în regiunea ermetic închisă Naga din nord-estul Indiei
(ethos 1/99)

"Bunicul meu încă avea casa împodobită cu capetele duşmanilor pe care-i ucisese."

Dr. Ben Wati, fondatorul Alianţei Evanghelice din India, a povestit pentru prima oară acest lucru cu mulţi ani în urmă, cu ocazia unei vizite la sediul organizaţiei AJUTOR PENTRU FRAŢI, vorbind despre Naga, ţinutul lui de baştină din munţii din nord-vesti Indiei. Toţi strămoşii lui fuseseră vânători de capete.

Apoi a venit marea eliberare: "De la îndoială la certitudine, de la întuneric la lumină de la moarte la viaţă veşnică, de la condamnare la salvare." Aceasta este părerea lui Hokishe Sema, care a fost mult timp prim ministru al acestei regiuni zguduite de un război de independenţă care a durat 50 de ani. 95% din băştinaşi au devenit creştini, majoritatea baptişti.

Împărăţia lui Dumnezeu creşte în toată lumea

Datorită colaborării mele cu misiunea evanhelică AJUTOR PENTRU FRAŢI, am fost ţinut mereu la curent cu cele mai noi veşti privind greutăţile şi nevoile populaţiilor mongoloide din regiunea de la graniţa dintre Birmania, India şi China. Astfel în rândul populaţiei creştine din munţii din Myanmar, fosta Burma, şi anume la locuitorii chin, kachin, karen, lisu, lahu, lusai, mara şi rawang, am întâlnit aceeaşi deschidere extraordinară faţă de Evanghelie ca şi în Naga, în ciuda prigoanei puternice din partea stăpânirii comuniste.

Se pot face diferite presupuneri de ce guvernul indian a închis pentru străini provinciile sale creştine din nord-est, considerându-le "restricted areas". Cu toate acestea, cu sprijinul Alianţei Evanghelice din India, am reuşit să punem în practică, împreună cu bisericile locale, o întreagă serie de iniţiative de ajutorare.

Acestea au presupus execuţia de fântâni, proiecte în agricultură, şcoli, ferme de creşterea porcilor şi a păsărilor şi un centru de formare a lucrătorilor din comunităţile creştine. Băştinaşii ne scriseseră de multe ori despre cel mai important proiect al lor, construirea seminarului teologic de la Aolijen, ce urma să poarte numele primului misionar ajuns în regiune, doctorul Clark. Am început pas cu pas realizarea diferitelor faze ale construcţiei: mai multe cămine pentru 200 de studenţi, săli de clasă, o bucătărie şi o sală de mese, locuinţele profesorilor. De multe ori este neglijată importanţa strategică a unei bune pregătiri biblice a predicatorilor locali, în vederea formării şi creşterii unor biserici vii.

Cât de mult mi-aş fi dorit să văd o dată pe viu tot ce am descris! Relatările privind creşterea rapidă a adunărilor creştine din regiune sunau de-a dreptul incredibil. Tot ceea ce aveam la dispoziţie pentru a-mi face o idee despre proiectele în curs de realizare erau doar câteva fotografii de proastă calitate. De mai mulţi ani îmi fusese în mod repetat refuzată viza pentru a vizita regiunea Naga.

Provincia închisă ermetic din nord-estul Indiei

În cele din urmă, cu câţiva ani în urmă, nişte prieteni indieni au reuşit, mulţumită legăturilor lor cu autorităţile, să obţină măcar permisiunea de intrare în provinciile Assam şi Maghalaya. Acolo, la centrul de instruire din oraşul Shillong, era stabilită întâlnirea cu studenţii de la Clark Theological College din Naga. Clădirea în care ne aflam fusese şi ea ridicată cu sprijinul prietenilor misionari germani. Studenţii au călătorit de la Naga două zile şi două nopţi cu un autobuz "antic". Eu în schimb zburasem prin îngustul coridor aerian din nordul Bangladeshului, foarte aproape de uriaşii muntoşi ai Himalaiei, ce străluceau maiestuos.

Am studiat timp de trei zile împreună Biblia. Au fost clipe pline de bogăţie şi intensitate. Nu prevăzusem cât de rece putea fi iarna în aceşti munţi nordici. Studenţii s-au îndurat de trupul meu plăpând şi mi-au dăruit câteva din păturile lor, ţesute în culorile triburilor din care proveneau, şi în care se înfăşurau pentru a se feri de vânturile reci.

Cel mai mult m-a zguduit relatarea acelor tineri care veneau de dincolo de graniţă, din Burma. Ei trecuseră frontiera riscându-şi viaţa, pentru a putea frecventa colegiul. Mi-au povestit că în satele lor nu există nici un fel de asistenţă medicală şi nici şcoli. Totuşi biserica lui Isus este în continuă creştere. Uneori ai impresia că Dumnezeu poate acţiona cu cea mai mare putere în locurile în care îi stăm cel mai puţin în cale. Aceşti studenţi povesteau fără încetare cum deveniseră creştini.

Rupere totală de păgânătate

Triburile pe jumătate dezbrăcate din Naga au trăit în ultimul secol cu o frică grozavă de duhurile demonice, în ciuda unei ofensive militare masive şi a multor lupte sângeroase, armata colonistă engleză n-a reuşit niciodată să ocupe aceşti munţi, în schimb, misionarii americani care au pătruns în 1872 venind pe valea fluviului Brahmaputra din Assan în jungla deasă a ţinutului muntos, au avut parte de o primire incredibilă a Evangheliei.

Dr. Edward Clark, care fusese marcat de mişcarea de trezire americană, şi-a dat seama imediat că multe aspecte ale caracterului acestor războinici sălbatici îi predispune în mod special la o viaţă creştină, în cultura lor animistă ei respectau foarte mult demnitatea femeii şi atribuiau o valoare deosebită căsniciei. Nu cunoşteau prostituţia, închisorile, nu existau lacăte la locuinţe, nu aveau poliţie, nici bani şi, prin urmare, nu exista nici corupţie sau cerşetorie. Până astăzi în ţinutul lor nu a existat nici un furt.

Doctorul Clark a cerut, cu toate acestea, în mod consecvent şi cu multă hotărâre, abandonarea totală a tuturor tradiţiilor religioase şi a obiceiurilor străine de Evanghelie, cum erau superstiţiile, vrăjitoriile şi alcoolul.

Câmpul misionar din faţa casei

Foarte puţini ştiu că acolo, în nord-estul Indiei, la graniţa cu China, Burma şi Bangladesh, există foarte mulţi locuitori din cadrul triburilor mongoloide care consideră astăzi ca o enormă provocare să vorbească despre mântuirea Domnului Isus şi popoarelor din jur, budiste, hinduse şi comuniste, în prezent aproape jumătate dintre toţi misio- narii, evangheliştii şi studenţii teologi indieni provin din această regiune muntoasă.

Locuitorii din provinciile vecine Naga şi Mizo sunt aproape 100% creştini şi formează astăzi cel mai important grup de misionari indieni, în multe regiuni îndepărtate ale Asiei şi între popoarele care până recent n-au fost ajunse de Evanghelie, pot fi văzute astăzi feţele specifice mongoloide, care mărturisesc ceea ce ei înşişi au experimentat: dragostea lui Isus poate şi vrea să transforme în întregime oamenii.

Mulţi dintre indienii intelectuali privesc cu un aer superior spre tinerii aceştia primitivi şi legaţi de natură... Din punct de vedere cultural şi al instruirii este vorba de două lumi complet diferite. Ei sunt nişte paria, însă în lucrările evanghelice ale Alianţei din India conlucrează foarte armonios. Este un adevăr valabil până în ziua de astăzi că Dumnezeu alege ceea ce este dispreţuit de lume, pentru ca nimeni să nu se poată lăuda cu înţelepciunea proprie.

125 de ani de neîncetate valuri de trezire

În decembrie 1997 bisericile baptiste din Naga au sărbătorit sosirea primilor misionari pe acele tărâmuri, cu 125 de ani în urmă. Având ca motto "Din întuneric la lumină", au fost readuse cu acest prilej în memorie sângeroasele războaie tribale, în care toţi erau încă vânători de capete, precum şi frica de demoni şi superstiţiile din trecut, în mod foarte concret şi actual a fost subliniat apoi ceea ce cere astăzi ascultarea personală de Isus: "Nu vă lăsaţi corupţi de bani sau de putere! Fiecare care îl are pe Isus este mesagerul Său şi trebuie să asculte de El în totalitate!" Cei din Naga şi-au afirmat din nou dorinţa puternică de a duce Evanghelia Domnului Isus la toate popoarele lumii care până în prezent n-au aflat această veste minunată a mântuirii.

Marile treziri din Naga au fost cunoscute în întreaga lume, însă de multe ori au fost prezentate de către occidentali din punctul lor de vedere, într-un mod prea puţin obiectiv şi echilibrat. Este adevărat că aproape toţi locuitorii acestei provincii au fost cuprinşi de focul credinţei în Isus. S-a ajuns la mari experienţe supranaturale, care însă foarte curând au fost din nou înlăturate. De ce aceşti credincioşi nu mai dansează astăzi cuprinşi de extaz în timpul serviciului divin? De ce în biserici minunile de vindecare ocupă un loc extrem de marginal?

Corectaţi de Cuvântul lui Dumnezeu

Unul dintre responsabilii seminarului teologic mi-a explicat următoarele: "Am observat că vrăjitorii păgâni pot provoca şi ei aceleaşi lucruri. Asta ne-a pus pe gânduri.

În mijlocul unei treziri apăreau oameni care-L blestemau pe Isus şi totuşi făceau minuni." Acest lucru a fost analizat cu un spirit critic. Prin urmare astăzi în rândul băştinaşilor se afirmă că doar viziunea misionară şi dorinţa de a evangheliza sunt semne de netăgăduit ale prezenţei Duhului lui Dumnezeu. Acolo unde pasc mieluşeii dau năvală şi lupii îmbrăcaţi în piele de oaie.

Unde lucrează Cristos îşi ridică şi Anticristul biserica sa. Acolo unde se simte lucrarea Duhului lui Dumnezeu, sunt prezente şi forţele şi puterile răului. De aceea trezirile continue din regiune continuă să reziste până azi datorită puterii Cuvântului lui Dumnezeu. Manifestările extatice extreme au dat rapid înapoi şi au fost corectate de Cuvântul Bibliei.

Profeţiile mincinoase ia amploare şi atunci când viaţa creştinilor nu corespunde poruncilor lui Dumnezeu.

Incendiul de la Arunachal Pradesh

De 20 de ani urmăresc şi prigoana îndurată de creştini în acest stat indian închis şi muntos de la graniţa cu China. Un evanghelist localnic mi-a povestit cutremurat cât de mici şi oprimate sunt bisericile din zonă. El era singurul creştin din satul lui. Toţi ceilalţi locuitori erau încă prizonieri ai credinţei în demoni. Numărul tuturor creştinilor nu depăşeşte 1 % din întreaga populaţie.

În schimb, locuitorii din Naga mi-au putut povesti cum în Arunachal Pradesh bisericile au crescut foarte mult în anii grei de prigoană.

Când cu vreo 15 ani în urmă multe case ale creştinilor au fost arse, credincioşii n-au putut face altceva decât să se refugieze în alte regiuni. Astfel că Evanghelia s-a întins în ultimii ani ca un incendiu mistuitor.

În multe triburi până la 30% din locuitori sunt astăzi creştini. Până în anul 2000 toţi cei care trăiesc în regiune trebuie să audă Evanghelia: acesta este obiectivul pe care şi l-au fixat misionarii din Naga.

Suferinţa din Myanmar

Locuitorii din Naga vorbesc mereu de fraţii lor care trăiesc dincolo de graniţă, în Burma. Acolo aproape că nu există nici un fel de asistenţă sanitară şi nici şcoli. Bisericile creştine nu sunt luate în seamă. Guvernul militar comunist birmanez ia copiii din familile creştine pentru a fi educaţi în mănăstiri budiste. Toate aceste lucruri sunt deprimante. Localnicii vorbesc neîncetat despre diverse acţiuni de ajutorare, posibile şi necesare. Şcolile biblice şi instituţiile de învăţământ teologic au de asemenea mare nevoie de sprijin.

Putem ajuta şi noi ca lucrarea de slujire a misionarilor localnici să fie şi mai eficientă. Cel mai important ajutor îl reprezintă rugăciunea. Nu trebuie să-i uităm pe creştinii prigoniţi din munţii din Myanmar, cum se numeşte în prezent Burma.

Un război civil nemilos

Aproape neluaţi în seamă de opinia publică internaţională, în jungla ţinutului muntos de graniţă din nord-estul Indiei, încă de la întemeierea statului unional indian, naţionaliştii Naga luptă pentru independenţa lor. Din această cauză, guvernul central indian a închis aproape în întregime pentru vizitatorii străini această zonă slab dezvoltată şi frământată politic. După cel de-al doilea război mondial, misionarii au fost alungaţi din ţară, însă acest lucru nu a provocat decât o creştere şi mai rapidă a bisericilor.

Abia acum, la această ceremonie în amintirea sosirii primilor misionari, mi-a fost permisă intrarea în regiune. Guvernatorul, în reşedinţa lui puternic păzită de soldaţi, a fost de părere că eu sunt probabil al doilea german care a reuşit să intre în acest secol în regiune.

Punctul culminant al sărbătorii l-au reprezentat serviciile divine de pe stadionul arhiplin din Kohima, capitala regiunii Naga. Acolo, la sfârşitul celui de-al doilea război mondial, au fost oprite de către englezi trupele japoneze în lupte lungi şi sângeroase, puţin înainte de a ajunge pe întinsul tărâm indian.

În schimb acum, cei 100000 de participanţi la serviciul divin care a încheiat aniversarea, au primit cu mult entuziasm chemarea la pace şi împăcare. Gherilele care operau în junglă au fost rugate să oprească vărsarea fără sens de sânge. Toţi cei prezenţi au întărit în mod spontan chemarea finală:

"Opriţi crimele, teroarea şi violenţa!"

Dacă acest angajament îi va convinge şi pe radicali rămâne de văzut. După cum au remarcat câţiva observatori, se pare că unele gherile care se ascunseseră în ziua aceea între miile de participanţi, s-au lepădat într-adevăr de armele lor şi şi-au predat vieţile în mâna Domnului Isus.

Când însă la sfârşitul ultimei zile s-a lăsat noaptea, a încetat şi liniştea armelor convenită între militari şi naţionalişti. Convoaie grele de militari indieni înaintau în regiune pentru a-şi întări poziţiile de-a lungul puţinelor şosele care traversează regiunea.

W. S.

Autorul articolului, Winrich Scheffbuch. este pastor al Bisericii Ludwig Hofacker din Stuttgart (Germania) şi directorul misiunilor umanitare internaţionale AJUTOR PENTRU FRAŢI şi Slujitorii Creştini.