Probabil ca nu exista o intrebare mai importanta care se ridica in inimile oamenilor cu privire la caracterul lui Dumnezeu. Este o intrebare legitima la care se merita sa gandim, care cere si merita un raspuns. Realitatea dureroasa a pacatului si a suferintei omenesti, cand este asezata alaturi de pretentia Bibliei ca "Dumnezeu este dragoste", pune mintea noastra intr-o serioasa dilema. "Daca Dumnezeu ne iubeste cu adevarat, de ce permite pacatul si suferinta sa vina in lumea noastra? De ce permite ca ele sa continue? De ce permite ca barbati, femei si copii sa indure asa mari dureri si abuzuri? De ce nu le opreste El de tot daca ne iubeste cu adevarat?"
Noi toti am fost martorii marilor nedreptati si dureri omenesti. Suferinte nemangaiate, necazuri care sfasie inima, foamete, diformitati, crime, razboaie si tot felul de abuzuri si rele fac ca inimile noastre sa strige dupa indurare. Avand dorinta sa alinam suferintele omenesti si sa pedepsim nedreptatea, ne este greu sa intelegem de ce, daca Dumnezeu este iubire, nu pune capat oricarei dureri si nedreptati care chinuieste lumea noastra. Daca Dumnezeu este o fiinta plina de iubire, atunci vrem sa-L intelegem si sa-L cunoastem ca atare. Daca El este doar un tiran, supraveghind ingaduitor vaietele omenirii, nefacand nici un efort sa ajute, atunci noi trebuie sa-L blestemam si sa cautam pacea si dreptatea in altul ... sau in nimeni.
Exista o problema fundamentala in gandirea omeneasca despre Dumnezeu, care constituie pentru noi o dificultate de a raspunde la intrebarile despre gandurile si simtamintele Lui fatza de noi. Aproape totdeauna presupunem ca deoarece El e asa de mare si puternic - pentru ca este Dumnezeu - El poate face orice voieste fara sa raspunda in fatza nimanui pentru faptele si deciziile Sale. Cu aceasta conceptie fundamentala gresita, noi gandim ca daca Dumnezeu ar dori ca pacatul si suferinta sa inceteze, pur si simplu ar pocni din degete sau ar spune un cuvant pentru a le opri. Si intrucat El nu a procedat asa, ajungem la concluzia ca Lui nu-I pasa. Dar ti-ai luat timp vreodata sa judeci acest gand pana la concluzia lui logica?
Creindu-ne fiinte inteligente si cu vointa libera, Dumnezeu a ales sa devina El Insusi raspunzator, intrucat ne-a dat capacitatea de a rationa si judeca.
Sa presupunem ca Dumnezeu ar asculta de sfatul nostru si ar sfarsi cu pacatul si suferinta dupa felul cum gandim noi ca ar fi trebuit sa procedeze - ori fortand pe cei rai sa nu mai pacatuiasca si sa nu mai vatame pe altii sau pur si simplu distrugandu-i. Ar rezolva aceasta problema pacatului? Aceasta este o intrebare serioasa. Va pune capat pacatului si suferintei o astfel de actiune din partea lui Dumnezeu? Nu cred. Daca Dumnezeu ar fi incercat sa opreasca razvratirea omeneasca constrangandu-ne sa ascultam, sau distrugandu-ne, planul Sau ar fi fost cu adevarat zadarnicit. Aceasta nu ar fi remediat deloc razvratirea si raul, cel putin, nu in asa fel ca fiintele inteligente sa fie multumite si fericite cu Dumnezeu. Mai degraba, problema pacatului ar fi perpetuat. Permiteti-mi sa explic.
In eforturile noastre de a afla raspunsul la intrebarea despre caracterul lui Dumnezeu, noi trebuie sa intelegem natura omului asa cum l-a creat Domnul si natura iubirii divine. Dumnezeu a creat pe om ca pe ca pe o fiinta morala libera, cu libertatea de a-si alege propria cale in viata si destinul final. Vedeti, Dumnezeu este iubire si adevarata iubire depinde de capacitatea ei de a da libertate supusilor ei pentru implinire si raspuns reciproc. Cu alte cuvinte, adevarata iubire nu poate cere sau impune loialitatea, increderea sau raspunsul la afectiunea si atentia ei. Deasemeni adevarata iubire nu poate fi ceruta sau impusa. Ea trebuie sa izvorasca din inima care a fost castigata, atrasa si convinsa cu adevarat printr-o intelegerea clara. Daca te iubesc cu adevarat, atunci iti voi acorda libertatea sa alegi sa ma iubesti si ma voi stradui sa ma dovedesc vrednic de iubirea ta. Orice efort din partea mea de a te constrange, de a-ti cere sau a te manevra ca sa ma iubesti, imi va zadarnici planul si ma va lipsi de implinirea dorintei pentru iubirea ta. Tot astfel este cu Dumnezeul nostru si nu poate fi altfel, pentru ca Dumnezeu este dragoste.
Dumnezeu nu ne-a creat roboti ca sa-i servim numai la nivel mecanic sau functional. Dimpotriva, El ne-a creat ca fiinte inteligente, ne-a adus la existenta pentru o partasie apropiata si intima cu El; pentru a ne mentine o relatie de incredere si iubire mutala; pentru a servi unul altuia din inima. Numai aceasta putea satisface pe Dumnezeul iubirii. Numai aceasta va aduce sufletului nostru adevarata pace si satisfactie. De aceea, Creatorul nu va fortza pe oameni sa fie in armonie cu El, nici nu-i va distruge in mod arbitrar cand ei se razvratesc. Atunci, cum va pune El capat pacatului si suferintei?
Domnul spune clar ca ne iubeste, ca are inima zdrobita pentru starea noastra prezenta si ca El nu vrea sa piara niciunul, ci doreste ca toti sa vina la pocainta. (2 Petru 3:9). El doreste ca pacatul si suferinta sa se sfarseasca. El este atat de intelegator si compatimitor incat are "mila de slabiciunile noastre." Evrei 4:15. "In toate necazurile lor n-au fost fara ajutor." Isaia 63:9. Nici un suspin nu este auzit, nici o durere nu este simtita, nici un necaz nu este indurat, nici o tristete nu strapunge sufletul, fara ca inima Tatalui ceresc sa nu simta. Totusi El nu ne va fortza sa nu mai pacatuim si sa nu ne mai vatamam unii pe altii; nici nu ne va constrange sa-L iubim si sa alegem calea neprihanirii si a pacii. Mai degraba, El ne roaga: "Spalati-va deci si curatiti-va! Luati dinaintea ochilor Mei faptele rele pe care le-ati facut! Incetati sa mai faceti rau! Invatati-va sa faceti binele, cautati dreptatea, ocrotiti pe cel asuprit, faceti dreptate orfanului, ocrotiti pe cel asuprit, faceti dreptate orfanului, aparati pe vaduva! Veniti totusi sa ne judecam, zice Domnul. De vor fi pacatele voastre cum e carmazul, se vor face albe ca zapada; de vor fi rosii ca purpura, se vor face ca lana. De veti voi si veti asculta, veti manca cele mai bune roade ale tarii; dar de nu veti voi si nu veti asculta, de sabie veti fi inghititi, caci gura Domnului a vorbit." Isaia 1:16-20. "Ce seamana omul, aceea va si secera." Galateni 6:7.
Dumnezeu a venit in lumea noastra in persoana Domnului Isus Hristos pentru a ne descoperi caracterul Sau si vointa Sa. Isus a vindecat bolnavii, a redat vederea orbilor si auzul celor surzi si pe cei schiopi ii facea sa mearga. El a hranit pe cei flamanzi, a iertat pacatele si prin iubirea si compasiunea Sa a dat motivatie si putere oamenilor sa inceteze de a pacatui si a se vatama unii pe altii. In cele din urma, dupa ani de lucrare rabdatoare pentru omenire, El Si-a predat sufletul suferintei si mortii. El a purtat vina noastra si plata cuvenita pacatului in locul nostru. El si-a dat propria Sa viata pretioasa pentru ca, prin acceptarea iubirii Sale, nici unul sa nu piara in pacat. Viata si pace din abundenta aici, viata vesnica si fericire in viitor, sunt darurile Sale generoase pentru toti oamenii. In Domnul Hristos, Dumnezeu este vazut in toata plinatatea ca Domn al dragostei. Prin lucrarea si jertfa Fiului Sau, Dumnezeu a declarat: "Va port de grija si doresc pacea si fericirea voastra mai mult decat a Mea Insami. Va iubesc."
Voia lui Dumnezeu este sa convinga pe oameni de iubirea Sa, mai degraba decat sa-i fortzeze sa se supuna sau sa-i nimiceasca in mod arbitrar. El cauta sa ne atraga la Sine, ajutandu-ne sa intelegem ca El ne iubeste cu adevarat si ca merita iubirea noastra. Numai prin cunoasterea bunatatii Sale vom fi condusi la pocainta, sa renuntam la pacat si sa incetam a cauza durere. El doreste prietenia inimilor noastre si loialitatea vointei noastre, dar Lui nu-I place servirea de frica nici ascultarea de sila asa cum nici noua nu ne place.
Acesta este scopul sfant pentru care Domnul Isus a venit in lumea noastra. El a spus: "Si dupa ce voi fi inaltat de pe pamant, voi atrage la Mine pe toti oamenii." Ioan 12:32. El atrage, nu respinge; conduce, nu forteaza. El vrea inima ta draga prietene si de asemenea El ti-a dat inima Sa ca un dar de pace. Daca vei alege sa-L iubesti si sa te increzi in El, vei gasi o mare siguranta si satisfactie. Vei afla, de asemenea, ca El uraste pacatul si suferita omeneasca si ca are un plan pentru a le pune cu totul capat.
Daca vrei, poti fi partas la acest plan minunat. Caci El doreste sa atinga si sa vindece cu mainile tale; cu ajutorul picioarelor tale El vrea sa mearga pentru a face bine; prin ochii tai El doreste sa priveasca cu compasiune asupra lumii; cu ajutorul limbii tale El vrea sa dea viata si putere inimilor zdrobite si chinuite.
Daca Dumnezeu este iubire, de ce sunt ingaduite pacatul si suferinta? Tocmai pentru ca El este iubire. El ar putea, pur si simplu, sa distruga pe oricine este nedrept si rau, fara a face vreun efort sa rascumpere. Daca ar proceda El asa? Problema pe care ar ridica-o aceasta optiune este evidenta. Un asemenea plan ar inclunde distrugerea noastra a tuturor. "Caci toti au pacatuit si sunt lipsiti de slava lui Dumnezeu." "Nu este nici un om neprihanit, nici unul macar." Romani 3:23,10. Nu am pacatuit cu totii? Nu am pricinuit noi toti suferinta si durere? Cu adevarat, noi am pacatuit - eu am pacatuit, tu ai pacatuit. Asa ca, de ce nu distruge Dumnezeu intreaga rasa umana pentru a opri pacatul si suferinta? Pentru ca, draga prietene, esenta adevaratei iubiri este sa fie indelung rabdatoare, sa sufere totul, sa nadajduiasca totul si sa nu inceteze niciodata. 1 Corinteni 13:4-7. Iubirea divina vede posibilitatea minunata de a ne rascumpara din pacat si suferinta. Dumnezeul nostru priveste dincolo de ceea ce suntem, la caracterul nobil pe care-l putem dobandi.
Asezati-va in locul lui Dumnezeu. Ce s-ar intampla daca cineva pe care-l iubiti - sotul sau sotia, copilul sau cel mai drag prieten - ar respinge iubirea dumneavoastra si ar duce o viata de suferinta, durere si autodistrugere? Ce ati face? Ati incerca sa fortati aceasta persoana sa va iubeasca si sa aiba incredere in dumneavoastra? Adevarul este ca nu ati putea. Insasi natura iubirii si a increderii ii aseaza dincolo de actiunea fortzei. Ii veti respinge, pur si simplu, si ii veti indeparta din afectiunile dumneavoastra? Desigur ca nu, daca-i iubiti cu adevarat. In realitate veti alege sa fiti rabdator si plin de speranta. Perseverenta neconditionata a iubirii dumneavoastra va fi singura putere capabila sa-i intoarca de la impotrivirea lor spre a avea iarasi dragoste fatza de dumneavoastra. Aceasta este singura preferinta reala a lui Dumnezeu, atat timp cat El ne iubeste cu adevarat.
Ganditi-va la Nebucadnetar, crudul si nelegiuitul imparat din Babilon. Daca Dumnezeu l-ar fi distrus in timp ce provoca suferinte oamenilor si savarsea nelegiuiri mari, el niciodata n-ar fi fost transformat intr-un om pocait, asemenea lui Hristos, asa cum a devenit prin indurare si iubire. (vezi Daniel 4). Sa ne gandim la Saul din Tars care era ucigas si raufacator. Daca Dumnezeu l-ar fi lepadat fara speranta atunci cand era indaratnic pe calea nedreptatii, n-ar fi devenit niciodata apostolul iubitor si intelept, Pavel. (Vezi Faptele Apostolilor 9.). Si ce se poate spune despre mine? Daca Dumnezeu m-ar fi distrus cand pacatuiam si-i faceam pe altii sa sufere, acum n-as avea pace in suflet si bucurie in inima care imi fac viata vrednica de trait si ma indemna sa incerc a convinge si pe altii despre iubirea lui Dumnezeu. Dar tu, iubitule cititor, este bucuros de indurarea si iubirea Lui? Ai motiv sa te bucuri pentru indelunga Lui rabdare?
In planul lui Dumnezeu, cand pacatul si suferinta se vor sfarsi, mizeria si durerea nu se vor mai ridica a doua oara pentru a intrerupe pacea noastra. Cosmarul raului care raneste si distruge nu se va mai repeta; nu pentru ca nu putem pacatui; ci pentru ca nu vom pacatui. Noi vom iubi si asculta in vesnicie pe Creatorul nostru; nu pentru ca trebuie, ci pentru ca asa dorim. Domnul va statornici neprihanirea si pacea in sufletele noastre fara a fortza sau viola vreodata vointa noastra. Astfel El va pastra cu grija si iubire in inimile noastre binecuvantata capacitate de a iubi si a fi iubiti pentru vesnicie. Cu adevarat "Dumnezeu este dragoste" (1 Ioan 4:8).