„Ah, dacă ar fi omul transparent ca o meduză, pentru ca să poţi privi locul bolii sale". Cu aceste cuvinte un doctor îşi exprimase dorinţa fierbinte în numele multor medici. Ei se găseau neputincioşi în faţa „necunoscutului" din corpul omenesc. O privire „directă" în interiorul bolnavului le era cu neputinţă. Cine putea bănui că un astfel de vis vreodată va putea deveni realitate. Şi totuşi această zi avea să sosească: 8 noiembrie 1895. În această zi memorabilă, frumosul şi ingeniosul oraş Wurzburg, pe care îl cîntase odinioară Walther von der Vogelweide şi în care Tilman Riemenschneider a creat operele sale de artă, iar Balthasar Neumann îşi ridică clădirile sale splendide în stil baroc, se află în înserarea timpurie a unei zile umede de noiembrie. În oraş este linişte. Luminile s-au stins, în noaptea aceasta însă, un bărbat nu poate dormi. Acesta este Wilhelm Röntgen, profesor de fizică la universitate, încă de cu seară se comportă aşa de ciudat. Mănîncă puţin şi abia aude ce se vorbeşte. Se grăbeşte să meargă din nou în laboratorul său. O nelinişte inexplicabilă domneşte înăuntrul lui. Röntgen bănuieşte că se află pe urma unei descoperiri nemaiauzite. Însă toată chestiunea mai este încă atît de nesigură şi plină de enigme.

În săptămînile care urmează, noapte de noapte ard luminile în dosul perdelelor din laboratorul său din Pleicherring, care astăzi poartă numele de Röntgenring. Din cînd în cînd, ferestrele laboratorului se întunecă, ca apoi să scapere iarăşi luminile îndărătul geamurilor; însă cine vrea să afle ceva mai detaliat, n-are succes. Röntgen este tăcut şi lucrează de unul singur, în cele din urmă, trebuie să-i aducă mîncarea în laborator şi tot aici îşi aranjează şi un pat de dormit. Numai soţiei sale îi dă de înţeles cînd îi spune: „Eu fac ceva despre care, cînd va afla lumea, va zice: »Röntgen a înnebunit!«". În felul acesta el lucrează 43 de zile în singurătatea laboratorului său. Numai cînd el însuşi va fi sigur de reuşită, intenţionează să vorbească despre aceasta. Iar cînd Röntgen, pe 28 decembrie 1895, îi prezintă preşedintelui societăţii fizico-medicale din Würzburg rezultatele muncii sale neobosite, această comunicare cuprinde 17 puncte clar formulate ca rezultat al experienţelor sale fără număr care l-au preocupat săptămîni la rînd, zi şi noapte. Lucrarea poartă titlul modest „Un nou gen de raze" şi este o senzaţie în domeniul fizicii întrucît face cunoscută descoperirea unui tip de raze atotpătrunzătoare. Această lucrare se tipăreşte imediat, după care la 23 ianuarie 1896 se convoacă o şedinţă a societăţii la care Röntgen însuşi urma să relateze despre descoperirea sa. Însă despre Röntgen şi descoperirea sa publicul începe să afle cu mult timp înainte şi cu totul neintenţionat. Röntgen scrisese prietenului şi colegului său, profesorul Exner de la Viena, o scrisoare în care i-a făcut cunoscut cele mai importante lucrări despre noua sa descoperire, punînd alăturat şi un clişeu al mîinii radioscopate. Exner se consultă cu cîţiva prieteni asupra acestui lucru şi le arată şi radioscopia. Presă vieneză află şi a doua zi, pe 7 ianuarie 1896, scoate un articol cu titlul „O descoperire senzaţională". Telegramele aleargă în toată lumea şi în toate ziarele apar rapoarte senzaţionale: „S-au descoperit raze minune!", "Corpul omenesc a devenit transparent!"... Nu numai laicii, dar şi mulţi învăţaţi se îndoiesc de autenticitatea comunicărilor presei. Apoi s-a făcut cunoscută vestea că împăratul, pe data de 13 ianuarie, l-a chemat la el pe savant, iar acesta i-a prezentat descoperirea sa.

23 ianuarie 1896. La şedinţa societăţii fizico-medicale este o mare înghesuială. O mare tensiune domneşte în sală. Într-un proces verbal al şedinţei citim: „Salutat prin aplauze de lungă durată savantul în vîrstă de 50 de ani, cu o statură înaltă, uscăţivă, cu păr închis la culoare şi barbă, intră în sală. Realist şi obiectiv, Röntgen relatează despre descoperirea lui, explicînd referatul prin exemple concrete, executate de aparatele construite de el însuşi. Oricine din sală putea să vadă pe ecran scheletul mîinii sale vii, sau contururile obiectelor împachetate etanş. Bătrînul anatomist, consilierul secret von Koelliker, pune mîna în faţa tuturor pe o casetă etanş izolată faţă de lumină, care se află sub o lampă, încă în timpul referatului placa se developează, iar imaginea acestui schelet de mînă este privită cu uimire. Röntgen le numise aceste raze cu litera »X«. Însă la sfîrşitul şedinţei, domnul von Koelliker face propunerea ca descoperirea să poarte numele savantului, fapt ce a dezlănţuit o nouă explozie de entuziasm general.

De la acea zi de noiembrie a anului 1895 corpul omenesc a devenit explorabil spre folosul suferinzilor. Orice loc dorit se lasă expus în clişeu. Nici acum însă un lucru nu-l poate face omul, şi anume să fotografieze şi să recunoască ce se ascunde dincolo de starea aceasta corporală. Gîndurile şi caracterul în multiplicitatea lor de forme nu se lasă radiografiate. Chiar psihologia, cu grandioasele ei cunoştinţe ştiinţifice stă în faţa pragului unei case mari, necunoscute: omul - creatura necunoscută - aşa s-ar putea aproape spune. Cîtă camuflare, făţărnicie şi joc „de-a v-aţi ascunselea" este posibil, fără ca vreun alt om să le observe! Cîte gînduri rele şi imorale nu se ascund! Nimeni nu le poate observa. Sau poate totuşi?! Aceasta este de neînchipuit, însă aşa este! Orice om este pe deplin transparent şi complet de pătruns - pînă în cutele cele mai tainice ale inimii şi totul este însemnat cu exactitate, chiar şi gîndurile tainice, căci „Doamne, Tu de departe îmi pătrunzi gîndul", chiar şi gîndurile tainice, căci: „Tu cunoşti toate căile mele", chiar orice cuvînt „căci nu-mi ajunge cuvîntul pe limbă şi Tu, Doamne, îl şi cunoşti în totul" (Ps. 139:2-4). Judecătorul ceresc într-o zi va da totul pe faţă, da, cu adevărat totul. „Fiindcă nu este nimic acoperit, care nu va fi descoperit, nimic tăinuit, care nu va fi cunoscut şi nu va veni la lumină" (Ev. Luca 8:17).

Meditează asupra vieţii tale! Fii sincer! Nu te înşela pe tine însuţi. Numai atunci Dumnezeu te poate ajuta. Mai întîi tu trebuie să-ţi descoperi păcatele tale înaintea Lui şi numai după aceea El le poate spăla şi ierta. Dacă nu o faci tu acum, atunci o va face El la judecată, cînd te va şi condamna. El astăzi încă îţi oferă iertare prin Isus Cristos.

În faţa lui Dumnezeu, „iertare" înseamnă ştergere şi uitare cu adevărat. Contul tău de datorii şi de vină poate să fie şters cu desăvîrşire. De aceea începe o viaţă nouă cu Salvatorul tău! El îţi promite: „Eu îţi şterg fărădelegile ca un nor, şi păcatele ca o ceaţă, întoarce-te la Mine, căci Eu te-am răscumpărat!" (Isaia 44:22).