Aceasta este o întrebare fundamentală. Dacă Dumnezeu nu există căutarea Lui nu are nici un sens. „Căci cine se apropie de Dumnezeu, trebuie să creadă că El este (există)” (Evrei 11:6). În timp ce este imposibil „să dovedeşti” pe Dumnezeu într-un sens matematic, evidenţa Lui este foarte convingătoare.

Să ne gândim puţin la existenţa universului. A considera că este rezultatul unui „accident”, ridică multe întrebări - şi nici un răspuns. Acelaşi lucru este adevărat cu „teoria exploziei”. De unde, de exemplu, vine materia? Nici chiar o „explozie” nu poate face ceva din nimic. Ideea evoluţiei este foarte răspândită, dar tot la fel de slabă; cum poate „nimic” să evolueze în „ceva” şi viaţa uimitor de complexă a pământului să se formeze singură?

Toate celelalte teorii sunt la fel de fragile. Singura explicaţie satisfăcătoare este aceasta: „La început, Dumnezeu a făcut cerurile şi pământul” (Geneza 1:1). Lumea noastră nu este rezultatul întâmplător al unei gigantice lovituri norocoase care a implicat componente ce existau „din totdeauna”. În schimb, „lumea a fost făcută prin Cuvântul lui Dumnezeu, aşa că tot ce se vede n-a fost făcut din lucruri care se văd” (Evrei 11:3). Creaţia a avut un început şi Dumnezeu este Cel ce i-a dat fiinţă. „Căci El zice şi se face; porunceşte şi ce porunceşte ia fiinţă” (Psalmul 33:9). Această explicaţie este întărită de ordinea şi de proiectul uimitor văzute pretutindeni, ca şi de legile universale care ţin toate lucrurile împreună, de la imensitatea spaţiului înconjurător, până la organismele microscopice. Dar un proiect cere un proiectant şi legile un dătător de legi - şi Dumnezeu este amândouă! „Dumnezeu, care a făcut lumea şi tot ce este în ea, este Domnul cerului şi al pământului”.

Dar „evidenţa creaţiei” cea mai puternică este omul însuşi. Deosebit de celelalte animale, omul are ceva pe care noi o numim „personalitate”; el face alegeri inteligente, are o conştiinţă şi poate să deosebească binele de rău. El este capabil de dragoste şi compasiune. Mai presus de toate, are un instinct spre închinăciune. De unde are omul aceste calităţi? Nici evoluţia, nici o avalanşă de accidente nu ar fi putut să le dea naştere. Răspunsul cel mai clar este acesta: „Domnul Dumnezeu a făcut pe om din ţărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de viaţă şi omul s-a făcut astfel un suflet viu”. Omul nu este un accident; el este „o făptură aşa de minunată” şi înfricoşător creată de Creatorul universului.

Ce s-a greşit? 

    Răspunsul direct la această întrebare este acesta: „Printr-un singur om a intrat păcatul în lume, şi prin păcat a intrat moartea.”

Primului bărbat şi primei femei (Adam şi Eva) le-a fost dată o libertate foarte mare, dar de asemenea şi o avertizare foarte serioasă: „Din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit.” Acesta a fost un test ideal al voinţei omului de a asculta ceea ce Dunmezeu a zis, numai pentru simplul fapt că Dumnezeu a spus. Dar diavolul a ispitit pe Eva să nu creadă şi să nu asculte cuvintele lui Dumnezeu, şi ea a cedat ispitei. „Femeia a văzut că pomul era bun de mâncat şi plăcut de privit, şi că pomul era de dorit ca să deschidă cuiva mintea. A luat deci din rodul lui, şi a mâncat; a dat şi bărbatului ei, care era lângă ea, şi bărbatul a mâncat şi el.”

     În acel moment „păcatul a intrat în lume”. Prin neascultarea lui deliberată, omul s-a despărţit de Dumnezeu. În loc de a-L iubi pe Dumnezeu, Adam şi Eva s-au înspăimântat de El: „Omul şi nevasta lui s-au ascuns de Faţa Domnului Dumnezeu printre pomii din grădină.” În loc să fie în siguranţă, încrezători şi fericiţi, păcatul i-a făcut pe primii oameni să le fie ruşine, să se simtă vinovaţi şi să le fie frică.

    Dar Dumnezeu a spus că omul va muri dacă nu ascultă, şi aşa s-a întâmplat. Moartea înseamnă separare şi, într-un moment teribil, omul a fost despărţit de Dumnezeu; el a murit spiritual. El de asemenea a început să moară fizic, şi astfel omul a avut un suflet mort şi un trup muritor. Dar aceasta nu a fost totul: copiii lui Adam şi ai Evei au moştenit firea lor coruptă şi caracterul lor păcătos. De atunci încoace, ca şi poluarea la izvorul unui râu, otrava păcatului a curs spre toţi descendenţii lui Adam, şi „astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, din pricină că toţi au păcătuit.”

    Remarcă cuvântul important „toţi”, care evident include pe scriitorul ca şi pe cititorul acestor pagini. S-ar putea ca niciodată să nu ne întâlnim pe acest pământ, dar avem acest lucru în comun - noi toţi suntem păcătoşi şi toţi murim. „Dacă zicem că n-avem păcat, ne înşelăm singuri, şi adevărul nu este în noi”, şi dacă susţinem că nu murim suntem ridicoli. Jucându-ne cu faptele nu ajută cu nimic în a le schimba.

Multe din ziarele de astăzi, anunţurile de la televizor şi radio ne aduc aminte de faptul că lumea este în dezordine, cu josu-n sus. Este uşor să condamnăm violenţa, nedreptatea, dezordinea şi încălcările din societate, dar înainte de a critica pe alţii întreabă-te pe tine însuţi dacă eşti perfect şi dacă trăieşti o viaţă plăcută unui       Dumnezeu sfânt. Eşti tu pe deplin cinstit, curat, iubitor şi altruist? Dumnezeu cunoaşte răspunsurile la aceste întrebări - şi le cunoşti şi tu. „Căci toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu.” Tu eşti un păcătos prin naştere, prin fire, prin practică şi prin alegere şi trebuie să priveşti drept în faţă atât faptele cât şi consecinţele.

Este vreun răspuns? 

Da, este! - şi Dumnezeu l-a dat. Mesajul central al Bibliei este sumarizat în aceste cuvinte: „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.”

 

Am văzut mai înainte că un Dumnezeu sfânt şi drept trebuie să pedepsească păcatul. Dar Biblia ne spune că „Dumnezeu este dragoste”. În timp ce Dumnezeu urăşte păcatul, El iubeşte pe păcătoşi şi doreşte ca să-i ierte. Dar cum poate un păcătos să fie iertat cu dreptate când legea lui Dumnezeu cere moartea lui fizică şi spirituală? Numai Dumnezeu a putut rezolva această problemă şi El a făcut-o în Persoana lui Isus Cristos. „Tatăl a trimis pe Fiul ca să fie Mântuitorul lumii.”

 

Dumnezeu Fiul a devenit om luând asupra Sa Însuşi natura umană. Deşi Isus a devenit pe deplin om, El a rămas pe deplin Dumnezeu. Biblia spune că „în Cristos locuieşte trupeşte toată plinătatea Dumnezeirii”. El a rămas pe deplin Dumnezeu ca şi cum nu ar fi devenit om şi a devenit pe deplin om ca şi cum nu era Dumnezeu. Isus Cristos este de aceea unic şi Biblia confirmă aceasta în multe feluri. Conceperea Lui a fost unică; El nu a avut un tată uman ci a fost conceput în pântecele unei fecioare de puterea miraculoasă a Duhului Sfânt. Cuvintele Lui au fost unice. Oamenii „erau uimiţi de învăţătura Lui, pentru că vorbea cu putere”. Minunile Lui au fost unice: El mergea „tămăduind orice boală şi orice neputinţă care era în norod”, şi în câteva ocazii chiar a înviat morţi. Caracterul Său a fost unic: „El a fost ispitit în toate lucrurile ca şi noi, dar fără păcat” aşa că Dumnezeu Tatăl a putut să spună despre El: „Acesta este Fiul Meu prea iubit, în care Îmi găsesc plăcerea”.

 

Remarcă ultima propoziţie! Aceasta înseamnă că Isus ca om a păzit legea lui Dumnezeu în toate amănuntele şi de aceea nu a fost supus la dubla pedeapsă a morţii. Totuşi a fost arestat pe o acuzaţie fabricată, neadevărată, condamnat pe baza unei evidenţe false şi, în cele din urmă, răstignit la Ierusalim. Dar moartea Lui nu a fost o „acţiune neprevăzută” sau un accident de neevitat. A fost totul „după sfatul hotărât şi după ştiinţa mai dinainte a lui Dumnezeu”. Tatăl Şi-a trimis Fiul chiar cu scopul de a plăti pedeapsa cu moartea a păcatului şi Isus a venit de bună voie. El Însuşi a spus că scopul venirii Lui în lume a fost „ca să-Şi dea viaţa ca răscumpărare pentru mulţi”. Moartea, ca şi viaţa Lui, a fost unică.

 

Este de o importanţă vitală ca să înţelegi ce s-a întâmplat când Isus a murit şi ce înseamnă moartea Lui pentru tine.

De ce crucea? 

Toată învăţătura Bibliei arată spre moartea lui Isus. Nici viaţa Lui perfectă, nici învăţăturile Lui minunate, nici minunile Lui puternice nu sunt punctul central al mesajului Bibliei. Toate acestea sunt importante, dar mai presus de toate este că Isus a venit în lume ca să moară. De ce moartea Lui este atât de importantă? Răspunsul este că El a murit ca un înlocuitor, ca un Purtător al păcatului şi ca un Mântuitor.

 

Isus înlocuitorul. Aceasta demonstrează dragostea lui Dumnezeu. Păcătoşii sunt vinovaţi, pierduţi şi fără ajutor în faţa legii sfinte a lui Dumnezeu care cere pedepsirea fiecărui păcat. Cum este posibil ca ei să scape de mânia dreaptă a lui Dumnezeu? Răspunsul Bibliei este acesta: „Dumnezeu Îşi arată dragostea faţă de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoşi, Cristos a murit pentru noi.” Ca parte din planul uimitor de mântuire, Dumnezeu Fiul, în mod voluntar, a luat locul păcătoşilor şi a purtat pedeapsa pe care o merita păcatul lor. Fiul lui Dumnezeu fără de păcat, de bună voie, a suferit şi a murit pentru ei, „El, Cel neprihănit, pentru cei nelegiuiţi”.

 

Isus purtătorul păcatului. Aceasta demonstrează sfinţenia lui Dumnezeu. Nu a fost nici o „simulare” în moartea lui Cristos. Pedeapsa pentru păcat a fost plătită în întregime. El a murit nu numai fizic ci şi duhovniceşte. Când era pe cruce El a strigat: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?” În acel moment îngrozitor, Dumnezeu Tatăl Şi-a întors faţa de la Fiul Său prea iubit care atunci a îndurat pedeapsa separării de Dumnezeu. Remarcă cât de bine arată aceasta desăvârşita sfinţenie a lui Dumnezeu. Tot păcatul, fiecare păcat, trebuia pedepsit - şi când Isus a luat locul păcătoşilor El a devenit răspunzător pentru păcatele lor, ca şi cum El le-ar fi săvârşit. Singurul om care a trăit o viaţă perfectă, a suferit dubla pedeapsă a morţii în locul celor vinovaţi.

 

Isus Mântuitorul. Aceasta demonstrează puterea lui Dumnezeu. Trei zile după moartea Lui, Cristos a fost „dovedit cu putere că este Fiul lui Dumnezeu, prin învierea morţilor”. El „li s-a înfăţişat viu, prin multe dovezi” prin care le-a demonstrat că „Cristosul înviat din morţi, nu mai moare: moartea nu mai are nici o stăpânire asupra Lui”. Înînvierea lui Cristos din morţi, Dumnezeu a demonstrat cu putere că El a acceptat moartea lui Isus în locul păcătoşilor ca o plată deplină şi perfectă pentru vina păcatului şi ca o bază prin care El poate să ofere o iertare fără plată, deplină acelora care altfel ar fi fost condamnaţi să petreacă veşnicia în iad.

 

Dar cum ţi se aplică aceasta ţie? Cum poţi tu să devi drept înaintea lui Dumnezeu? Cum poate Cristos să devină Mântuitorul tău?

Cum pot eu să fiu mântuit? 

 

După tot ce ai citit până acum, vrei tu cu adevărat să fi mântuit? Vrei tu să devi drept înaintea lui Dumnezeu -oricare ar fi preţul sau consecinţele? Dacă nu, nu ai înţeles importanţa paginilor pe care le-ai citit. De aceea ar trebui să le citeşti din nou, încet, cu grijă, cerând lui Dumnezeu să-ţi arate adevărul.

 

Dacă Dumnezeu ţi-a arătat nevoia ta, şi tu vrei să fi mântuit, atunci trebuie să vi la Dumnezeu cu pocăinţă „şi credinţă în Domnul nostru Isus Cristos”.

 

Trebuie să te pocăieşti. Aceasta este o schimbare completă faţă de păcat. Trebuie să fie o schimbare a minţii. Trebuie să admiţi că eşti un păcătos, un rebel împotriva unui Dumnezeu sfânt şi iubitor. Trebuie să fie o schimbare a inimii - o reală părere de rău şi ruşine faţă de ticăloşia şi murdăria păcatului tău. Apoi trebuie să doreşti să-l părăseşti şi să-ţi schimbi direcţia în viaţă. Dumnezeu cheamă şi aşteaptă ca oamenii „să facă fapte vrednice de pocăinţa lor”. Tu trebuie să faci asta. Dumnezeu nu va ierta nici un păcat dacă nu doreşti să-l părăseşti, să-l uiţi. A te pocăi înseamnă să mergi într-o direcţie nouă, căutând cu toată inima să trăieşti pe o cale care place lui Dumnezeu.

 

Trebuie să ai credinţă în Cristos. Întâi de toate, aceasta înseamnă a accepta şi a crede că Isus este „Cristosul, Fiul Dumnezeului celui viu” şi că Cristos „a murit pentru cei nelegiuiţi”. Al doilea, înseamnă să crezi că prin puterea şi dragostea Lui, Cristos poate şi vrea să te mântuiască. Al treilea, înseamnă ca în realitate să-ţi pui încrederea în Cristos, bazându-te numai pe El ca să te îndreptăţească înaintea lui Dumnezeu. Natura ta păcătoasă şi mândră se va lupta împotriva abandonării încrederii în „bunătatea” sau religia ta proprie. Totuşi nu ai nici o altă alternativă. Trebuie să încetezi să te încrezi în orice altceva şi să te încrezi numai în Cristos, care „poate să mântuiască în chip desăvârşit pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El”.

 

Dacă Dumnezeu ţi-a arătat nevoia ta, şi ţi-a dat această dorinţă, atunci întoarce-te la Cristos - chiar acum! De dorit este să te rogi Lui cu glas tare; aceasta te va ajuta să fi clar în ceea ce faci. Mărturiseşte-I că eşti un păcătos vinovat, pierdut şi fără ajutor şi cu toată inima ta cere-I lui Cristos să te mântuiască şi să-Şi ia locul Lui de drept ca Domn în viaţa ta, dându-ţi putere să părăseşti păcatul şi să trăieşti pentru El.

 

Biblia spune că „dacă mărturiseşti cu gura ta pe Isus ca Domn, şi dacă crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morţi, vei fi mântuit” şi că „oricine va chema Numele Domnului va fi mântuit”. Dacă-ţi pui cu adevărat încrederea în Cristos ca Mântuitor al tău personal şi-L recunoşti pe El ca Domn al tău, poţi să consideri că aceste promisiuni sunt ale tale.

Acum pe ce drum? 

Dacă acum ţi-ai pus încrederea în Cristos sunt multe lucruri minunate de care te poţi bucura. De exemplu, acum eşti într-o relaţie bună cu Dumnezeu; Biblia numeşte aceasta ca fiind „îndreptăţit” şi spune că, „fiindcă suntem socotiţi neprihăniţi, prin credinţă, avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Cristos”. Prin Cristos, păcatele tale au fost îndepărtate: „Oricine crede în El, capătă prin Numele Lui, iertarea păcatelor”. Acum eşti un membru în familia lui Dumnezeu: „Tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu”. Tu eşti acum în siguranţă veşnică: „Nu este nici o osândire pentru ceice sunt în Cristos Isus”. Dumnezeu Însuşi a venit în viaţa ta în persoana Duhului Sfânt: „Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi”. Ce adevăruri mari sunt acestea!

 

Acum ai nevoie ca să creşti în noua ta viaţă spirituală. Iată patru lucruri importante la care trebuie să dai atenţie deosebită:

 

Rugăciunea. Acum tu poţi să vorbeşti cu Dumnezeu ca Tată al tău, lucru pe care n-ai putut să-l faci niciodată înainte. Poţi să I te închini Lui, preamărindu-L pentru slava, puterea, sfinţenia şi dragostea Sa. Poţi să-I ceri zilnic iertare. Nici chiar cei care au devenit copii ai lui Dunmezeu nu sunt perfecţi, dar „dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire”. Poţi să-I mulţumeşti în fiecare zi pentru bunătatea Lui faţă de tine. Sunt atât de multe lucruri pentru care vei vrea să-I mulţumeşti, inclusiv pentru binecuvântările vieţii de fiecare zi pe care le luăm ca de la sine atât de uşor. Dar vei vrea în special să-I mulţumeşti pentru că te-a mântuit, pentru că te-a primit în familia Lui şi pentru că ţi-a dat viaţa veşnică. Niciodată n-ar trebui să-ţi fie greu să faci asta! Poţi de asemenea să-I ceri ajutor, tărie şi călăuzire în viaţa ta proprie şi în vieţile altora. În particular, vei dori să te rogi pentru alţi oameni pe care-i cunoşti şi care sunt departe de Dumnezeu aşa cum ai fost şi tu odată.

 

Citirea Bibliei. În rugăciune, tu stai de vorbă cu Dumnezeu; prin Biblie El îţi vorbeşte ţie. De aceea este foarte important ca să o citeşti în fiecare zi, să descoperi „ce este plăcut înaintea Domnului”. Făcând aceasta, cere-i Lui să te facă să pricepi înţelesul ei şi să asculţi învăţăturile ei, ca prin ea „să creşti spre mântuire”.

 

Părtăşia. Acum că ai devenit un membru al familiei lui Dumnezeu, El vrea să te întâlneşti regulat cu fraţii şi surorile tale! „Să nu părăsim adunarea noastră... ci să ne îndemnăm unii pe alţii”. Aceasta înseamnă să te alături unei adunări locale, şi fă lucrul acesta cât se poate de repede. Alegerea adunării sau bisericii potrivite nu este întotdeauna uşor şi va trebui s-o găseşti pe aceea care crede şi învaţă cu claritate adevărurile biblice pe care le-ai citit în aceste pagini. Persoana care ţi-a dat această broşură ar putea să te ajute. În adunarea ta locală vei afla mai mult despre Dumnezeu; vei beneficia de experienţele altora; vei învăţa importanţa direcţiilor speciale ale lui Dumnezeu referitoare la botez şi cina sfântă; vei descoperi bucuria împărtăşirii cu alţii a darurilor şi abilităţilor pe care Dumnezeu ţi le-a dat. Tu ai nevoie de adunare şi adunarea are nevoie de tine!

 

Slujirea. Va fi privilegiul tău „să slujeşti Domnului, Dumnezeului tău, din toată inima ta şi din tot sufletul tău”, întotdeauna adu-ţi aminte că „El ne-a mântuit şi ne-a chemat la o viaţă sfântă”. Fă ca sfinţenia să fie o prioritate absolută; „voia lui Dumnezeu este sfinţirea voastră”. Apoi caută să foloseşti darurile tale particulare în serviciul lui Dumnezeu; ţine minte că ai fost creat în „Cristos Isus pentru fapte bune”. În final fii atent la posibilităţile care apar de a spune şi altora „cât de mult a făcut Domnul pentru tine”. Spunând altora despre Cristos nu este numai o datorie a acelora care şi-au pus încrederea în El, dar este şi o experienţă extraordinară!

 

De acum încolo caută să trăieşti în aşa fel încât în orice domeniu al vieţii tale să vesteşti „puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată”.