cea mai bună mişcare din cîte au fost instalate la vreun ceas. Ea face numai o singură rotaţie în 25.700 de ani.

Există încă multe alte curiozităţi în acest domeniu, de exemplu ceasurile minuscule care sunt introduse într-o verighetă, precum şi ceasuri gigantice. Unul din cele mai cunoscute orologii mari despre care a auzit aproape oricine, Big Ben, în româneşte „marele Ben", după numele ce-l poartă, are un clopot greu de 15.500 kg care este montat în clădirea parlamentului din Westminster. De acolo, în fiecare seară însoţeşte cu gongul lui emisiunea principală a buletinului de ştiri englez la radio. Acest gigantic orologiu de turn, ale cărui arătătoare mari măsoară peste patru metri lungime, funcţionează cu mare precizie.

Milioane de oameni se orientează după el. „Marele Ben" este controlat de trei ori pe săptămînă de către un specialist. Acesta unge şi curăţă mecanismul uriaş al cărui pendul cîntăreşte mai bine de 300 de kg şi a cărui greutate de peste două tone şi jumătate trebuie să fie ridicată mai sus de 50 de metri. Specialistul nostru însă nu trebuie să aibă aparate complicate pentru a-l menţine în funcţiune pe „marele Ben". El ridică doar telefonul receptorului montat

În ceasornic şi vorbeşte cu un coleg din biroul firmei sale, care supraveghează un ceasornic special. Apoi aşteaptă amîndoi ca „marele Ben" să bată ora exactă. Dacă se stabileşte vreodată o diferenţă de timp, să zicem de o secundă, atunci specialistul nostru se duce la locul din turn unde oscilează pendulul şi scoate din buzunar un peni pe care-l pune pe bucata traversală netedă la capul pendulului. Aceasta este suficient pentru ca durata normală de oscilafie a pendulului să se modifice într-atît încît să meargă iarăşi corect. De altfel, pînă acuma se aflau acolo exact nouă peni şi jumătate. Este interesant şi îmbucurător în acelaşi timp, că astfel de neregularităţi de importantă mondială - ca ora exactă a „marelui Ben" - acum, în zilele zborului spre lună, să fie reglate prin simplul fapt de a vîrî mîna în buzunarul pantalonului.

La capitolul ceasuri ar mai fi de relatat unele lucruri, ca de exemplu ceasuri meteorologice care sunt trase numai prin presiunea aerului şi a oscilaţiei temperaturii; său ceasuri fotoelectrice care asimilează lumina în celulele lor şi o transformă în curent electric, iar acesta la rîndul lui pune în funcţiune un mic mecanism - un cadru solar - ca să zicem aşa. Mai există apoi ceva foarte modern, „ceasul marţial", care a fost construit în America pentru a satisface o necesitate foarte importantă. El stă la dispoziţia astronautilor la un pret convenabil şi arată în paralelă şi timpul pe vechea noastră planetă, Pămînt. Încă un lucru însă te va interesa în mod sigur: cînd auzi crainicul care anun{ă la radio ştirile, cum spune: „Dăm ora exactă. La bătaia gongului va fi ora..." Ei bine, el nu se uită la ceasul de pe mînă şi loveşte cu pumnul într-un gong. Nu, el nu face prea mare lucru. Apasă numai pe o mică clapă şi aşteaptă ca şi noi bătaia electronică a gongului care este declanşat printr-un impuls electric, de-a lungul unor lungi linii de cablu. Cablurile conduc la o casetă enigmatică care se aseamănă cu un aparat de radio. Este un ceas cu cuarţ.

Acest mecanism complicat foloseşte pentru împărţirea şi măsurarea timpului vibraţiile mecanice ale unui cristal de cuarţ. Prin procesele electrice produse prin presiune, structura atomică a cuarjului este folosită pentru a măsura timpul absolut exact. Acest ceas arată pînă şi greşelile de măsurare a timpului astronomic după rotaţia pămîntului; şi pretutindeni în lume, fie în Berlin sau Tokio, în Moscova sau Washington, aceste ceasuri cu cuarţ dau timpul exact, după care se ghidează şi ascultătorii emisiunilor radiofonice.

În definitiv, pretutindeni acest lucru este important: ora exactă. Un călător care vine grăbit şi gîfîind la gară, întreabă pe un funcţionar al gării: - „Cînd pleacă trenul de opt?" - „Exact la ora opt!" primeşte răspunsul. - „Mai ajung oare trenul?" - „Nu, chiar acuma a plecat!" - „Plecat?", strigă călătorul decepţionat. - „Pe ceasul de la biserică este ora 7,58; pe ceasul de la poştă este 7,55; iar la ceasul dumneavoastră este 8,01. Pe care ceas mă mai pot bizui?" - „Aceasta rămîne la aprecierea dumneavoastră!" zice funcţionarul, „... Însă pentru plecarea trenurilor, timpul de pe ceasurile noastre este decisiv".

Tot aşa este şi în viaţa ta şi a mea. Ceasul lui Dumnezeu dă ora exactă. Acest ceas este Cuvîntul sfînt şi veşnic. Cînd ne orientăm după acest ceas atunci nu vom fi decepţionaţi niciodată şi nici înşelaţi. El arată exact unde ne găsim. Iar arătătoarele ceasului de har al lui Dumnezeu sunt în dreptul lui „ACUM". „Iată că acum este vremea potrivită; iată că acum este ziua mîntuirii" (2 Cor. 6:2). Cine nu vine astăzi la Isus Cristos nu ştie dacă mîine va mai avea un prilej. Cine nu poate spune astăzi împreună cu groful Zinzendorf: „Eu ştiu sigur că poliţa cu vina mea este anulată, ruptă, căci Isus a murit pentru mine!", nu ştie ce-i va aduce ziua de mîine. Totul depinde de momentul predării tale. Căci bătaia gongului, hotărîtoare vieţii tale, va suna şi pentru tine odată. Nu lăsa să fie totul prea tîrziu!
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 2050
  • Export PDF: 1
Opțiuni