Estimările numărului de francmasoni (în engleză freemason, care înseamnă zidar liber. Denumirea românească este preluată din limba franceză – francmaçon – care înseamnă acelaşi lucru ca în engleză – n. ed.) din lume variază între trei şi şase milioane, cu circa 25.000 de loji. Ţări precum Rusia, China, Ungaria, Spania şi Portugalia au scos francmasoneria în afara Legii, dar numai în Marea Britanie sunt peste un milion de membri în 9.950 de loji. Doar bărbaţii pot face parte dintr-o lojă, şi trebuie ca ei să aibă cel puţin vîrsta de 21 ani, cu toate că fiii francmasonilor pot intra de la 18 ani în această societate.

În majoritatea lor, francmasonii fac parte din clasa de mijloc sau cea superioară, fiind avocaţi, consilieri juridici, medici, profesori, muzicieni, ingineri, poliţişti, comercianţi, oameni de afaceri şi clerici.

Cu toate că clericii din majoritatea denominaţiunilor sunt implicaţi în francmasonerie, pastorii metodişti îşi au propria lor Lojă Epworth.1 „Biserica anglicană“, scrie Stephen Knight, „a fost un bastion puternic al francmasoneriei timp de peste 200 de ani. În mod tradiţional, intrarea în francmasonerie şi avansarea în ea au fost totdeauna cheia înaintării în grad în cadrul Bisericii. Această situaţie s-a schimbat în ultimii 20 de ani... chiar şi aşa, Biserica anglicană este încă plină de francmasoni“. Dr. Robert Runcie, actualul arhiepiscop de Canterbury, nu este francmason, dar unii dintre predecesorii lui au fost, printre care Dr. Geoffrey Fisher. De asemenea, unii episcopi anglicani fac parte din Frăţie, ca şi o serie de alţi clerici de rang mai mic şi laici.

Biserica Ortodoxă de rit grec şi Armata Salvării încă interzic membrilor lor să devină francmasoni, dar Biserica Romano-catolică a lăsat mai moale edictele papale din 1738 şi 1917 care condamnau francmasoneria. Începînd cu noiembrie 1974, orice catolic poate deveni francmason „dacă crede sincer că apartenenţa la francmasonerie nu este în conflict cu loialitatea lui faţă de Biserica catolică“, dar el va fi excomunicat „dacă se ştie că politica şi acţiunile francmasoneriei din ţinutul lui sunt ostile faţă de Biserică“. Stephen Knight pretinde că deţine dovezi cum că în însuşi Vaticanul s-au infiltrat mulţi francmasoni. Şi David Yallop vorbeşte de „peste 100 de francmasoni, de la cardinali la preoţi“ în interiorul Vaticanului şi aduce argumente convingătoare că planul ultimului papă de a le restrînge influenţa a dus de fapt la moartea lui în 1978.

Numeroşi membri ai Familiei regale sunt la rîndul lor francmasoni, iar ducele de Kent e Marele Maestru al societăţii. Surse demne de încredere au relatat că Regina-mamă l-a convins pe Prinţul Charles să nu intre în francmasonerie, iar dacă prinţul continuă să refuze intrarea în ea, va fi primul rege de mai multe generaţii care nu este francmason. Tatăl său, Prinţul Philip, a acceptat oarecum în silă să fie membru al societăţii, la presiunea regelui George VI, deşi prinţul n-a fost implicat activ în societate şi consideră că o mare parte din ritual este „o glumă proastă“.

Cei care lucrează în industrie, comerţ şi afaceri sunt frecvent implicaţi în francmasonerie, mai ales dacă doresc avansare sau vînzări mai bune. Francmasoneria s-a infiltrat în bănci la toate nivelurile, de la funcţionari la funcţii de conducere din filiale, precum şi pe plan regional şi naţional. Banca Angliei, de exemplu, îşi are propria lojă, şi mulţi dintre angajaţii ei sunt masoni.

În majoritatea lojilor găsim bărbaţi care sunt contabili, comercianţi, arhitecţi, constructori, etc. Un fost francmason scrie: „Calitatea de membru în francmasonerie este folosită în mare măsură în sfera industriei şi comerţului – din cauza semnului pe care îl poate face cineva fără a fi observat de ceilalţi. Acest semn te poate ajuta fie la vînzări, fie, dacă soliciţi un loc de muncă, să-l primeşti sau nu“.

Un alt domeniu în care este răspîndită francmasoneria e dreptul – avocaţi, procurori, judecători şi consilieri juridici. Societatea consilierilor juridici din Anglia şi Ţara Galilor, care cuprinde peste 40.000 de membri, este „una dintre cele mai francmasonice instituţii din lume“.7 Un avocat, Rudy Narayan, pretinde că din 80 de judecători de la Curtea Supremă din Marea Britanie, 30 sunt francmasoni.

Cadrul istoric

Aşa cum am văzut, influenţa francmasoneriei în societatea noastră [britanică – n. ed.] este extinsă; astăzi, francmasoneria este cea mai mare societate secretă internaţională din lume. Dar cum a început ea şi unde?

Ei bine, ea a început într-un mod destul de inofensiv. Cu toate că unii francmasoni încearcă să-şi traseze istoria înapoi în timp pînă la templul lui Solomon (în 1.Re.5), societatea şi-a avut de fapt originea în loja medievală a pietrarilor sau zidarilor englezi [mason în engleză – n. ed.]. Munca principală a acestor zidari era construirea de biserici şi catedrale, care implica adesea pentru ei călătorii lungi. Pentru a obţine noi comenzi, se considera necesar ca membrii breslei să ţină secrete tainele meseriei, astfel că s-au introdus diferite parole pentru a păstra aceste secrete şi pentru a-şi asigura comenzi noi pentru ei. Zidarii [deci „masonii“ – n. ed] au construit şi nişte „loji“ în imediata apropiere a bisericii pe care o construiau. Acestea erau centre de recreere în care se destindeau şi discutau împreună. Odată cu decăderea construirii de catedrale, ei şi-au sporit numărul cu membri onorifici care nu erau din această breaslă. În timpul secolului 17 au apărut loji care constau în întregime din „zidari necalificaţi“. În 1717, toate lojile s-au unit, formînd Marea Lojă (Grand Lodge) a Angliei, iar constituţia lor a fost publicată în 1723.

Cu toate acestea, Constituţia din 1723 conţinea schimbări majore care „de-creştinizau“ societatea şi autorizau introducerea de elemente păgîne în ritualul ei. Au fost eliminate toate referirile la Cristos, iar între 1723 şi 1813 s-a stopat treptat invocarea Numelui lui Cristos la sfîrşitul rugăciunilor. Chiar şi atunci cînd în ritualul masonic se citau pasaje biblice precum 1.Petru 2:5 şi 2.Tesaloniceni 3:2,13, Numele lui Cristos era îndepărtat din text. În schimb, în această perioadă au fost absorbite în societate simbolismul egiptean şi ritualul unei naturi mistice, pentru a-i da o bază şi expresie în mod distinct religioase. În secolul 18 s-au produs o serie de sciziuni, dar în 1813 a fost restabilită unitatea odată cu formarea „Marii Loji unite a vechilor masoni liberi şi acceptaţi din Anglia“. Deşi societatea a fost uneori grav persecutată, şi-a cîştigat treptat o mare popularitate în Europa occidentală şi în America de Nord începînd cu sfîrşitul celui de-al 2-lea război mondial.

Această societate întreprinde o serie de acte de caritate, mai ales în favoarea membrilor ei. Francmasonii bolnavi au la dispoziţie un spital şi un sanatoriu particular, precum şi două şcoli pentru copiii lor. Există şi un Fond de Caritate folosit în ajutarea francmasonilor ajunşi la ananghie. Francmasonii fac şi alte acte de caritate, dar acestea sunt departe de standardul noutestamental. De exemplu, în jurămîntul depus de cineva pentru a fi francmason de gradul 3, noul membru trebuie să promită că va ajuta un frate francmason numai „dacă lucrul acesta se poate face fără detriment pentru mine sau rudele mele“.

Incompatibilitate cu învăţătura creştină

Sunt multe trăsături ale francmasoneriei care sunt incompatibile cu învăţătura Bibliei, şi faptul că ea este o religie ar trebui să-i împiedice pe creştini să participe la activităţile ei. Se aude adesea observaţia că francmasonii nu iau în serios aspectul religios, dar atunci de ce să cînte imnuri, să spună rugăciuni, să facă jurăminte pe volumul lor de Lege Sacră sau să aibă un templu şi altar, dacă nu este aşa?

Un alt argument adus în apărarea francmasoneriei este faptul că ea e doar un braţ sau extensie a Bisericii şi în nici un caz o rivală. Dar argumentul este neconvingător, căci francmasoneria pretinde că posedă secrete care îi pot ajuta pe oameni să ştie cum să se închine şi să-L cunoască mai bine pe Dumnezeu, secrete pe care Biblia nu le dezvăluie şi pe care Biserica nu le posedă. Un asemenea secret este Numele sacru şi misterios al lui Dumnezeu care se află, pretind ei, numai în francmasonerie. Cu toate acestea, creştinul afirmă că Dumnezeu a dat numai în Biblie o revelaţie suficientă, perfectă şi finală privind caracterul şi scopul Său. Nu mai este nevoie de o revelaţie suplimentară.

Unii scriitori francmasoni spun că iniţierea în francmasonerie este superioară botezului creştin prin aceea că îmbogăţeşte experienţa spirituală a omului. În această ceremonie de iniţiere, candidatul îşi suflecă pantalonii pe piciorul stîng pînă la genunchi, îşi scoate haina şi cravata, îşi descheie cămaşa, îşi înlocuieşte pantoful drept cu un papuc şi îşi goleşte buzunarul de bani ca simbol al sărăciei lui. Pentru a-şi simboliza „starea de întuneric“, candidatul este apoi legat la ochi; el recunoaşte astfel că în timp ce este în întuneric se mişcă spre „lumină“, care se află în cel mai înalt grad în francmasonerie. Pentru creştin, lucrul acesta este insultător. Cristos, nu francmasoneria, este Lumina lumii (Ioan 8:12), şi numai în Cristos putem găsi adevărata lumină spirituală.

Predicînd din pasajul aflat în 1.Corinteni 3:11 („Căci nu se poate pune o altă temelie decît cea care este pusă, şi anume Isus Cristos“), Rev. A.W. Rainsbury a enumerat şase obiecţii creştine faţă de francmasonerie.

Prima obiecţie este că societăţile secrete sunt nescripturale (vezi Mt.10:26-27; Ioan 18:20). În al doilea rînd, un candidat trebuie să promită „ţinerea în secret şi fidelitatea în chestiuni despre care nu i s-a dezvăluit nimic mai înainte... Omul a ajuns să-şi vîndă conştiinţa sa Maestrului Venerabil înainte de a putea merge înainte. Dar ce drept are cineva să facă din altcineva un păzitor al conştiinţei sale?“ (vezi Lev.5:4-6). O a treia obiecţie faţă de francmasonerie pe care o menţionează Rev. Rainsbury este folosirea monstruoaselor jurăminte francmasonice care contrazic cuvintele Domnului nostru din Matei 5:33-37. O altă obiecţie este excluderea Domnului Isus Cristos din sfera lor de gîndire, acţiune sau influenţă. „Se interzice însăşi rostirea Numelui scump al lui Isus Cristos într-o lojă francmasonică... Cum poate un francmason creştin să vină cu o asemenea insultă faţă de Cel care a atîrnat pe cruce ca să-i salveze sufletul preţios?“ A cincea obiecţie faţă de francmasonerie este că ea se bazează pe o doctrină falsă a îndreptăţirii prin fapte şi, în fine, că este o religie apostată, cu propria ei teologie universală, care Îl elimină pe Isus Cristos. Ei folosesc de asemenea un nume păgîn, sincretic pentru Dumnezeu – JAH-BUL-ON!

„Sunt ferm convins“, scrie Walter Hannah, „că este apostazie ca un creştin să se angajeze faţă de o organizaţie religioasă sau quasi-religioasă care oferă rugăciuni şi închinare lui Dumnezeu ce exclud cu bună ştiinţă Numele Domnului şi Salvatorului nostru Isus Cristos, salvarea fiind doar în Numele Său...“ „Francmasoneria nu este atît de mult o religie cît un parazit al religiei şi o rivală a Bisericii...“14 Oricine ia în serios pe Dumnezeu şi Biblia nu poate decît să fie de acord cu această concluzie.

Ce putem face în legătură cu această chestiune?

Ce paşi practici ar trebui să facă creştinii şi bisericile în privinţa francmasoneriei?
Convins de incompatibilitatea dintre francmasonerie şi creştinismul biblic, Rev. Harry Woods a îndemnat recent Biserica Liberă a Scoţiei să facă următorii paşi:

Biserica să publice o condamnare clară a francmasoneriei...

Celor care sunt în prezent membri atît în biserică, cît şi în francmasonerie, să li se ceară să renunţe la calitatea de membru în loja francmasonică, altfel vor trebui să fie puşi sub disciplină.

Poporul nostru să fie avertizat de la amvoane de ereziile francmasoneriei...

Aceasta este o problemă gravă. Noi n-am tolera ca cineva să fie membru atît în biserica noastră, cît şi în templul mormon. De ce să permitem atunci ca cineva să fie simultan membru într-o biserică şi într-un templu francmasonic?... Cuvîntul lui Dumnezeu ne învaţă exclusivitatea credinţei creştine şi părăsirea templelor idolatre (2.Cor.6:14-18)“.

Există semne încurajatoare că un număr crescînd de alte biserici din Marea Britanie implementează măsurile propuse de Rev. Woods.

Ce susţine francmasoneria?

Dumnezeu
Membrilor noi, în ceremonia de iniţiere, li se face cunoştinţă cu Dumnezeu ca fiind Marele Arhitect al universului. Ei află şi un alt nume, JHVH – o referire la Iehova. În vîrful altarului în Arcada Regală apare „numele sacru şi misterios al adevăratului şi viului Dumnezeului Preaînalt“, anume IAH-BUL-ON, care este compus din evreiescul „Iahve“, asirianul „Baal“ şi „On“, folosit în religia egipteană antică în rugăciunea oferită zeului Osiris. Alte titluri ale lui Dumnezeu includ „Marele Geometru“ şi „Marele Supraveghetor“. Ei pretind că deţin secretele privind „numele pierdut al lui Dumnezeu“.

Biblia
Biblia nu este revelaţia unică, nici suficientă din partea lui Dumnezeu. Scrierile din alte religii, de ex. Coranul şi Vedele, au tot atîta autoritate, deşi în lojile „creştine“ este folosită de obicei numai Biblia.

Cristos
Cristos este exclus total din această mişcare, şi ei neagă că Cristos este singurul Salvator al lumii.

Păcatul
Cu toate că francmasoneria încurajează decenţa, faptele bune şi obedienţa civilă, aproape că nu aminteşte păcatul sau pocăinţa.

Salvarea
Oamenii sunt salvaţi prin faptele lor bune.

Ce susţine Biblia?

Dumnezeu
„... Nimeni nu cunoaşte pe Tatăl, decît Fiul, şi cel căruia vrea Fiul să-L reveleze“ (Mt.11:27).
„Nimeni nu L-a văzut vreodată pe Dumnezeu; singurul Dumnezeu născut, care este în sînul Tatălui, El L-a făcut cunoscut“ (Ioan 1:18).
„Misterul lui Dumnezeu, adică Însuşi Cristos, în care sunt ascunse toate comorile înţelepciunii şi cunoştinţei“ (Col.2:2-3).

Biblia
„Cuvîntul Tău este adevăr“ (Ioan 17:17).
„Doamne, la cine să ne ducem? Tu ai cuvintele vieţii eterne“ (Ioan 6:68).

Cristos
„Cine nu-L onorează pe Fiul nu-L onorează pe Tatăl, care L-a trimis“ (Ioan 5:23).
„Căci există un singur Dumnezeu şi un singur Mediator între Dumnezeu şi oameni, Omul Cristos Isus, care S-a dat pe Sine ca răscumpărare pentru toţi“ (1.Tim.2:5).

Păcatul
„Evreii şi grecii sunt toţi sub păcat, după cum este scris: Nu este nimeni drept, nici măcar unul“ (Rom.3:9-10).
„Dumnezeu declară acum oamenilor ca toţi de pretutindeni să se pocăiască“ (Fap.17:30).

Salvarea
„Isus a răspuns şi le-a zis: Aceasta este lucrarea lui Dumnezeu, ca voi să credeţi în Cel pe care L-a trimis El“ (Ioan 6:29).

„Dar cînd s-au arătat bunătatea lui Dumnezeu Salvatorul nostru şi iubirea Lui pentru omenire, El ne-a salvat nu pe baza faptelor pe care le-am făcut în neprihănire, ci în conformitate cu mila Sa...“ (Tit.3:4).