Trăim într-o societate tot mai rece şi marcată de singurătate. De aceea, în calitate de creştini, suntem chemaţi să reafirmăm valorile comuniunii personale. Nu degeaba folosim deseori termenul de "adunare" cu sens de "biserică", ceea ce de fapt este şi mult mai apropiat de sensul original grecesc: ekklesia. Trebuie să ne opunem stăpânirii maşiniste.

Episcopul Kallistos Ware relatează următoarea întâmplare. Cineva bântuit de angoase s-a dus la un psihiatru. Acesta i-a zis: Mă concentrez mult mai bine dacă nu vă privesc în faţă. Întindeti-vă pe canapea iar eu voi sta în spatele acestei draperii. După un timp, simţind o prea mare linişte în spatele draperiei, pacientul deveni suspicios. S-a ridicat şi, mergând în vârful picioarelor, a dat încetisor draperia la o parte. Bănuiala sa era întemeiata. Acolo era într-adevăr un scaun dar pe el se afla un casetofon care-i înregistra spusele. Psihiatrul dispăruse prin uşa aflată în spatele scaunului.

Pacientul nu s-a tulburat prea tare deoarece îsi avea povestea vieţii înregistrata pe o casetă. O spusese de mai multe ori diferiţilor psihiatrii pe care-i consultase ajungând în final la o variantă optimă. Şi-a scos propriul casetofon din servietă, l-a pus pe canapea, i-a dat drumul şi a plecat să bea ceva în localul aflat pe cealaltă parte a străzii. Aici l-a găsit pe medicul psihiatru cu un pahar în faţă. S-a apropiat şi s-a aşezat la aceeaşi masă. Păi - a protestat psihiatrul - aici ar fi trebuit să fiţi?... A, nu vă faceţi griji - i-a răspuns pacientul - casetofonul meu vorbeşte casetofonului dumneavoastră.

Evident că de foarte multe ori percepem relaţia noastră cu Dumnezeu, presupunând că ar exista vreuna, ca de la casetofon la casetofon. Nu ne mai rugăm ci "facem rugăciunea", nu ne mai concentrăm asupra binecuvântărilor primite ci ne văicărim de multiplele nevoi pe care ni le închipuim că le avem şi în virtutea cărora trimitem r-mail-uri (r de la rugăciune) către site-ul Cer. Credem că acolo sus, cererile noastre sunt interceptate şi înregistrate de... cineva. Măcar aşa să ne simţim despovăraţi. Un placebo cu care să-L păcălim şi pe Dumnezeu dându-I cote de vorbe seară de seară şi cu care să ne păcălim şi conştiinţa cum că mecanismul funcţionează.

"Ticălos, nenorocit, sărac, orb şi gol" şi surd - acesta este portretul celui ce se crede religios, cu caseta în derulare, gata să-L impresioneze până şi pe Dumnezeu cu vorbele lui frumoase: Dumnezeule, Îti mulţumesc că nu sunt ca ceilalţi: "Neicanimeni", gata să-şi ţepuiască proprii fraţi, corupţi, cu ochii după fuste sau chiar ca patronaşul acesta de SRL cercetat de Garda Financiară... EU merg la biserică în fiecare săptămână şi dau zeciuială ori de câte ori îmi merg afacerile!

Şi cum vine momentul potrivit, la ora de maximă audienţă, nu a Cerului ci a comunităţii religioase din care face parte, ţac - merge banda: Doamne Îti mulţumim că... Doamne dă-ne, Doamne fă-ne, Doamne du-ne, Doamne ia-ne...
- Dă-ne sănătate, prosperitate, Duh în măsură îndoita, binecuvântări de tot felul şi tot ce ştii Tu că ne mai lipseşte (deşi se pare că stăm binişor şi-Ţi mulţumim pentru intenţie);
- Fă-ne mai buni, mai blânzi, mai umili, mai întelepti, mai răbdători cu nepocăiţii din afară, mai vigilenţi cu nepocăiţii dinăuntru, mai frumoşi (de ce nu?!), mai iertătorii cu fraţii care ne datorează bani;
- Du-ne în Împaratia Ta, la Marea de Cristal unde să fim cu cei sfinţi ca şi noi din toate veacurile;
- Ia-ne sub stăpânirea Duhului Tău cel Sfânt şi ajută-ne să fim adevăraţi urmaşi ai Tăi, ca cei din jur să vadă că Tu ai un popor pe care Îl ocroteşti şi astfel să vină şi ei la pocăinţă (ca noi, evident);
- Şi acum, apropiindu-ne de încheiere, Îti mulţumim înca o dată, în veci de veci, Amin.

Caseta aceasta ne scuteşte de efort, rezumă clar şi concis pentru Dumnezeu cam ce se află în inimile noastre şi ajută la "imaginea noastră publică" de specialişti într-ale rugăciunii de înalta performanţă. Mai ales dacă avem grijă să strecurăm şi câteva neologisme la modă: implementează în noi caracterul Tău, monitorizează-i pe cei cu probleme psiho-afective...

O religie ca de la casetofon la acsetofon este cu siguranţă religia aceea veche a fariseilor. Cu celularele la brâu şi cu ciucurii legănându-se la poalele anterielor, porneau prin băcănii şi prin pieţe taman la ora sacrificiilor de la Templu. Evident că-i apuca hemoragia rugăciunii acolo unde era îmbulzeala mai mare. Consultându-şi clepsidrele Rolex "cu harţ", se opreau, scoteau aparatele GSM special concepute pentru sfinţi, cu casetă audio, şi nu aveau altă grijă decât să tragă cu coada ochiului la cei din jur care căscau gura la VIP-ul îngenunchiat pe covoraş.

În faţa acestei privelişti a fariseilor flaşnetându-şi rugăciunile "on-line", vameşii şi păcătoşii nu pot decât să exclame "on-air": Doamne fereşte!