În sud-vestul Africii, închisă între Angola, Botswana, Africa de Sud şi Oceanul Atlantic, se află Namibia.

Ea reprezintă un uriaş paradis al naturii rămas intact şi plin de contradicţii. Aspru şi filigranat, anost sau grandios în acelaşi timp, Namibia se întinde pe suprafaţă foarte mare, având însă o densitate de locuitori extrem de mică.

Am strigat plin de bucurie, când, cu zece ani în urmă, m-am urcat la răsăritul soarelui, în Deşertul Namibian, pentru prima oară pe o dună de nisip având o înălţime de 300 m. M-a inundat un sentiment de bucurie nedescrisă, când am simţit sub tălpile goale nisipul fin, rece şi plin de rouă.

Ceva asemănător mi s-a întâmplat când am străbătut canionul Fish River din sudul ţării. Ne-au trebuit cinci zile şi patru nopţi să parcurgem porţiunea de 86 de kilometri pe fundul adânc al canionului. Prospeţimea nopţilor răcoroase cu lună plină ne-a făcut să uităm oboseala şi căldura din timpul zilei. După apusul soarelui ne-am vârât adânc în sacii noştri de dormit. Dormeam sub cerul liber, direct pe nisip. Milioanele de stele ale emisferei sudice erau cortul nostru.

Dimineaţa devreme eram treziţi de o bandă de maimuţe gălăgioase sau de o turmă de zebre, care veneau să bea la râu.

Uneori în lumina albă a lunii ne privea un şoricel speriat, care căuta asiduu fărâmituri de pâine rămase de la cina noastră.

O altă experienţă de neuitat au reprezentat-o cei mult peste 100 000 de lei de mare - care trăiesc împreună la Cap Cross într-o colonie, îi puteam observa ore în şir din imediata lor apropiere, fără ca ei să se sinchisească de noi.

Însă în Namibia nu sunt uimitoare numai canioanele, dunele de nisip şi lumea bogată a animalelor şi a plantelor. Am cunoscut în permanenţă şi oameni extrem de prietenoşi şi de săritori; negri, albi şi mulatri. Douăsprezece grupuri etnice trăiesc împreună în această ţară care şi-a căpătat independenţa abia cu zece ani în urmă.

Namibia, un paradis al naturii plin de contraste. Insule muntoase în mijlocul unor câmpuri nesfârşite, scăldate de soare. Văi fertile de râuri la marginea deserturilor ostile oricărei forme de viaţă. Păduri verzi în nord înlocuiesc uriaşele savane din centrul ţării. Zona de vest formează marginea unui platou muntos înalt, pe care se află şi capitala ţării, Windhuk. De-a lungul coastei Atlanticului, cu curentul său rece Benguela, pe o lungime de peste 1000 de kilometri se află înşiruite dune lângă dune. În unele locuri vântul şi oscilaţiile foarte mari de temperatură au dat naştere la forme deosebit de bizare. Apoi fiecare peisaj, în funcţie de poziţia soarelui, radiază mereu o nouă strălucire şi o nouă bogăţie de culori. Un spectacol care nu poate fi nicidecum descris. Namibia, o ţară cu o vrajă absolut exotică.

Am trăit şi am muncit timp de patru luni acolo şi am învăţat să iubesc oamenii şi ţara. Locuitorii ei, animalele şi plantele ei, peisajele fără sfârşit şi totuşi în permanentă schimbare, mi-au lărgit orizontul, în această ţară a crescut şi mai mult în mine admiraţia şi reverenţa faţă de Creator şi creaţia Sa.

Acolo unde cuvintele nu sunt suficiente, încep să vorbească imaginile şi în special muzica. Aşa că las fotografiile mele să povestească mai departe şi-mi amintesc, legat de muzică, de un serviciu divin la Katutura, cartierul de negri al capitalei. Copiii cântau neobosiţi cu glasuri puternice şi cu ochii strălucitori cântecele lor simple şi foarte ritmate. Continuau să danseze şi să cânte şi în timp ce ieşeau din biserica lor micuţă şi simplă. Picioruşele lor goale ridicau nisipul fin şi fierbinte, în timp ce rochiţele albe ale fetelor fluturau în bătaia vântului. Viaţa lor de afară parcă era o naturală continuare a tot ce trăiseră înăuntru.