- Am aşa multe teme de făcut!

Larisa a venit acasă obosită. Ea era deja elevă în clasa a V-a şi trebuia să-şi dea silinţa pentru a putea ţine pasul cu ceilalţi colegi. Totul ar fi fost în regulă, dacă n-ar fi trebuit să ajute mereu în casă. Din cauza aceasta îi rămânea de multe ori puţin timp pentru teme.

Dar mama a spus:

- Astăzi am nevoie de tine, Larisa! Trebuie să merg neapărat în oraş, iar tu trebuie să ai de grijă de cei mici.

- Dar când o să-mi fac temele? Mâine avem lucrare şi trebuie să învăţ şi cuvinte la engleză!

Larisa îşi făcea cu seriozitate temele. Aşa nu mai mergea; a observat acest lucru de mult. Dacă lucrurile vor continua aşa, ei nu îi va mai plăcea să înveţe, deşi la început a fost foarte entuziasmată.

Şi tatăl a observat acest lucru şi a spus:

- Nu, aşa nu mai merge. Larisa nu poate ţine pasul la şcoală, dacă nu învaţă suficient acasă. Cred că trebuie să ne interesăm pentru un ajutor în casă. N-ar fi bine să întrebăm familia Schreiner, dacă nu poate veni la noi una din fete?

- Da, ai dreptate, răspunse mama, m-am gândit şi eu la acest lucru. O să întreb chiar astăzi!

Astfel tânăra de optsprezece ani, Anna Schreiner, a venit în casa familiei Winterberg pentru a ajuta în gospodărie şi în acelaşi timp pentru a învăţa să gătească, întreaga familie s-a bucurat de această rezolvare a problemei, iar Larisa primea din nou note bune la şcoală.

În una din ultimele zile călduroase de vară, Larisa a venit valvârtej de la scoală şi a spus mamei încă din hol:

- Ce minunat e astăzi! Trebuie să folosim timpul! Probabil va fi ultima zi călduroasă în care mai putem înota. Ne întâlnim toţi la ora trei la ştrand...

- Stai puţin, nici chiar aşa, îi replică mama. Am primit de la tanti Berti foarte multe mere şi trebuie să le curăţăm, altfel se strică. Te-aş ruga să ne ajuţi şi tu astăzi la fiertul marmeladei - eu şi Anna nu reuşim singure ... De altfel ai fost deseori la înot în ultimele săptămâni!

Dar acest lucru nu i-a convenit Larisei şi a spus pe un ton arogant:

- Pentru aceasta avem în casă o servitoare! De ce trebuie să mai ajut şi eu?

- Larisa! Tatăl a apărut deodată în faţa ei. Să nu mai aud vorbele acestea încă o dată! Anna nu e servitoare, ci un ajutor mamei. Iar dacă tu eşti aşa de răsfăţată, încât nu poţi sări în ajutor, când mama şi Anna nu pot face singure treaba, atunci e foarte trist. Sper să nu mai dai un astfel de răspuns îngâmfat!

Cuvintele tatălui au atins-o, nu glumă.

În inima Larisei a rămas un spin amar. Lucrul care a supărat-o cel mai mult a fost că Anna a auzit cum a certat-o tatăl. Spre nenorocirea tuturor, Anna şi Larisa au trebuit să cureţe mere singure un timp, deoarece mama a primit pe neaşteptate musafiri. Larisa şedea îmbufnată la masă. De ciudă, nu făcea treaba ordonat. Când Anna i-a dat înapoi câteva mere şi i-a spus să le cureţe bine, Larisa a sărit ca arsă: „N-ai ce să-mi porunceşti!" şi a fugit afară trântind uşa în urma ei.

La început, Anna nu a considerat tragic comportamentul Larisei, cu toate că îi era neplăcut. „Se va cuminţi ea", se consola Anna. Dar în ciuda strădaniilor, Anna nu a reuşit să stabilească o relaţie de prietenie cu Larisa, iar câteodată în ochii Larisei se citea parcă ceva asemănător duşmăniei. Anna simţea acest lucru cu îngrijorare.

„Larisa a devenit o încăpăţânată la cei unsprezece ani ai ei", gândea Anna. „Unde va duce aceasta, dacă nu se va schimba?"

Şi într-adevăr, în inima Larisei rodea viermele otrăvitor al amărăciunii şi al răutăţii care, dacă va fi hrănit, va creşte.

Într-o zi, pe când trecea prin casa scărilor, Larisa a auzit două vecine povestind. Uşa de la locuinţa vecinilor era deschisă. Larisa s-a oprit şi a tras cu urechea, căci i s-a părut că auzise rostit numele familiei ei.

Trebuie să fie ceva interesant!

S-a apropiat cu grijă pentru a auzi totul. Femeile din spatele uşii vorbeau încet, câteodată doar şopteau. Dar acest lucru a aţâţat şi mai mult

curiozitatea Larisei, deşi simţea că trebuie să se ruşineze pentru că trăgea cu urechea...

- Da, da, spuse doamna Kramer cu înţeles, şi cu Anna de la familia Winterberg e aşa o treabă! Am auzit că are deja un prieten. O fetişcană!

- E tare rău în ziua de azi, continuă doamna Schulze, chiar eu am văzut-o cu un tânăr. Nu te mai poţi încrede în fetele de astăzi. Se gândesc numai la distracţii şi la haine frumoase şi cum să ajungă la bani pentru a-şi putea permite tot ce doresc.

- Da, Anna este mereu foarte modern îmbrăcată, adăugă doamna Kramer. De unde are bani?

- Familia Winterberg e prea încrezătoare, nu încuie nimic de ea. Ce ispită pentru o astfel de fetişcană!

Ultima propoziţie a fost spusă doar în şoaptă; clevetitoarele au simţit probabil că un astfel de lucru nu se poate spune cu voce tare.

Dar Larisa a auzit totul. Nu aveau oare dreptate vecinele? Nu avea acces Anna oricând la portmoneul mamei? Nu mergea ea oare deseori la cumpărături? Nu trebuia niciodată să dea socoteală în faţa mamei pentru cele cumpărate, căci ea avea încredere deplină în Anna.

Duminica următoare, Larisa zâmbi batjocoritor când o văzu pe Anna îmbrăcată cu o rochie nouă, minunată, fiind admirată de toţi. Ceilalţi au crezut-o, când ea le-a povestit că a primit banii pentru rochie de la bunica ei cu ocazia zilei de naştere. Dar Larisa se îndoi. Ea îşi făcu propriile ei gânduri şi nici nu observă cât de meschin e acest lucru şi cât rău îi va face prin aceasta Armei. Ea nu mai putea uita închipuirile rele pe care le-a auzit trăgând cu urechea la uşa vecinilor.

Cum s-au petrecut toate, Larisa nu şi-a mai putut aminti aproape deloc. Un singur lucru a mai ştiut: că a ponegrit-o pe Anna la părinţii ei. N-a făcut nici o deosebire între fantezie şi adevăr, între clevetirea vecinelor şi ceea ce într-adevăr se putea spune despre Anna.

Părinţii s-au întristat de cele auzite. Oare s-au înşelat cu Anna? Dar Larisa nu minţise niciodată!

Anna a fost chemată. Ea a rămas ca trăsnită când a auzit învinuirile aduse împotriva ei. Larisa a roşit, dar a insistat în spusele ei. Anna era privită critic. Nu i se putea dovedi, într-adevăr, nimic!

Dar suspiciunea ivită între părinţii Larisei şi Anna a fost destul de mare pentru a distruge buna relaţie de până atunci şi pentru a face imposibilă rămânerea Annei în casa lor. Clevetirea vecinelor a luat amploare şi şi-a făcut acţiunea, încât Anna nici nu mai îndrăznea să iasă pe stradă. Ea a fost concediată, dar mult timp nu şi-a găsit alt serviciu.

Dar nici Larisa nu era fericită. Ea a compromis-o pe Anna. De fapt a dorit acest lucru. Dar acum, după ce şi-a ajuns scopul, nu era deloc mulţumită. Din contră - otrava revărsată în inima ei o chinuia şi o paraliza în toată activitatea ei. Nu se mai putea bucura, nu mai putea fi fericită şi fără griji.

De zece ori pe zi ar fi vrut să meargă la mama ei şi să-i spună totul, să-şi mărturisească povara de pe suflet. Dar de câte ori se hotăra, de atâtea ori se întorcea, din laşitate şi din teamă. Ea însăşi nu se mai înţelegea şi nu-şi putea da seama cum a putut să facă aşa ceva.

Cu timpul, Larisa a devenit o fată tăcută, inaccesibilă şi nu se mai putea bucura netulburată. Desigur, erau şi perioade când putea uita pentru un timp vina ei; dar deseori îşi aducea aminte de ea, mai ales când o întâlnea pe Anna, pe care o ocolea încurcată de fiecare dată.

În necazul ei, Larisa a început să se roage. Ştia de la părinţii ei că există Dumnezeu şi că este un Mântuitor care a venit pe pământ pentru a ispăşi vina tuturor oamenilor care cred în El. Dar nici rugăciunea nu a jutat-o la nimic.

Larisa purta îndurerată vina.

Apoi a încercat să scape de amintirea secretului chinuitor prin fapte bune şi printr-o râvnă deosebită. Acasă şi la şcoală era foarte silitoare, ajuta alţi copii, dăruia banii ei de buzunar - dar toate acestea erau în zadar!

Au trecut astfel mulţi ani. Nimeni nu ştia de povara pe care o purta Larisa. Ea ştia să-şi ascundă necazul. Nimeni nu trebuia să-l afle! Altfel n-ar mai fi putut privi pe nimeni în ochi!

Chiar şi faţă de prietena ei cea mai bună, Hermine, a ascuns secretul ei chinuitor. Hermine ştia în rest totul despre ea; nu exista nimic între prietene despre care să nu poată vorbi împreună - numai acest secret fatal, Larisa îl purta singură, îl purta şi se chinuia lună de lună, an de an. Iar Hermine nu bănuia nimic din ceea ce o apăsa pe prietena ei.

Când a împlinit paisprezece ani, Larisa a mers cu părinţii ei la o evanghelizare. Ea a observat că aici e arătată singura posibilitate de a se pune în ordine cu Dumnezeu şi cu ea însăşi. A ascultat foarte clar chemarea lui Dumnezeu de a-l da Lui întreaga ei viaţă. Desigur, ea a strigat până acum la Dumnezeu, atunci când povara secretului ei voia să o sugrume; dar acum recunoştea că e vorba de ceva mai mult: „Trebuie să vă naşteţi din nou", începea să înţeleagă ce înseamnă acest lucru. Da, totul trebuia să devină nou în ea; cât de mult îşi dorea acest lucru! Era hotărâtă să-şi predea viaţa Domnului Isus. Şi ea a facut acest lucru.

Larisa a luat-o în serios cu întoarcerea ei la Dumnezeu şi credea că Dumnezeu a iertat-o. Dar deodată a văzut-o în faţa ochilor pe Anna. Încă tot nu era bună? Nu o putea elibera Dumnezeu nici acum de secretul chinuitor şi nu-i putea dărui linişte?

Nu, pacea dorită nu o avea încă. Secretul ei stătea ca un nor negru peste viaţa ei. Dar acum mai ştia un lucru, şi anume că nu va fi niciodată eliberată până nu va fi deplin ascultătoare de Dumnezeu. Acest lucru însemna să o roage pe Anna pentru iertare, să recunoască în faţa oamenilor nedreptatea şi să repare totul!

Dar aceasta nu o putea face. Nu, niciodată!

Au trecut iarăşi multe săptămâni. Toţi o considerau pe Lansa o fată bună şi evlavioasă; se hotărâse doar la evanghelizare pentru o viaţă în urmarea lui Isus Cristos.

Într-o frumoasă zi de vară a avut loc excursia anuală a şcolii duminicale. Cuvântul lui Dumnezeu, în natura frumoasă, răsuna ca vestea bună spre mântuirea celor care cred. A fost vorba şi de părtăşia practică cu Domnul Isus şi cu ai Săi. Era ceva deosebit să stai acolo în linişte sub Cuvântul lui Dumnezeu! În inima Larisei a început lupta, în ultimul timp a reuşit prin învăţătură şi alte activităţi să înăbuşe glasul conştiinţei acuzatoare. Numai rareori a mai răsunat glasul de avertizare, apoi tot mai încet. Dar acum parcă totul cerea energic o hotărâre. Cuvântul lui Dumnezeu stătea în faţa ei neîndurător, cerând ascultare: „Mărturisiţi-vă unii altora păcatele ca să fiţi vindecaţi". Bucuria pentru această excursie a dispărut. Larisa ar fi fugit departe, departe ...

S-a aşezat deoparte de ceilalţi la umbra unui fag. Deodată a apărut în faţa ei învăţătorul şcolii duminicale. Acesta o privea întrebător şi s-a aşezat lângă ea. După un timp, învăţătorul a spus încet:

- Larisa, de mult timp am impresia că te apasă ceva. Te pot ajuta?

Larisa a început să plângă, era la sfârşitul puterilor. Apoi şi-a destăinuit secretul ei unui om despre care ştia că nu-l va trâmbiţa celorlalţi. Nu a ascuns nimic, învăţătorul a lăsat-o să spună tot ce avea pe suflet. La sfârşit învăţătorul L-a rugat pe Dumnezeu să-i dea putere Larisei să pună totul în ordine. El ştia că Larisa nu va reuşi singură, dar credea că Dumnezeu îi va da curajul mărturisirii. Acum Larisa nu mai era singură; era un om care o însoţea cu rugăciunile lui pe drumul greu.

Larisa a mers pe acest drum.

Mai întâi a mărturisit părinţilor vina ei. Dumnezeu le-a dat în inimă putere să o înţeleagă şi să o ierte.

Apoi Larisa a mers la Anna. Genunchii îi tremurau stând în faţa uşii. Dacă nu ar fi ştiut că cineva se roagă pentru ea tocmai în acel moment, s-ar fi întors. Dar în clipa următoare s-a aflat în faţa Annei.

Ce a bânguit aproape nu a auzit nici ea, aşa de tare i-a bătut inima. Iar din ceea ce a spus Anna, a reţinut numai atât:

- Am aşteptat acest lucru toţi aceşti ani!

Dar Anna a iertat-o, iar Larisa a fost eliberată în sfârşit de vina ei.

Larisa nu a putut înţelege că într-adevăr totul era iertat. Mereu auzea cuvintele Annei: „Am aşteptat acest lucru toţi aceşti ani!" Ani lungi, ani grei!

Dar apoi a răzbătut şi prin inima Larisei: acum necazul a trecut, calea era croită. Era liberă!

I-a povestit şi Annei despre necazul ei din toţi aceşti ani, despre dorinţa ei după iertare şi despre laşitatea ei. Dar apoi povestirea ei a devenit o mărturie mulţumitoare despre dragostea lui Dumnezeu care, în ciuda neascultării ei, a întâmpinat-o în îndelungă răbdare şi i-a dat puterea de a-şi recunoaşte vina.

Anna a devenit foarte liniştită după ce a auzit cuvintele Larisei. În toţi aceşti ani a pus de multe ori întrebarea „de ce". Acum vedea clar ce putere poate câştiga răul asupra unui om. Dar ea a recunoscut şi celălalt aspect şi anume că Isus Cristos e mult mai puternic şi poate să schimbe omul.

În acel ceas era chemată şi ea la o hotărâre.