O întrunire agitată
Autor: Anonim  |  Album: ethos 2-2000  |  Tematica: Diverse
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 1 vot
Mă aştepta o întrunire foarte agitată. Asta îmi era limpede încă din clipa în care am aflat ordinea de zi: nu puteau fi decât contraziceri şi nemulţumiri. Încă cu mai multe zile înainte am început să mă tem şi să mă îngrijorez în legătură cu discuţia ce urma să aibă loc în cadrul bisericii. Ce n-aş fi dat să fi fost plecat în concediu, pentru a fi departe şi a mă putea ocupa de lucrurile plăcute ale vieţii. Însă seara cu pricina se apropia nemiloasă. Aşa că stăteam în camera mea de lucru şi mă frământam îndelung să caut argumente care să-mi permită să aduc nişte contribuţii obiective şi, speram eu, utile. La un moment dat, a sunat telefonul şi efectiv m-am speriat, într-atât eram de adâncit în gândurile mele. La celălalt capăt al firului s-a auzit vocea unei vechi cunoştinţe foarte dragi, o diaconiţă, care în timpul activităţii ei în fosta Germanie comunistă, trecuse prin multe situaţii dificile. În cei patruzeci de ani de slujire învăţase din plin să aprecieze ajutorul lui Dumnezeu.

„Dumnezeu mi-a dat un verset pentru tine”, mi-a spus în modul ei inconfundabil de a-şi exprima credinţa. Mi-a povestit că toată dimineaţa s-a gândit la asta şi nu-şi putea imagina deloc de ce tocmai la acest verset. Apoi mi l-a spus: „DOMNUL Se va lupta pentru voi; dar voi, staţi liniştiţi” (Exodul 14:14).

Ştiam că în Biblie există un asemenea verset, însă nu mă gândisem deloc în ziua aceea la aşa ceva, şi nici la posibilitatea de a încredinţa în întregime în mâna lui Dumnezeu întâlnirea noastră. În aşa măsură mă prinsese tensiunea. Acum stăteam uimit la telefon şi-i povesteam cunoştinţei mele ce gânduri mă frământau tocmai în acele momente.

„Vezi”, mi-a răspuns ea, „Domnul nostru Isus Cristos ştie foarte exact ce ne trebuie în orice moment.” Da, asta e adevărat, m-am gândit eu, şi am deschis Biblia pentru a citi contextul în care se găsea versetul. Erau cuvintele pe care le-a spus Moise poporului Israel, când ei fugiseră din Egipt, având pe urmele lor soldaţii inamici şi în faţa lor Marea Roşie, aparent imposibil de traversat. Numai că Dumnezeu a despicat marea şi întregul popor a putut trece dintr-o parte în alta fără să se ude, în timp ce soldaţii au fost acoperiţi de masele imense de apă.

Iar eu stăteam la biroul meu, îngrijorat cu privire la o întrunire dificilă. Acel termen fixat pentru întâlnire reprezenta Marea cea Roşie ce părea imposibil de traversat. După primirea telefonului am plecat însă mult mai relaxat şi mai încurajat la confruntare. Seara cu pricina s-a dovedit într-adevăr a nu fi o distracţie foarte plăcută, însă m-am gândit mereu la versetul din Biblie şi la cuvintele diaconiţei: „Domnul nostru Isus Cristos ştie întotdeauna exact ce anume avem nevoie.” Asta mi-a dăruit o linişte lăuntrică, ce m-a uimit pur şi simplu. Pe de o parte mi-aş fi dorit nişte rezultate excepţionale, în realitate însă a fost pentru mine o experienţă de credinţă deosebit de importantă să învăţ să pun ceea ce eu nu pot controla în mâna lui Dumnezeu.

Versetul din cartea Exodului l-am notat într-un caiet în care îmi trec anumite versete şi citate deosebite. El a căpătat în viaţa mea o valoare cu totul specială: „DOMNUL va lupta pentru voi; dar voi, staţi liniştiţi.”

Cuvântul lui Dumnezeu îmi arată limitele proprii, dincolo de care am nevoie de ajutor. Dar mai presus de toate îmi aminteşte că pot veni cu toate problemele mele la Isus, fiindcă El dispune de cu totul alte mijloace faţă de mine şi vede mult mai departe decât sunt capabil eu să văd.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1867
  • Export PDF: 4
Opțiuni