Biblia nu susţine nicăieri doctrina purgatoriului. Această doctrină este opusă multor dovezi ale Scripturii. Iată aici câteva argumente puternice:

În primul rând, Iadul (sau „gheena”) este un loc permanent, nu temporar, unde se află un "foc veşnic", conform cu Matei 25:41. El este, conform cu 1 Tesaloniceni 1:9 "o pierzare veşnică de la faţa Domnului" sau într-o tradu-cere mai actuală, "o distrugere veşnică din prezenţa Domnului". O despărţire pe veşnicie şi definitivă de Dumnezeu. Isus a afirmat în Marcu 9:45,48 că acesta este un loc „unde viermele lor nu moare şi focul nu se stinge"!

În al doilea rând, odată ce ajunge cineva în iad, acesta nu mai poate ieşi de acolo niciodată. Isus a spus în Luca 16:26 că există "o prăpastie mare, aşa ca cei ce ar vrea sa treacă de aici la voi sau de acolo la noi, să nu poată"! Faptul acesta rămâne neschimbat chiar dacă el regretă ca se afla acolo, după cum îl vedem pe bogat regretând amarnic, dar cu regrete prea târzii, că a ajuns acolo (vezi textul din Luca 16:23,28)!

În al treilea rând, doctrina purgatoriului înseamnă o insultă adusă suficienţei şi eficienţei morţii lui Isus Cristos pe cruce. Când Isus a murit pentru păcatele noastre (1 Corinteni 15:3), El a declarat că "s-a isprăvit!", "s-a terminat!" (vezi Ioan 19:30). Înainte de cruce, El s-a rugat Tatălui spunând: "Eu... am sfârşit lucrarea pe care Mi-ai dat-o s-o fac" (Ioan 17:4). După aceea, în cartea Evrei ni se spune că "El, dimpotrivă, după ce a adus o singură jertfă pentru păcate, S-a aşezat pentru totdeauna la dreapta lui Dumnezeu" (Evrei 10:12), "căci printr-o singura jertfă, El (Isus) a făcut desăvârşiţi pentru totdeauna pe cei ce sunt sfinţiţi" (Evrei 10:14).

În al patrulea rând, singurul purgatoriu (sau mai bine zis "purificatoriu”) prin care a trecut vreodată cineva a fost acela trăit de către Cristos pe cruce atunci când El ne-a curăţit, sau, adaptând termenul, a purgat, a purificat, păcatele noastre! Evrei 1:3 ne spune că El "a făcut curăţirea (purificarea) păcatelor şi a şezut la dreapta Măririi în locurile prea înalte".

În al cincilea rând, doctrina purgatoriului este bazată pe cartea apocrifă 2 Macabei, mai exact pe textul din cap. 12, vers. 46, unde se spune că "sfânt şi cucernic gând a fost, că a adus jertfă de curăţie (purificare) pentru cei morţi, ca să slobozească de păcat". Dar această carte din cel de-al doilea secol înainte de Cristos nu pretinde în vreun loc să fie inspirată, cum de altfel nu o face nici o carte apocrifă. Ba chiar, prima carte a Macabeilor neagă că ar fi inspirată. Aceste cărţi apocrife nu au fost niciodată acceptate de iudaism ca fiind inspirate de Dumnezeu. Nici nu-L vedem pe Isus sau pe vreunul dintre cei ce au scris Noul Testament citându-le ca fiind inspirate. Chiar părintele Ieronim, traducătorul romano-catolic al celebrei versiuni a Bibliei latine Vulgata, a respins 2 Macabei alături de alte cărţi apocrife. Pe deasupra, cartea 2 Macabei nu a fost adăugată oficial Bibliei de către Biserica Romano-catolică decât din anul 1546, adică la vreo 29 de ani după ce Luther a tradus Biblia în germană, iniţiind reforma în care a luat o puternica poziţie împotriva purgatoriului şi rugăciunii pentru morţi.

În cele din urmă, chiar şi atunci când cartea 2 Macabei a fost adăugată Bi-bliei de Roma, (împreună cu alte cărţi apocrife) ea contrazicea o alta carte apocrifă care se opune categoric rugăciunilor pentru morţi. Cartea 2 Ezra (numita de romano-catolici 4 Ezra, neinclusă de ortodocşi), vorbind despre ziua morţii, spune ca "nimeni sa nu se roage pentru un altul în acea zi" (vezi 2 Ezra 7:105, versiunea catolică Douay). A respinge această carte dar a accepta pe cea a Macabeilor demonstrează arbitrarul deciziei de a alege cărţi care să sprijine învă-ţături ce nu se găsesc în Biblie!

Astfel, în 1 Corinteni 3:13-15, Pavel nu vorbeşte de un purgatoriu, ci de "scaunul de judecată al lui Cristos" înaintea căruia trebuie să vină toţi credincioşii pentru a-şi primi răsplăţile pentru faptele "pe care le-au făcut când trăiau în trup" (vezi 2 Corinteni 5:10). Lucrarea fiecăruia va fi descoperită de foc. Dacă lucrarea cuiva stă în picioare, acesta va primi o răsplată, conform cu 1 Corinteni 3:13-14. Iar dacă lucrarea cuiva va fi arsă, acesta îşi va pierde răsplata, dar el va fi mântuit, însă ca prin foc. Din moment ce mântuirea de la Iad este prin har şi nu prin fapte (după cum ne-o dovedeşte o mulţime de pasaje biblice: Romani 4:5; Efeseni 2:8-9; Tit 3:5-7, etc.), este clar că acest pasaj se referă la "lucrarea" şi la "răsplata" credinciosului în slujirea lui Cristos şi nu la vreun închipuit purgatoriu unde ei şi nu Cristos, suferă pentru păcatele lor!