În acest moment, ai putea să te întrebi: "Dacă păcatul nostru cerea o moarte - însă această moarte implica o separare eternă de Dumnezeu - cum a putut Cristos să plătească datoria păcatului nostru şi totuşi să stea la dreapta Tatălui? Dacă ne-a luat locul, ni s-ar părea că ar trebui să meragă în iad. Acolo ne îndreptam şi noi, nu-i aşa?" În căutarea răspunsurilor, suntem din nou confruntaţi cu dorinţa extraordinară a lui Dumnezeu de a reface comuniunea cu umanitatea. După cum vom vedea, Cristos chiar a trebuit să sufere pedeapsa pe care ar fi trebuit să o suferim noi. Marcu a descris astfel evenimentele din preajma răstignirii lui Isus: "La ceasul  al şaselea, s-a făcut întuneric peste toată ţara, pînă la ceasul al nouălea. Şi în ceasul al nouălea, Isus a strigat cu glas tare: "Eloi, Eloi, lama sabactani" care, tălmăcit, înseamnă: "Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?"

   Atîrnînd pe cruce, Cristos a trăit, de dragul nostru, o separare de Tatăl Său ceresc. Această separare a fost atît de profundă, încît Cristos I S-a adresat în mod diferit. Pînă în acel moment, El vorbise despre Dumnezeu ca fiind Tatăl Său. Dintr-odată, El a strigat: "Dumnezeul Meu". Nu mai există intimitate, căldură sau apropiere. Dispăruse siguranţa pe care o avusese cu cîteva ore mai devreme, cînd le spusese ucenicilor: "Iată că vine ceasul, şi a şi venit, cînd veţi fi risipiţi fiecare la ale lui; şi pe Mine Mă veţi lăsa singur; dar nu sunt singur, căci Tatăl Meu este cu Mine" .(Ioan 16.32)

   De ce această schimbare? Din cauză că păcatul impusese o separare de Cel fără păcat. Preluînd responsabilitatea păcatului nostru (2 Corinteni 5.21), Cristos S-a pus de bună voie într-o poziţie în care nu mai era comuniune cu Tatăl Ceresc. La fel ca Adam, care a fost alungat din Grădină, şi Cristos, într-un anumit sens, a fost alungat din poziţia Sa privilegiată înaintea lui Dumnezeu. Gîndeşte-te pentru un moment. Ce s-ar întîmpla dacă persoana pe care o iubeşti cel mai mult - persoana la a cărei aprobare ţii cel mai mult - te-ar părăsi brusc? Poate că ai trecut printr-o suferinţă asemănătoare, acea suferinţă pe care nu ai dori-o nici celui mai aprig duşman al tău. Totuşi, Cristos S-a oferit de bună voie să îndure o suferinţă de zeci de mii de ori mai mare pentru că aceasta era singura cale prin care Dumnezeu te putea recîştiga. Era singura cale prin care îţi putea obţine iertarea. Dumnezeu dorea foarte mult acest lucru!

   După ce S-a făcut păcat pentru noi şi a suferit pedeapsa pe care o meritam, Cristos a fost din nou acceptat în comuniunea cu Tatăl Său ceresc: "El, dimpotrivă, după ce a adus o singură jertfă pentru păcate, S-a aşezat pentru totdeauna la dreapta lui Dumnezeu, şi aşteaptă de acum ca vrăjmaşii Lui să-i fie făcuţi aşternut al piciorelor Lui. Căci printr-o singură jertfă El a făcut desăvîrşiţi pentru totdeauna pe cei ce sunt sfinţiţi. "(Evrei 10.12-14)

   Cristos a fost primit înapoi în comuniune pe baza propriei Sale neprihăniri. El nu avea nevoie de nici o jertfă pentru păcatul Lui. El nu avea nici o datorie de plătit, pentru că era fără păcat. Avea dreptul, prin propriul Său merit, să stea la dreapta lui Dumnezeu.

   Asta este (ORI ACCEPŢI; ORI RESPINGI). Soluţia lui Dumnezeu pentru păcat este Cristos. Doar prin Cristos putem găsi iertare. Iar o dată găsită, este o problemă rezolvată - păcatul din trecut, din prezent şi din viitor. Detaliile a ceea ce-am făcut noi, de ce am făcut ce-am făcut şi de cîte ori am făcut acele lucruri sunt irelevante. Păcatul este păcat; ce-i pierdut, e pierdut; ce-i plătit e plătit; ce-i iertat e iertat. Fie avem iertarea, fie nu o avem.

   Există păcate din trecutul tău care încă mai atîrnă ca un nor negru deasupra capului tău? Atunci cînd te rogi, există ceva în interiorul tău care te face să te îndoieşti că Dumnezeu te va asculta din cauza trecutului tău? Ai impresia că potenţialul tău pentru împărăţia lui Dumnezeu a fost distrus din cauza neascultării tale din trecut? Dacă ai răspuns afirmativ la vreuna dintre aceste întrebări, încă nu ai înţeles soluţia lui Dumnezeu pentru păcatul tău. Depinzi încă de un mod de gîndire care te va menţine în robie pentru tot restul vieţii. Ţi-ai creat condiţiile pentru a trăi o viaţă distrusă în care nu-ţi vei cunoaşte niciodată potenţialul pentru împărăţia lui Dumnezeu.

   Vreau să fii liber. Şi, mai important este faptul că Dumnezeu vrea să fii liber. Iar pentru că El doreşte aceasta, a sacrificat ce-I era mai scump. Te încurajez să meditezi la conceptele acestea. Roagă-L pe Dumnezeu să ţi le întipărească adînc în subconştient, astfel încît să devină un sistem de referinţă prin care interpretezi experienţele vieţii. Pînă nu te vei considera un copil al lui Dumnezeu iertat, nu vei începe să te bucuri de comuniunea pe care moartea Fiului Său a făcut-o posibilă.