Minunat este cerul albastru şi nisipul lucitor! Ne aflam într-o zi de duminică însorită şi liniştită. Marea ce se întinde în faţa noastră, de obicei atît de frămîntată, e acum liniştită ca în somn. Refluxul a potolit valurile agitate, împingîndu-le departe în larg. De-a lungul coastei nisipoase Borkum se apropie trei băieţi zdraveni şi bine dispuşi. Ei rîd, se avîntă şi pun ceva la cale. Acum se îndreaptă spre un pod de nisip masiv şi neted. Acesta, văzut de departe, pare asemenea unui şarpe uriaş, spălat de valuri. Băieţii o pornesc într-acolo.

Acela este lanţul greu şi gros cu care este ancorat cablul transoceanic. El înaintează prin mare pînă aici în faţa Borkumului. Numai în perioada refluxului, cînd masele de ape sunt mult retrase, lanţul este vizibil. Alge cafenii şi iarbă de mare de culoare verde deschisă atîrnă de puternicele verigi forjate ale lanţului.

Uwe, unul din cei trei băieţi, încearcă să ridice puţin lanţul. Cu muşchii încordaţi el reuşeşte să ridice aproape o jumătate de metru lanţul, care cade plesnind în nisipul umed. Ceilalţi doi încearcă şi ei acelaşi joc.

După aceea vine un alt joc la rînd. Propunerea este ca lanţul să fie ridicat cu un singur picior, pe care îl bagă într-o verigă a lanţului, încercarea reuşeşte, însă, cînd lanţul împreună cu piciorul se ridică puţin deasupra pămîntului, celălalt picior se afundă tot mai adînc în terenul ud lipsit de stabilitate. Dar ce s-a întîmplat? Uwe, cel mai puternic dintre ei, se îndoaie dintr-o dată şi cade pe spate, de plescăie nisipul. Cînd se sprijină cu ambele mîini încercînd să se ridice, ceilalţi doi izbucnesc în rîs arătînd cu mîna spre fundul pantalonilor uzi ai lui Uwe. Curînd însă ei observă ce s-a întîmplat de fapt. Jens şi Heiner îi strigă rîzînd şi glumind: „Acuma eşti prins, ai căzut în cursă. Şi acuma trebuie să te îneci!" După care pornesc să-l ajute pe prietenul lor. Uwe însuşi se trage şi se smuceşte din toate puterile, în timp ce prietenii încearcă să-i desfacă cizma şi să-l descalţe. Dar în zadar, piciorul deja se umflase foarte tare. Îndată începu să se întunece! În acest timp, la început abia perceptibil, apoi tot mai tare, aud un urlet înspăimîn-tător. Marea!... Vine fluxul! Cu frica morţii care-i îngrozeşte, se străduie, se smucesc... Picături de sudoare se preling peste obrajii lor înfierbîntaţi şi disperaţi. Uwe geme şi ţipă. Marea însă se întoarce înapoi nestăvilită. Curînd se află toţi sub apă pînă la coapse şi fiecare minut, fiecare val nou face ca cei trei băieţi să se afunde mai adînc. Nu mai există nici o soluţie; cei doi se luptă cu ultimele sforţări să ajungă la uscat. Pe prietenul lor nefericit care stă prins în lanţ îl acoperă valurile şi noaptea veşnică. Dintr-un joc care la început părea inofensiv, a devenit experienţă amară.

Tot astfel cine nu cunoaşte pe Isus ca pe Domnul şi Mîntuitorul său personal, este cuprins de un lanţ greu. Un lanţ care nu-i dă drumul, ci-I ţine strîns cu o putere irezistibilă, de fier: lanţul păcatului şi al vinei. Mai întîi, îmbrăcat în mantia nevinovăţiei, iar apoi constaţi că nu te mai poţi elibera. Atunci, fără puterea de a întreprinde ceva, aştepţi fluxul unei judecăţi teribile, însă drepte.

Dar eu am un cuvînt pentru tine, o veste bună. Ea spune că „Domnul izbăveşte pe cei prinşi de război" (Psalmul 146:7). „Căci dacă Fiul vă face slobozi, veţi fi cu adevărat slobozi" (Ev. Ioan 8:36). Mai vrei atunci să trăieşti cuprins în lanţuri?