Cu toate că Europa a reuşit să pună sub control cele mai devastatoare plăgi prin aplicarea de măsuri categorice ale Bibliei de a izola victimele, alte boli continuau să decimeze neamul omenesc deoarece oamenii nu au luat în serios promisiunile lui Dumnezeu că ei vor fi eliberaţi de toate bolile dacă vor da ascultare sfaturilor divine. De aceea, boli intestinale ca holera, dizenteria şi febra tifoidă, continuau să obţină un greu tribut de vieţi omeneşti. Pînă la sfîrşitul secolului al optsprezecilea, măsurile igienice de prevenire, chiar şi în marile capitale, erau foarte primitive. De regulă excrementele erau aruncate pe străzi nepavate şi murdare. Duhori insuportabile apăsau oraşele şi satele. Era cea mai bună perioadă de prosperitate pentru muştele care se prăseau în murdărie şi răspîndeau bolile intestinale ce omorau milioane de oameni.

Ce multe vieţi omeneşti ar fi fost salvate dacă omul ar fi luat în serios sfaturile lui Dumnezeu pentru eliberarea de boli!

Biblia, printr-o ordonanţă, indică calea spre descătuşare din ghiarele epidemiilor devastatoare ale febrei tifoide, holerei şi dizenteriei: "Să ai un loc afară din tabără şi acolo să ieşi afară. Între uneltele tale să ai şi o lopată cu care să sapi (o groapă) şi să acoperi murdăriile ieşite din tine, cînd vei ieşi afară" (Deuteronom 23:12-l3).

Un istoric în materie de medicină scrie că directiva este "cu siguranţă o măsură primitivă dar eficace, deoarece ea arată idei avansate de igienă" (Arturo Castiglione, op. cit. p. 70). Cum ar putea această recomandare dată lui Moise cu 3500 de ani mai înainte, să ne ofere azi idei avansate de igienă? Explicaţia logică este aceea că Biblia este ceia ce se pretinde a fi, adică: Cuvîntul inspirat al lui Dumnezeu.

Dar mîndria şi prejudecăţile omului sînt duşmani prea tari pentru a fi puse la încercare. Să luăm ca exemplu întîmplarea ce a avut loc în anul 1840 la Viena tocmai pe cînd se sărbătoreau superbele valsuri ale lui Johann Strauss şi a fiului său. Viena era pe atunci renumită şi ca centru medical. Să ne aruncăm privirea în unul din faimoasele spitale din acele zile: "Spitalul general". În saloanele de maternitate ale acestui renumit spital, una din 6 femei murea. Acest mare şi îngrozilor procent de mortalitate era la fel şi în celelalte spitale din întreaga lume. Obstetricienii (mamoşii) atribuiau decesele pe seama constipaţiei, lactaţiei întîrziate, fricei şi aerului infectat. După ce mureau, femeile erau transportate la morgă pentru autopsie. În fiecare dimineaţă intrau în morgă medicii şi studenţii în medicină pentru a executa autopsiile. După aceea, fără să-şi cureţe mîinile, medicii şi alaiul de studenţi, treceau în saloanele de maternitate pentru examenul ginecologic al pacientelor. Desigur, pe atunci nu existau mănuşi de cauciuc. La începutul anului 1840, deci ceva mai mult decît 100 de ani, un tînăr medic pe nume Ignaz Semmelweis a luat în primire unul din saloanele de obstetrică. El a observat că în general femeile care erau examinate de profesori şi studenţi, se înbolnăveau şi mureau. După ce timp de trei ani a observat această situaţie cumplită, el a stabilit o regulă pentru salonul său, ca oricare medic şi student care a luat parte la autopsii să-şi spele cu grije mîinile mai înainte de a examina pacientele din maternitate.

În luna aprilie 1847, înainte ca noua dispoziţie să intre în vigoare, în salonul dr.Semmelweis au murit 57 de femei. După ce a fost instituit regulamentul spălării mîinilor, au murit: în luna iunie numai una din 42, în luna iulie numai una din 84 de femei. Statisticile au arătat cu precizie că infecţiile fatale au fost purtate de la cadavre la pacientele încă în viaţă.

Într-o zi, după efectuarea autopsiilor şi spălarea mîinilor, chirurgii şi studenţii au intrat în salonul de maternitate şi au examinat o serie de paturi cuprinzînd douăsprezece femei. Din cele douăsprezece femei, unsprezece au făcut foarte repede temperatură şi au murit. În mintea ageră a lui Semmelweis s-a născut un nou gînd: desigur un element misterios cu consecinţe fatale, a fost purtat în mod evident de la un pacient în viaţă la ceilalţi pacienţi. Concluzie logică, Semmelweis a dispus ca fiecare să-şi spele mîinile cu grijă şi după examinarea fiecărui pacient. Imediat s-au ridicat nenumărate proteste împotriva "pacostei de spălare, spălare şi iar spălare". Dar procentul de mortalitate descreştea mereu.

A fost aplaudat dr. Semmelweis de colegii săi? Din contră, studenţii indolenţi, obstetricienii cu prejudecăţi şi superiorii săi geloşi, l-au batjocorit şi înjosit atît de mult încît contractul său anual de angajare nu a mai fost reînnoit. Succesorul său a scos afară lighianele şi procentul de mortalitate a ajuns din nou la vechile cifre îngrozitoare. Au fost convinşi colegii săi că el avea dreptate? Nici de cum! Noi muritorii putem foarte bine să privim cu proprii ochi asemenea lucruri şi totuşi mintea să ne fie atît de îmbrobodită în mîndrie şi prejudecată, încît chiar şi ceea ce este bine dovedit, să pătrundă foarte greu la ea.

Timp de 8 luni Semmelweis a încercat în zadar să primească din nou un post onorabil în spital. Dezgustat şi deprimat, el părăsi Viena fără să-şi ia rămas bun de la puţinii săi prieteni şi se duse la Budapesta, oraşul său natal. Acolo a obţinut un post într-un spital, unde de asemenea procentul de mortalitate al femeilor gravide era îngrozitor de mare. El a introdus şi aici practica spălării mîinilor înainte de examinarea individuală a pacientului. Dintr-o dată, secera nemiloasă a fost oprită, dar prejudecăţile şi geloziile au copleşit adevărul dovedit şi mulţi dintre colegii lui Semmelweis treceau pe lîngă el pe coridoarele spitalului, fără să-i vorbească.

Dr. Semmelweis a scris o carte, excelent documentată, asupra muncii sale, care a avut ca efect să îmboldească pe duşmanii săi la cel mai amar sarcasm. Încordarea, precum şi strigătele de moarte ale mamelor muribunde l-au obsedat şi au influenţat atît de mult natura sa sensibilă, încît pînă la sfîrşit i s-a deranjat mintea. Ignatz Semmelweis a murit într-un institut de alienaţi mintali fără să primească vreodată recunoştinţa pe care o merita din plin.

Cu multe, multe secole înainte de Semmelweis, Dumnezeu a dat lui Moise instrucţiuni amănunţite asupra celei mai eficace metode de curăţirea mîinilor imediat după ce a fost atinsi un cadavru sau o fiinţă vie infectată (Numeri 19). Metoda lui Semmelweis a făcut o cale lungă în prevenirea multor decese, ca să nu fie acceptată astăzi în vreun spital. Metoda Scripturii specifica nu o simplă spălare într-un lighian, ci spălări repetate în ape curgătoare, cu intervale de timp acordate pentru uscare şi expunere la soare, pentru a ucide bacteriile încă nespălate. Mai mult, metoda biblică cerea celor ce au avut contact cu un cadavru să-şi schimbe hainele cu altele curate care au fost spălate şi uscate. Tehnica Bibliei a fost aşa dc complexă şi de eficace faţă de oricare altă tehnică pe care un om ar fi putut-o născoci vreodată, încît din nou este logic să credem că legile au fost date de Dumnezeu lui Moise, aşa cum scrie Biblia.

În chirurgie a predominat de asemenea acest spirit de necunoaştere, mîndrie şi prejudecată în ceea ce priveşte spălarea mîinilor. În cea mai mare parte a secolului al nouăsprezecelea, măsurile preventive în chirurgia de specialitate erau extrem de simple. Pacientul venea în sala de operaţie, se dezbrăca acolo şi se căţăra pe masa de operaţie. Chirurgul îşi scotea haina, îşi sufleca mînecile, scotea cîteva instrumente dintr-o geantă sau din dulap şi începea să opereze. Dacă chirurgul dorea să demonstreze ceva studenţilor, îi poftea la masa de operaţie ca să pipăie cu mîinile lor nespălate şi pline de microbi, o rană sau un abdomen deschis. Desigur, în asemenea condiţii, mortalitatea era îngrozitor de ridicată. Dr.Roswell Park, în cartea sa asupra istoriei medicinei, povesteşte despre propriile sale experienţe: "Atunci cînd am început lucrul ca internist într-un spital, în anul 1876 era cel mai mare spital din ţară, s-a întîmplat ca fiecare pacient operat, cu una sau două excepţii, să moară din cauza infecţiilor, deşi operaţiile erau realizate de chirurgi socotiţi în acele zile ca fără egal în meserie..." (An Epitome of the HISTORY of Medicine, second edition, Philadelphia, F. A. Davis Co., 1901 - pag. 326).

O astfel de mortalitate nu s-ar fi întîmplat dacă chirurgii ar fi urmat metoda pe care Dumnezeu i-a prescris-o lui Moise privitor la spălarea meticuloasă a mîinilor şi schimbarea hainelor după contactul cu bolile infecţioase. Doctorul Park declară că în cei doi ani ce au urmat lui 1876, a fost introdusă metoda antiseptică de curăţire a mîinilor şi a instrumentelor în urma căreia s-a constatat o scădere spectaculoasă a mortalităţilor. Opera lui John Tyndall, Louis Pasteur, Robert Koch şi Sir Joseph Lister au furnizat în sfîrşit dovezile clare, aşa că încetul cu încetul s-a risipit încăpăţînarea şi prejudecata.

În secolul al douăzecilea nici o operaţie chirurgicală nu se efectuază fără spălarea meticuloasă a mîinilor. Totuşi, orice neglijare în spălarea mîinilor a avut ca rezultat pierderi inutile de vieţi omeneşti. Infecţiile stafilococice au devenit epidemii dezastruoase în unele spitale de copii. În vara anului 1958 o epidemie de infecţie stafilococică pricinuită de o spălare incorectă a mîinilor, s-a răspîndit într-un mare spital general din estul Statelor Unite. Diferitele antibiotice au fost de puţin ajutor şi înainte ca infecţia să fie depistată, s-au stins vieţile a 86 de bărbaţi, femei şi copii.

Departamentul de Stat al Sănătăţii din New-York s-a alarmat din cauză că asemenea infecţii pot fi răspîndite pentru că o persoană a omis să-şi spele mîinile cu grijă. În anul 1960 Departamentul a editat o carte descriind metodele de spălare a mîinilor şi procedeele foarte apropiate de metoda Scripturii cuprinsă în Numeri cap.19.

În sfîrşit, abia în anul 1960 omenirea a ajuns la capăt cu această problemă. Ei au învăţat, după secole şi pe un preţ îngrozitor, ceea ce Dumnezeu i-a dat lui Moise prin inspiraţie divină.