Inventatorul acestui joc bine cunoscut se vede că a fost un bun cunoscător de oameni. El a ştiut cît de uşor ne putem supăra din cauza lucrurilor mărunte care ni se întîmplă în viaţa de zi cu zi, atît pe semenii noştri, cît şi pe noi înşine. Şi aceasta pe drept sau pe nedrept. Biblia vorbeşte despre supărarea fatală, cea mai cumplită care există, de a te supăra chiar pe Isus Cristos, într-adevăr, acei ce fac aşa ceva sunt de-a dreptul de compătimit, căci este imposibil ca astfel de oameni să fie oameni fericiţi. Isus Cristos spune: „Ferice de acela pentru care Eu nu voi fi un prilej de poticnire". (Ev. Matei 11:6).

Însă cum este posibil aşa ceva, ca să găseşti în El o pricină de a te scandaliza? Doar nu locuim noi într-o ţară creştină? - Ba da. Nu respectăm noi cu grijă formalităţile creştine? - Da, desigur. Isus Cristos însă vrea mult mai mult. El nu doreşte doar o faţadă evlavioasă, o spoială creştină. - Atunci ce vrea El? - El te vrea pe tine şi doreşte inima ta!

De aceea El şi-a dăruit viaţa neprihănită pe crucea de la Golgota, ca tu să primeşti izbăvirea păcatelor tale şi să poţi începe o viaţă liberă, fericită.

Şi acum urmează un lucru, care de altfel pentru mulţi este de neînţeles. Mulţi oameni cufundaţi în păcat, pur şi simplu nu vor să vină la Isus. Păcatul ce-i ademeneşte cu „bucuriile" lui de o clipă, le este mult mai plăcut. Ce-i drept, lumina dumnezeiască pătrunde şi în întunericul sufletului lor, însă ei se închid faţă de ea, căci întunericul le place mult mai mult. (Citeşte Ev. Ioan 3:19). Ei fac aşa precum odinioară unii oameni, cînd s-au instalat primele linii electrice şi s-au pus becuri luminoase. Ei le spărgeau, pentru că, la lumina lor, dintr-o dată se putea vedea murdăria şi gunoiul din colibele lor. Se necăjeau pe lumină, ca şi aceia care se supără pe Isus Cristos, raza de lumină a lui Dumnezeu.

Pentru alţii, oameni morali, adesea sus-puşi crucea de pe Golgota este în mod deosebit un mare necaz, un prilej de poticnire. „Un mîntuitor răstignit? Pentru vina mea? - Nu vorbiţi în mod ofensator! Fără fanatism! De un Fiu răstignit al lui Dumnezeu n-am nevoie!" Astfel sau într-un mod asemănător, vorbesc sau gîndesc mulţi. Apoi continuă: „Ştiţi dumneavoastră ce sunt eu? Eu sunt un umanist. Eu pledez pentru libertatea şi demnitatea umană. Eu nu fac nimănui nici un rău. Ba chiar, sunt gata să ajut. Eu sunt cinstit şi pot privi în faţă pe oricine". Niciodată n-au existat atîţia oameni autocraţi ca astăzi, care se exprimă deschis, sau gîndesc în sine: „Eu n-am nevoie de nici un salvator. Eu mă ajut singur!" Toţi aceştia însă, uită că singurul care s-a scos din mlaştină, trăgînd de propriul său moţ de păr, a fost Miinchhausen. Şi el a fost un mincinos.

Cercetează-te dacă şi tu găseşti în Isus Cristos un prilej de poticnire, dacă eviţi pe cît ţi-e posibil să pronunţi măcar numele de Isus. Dacă acesta e adevărul, atunci te rog cu seriozitate un singur lucru: descopere-I răul de bază care este vinovat de această situaţie. Sunt păcatele tale. Lumina şi întunericul nu pot sta împreună. Aici este rădăcina necazului (prilejului de poticnire), însă există ceva care se potriveşte foarte bine: o inimă care tînjeşte după lumină şi iertare, şi un Mîntuitor, care vrea să ţi le dăruiască.

O, har ce ştergi păcatul Prin sîngele scump al lui Isus. Tu dai la toţi deopotrivă Iertare, pace de nespus. Mîntuirea ai dat-o în dar, O, minunat timp de har!