Japonia e o ţară bântuită de numeroase cutremure. Japonezii s-au obişnuit cu ele şi-şi fac locuinţele din materiale uşoare. Clădirile înalte din oraşe se construiesc, folosind tehnologii speciale, ca să poată rezista la cutremure.

Cu mulţi ani în urmă, într-o suburbie a oraşului Tokio locuia o familie de misionari care se stabiliseră acolo cu scopul de a vesti populaţiei locale despre Cristos. Tatăl familiei întemeie o bisericuţă unde în zilele de duminică predica Evanghelia. Mama cânta la orgă, toată comunitatea cânta imnuri duhovniceşti, iar fetiţa lor, ce nu împlinise încă un an, rămânea de obicei acasă să doarmă în pătucul ei. Părinţii o lăsau pe seama unei vecine care dacă o auzea plângând, o lua la dânsa.

Serviciul divin începea dimineaţa la ora zece. Părinţii se pregăteau ca de obicei să se ducă la biserică, dar fetiţa lor făcea nazuri, se frământa, plângea şi nu voia defel să doarmă. Văzând aşa, părinţii hotărâră să o ia cu dânşii.

Totul mergea bine, mama cânta la orgă, tata predica, lumea asculta. Veni rândul rugăciunii de încheiere... dar deodată pământul fu zguduit de un cutremur. Pretutindeni pereţii caselor crăpau şi se prăbuşeau, stârnind nori de praf care îngreuiau respiraţia...

"CUTREMUR!" - strigară cu . toţii. Japonezii nu mai văzuseră demult un asemenea dezastru.

Predicatorul luă fetiţa în braţe şi se repezi într-un suflet spre casă, împreună cu soţia lui, ca să salveze, pe cât era posibil, câte ceva din lucrurile lor. Tata se repezi în odaia fetiţei să scoată pătucul în care dormea ea de obicei în lipsa lor. h găsi comp1et sfărâmat, cu tavanul prăbuşit peste dânsul. Dacă fetiţa. ar fi rămas în pătucul ei, acum n-ar mai fi fost în viaţă.

Dumnezeu a salvat-o şi aceasta n-a fost o simplă întâmplare. Fetiţa a crescut, a crezut în Dumnezeu Şi mulţi ani la rând I-a slujit cu credinţă pe pământul Japoniei. După mărturia ei multe suflete au venit la Cristos şi au găsit în El veşnica lor mântuire.