Un bărbat trecut de 70 de ani a încetat din viaţă. La priveghi am stat alături de văduvă. Nu sunt de mult timp pastor în biserică şi nu-i cunoscusem soţul. Ea mi-a povestit că acesta se zbătuse aproape douăzeci de ani

Între viaţă şi moarte, în fiecare an fusese în spital, făcuse, între altele, un infarct şi un stop cardiac prelungit. Am întrebat-o pe văduvă dacă, ţinând cont de aceste experienţe, stătuse de vorbă cu soţul ei cu privire la moarte. Mi-a răspuns că n-o făcuse. Niciodată. - Ciudat, m-am gândit, atât de des fusese confruntat decedatul şi, alături de el soţia lui, cu moartea, atât de des se aflase în pragul morţii - însă niciodată nu vorbiseră despre asta.

Această experienţă avută de mine nu reprezintă un caz singular, o excepţie, ci mai degrabă o regulă. Realitatea morţii este ocolită, dată la o parte, trecută cu vederea. Dar de unde am putea primi un răspuns la această întrebare? Cine ne poate spune ce urmează după moarte? Biblia nu tace în această privinţă. În ea găsim mărturii cu privire la moarte şi la nădejdea pe care o putem avea dincolo de ea.

În confruntările mele personale cu moartea, şi cu a mea proprie, mi-au devenit importante şi utile câteva gânduri.

Un cuvânt al lui Isus din Evanghelia după Ioan îmi revine mereu în minte: "Eu sunt învierea şi viaţa. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi. Şi oricine trăieşte şi crede în Mine, nu va muri niciodată" (Ioan 11:24-25).

De aici pot deduce următoarea promisiune: moartea nu reprezintă sfârşitul şi nici nu are ultimul cuvânt de spus. Isus este Domnul vieţii şi al morţii, El este Cel viu. El a biruit, a înfrânt moartea prin moartea Lui pe cruce şi învierea din duminica Pastelor. În Biblie moartea nu este înţeleasă ca fiind sfârşitul natural al vieţii şi nici ca un prieten al omului, ci ca ultimul duşman pe care Isus l-a biruit. De fiecare dată când mă aflu în faţa unui sicriu, îmi dau seama din nou de nenaturalul şi ostilul reprezentat de moarte: ea provoacă durere, tristeţe şi suferinţă celor rămaşi în urmă; distruge legături personale profunde. Cât de cumplite şi de dramatice ar fi toate astea, dacă Domnul Isus nu ar fi de partea mea ca Acela care a biruit moartea - chiar împotriva a tot ceea ce realitatea vizibilă ne poate face să credem.

Isus promite că acela care crede în El, care-I încredinţează viaţa, va primi viaţă veşnică şi nu va mai muri niciodată. Dacă asta e adevărat, înseamnă că viaţa veşnică nu începe abia după moarte, ci deja acum şi aici. Înseamnă că, dacă mă încredinţez Lui în întregime, am încă de acum viaţa veşnică. Această viaţă nu poate fi distrusă nici prin moarte. Mă bizui pe faptul că, deşi moartea pune capăt vieţii mele şi trupului meu pământesc, prin ea eu nu dispar, ci pot trăi în veşnicie împreună cu Isus. Însă nu uit şi nici nu vreau să ascund cealaltă latură a acestui adevăr: cine nu crede în Isus nu are viaţa veşnică. Nici cel necredincios nu va dispărea în moarte, ci va aştepta judecata şi condamnarea. Cu atât mai imperios răsună chemarea lui Isus, de a-I preda propria viaţă, pentru a primi de la El viaţa veşnică.

Isus, Cel viu, care-mi dăruieşte încă de acum viaţa veşnică, mă duce de mână prin această viaţă pământească şi mă trece şi prin moarte. Acest lucru îmi dă linişte şi siguranţă; mă susţine şi mă poartă acum, în viitor şi când voi înfrunta moartea. Eu nu mor singur şi nici nu trebuie să trec singur peste hotarul morţii. Isus, Domnul cel viu peste viaţă şi moarte, este cu mine, este alături de mine, chiar şi atunci când toate mâinile omeneşti trebuie să-mi dea drumul.

Cu siguranţa că Isus este cu mine şi mă poartă, am curajul să reflectez cu privire la moarte şi să vorbesc despre ea. Acest lucru mă încurajează să discut cu cei aflaţi pe patul de moarte despre ceea ce urmează după aceea. Ce ar putea fi mai lipsit de milă decât să-l laşi pe un muribund singur în faţa morţii şi a tuturor întrebărilor ei, care nici nu pot fi exprimate? Isus ne dăruieşte o speranţă care trece dincolo de moarte.

R.M.