Un bărbat se ducea într-o staţiune. Avea o mulţime de bagaje, aşa încât prin gări întâmpina tot felul de neplăceri. Într-o gară a fost aşa de supărat, încât la întrebarea unui călător: "Unde mergeţi, domnule?", îşi pierdu răbdarea şi, înjurând puternic, strigă: "La dracu!" Un alt călător, care era creştin, auzi acele cuvinte, merse după el şi se aşeză în acelaşi compartiment. După ce se linişti puţin, creştinul începuse vorba cu el.

Pe parcursul discuţiei a găsit prilejul să-i aducă aminte de răspunsul dat, apoi îl întrebă: "Când credeţi că veţi ajunge la ţinta călătoriei?"

Celălalt, care se mai potolise puţin, s-a ruşinat de iuţeala răspunsului. Mărturisi deschis că răspunsul lui grăbit, la urma urmei, era adevărat şi că adevărata ţintă a călătoriei a fost bine arătată în cuvintele spuse mai înainte.

Aceşti doi oameni, care stăteau faţă în faţă în acelaşi compartiment, mergeau pe căi deosebite: unul mergea hotărât spre iad, iar celălalt avea o ţintă sigură în cer. Unul se afla pe calea largă a pierzării, iar celălalt pe calea cea strâmtă ce duce la viata veşnică. Şi călătoria vieţii noastre pe acest pământ trebuie să ducă în cer sau în iad. Aşa că întrebările cele mai însemnate pentru fiecare din noi sunt: "Care este ţinta călătoriei mele? Pe ce cale merg?"

Dacă eşti pe calea pierzării, te rog, opreşte-te şi întoarce-te la calea care duce la viaţa veşnică. "Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în EL, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică" (Ioan 3.16). "Isus i-a zis: EU sînt CALEA, ADEVĂRUL şi VIAŢA" (Ioan 14.6).