Agitaţie în Berlin! De data aceasta, nimic politic. Revista „Bravo" a invitat grupul muzical pop „Rolling Stones" să vină la Berlin ca să dea concerte în sala Waldbiihne. Reprezentaţia urma să aibă loc miercuri, 15 septembrie 1965. Cei cinci englezi sosesc după-amiază pe aeroport, unde sunt întîmpinaţi de o mulţime de admiratori. După aceea tineretul năvăleşte literalmente în sala Waldbiihne ca să-şi sărbătorească idolii. Pe unii tineri nu era uşor să-i deosebeşti dacă sunt băiaţi sau fete, căci unii dintre adolescenţi şi-au lăsat părul lung pînă peste umeri. Atît fetele cît şi băieţii, fără excepţie, toţi poartă pantaloni lungi şi strimţi.

Din ce în ce tot mai multă lume vine să-i vadă şi să-i audă pe „Rolling Stones". Încă înaintea de începerea concertului pop, rondul supraaglomerat al sălii Waldbiihne ajunsese la o înghesuială extrem de periculoasă. Unii tineri aprind materiale inflamabile pentru artificii colorate. Aljii aruncă artificii cu fum înecăcios. Fetele încep să ţipe. În sfîrşit, grupul „Rolling Stones" apare pe scenă şi intră în acţiune. Ei îşi aruncă capetele pe spate şi înainte, în dreapta şi în stînga, în timp ce instrumentele lor scot nişte sunete asurzitoare.

N-au trecut nici două minute, că tinerii din sală, deveniţi isterici, încearcă să năvălească pe scenă. Poliţia îşi pune toate forţele ca să-i respingă. Deja căzuseră cîţiva admiratori pe tribună pentru că partea din faţă a acesteia a fost unsă preventiv cu săpun moale. Grupului de muzică pop i se pare prea riscant să continue reprezentaţia şi părăseşte temporar scena. Abia după ce poliţia a format un cordon dublu, grupul intră din'nou în acţiune pentru a împlini cele douăzeci de minute ale reprezentaţiei stabilite mai înainte, în gălăgia ce s-a iscat în sală muzica aproape că nici nu se mai aude.

Curînd însă admiratorii se năpustesc dintr-o dată în faţă, apropiindu-se de vedetele lor idolatrizate, într-o clipă aceştia au dispărut. Fug de pe scenă, ca şi cum ar fi fost în joc viaţa lor şi sub protecţia poliţiei se ascund într-un adăpost subteran, de unde pe căi ocolite sunt conduşi la hotel. După aceasta, sala Waldbuhne se transformă cu desăvîrşire într-o căldare vrăjită, în timp ce în faţa sălii o mică orchestră intonează ritmuri ieşite din comun, ca la un ordin, admiratorii pop încep să demonteze scaunele, alţii aruncă cu pietre şi sticle de colo-colo în lămpile electrice, sau alţii aruncă cu bucăţi de scaune în mulţimea care ţipă asurzitor. Treizecişicinci de poliţişti încearcă să calmeze masele, însă zadarnic. După o luptă înverşunată între poliţişti şi admiratori, cei din urmă sunt alungaţi de pe arenă. La întoarcerea spre casă aceştia se asociază cu tinerii decepţionaţi care n-au putut primi bilete. De îndată maşinile parcate sunt răsturnate şi deteriorate, blocîndu-se străzile. Tramvaiele rapide de cursă lungă se opresc. Cînd liniştea se restabileşte într-o oarecare măsură, este deja tîrziu.

Acuma putem vedea care a fost bilanţul reprezentaţiei „Rolling Stones" în Berlin: Pentru reprezentaţia lor de douăzeci de minute au primit 60.000 de mărci, în urma lor a rămas un cîmp de luptă. Numai sala Waldbühne s-a ales cu o pagubă de circa 40.000 de mărci: băncile, scaunele au fost aproape complet deteriorate, jumătate din becuri au fost sparte, încăierarea celor aproximativ 20.000 de suporteri - pop, majoritatea fiind între 15 - 17 ani, cu poliţiştii s-a soldat cu o jertfă de 87 de răniţi, dintre care mulţi foarte grav, care au fost transportaţi la spital. Dimensiunea pagubelor produse în afară de sala Waldbühne abia că se poate calcula. 85 de tineri recalcitranţi au fost arestaţi.

În toate vremurile au existat lucruri care au captivat inima omului, vrăjind-o şi înlănţuind-o. Ele au fost şi sunt adorate în public sau tainic. La poporul Israel a fost un viţel de aur pe care l-au turnat din bijuteriile lor, apoi i s-au închinat. La băştinaşii din pădurile seculare au fost şi sunt nişte figuri urîcioase din lemn, cu ochii holbaţi. La oamenii de azi, în loc de idealuri, roată - mprejur cît vezi cu ochii sunt numai idoli; aceştia sunt atît de idolatrizaţi, încît portretele lor se poartă cu sine, sau se decorează camera cu ele.

Există însă idoli mult mai moderni; tot ceea ce îţi acaparează inima este un idol şi tot ce jertfeşti idolului tău ca timp şi bani, este idolatrie.

Tu trebuie să ştii că eşti chemat la cu totul altceva. Dumnezeu vrea să te aibă! El îţi spune: „Eu sunt Domnul, acesta este numele Meu; şi slava Mea n-o voi da altuia, nici cinstea Mea idolilor" (Isaia 42:8). Fii cinstit! Nu te înşela singur! Idolatria ta strict personală nu te-a făcut fericit. Şi tocmai fericirea este ceea ce cauţi, de care ai nevoie! Dumnezeu vrea să ţi-o dăruiască. El îi asigură pe toţi care vin la El: „... vă voi curăţi de toate spurcăciunile voastre şi de toţi idolii voştri" (Ezechiel 36:25). De aceea, vino la Isus Cristos! Numai El te poate face liber şi fericit!