Ca in oricare alta zi am iesit pe usa in graba pentru a ajunge la scoala. Pe drum ma gandeam ca ma asteapta din nou o zi plina la scoala si asta nu ma entuziasma deloc.
Am intrat pe usa scolii si m-am indreptat grabit spre clasa. Primele ore au trcut repede si asteptam cu nerabdare pauza mare. Era momentul cel mai bun de la scoala pentru ca ne dadea timp sa iesim si sa ne distram putin.
S-a sunat de pauza si am iesit din clasa impreuna cu colegii, pe holul scolii.Dintr-o data ceva ciudat se intampla.Toate luminile din scoala s-au stins si totul parea atat de intunecat. Desi era atat de intuneric nu imi explic cum ii puteam vedea pe cei din jur. Tot ce puteam vedea era durerea adanca din sufletele lor. Unde erau colegii mei cei veseli si plini de glume?
Unde sunt fetele care trecea zambitoare pe langa noi in fiecare pauza? Nu inteleg nimic! Parca totul se transforma-se intr-un cosmar.
Le puteam vedea lanturile cu care erau legati. Le puteam vedea suferintele, ingrijorarile, parca mult prea mari pentru varsta lor. Vedeam nevoia disperata dupa ajutor din sufletele lor. Aveau atata nevoie de dragoste, de speranta, de libertate.
In acel moment mi-am amintit un refren pe care obisnuiam sa il cantam cu biserica: "Lanturile le-ai zdrobit,/ Pe captivi i-ai eliberat / Prin a ta indurare sunt salvat."
Nu am inteles niciodata acele cuvinte asa cum le intelegeam acum. Aveam in fata mea, pe prietenii mei care erau prizonieri ai pacatului si ai mortii, erau legati cu lanturi. Atunci am inteles. Nu mai puteam sa tac. Trebuia sa le spun.
Cum am putut sa tac in tot acest timp? Cum am putut sa le fiu prieten si totusi sa nu le vorbesc despre El, Cel care aduce VIATA? Credeam ca aceasta viata este doar pentru cei batrani. Noi aveam inaintea noastra destul timp pentru a cere mai multa "VIATA".
Cum am putut sa stau nepasator langa ei si sa le ignor suferintele. Erau aici, langa mine zi de zi, timp de 8 ore si eu nu ii cunosteam. Nu le cunosteam suferintele, durerile, lipsa dragostei si a unei familii fericite, lipsa increderii in ei.
Dintr-o data luminile s-au aprins. "Sa mergem in pauza!" – i-am auzit.
Acum stiam clar ce aveam de facut. Trebuia sa le spun colegilor mei despre Isus. Trebuia sa ii ajut sa scape de acele lanturi care ii lega. Eram hoatarat sa fac tot posibilul ca ei sa cunoasca LIBERTATEA. Nu mai puteam pierde nici un moment.
Este timpul si pentru tine sa-ti deschizi ochii si sa privesti in jur. Sa vezi nevoia arzatoare a prietenilor tai dupa LIBERTATE, strigatul lor disperat dupa AJUTOR si cautarea dupa ADEVAR, adevar pe care tu il detii.
NU FI NEPASATOR, nu le IGNORA suferinta, ci fii un prieten adevarat caruia ii pasa de ei si le intinde o mana de ajutor.