O doamnă în vârstă se hotărâse să facă o scurtă călătorie cu trenul pentru a admira o regiune pe care nu o cunoştea şi a cărei frumuseţe fusese mult lăudată. Ea gusta mai dinainte această plăcere. Suită în vagon, căută un loc bun, iar după ce l-a găsit, şi-a aranjat cu grijă bagajele. Şi-a agăţat mantoul, a aranjat perdelele. Când totul era în ordine, satisfăcută, gândi că era timpul, în sfârşit, să se aşeze şi să admire peisajul.

Dar iată că trenul îşi încetini mersul şi curând auzi numele gării unde trebuia să coboare.

"Oh, gândi ea, dacă aş fi ştiut că ajunge aşa de repede, nu mi-aş fi pierdut timpul cu aceste mărunţişuri fără importanţă !"

Câţi dintre noi, la sfârşitul unui an, la capătul unei vieţi, ar putea să spună:

"Dacă aş fi ştiut că timpul trece atât de repede, nu l-aş fi pierdut ocupându-mă cu atâtea lucruri uşuratice".

Fericiţi sunt aceia care n-au nevoie să mai adauge:

"Şi am neglijat singura chestiune importantă, aceea care trebuia s-o pun în rânduială în timpul călătoriei de pe pământ."

Această chestiune tu o cunoşti, este cea a păcatelor tale. Le-ai adus la Domnul Isus şi L-ai primit pe El ca pe Mântuitorul tău? Sau le ai încă asupra ta şi gândeşti să te arăţi în faţa lui Dumnezeu cu ele.