Majoritatea chinezilor sunt budişti şi nu creştini. Dar s-a întâmplat odată că o fetiţă a urmat un timp şcoala unei misiuni creştine. Mai mulţi misionari europeni îi învăţau pe copiii chinezi adevărurile creştine şi micuţa chinezoaică a primit credinţa în Dumnezeul Cel Viu şi în Fiul Lui - Isus Cristos. Ea l-a îndrăgit fierbinte şi L-a primit pe Mântuitor în inima ei de copil.

Toţi ai casei însă se închinau lui Buda şi fetiţa suferea nespus din această cauză. O durea inima văzând că bunelul ei se închină unei statui neînsufleţite.

Odată fetiţa se apropie de dânsul, spunându-i cu toată dragostea ce-i umplea inima: "Bunele, acest Buda de piatră nu te aude şi nu te poate ajuta la nevoie. În schimb misionarii mi-au povestit de Dumnezeul Cel Viu, care L-a trimis pe pământ pe Fiul Lui, ca Acesta să-şi dea viaţa pentru păcatele noastre şi să ne izbăvească de veşnica pierzare. M-au învăţat şi un minunat verset din Biblie: "Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa". Sunt cuvintele lui Isus, în care cred acum şi eu. Bunele, închină-te Dumnezeului Celui Viu şi nu unui idol de piatră".

Cu toată căldura cu care-i vorbise nepoata, bunelul se supără foc. Pe-o clipă încremeni de uimire, apoi o împinse cu atâta putere, încât fetiţa căzu jos, şi o ameninţă că dacă o aude încă odată pomenindu-i de acea învăţătură ciudată, nu-i mai dă drumul la şcoală.

Prin acele locuri apăruse un tâlhar, cunoscut sub numele de "lupul alb". Era rău ca o fiară sălbatică şi se strecura prin nămeţi ca un lup, pătrunzând pe nesimţite prin localităţi. Niciodată nu-şi ataca singur jertfa. Avea o ceată de tâlhari tot atât de sângeroşi şi haini ca şi dânsul.

Odată banda lui apăru în orăşelul unde locuia mica noastră chinezoaică împreună cu părinţii şi bunelul ei - un om bogat.

Căpetenia tâlharilor hotărî să-şi petreacă noaptea în casa lor. Nesocotind rugăminţile bătrânului, el năvăli în locuinţa lor împreună cu toată banda lui şi-i zăvorî pe toţi ai casei într-o cămăruţă. Abia după ce hoţii părăsiră casa, ei îşi recăpătară libertatea. Bunelul se închină în faţa statuii lui Buda, rugându-l să-l trăsnească cu blestemul său pe crâncenul tâlhar.

Peste câteva luni tâlharul apăru iarăşi în oraş. Pierzându-şi cumpătul, bunelul i se adresă nepoatei. "Zici că Dumnezeul tău Îşi apleacă urechea la rugăminţile oamenilor?" o întrebă el. - "Da, bunele, el aude totul", - îi răspunse fetiţa. - "Atunci roagă-te Lui şi cât mai repede. "Lupul alb" ne dă iarăşi târcoale şi mă tem că va năvăli tot în casa noastră! Roagă-L pe Dumnezeul tău să-l oprească!"


Bătrânul punea astfel la încercare credinţa fetiţei. Ea alergă îndată în odăiţa ei şi începu să se roage: "Doamne, iată prilejul cel bun. Te rog, nu mă lăsa în impas!"

A doua zi, când căpetenia tâlharilor se îndrepta spre casa lor, calul lui se ridică fără veste pe picioarele dinapoi, refuzând să treacă podeţul ce ducea spre poarta lor. Tâlharul îl lovea cu biciul, dar calul nu se urnea din loc. Atunci oamenii lui îi spuseră: "Se vede că pe aici bântuie duhurile rele, pe care le vede numai calul tău. Mai bine să facem cale întoarsă!"

Fiind foarte superstiţios, tâlharul le urmă pe loc sfatul.

Cum îi văzu că pleacă, fetiţa îşi puse mâna pe umărul bunelului şi-i spuse: "Precum vezi, Dumnezeu mi-a ascultat ruga, bunelule!" Bătrânul nu ştia ce să-i răspundă, deşi înţelegea prea bine că ceva oprise totuşi calul tâlharului. Astfel el se încredinţă că nepoata lui avea dreptate, cu atât mai mult că era convins că în casa lui nu bântuie duhurile rele. Dumnezeul misionarilor îşi plecase urechea la ruga fetiţei... Bătrânul se retrase în camera lui ca să cugete pe îndelete asupra celor întâmplate. Şi avea la ce să cugete! Dumnezeul creştin săvârşise o minune!

A doua zi el se înfăţişă la centrul misionar, dornic să afle cât mai multe despre Dumnezeul făcător de minuni care Îşi apleacă urechea la rugile omului. Curând ajunse să creadă la rândul lui în Dumnezeul Cel Viu, precum şi în Fiul Lui - Isus Cristos. Mulţumită rugăciunii fetiţei, Dumnezeu săvârşise o minune.