Timp...descopera-mi taina ta si-ti voi darui straie noi pe masura ce te vestejesti.

Nu mai vreau Sambata la serviciu. De fapt...nu vreau in week-end la serviciu. Mintea si inima mea au inceput sa paveze 2 drumuri pentru reginele zilelor saptamanii: Sambata i-o dau Lui, iar Duminica familiei. Cele 2 zile, in totatlitate, mintea mea le-a impartit...asa.

“Cine vine week-endul asta? Mai cu seama e nevoie Sambata. Vii tu Cristina?”

Din timp in timp (o data la 2 saptamani) imi vine randul sa lucrez in week-end. Natura serviciului o presupune asa ca nu ma pot  impotrivi.  Am spus ca voi veni. Deci...ratez din nou mersul la biserica.

Vreau sa fac multe lucruri si de multe ori ma aud spunand: “N-am timp si pentru asta. Si cat as vrea...cat mi-ar placea.”  Apoi, ma lupt sa realizez macar cateva din ele.  Pe aceasta lista, cu litere mici si timide sunt si  cateva preocupari  menite sa imi usureze constiinta si asta direct proportional cu ingreunarea situatiei la serviciu.

Si m-am trezit gandind  si eu...ca...nu am timp sa ajung la biserica. Nu mai fusesem de...cateva saptamani bune.

Timp.

O  povestioara ne spune ca era odata un om, care L-a intrebat pe Dumnezeu daca la El un milion de dolari are valoarea unui cent si o secunda e ca o mie de ani. Dumnezeu a raspuns pozitiv, iar acesta, auzind raspunsul  ii cere un cent.  Atunci, Dumnezeu il roaga sa astepte o secunda!

Relieful discret al relativitatatii timpului in povestirea ce ne zmulge un zambet este impletit strans cu realitatea.  Da. Timpul este relativ .

Exista de asemnea si vorba: “Piezi timpul ” care ne spune ca exista categorisirea timpului in timp pierdut si timp de calitate. Timp folosit bine. Spre Bine. Toate relative.

Exemplu potrivit in acest sens ne-o da Biblia:  "Rascumparati vremea, caci zilele sunt rele" (Effeseni 5,16)  iar in Psalmi 90, 4 scrie: „ Căci, înaintea Ta, o mie de ani sînt ca ziua de ieri, care a trecut, şi ca o strajă din noapte.” exprimat si de 2Petru cap3,8: „ Dar, prea iubiţilor, să nu uitaţi un lucru; că, pentru Domnul, o zi este ca o mie de ani, şi o mie de ani sînt ca o zi.”

Fotografiem cu ochii instante ale vietii...de la prima aniversare  a copilului pana la splendori ale naturii intr-un concediu planuit cu 3 luni inainte . Apoi  vrem imbratisati de dragoste sa le mentinem  vii si colorate pentru mereu.  Daca s-ar putea...sa stea timpul in loc.

O functie noua aparatului foto ar aduce calitate timpului investit pana si in asta. Sa nu poata fotografia imaginea..pana nu ...fotografiem  mai mult cu inima si mintea. Sa cunoastem  bine povestile din spatele fiecarei bucurii pe care o traim. Sa constientizam Creatia Lui  facuta atat de frumos, ca noi sa ne bucuram.

Timp...Curiozitatea m-a impins si am citit in multe locuri un fel de definitie a timpului : Interval între chemarea lui Dumnezeu și răspunsul omului. Da.

Traim pe fuga, mancam grabiti, nu avem timp sa ne ascultam copiii. Inimile noastre copie mecanismul unui orologiu biologic, care reglat  la un “ticait” al timpurilor noastre, nu mai stie sa bata natural in ritmuri firesti de tihna a scurgerii timpului, moment dupa moment, tic dupa tac.

Saracie in rezonanta emotionala,  “0” empatie, compasiune cu intarziere, rara sau intarziata intrajutorare, actiuni de beneficienta organizate pe dos si ineficienta unor colaborari  lipsite de sincron, toate  duc la varsarea fara revers a  timpului,  astfel incat ajungem sa pagubim mai mult decat investim.

Asa dispar potecile de la inima la inima si ratacim orbi  pana nu mai gasim cararea.

Am ajuns la serviciu, si la ora cand stiam ca va incepe predica, am plecat tinta spre biserica. Planuisem asta de cum m-am trezit. Am planuit din timp.

A mai trecut deci un Sabat, dar in gramatica sufletului  e  un timp la viitor.