De-a lungul anilor am discutat cu mulţi creştini şi necreştini care se temeau că au comis "păcatul de neiertat". Aproape fiecare înţelegea în mod diferit acest păcat. Însă toţi erau de acord într-o singură privinţă: erau vinovaţi şi credeau că situaţia lor era fără speranţă. Sute de versete din Biblie promit iertarea păcatelor noastre, însă un singur pasaj se referă la un păcat de neiertat. În cele ce urmează, aş dori să cercetăm acest pasaj pentru a înţelege la ce anume S-a referit Isus atunci cînd a spus că un anumit păcat este de neiertat.

   Isus l-a vindecat pe un om posedat de demoni, care era orb şi mut, "aşa că mutul vorbea şi vedea" (Matei 12.22). Mulţimile care Îl urmau pe Isus au început să spună: "Nu cumva este acesta Fiul lui David?" (v.23). Implicit, ei credeau că El era Fiul lui David, cu alte cuvinte, Mesia.

   Pe de altă parte, fariseii l-au acuzat pe Isus că scoate demoni prin Beelzebub, conducătorul demonilor. Isus a răspuns astfel la acuzaţiile lor: "De aceea vă spun: Orice păcat şi orice hulă vor fi iertate oamenilor; dar hula împotriva Duhului Sfînt nu le va fi iertată. Oricine va vorbi împotriva Fiului omului, va fi iertat; dar oricine va vorbi împotriva Duhului Sfînt, nu va fi iertat nici în veacul acesta, nici în cel viitor" (Matei 12.31-32)

   Termenul hulă ar putea fi definit prin "ireverenţă sfidătoare". Am putea aplica acest termen unor păcate cum ar fi blestemarea lui Dumnezeu sau profanarea lucrurilor considerate a fi sfinte. În acest pasaj, termenul se referă la declaraţia fariseilor care au fost martorii minunilor incontestabile făcute de Domnul prin puterea Duhului Sfînt. Totuşi, ei i-au atribuit minunile lui Satan. În faţa dovezilor incontestabile, ei îi atribuiau lui Satan lucrarea Duhului Sfînt.

   Sunt de acord cu un număr foarte mare de teologi biblici care susţin că această situaţie unică nu poate fi repetată astăzi. Fariseii văzuseră dovezi după dovezi ale faptului că Isus Cristos era Cine spunea că este. Ei nu puteau nega faptul că ceea ce făcea El era supranatural. Însă în loc să recunoască ceea ce, în inima lor erau conştienţi că era adevărat, ei îi atribuiau această putere supranaturală lui Satan, în detrimentul Duhului Sfînt. Într-un fel, aceasta era ultima picătură.

   Cristos nu mai este în lume aşa cum era atunci. Deşi Duhul Sfînt mai face încă lucruri supranaturale prin slujitorii Săi, ei sunt doar reprezentanţii Regelui. Circumstanţele din Matei 12 fac imposibilă înfăptuirea  acestui păcat astăzi. Aş adăuga faptul că acest incident este singurul în care un păcat este declarat ca fiind de neiertat. Biblia spune în mod clar: "Fiindcă oricine va chema Numele Domnului, va fi mîntuit" (Romani 10.13). Nici o invitaţie la mîntuire nu poartă cu sine o caluză de excepţie de genul "în cazul în care nu ai comis păcatul de neiertat".

   Indiferent cît de rele sunt păcatele noastre, există iertare pentru ele. Dumnezeu l-a iertat pe David pentru adulter, necinste şi crimă (2 Samuel 12.13; Ps.51). El l-a iertat pe fiul risipitor pentru "viaţa lui uşuratică". Tripla lepădare a Domnului de către Simon Petru, însoţită de blestemare, a fost iertată (Matei 26.74-75). Apostolul Pavel a fost iertat pentru persecuţiile nemiloase ale creştinilor de dinaintea convertirii sale (Fapte 9.1).

   Deşi nu există un păcat de neiertat, există o stare de neiertat - starea de necredinţă. Nu există iertare pentru o persoană care moare în necredinţă. Biblia se referă la această stare ca la o inimă împietrită. Împietrirea inimii nu este o acţine de moment. Este rezultatul unei progresii în care păcatul şi condamnarea din partea Duhului Sfînt sunt ignorate. Timpul este un factor major. Întristarea Duhului poate progresa înspre împotrivire faţă de Duhul, care poate progresa spre stingerea Duhului, care (dacă nu există pocăinţă înaintea lui Dumnezeu) poate avea ca rezultat final împietrirea inimii faţă de Dumnezeu (Evrei 3.7-8). Inima împietrită nu are nicio dorinţă pentru lucrurile lui Dumnezeu. Unii interpretează acest lucru ca fiind păcatul de neiertat. Însă dacă ai în inima ta cea mai firavă dorinţă pentru Dumnezeu, aşa cum o dovedeşte preocuparea că ai fi putut comite un păcat de neiertat, atunci tu nu ai o inimă împietrită.