Cu ani in urma, Biserica Adventista de Ziua a Saptea a votat adoptarea a douazeci si sapte de declaratii concise, reprezentand punctele de credinta sustinute in mod unanim de catre membrii acestei denominatiuni. Toti cei care devin membri ai Bisericii Adventiste trebuie sa declare ca sunt de acord cu aceste douazeci si sapte de puncte de credinta. Intrebarea este: definesc aceste douazeci si sapte de declaratii, esenta credintei Adventiste? Ne conduce lectura acestor doctrine, direct in inima Adventismului?
Consider cele douazeci si sapte de declaratii asemenea unor avanposturi care delimiteaza un teritoriu. Ele ne indica pana unde se intinde terenul aflat in proprietate si de unde incepe proprietatea invecinata. Ele definesc elementele distinctive ale Adventismului in raport cu celelalte grupari crestine si ne arata de ce adventistii de ziua a saptea nu sunt baptisti sau o alta biserica. Dar, cat de multe ne spun aceste indicatoare despre edificiul aflat in interiorul domeniului desemnat? Ne conduc cele douazeci si sapte de declaratii la esenta a aceea ce inseamna a fi adventist de ziua a saptea?
Adventismul de Ziua a Saptea poate fi definit si ca mod de viata. Vinerea, ne pregatim pentru Sabat; mergem la biserica sambata dimineata si inchidem Sabatul la asfintitul soarelui. Preferintele noastre alimentare sunt oarecum diferite de cele ale unei persoane obisnuite cu dieta obisnuita. Crestem intr-un mediu cultural traditional si ne familiarizam cu stilul de viata adventist. Dar ne ajuta aceasta cultura si acest stil de viata sa intelegem ce inseamna a fi adventist de ziua a saptea? Sau avem nevoie de mai mult pentru a patrunde in inima Adventismului?

Inceputurile adventismului

Cand Domnul Isus a murit pentru intreaga omenire, a fost asigurata mantuirea personala pentru toti cei care aleg sa o primeasca? Puteau avea ucenicii lui Isus siguranta ca vor fi mantuiti, datorita crucii? Categoric Da. A existat vreun adventist de ziua a saptea care sa fi fost prezent acolo, in preajma crucii? Nu. Deoarece evenimentul crucii a avut loc cu o mie opt sute de ani inainte de aparitia Adventismului. Cu toate acestea, iertarea pacatelor si siguranta mantuirii au fost oferite chiar atunci, pentru toti cei care credeau. Prin urmare, Adventismul nu a fost chemat la existenta pentru a le oferi oamenilor siguranta mantuirii, nu-i asa? Aceasta a fost realizata cu mult inainte de a aparea vreun adventist.
A existat vreun adventist pe vremea cand Domnul Isus a fost instituit ca Mare Preot al nostru, in sanctuarul ceresc, ca sa mijloceasca in favoarea oamenilor pentru urmatorii o mie opt sute de ani? Se pare ca Adventismul nu a fost necesar nici pentru aceasta lucrare. Domnul Hristos a inceput sa invaluie rugaciunile noastre in fumul de tamaie al neprihanirii Sale cu mult timp inainte de a fi existat vreun adventist. Lucrarea de slujire a Duhului Sfant pentru hranirea si ingrijirea crestinilor in cadrul bisericii nu a avut nevoie in nici un fel de existenta Adventismului.
Fara indoiala, toate acestea sunt vitale pentru crestinatate, iar noi trebuie sa le afirmam ca fiind foarte importante pentru noi astazi, dar adventistii au mostenit aceste adevaruri de la alte generatii crestine. Aceste adevaruri au fost instituite fara a fi necesara existenta Bisericii Adventiste de Ziua a Saptea. Atunci, de ce a fost necesar Adventismul?
Apocalipsa 14:7 ne spune sa ne „temem de Dumnezeu si sa-I dam slava, caci a venit ceasul judecatii Lui". Dar, ceasul judecatii lui Dumnezeu a inceput in 1844 si, odata cu el, ispasirea finala, curatirea sanctuarului si stergerea pacatului. A aparut Adventismul in aceasta perioada de timp? Este posibil ca existenta Bisericii Adventiste de Ziua a Saptea sa fie legata in mod direct si strans de curatirea sanctuarului? Acesta sa fie motivul existentei ei? Dar ce inseamna toate acestea? Care este miezul problemei?

Marea lupta

Satana a pus la indoiala caracterul lui Dumnezeu si dreptul Lui de a conduce universul. El spunea ca dovada incapacitatii lui Dumnezeu de a conduce este dovedita de faptul ca a dat o lege care nu putea fi respectata. Satana a avut un mare succes in marea lupta, prin raspandirea acuzatiilor lui. El a determinat chiar si pe poporul ales al lui Dumnezeu din timpul Vechiului Testament sa creada ca Dumnezeu este nedrept si aspru. In marea apostazie de dupa perioada Noului Testament, Satana i-a convins pe crestini ca Dumnezeu le cere anumite ritualuri si fapte, care sa completeze lucrarea savarsita de Domnul Hristos la cruce. Cand cititi Biblia si istoria bisericii, ati putea incepe sa credeti ca Satana va castiga batalia.
Aceasta teama este mentionata in cateva intrebari exprimate in Daniel 8:13. Cat timp va continua aceasta controversa? Cat timp va continua sa fie calcat in picioare numele bun al lui Dumnezeu? Va invinge, in cele din urma, Satana? Raspunsul este dat in versetul 14. Lupta nu va continua la nesfarsit. Dupa 2300 de seri si dimineti, sanctuarul va fi curatit. Defaimarea numelui lui Dumnezeu va inceta. Dumnezeu va fi justificat. Romani 3:4 formuleaza acest gand foarte bine. „Ca sa fi gasit neprihanit in cuvintele Tale, si sa iesi biruitor cand vei fi judecat". In acest context, expresia „gasit neprihanit" inseamna eliberat de acuzatii, declarat nevinovat, justificat.
Domnul Isus a indepartat orice suspiciune la adresa legii si caracterului lui Dumnezeu, prin cea mai nobila demonstratie care a fost vazuta vreodata pe pamant. El a dovedit ca legea lui Dumnezeu este buna si caracterul lui Dumnezeu este iubire. Dar o singura intrebare stanjenitoare a ramas inca fara raspuns. Pot fiintele umane cazute, care si-au petrecut jumatate din viata in razvratire, sa traiasca in mod real fara a continua sa se mai razvrateasca vreodata? Este posibil ca Isus sa fi reusit, dar ceilalti pot?
Unii au exprimat ideea ca justificarea lui Dumnezeu a fost savarsita la cruce si ca nimic altceva nu ar fi necesar pentru indreptatirea lui Dumnezeu si a guvernarii Sale. Dar dovezile arata cu claritate ca justificarea lui Dumnezeu nu a fost definitivata la cruce; ca Dumnezeu asteapta o justificare finala, inainte de incetarea pacatului pe aceasta planeta. „Intregul cer asteapta ca noi sa dovedim justetea legii lui Dumnezeu". (Review & Herald, 16 aprilie, 1901). Deci, necesitatea de a dovedi ca legea lui Dumnezeu este buna si dreapta pentru cei pacatosi, continua sa existe.
„Hristos asteapta cu o dorinta nestavilita manifestarea caracterului Lui in biserica Sa. Cand caracterul lui Hristos va fi reprodus cu desavarsire in poporul Lui, atunci va veni pentru a-i declara ca fiind proprietatea Lui" (Parabolele Domnului Hristos, p. 69, orig.). Acest citat renumit spune in mod limpede ca cea de a doua venire trebui sa intarzie pana cand caracterul lui Hristos va fi vazut in viata celor care se considera a fi poporul Lui. Singurul motiv posibil al unei asemenea intarzieri in planul lui Dumnezeu pentru acest pamant este ca inca mai exista ceva care trebuie demonstrat prin poporul lui Dumnezeu, cu privire la acuzatiile Satanei si cu privire la caracterul lui Dumnezeu.
Apocalipsa 14:5 descrie ultima generatie de locuitori ai pamantului inainte de venirea lui Isus. „Si in gura lor nu s-a gasit minciuna, caci sunt fara vina inaintea scaunului de domnie al lui Dumnezeu". Aici, Dumnezeu rosteste o fagaduinta incredibila. El afirma ca va aduce la existenta un popor care sa fie fara vina, adica fara nici un fel de greseala. In Hristos, lumina lumii, p. 671 (orig.) exista o declaratie clasica: „In realizarea desavarsirii caracterului poporului Sai sunt implicate onoarea lui Dumnezeu si onoarea lui Hristos". Nu onoarea sau mantuirea noastra sunt mentionate aici, ci numele si caracterul lui Dumnezeu. El a fagaduit ca va desavarsi pe poporul Sau. Oare chiar poate sa infaptuiasca aceasta? Daca Dumnezeu nu ne poate face desavarsiti, atunci cuvantul Lui este dovedit a fi o minciuna, iar Satana invinge in marea lupta. E usor de inteles.
„Implinirea cuvantului Sau fata de noi pune in joc onoarea tronului Sau" (Parabolele Domnului Hristos, p. 148, orig.). Ori de cate ori Dumnezeu promite ceva, El garanteaza promisiunea facuta cu propriul Sau nume. Venirea lui Hristos pe pamantul nostru implica insusi tronul lui Dumnezeu, si tronul Lui este implicat in ceea ce va realiza El prin ultima generatie. „Fiecare caracter va fi dezvoltat pana la desavarsire; si toti oamenii vor fi nevoiti sa treaca, fie de partea loialitatii, fie de partea razvratirii. Apoi, va veni sfarsitul. Dumnezeu isi va justifica legea si va elibera pe poporul Sau" (Hristos, lumina lumii, p. 763, orig.). Este important sa evidentiem ca Dumnezeu isi justifica propriul Sau nume, dar este de asemenea important si vital sa intelegem ca justificarea aceasta se va infaptui in caracterul poporului Sau. Pentru demonstrarea finala a integritatii caracterului si a legii lui Dumnezeu este necesara o maturizare deplina, atat a caracterelor neprihanite, cat si a celor nelegiuite. Incetarea pacatului pe acest pamant este in mod evident dependenta de justificarea lui Dumnezeu, savarsita odata cu finalizarea planului de rascumparare.
Este semnificativ faptul ca Ellen White numeste aceasta lucrare ispasire finala. La cruce sacrificiul a fost implinit si finalizat, dar ispasirea nu a fost incheiata acolo. Aici este deosebirea dintre Adventism si celelalte religii crestine. Ispasirea este legata de timpul si modul in care Dumnezeu va invinge in marea lupta, precum si de urgenta sau amanarea venirii Domnului Hristos. Aceasta inseamna ca scopul existentei Adventismului este acela de a dovedi ca Satana este un mincinos si ca Dumnezeu rosteste adevarul in marea lupta. Este simplu si usor de inteles. Acesta este mesajul si aceasta este esenta Adventismului.
Speranta unica de a fi pentru totdeauna in siguranta fata de pericolul reaparitiei razvratirii in univers se va adeveri numai atunci cand va nu va mai exista niciodata posibilitatea ca cineva sa acorde atentie acuzatiilor Satanei, deoarece acestea au fost deja dovedite false printr-o demonstratie incontestabila. Bineinteles, aceasta presupune in mod inevitabil implicarea poporului lui Dumnezeu in demonstratie. Rolul nostru este acela de a-I ingadui lui Dumnezeu sa vina in vietile noastre pentru a realiza ceea ce El a declarat ca poate sa realizeze – sa curete inimile noastre si sa ne faca intru totul ascultatori de El.
Prietenii mei, doriti cu adevarat ca pacatul sa ia sfarsit pe aceasta planeta? V-ati saturat sa auziti despre molestarea copiilor? V-ati saturat sa auziti despre violenta lipsita de sens a razboaielor de agresiune? V-ati saturat sa auziti despre chinuirea animalelor care i-au fost date in grija omului? V-ati saturat sa auziti despre nedreptatea din curtile de judecata, unde prea adesea bogatia determina solutia unui caz? Nu exista decat un singur lucru care va pune capat acestor probleme, si anume cea de a doua venire a lui Hristos. Revolta, demonstratiile de protest sau boicotarile nu pot rezolva aceste abuzuri. Asemenea mijloace ar putea usura unele dintre suferintele noastre, dar nu reprezinta solutia in sine. Singura cale de a pune capat uraciunii pacatului este aceea de a-i ingadui lui Isus sa revina. Va rog sa observati ca eu nu spun: a astepta ca Isus sa revina. Pentru ca El este cel care ne asteapta pe noi; nu noi Il asteptam pe el.
Misiunea Adventismului este diferita de misiunea oricarei alte grupari crestine care a existat vreodata. Misiunea Adventismului este diferita de misiunea bisericii crestine timpurii; este diferita de misiunea valdenzilor; este diferita de misiunea lui Martin Luther. Misiunea noastra este intru totul unica. Ea nu a fost incredintata niciodata unui alt grup de oameni de pe fata acestui pamant. Motivul este pur si simplu acela ca noi traim in Ziua Ispasirii, un timp in care curatirea sanctuarului este in curs de desfasurare si in aceasta Zi sunt implicate aspecte cu un caracter unic.

Cand poate reveni Hristos?

Cea de a doua venire a lui Hristos nu poate avea loc in mod intamplator, deoarece este dependenta de victoria lui Dumnezeu in marea lupta. In anii 1840, Dumnezeu a adus la existenta un popor care a avut o experienta minunata. Dar, dupa marea dezamagire, situatia s-a deteriorat si poporul lui Dumnezeu nu a avut curajul sa inainteze in unitate. Ei s-au fragmentat si doar cativa au supravietuit acelei dificile perioade. Domnul Isus dorea foarte mult sa revina cat mai curand dupa 1844, dar nu a putut deoarece poporul Sau nu a fost unit si nu a inaintat alaturi de El. Prin urmare, Domnul Isus a lasat evenimentele in stare de asteptare, asa cum se intampla cu lansarea misiunilor spatiale din Florida care sunt lasate in asteptare atunci cand exista nereguli de functionare a echipamentului.
Dupa patruzeci de ani de ratacire prin pustie, Domnul Isus s-a adresat din nou poporului Sau intrebandu-l daca doreste sa inainteze alaturi de El. Dar inca odata poporul lui Dumnezeu a dat inapoi. In loc de a se intreba „Ce spune Cuvantul lui Dumnezeu?", ei au intrebat, „Ce spun conducatorii nostri?" Am petrecut o buna parte a ultimului secol, negand faptul ca noi suntem cei care au intarziat de fapt venirea lui Hristos cu o suta de ani. Am declarat ca pocainta inaintasilor nostri a fost sincera si ca de atunci incolo am inceput sa predicam neprihanirea prin credinta. In realitate, negarea soliei de la 1888 este tot atat de reala in prezent ca si in 1890.
Ca rezultat al esecului nostru din anii 1890, Hristos a trebuit sa-si lase planurile in asteptare inca odata, de data aceasta pentru mai bine de un secol. Acum, El adreseaza inca un apel miscarii Adventiste de Ziua a Saptea. Domnul ne spune ca este pregatit sa ne ia acasa daca suntem dispusi sa inaintam uniti cu El. Ce se va intampla de data aceasta? Vom raspunde noi intr-o asemenea maniera incat sa aducem la indeplinire in cele din urma planul Lui, sau vom continua sa asezam interesele noastre egoiste mai presus de justificarea lui Dumnezeu in marea lupta?

Lectii din istoria lui Israel

Cand Dumnezeu a chemat pe Israel sa fie poporul ales, planul lui nu era acela de a-i pregati doar pe ei pentru a fi vrednici de mantuire. Dumnezeu dorea ca poporul Israel sa aduca marturie inaintea tuturor natiunilor despre excelenta caracterului si a guvernarii Sale. Scopul existentei lui Israel a fost sa ilumineze lumea pentru ca toti sa astepte cu bucurie venirea lui Isus pe pamant. A reusit sau a esuat Israel in misiunea lui? Stim ca ei nu au pregatit lumea pentru prima venire a lui Hristos. Va rog sa observati ca venirea lui Hristos a avut loc in ciuda esecului lor. Ati sesizat ca Domnul Isus a petrecut foarte putin timp in cautarea neamurilor – a lumii? Cea mai mare parte a timpului si energiei lui Isus au fost investite in efortul de a restabili starea poporului Israel, conducandu-i la pocainta. Ei erau poporul prin care Dumnezeu dorea sa lumineze lumea. Prin urmare, Domnul Isus si-a petrecut cea mai mare parte a timpului in realizarea celei mai dificile lucrari – sfaramand zidurile apatiei si prejudecatii, pentru a-i aduce inapoi la ascultarea de Dumnezeu.
In prezent, scopul existentei Adventismului este identic cu scopul existentei lui Israel. Dumnezeu nu ii pregateste numai pe adventisti pentru a fi vrednici de mantuire, dar El doreste ca noi sa fim martori ai excelentei caracterului si guvernarii Sale in fata lumii. Misiunea noastra este aceea de a pregati lumea pentru cea de a doua venire a lui Hristos. Intrebarea onesta care trebuie pusa acum este: Reuseste Adventismul sa-si indeplineasca misiunea?
Probabil ca putem gasi un raspuns intr-un editorial scris de William Johnsson, in Adventist Review din 3 iulie 1986. In urma unui sondaj de opinie menit sa stabileasca atitudinea publicului fata de Biserica Adventista s-a constat ca: „Aproape 70 la suta dintre cei intervievati spun ca au auzit sau citit despre biserica. La intrebarea, ce le-a placut mai mult cu privire la noi, 52 la suta nu au putut da nici un raspuns. Alti 21 la suta au raspuns, ‚Nimic deosebit’. Ceea ce inseamna ca, 73 la suta din public nu se pot gand la nici o caracteristica deosebita legata de biserica. Aceasta cifra este aproape egala cu raspunsurile date intrebarii: ‚Ce apreciati cel mai putin la adventisti?’ Din nou, 51 la suta nu au dat nici un raspuns, iar 20 la suta au spus ca nu exista nimic care sa le displaca in mod special. Esecul bisericii de a proiecta o imagine bine conturata ma ingrijoreaza. . . Sunt tulburat de faptul ca ascundem lumina noastra sub obroc".
Intr-un alt sondaj de opinie raportat in Adventist Review din februarie 1995, doar 53 la suta auzisera despre Biserica Adventista de Ziua a Saptea. Pe langa aceasta, a existat o crestere insemnata a numarului celor care ne-au confundat cu Biserica Sfintilor lui Isus Hristos din Zilele de pe Urma sau cu Martorii lui Iehova.
Trebuie sa punem din nou intrebarea: Reusim noi in indeplinirea misiunii noastre de a pregati lumea pentru cea de a doua venire a lui Hristos? Adevarul cu care ne este foarte incomod sa ne confruntam este ca suntem in pericolul de a esua exact asa cum au esuat iudeii cu doua mii de ani in urma.
Inspiratia expune planul lui Dumnezeu pentru aceasta biserica. „Hristos urmareste ca ordinea cereasca, sistemul ceresc de guvernamant, armonia divina a cerului, sa fie reprezentate in biserica Sa de pe pamant. Prin aceasta este proslavit El in poporul Sau" (Hristos, lumina lumii, p. 680, orig.). Observati ca Dumnezeu este proslavit doar atunci cand biserica Sa dezvaluie inaintea lumii sistemul ceresc de guvernamant. Este acest sistem observabil in prezent in Biserica Adventista de Ziua a Saptea? Nu cumva planurile omenesti reusesc prea adesea sa prevaleze in detrimentul vointei explicite a lui Dumnezeu pentru aceasta biserica?
„Poporul lui Dumnezeu are o mare lucrare de facut. . . . Lumea trebuie sa vada in biserica lui Dumnezeu, adevarata ordine, adevarata disciplina, adevarata organizare" (Manuscris 30, 1900). Cand ne vom indeplini misiunea, Isus va putea reveni in aceasta lume. „Prin aceasta biserica, iubirea lui Dumnezeu va fi dezvaluita intr-o manifestare finala si deplina inaintea lumii care trebuie sa fie luminata de slava ei" (Marturii pentru predicatori, p. 50, orig.). Observati ca iubirea lui Dumnezeu va fi vazuta prin intermediul bisericii. Ea nu va fi vestita de ingeri sau de pietre, ci de poporul lui Dumnezeu. Prin urmare, succesul bisericii in reprezentarea caracterului lui Dumnezeu este foarte importanta pentru incheierea marii lupte.
Biserica noastra nu a reusit pana in prezent sa-si indeplineasca misiunea de a pregati lumea pentru revenirea lui Hristos. Ce avem de facut in aceasta situatie? Una dintre manierele de abordare pe care multi o adopta in zilele noastre este aceea de a ignora problemele din Biserica Adventista, orientandu-se spre extinderea lucrarii in lume. Aceasta abordare este atragatoare, deoarece Domnul Isus ne-a poruncit sa ducem Evanghelia pana la marginile pamantului si deoarece in lume exista muti oameni care primesc Evanghelia, in timp ce biserica pare foarte rezistenta la orice reformatiune majora in interiorul ei. Pe de alta parte, daca trecem cu vederea neascultarea din interiorul bisericii si ne concentram asupra castigarii de suflete, beneficiem de o mai mare apreciere pentru lucrarile bune pe care le faptuim, chiar din partea bisericii insasi. Pe langa aceasta, prezentare studiilor Biblice si conducerea oamenilor la botez ne ofera o satisfactie personala.
Dar este aceasta maniera de abordare aceea pe care a folosit-o Domnul Hristos cand a venit la poporul ales care esuase in misiune? El a petrecut trei ani si jumatate incercand sa restabileasca situatia bisericii Sale iubite care era in pericolul de a se autodistruge. Dar nu a lucrat aproape deloc pentru a ajunge la neamurile aflate in lume. Prioritatea lui Isus a fost aceea de a restabili situatia poporului Sau, pentru a-i face in stare sa duca solia adevarului la neamurile aflate in lume.
Regretatul Henry Baasch, care a slujit ca presedinte de conferinta, ne impartaseste un principiu vital si o avertizare importanta. „O lucrare muzicala este alcatuita din trei parti: melodie, ritm si acompaniament. Toate cele trei sunt esentiale, dar nu au importanta egala. Melodia trebuie sa fie partea cea mai proeminenta si sa nu fie acoperita de ritm sau de acompaniament. Evanghelizarea lumii prin predicarea si invatarea extensiva, prin publicatii si prin investirea unor sume mari de bani in campanii, constructii, echipamente, calatorii si altele – oricat de vitale ar fi – prin ele insele, nu pot implini principala insarcinare incredintata bisericii ramasitei. Nu acestea constituie melodia. Ele sunt, cel mult, acompaniamentul."
Melodia este constituita de ceea ce face sa rasune pana departe, firav la inceput, dar din ce in ce mai clar, cantecul biruintei asupra pacatului, cantecul lui Moise si al Mielului, inaltandu-se sus, tot mai sus, mai aproape si tot mai aproape de Modelul ceresc, departe si tot mai departe de lume, pana la punctul culminant al dezvaluiri finale si depline a harului Sau manifestat in vase care sunt din lut, dar care sunt diferite de tot ceea ce este lumesc si marturisesc in conformitate cu declaratia ingerului: „Aici este rabdarea sfintilor, care pazesc poruncile lui Dumnezeu si credinta lui Isus". Apocalipsa 14:12. Aceasta marturie va fi rostita pentru prima data cu referire la o intreaga comunitate de sfinti.
„Laodiceea sa fie avertizata! Candva, David s-a lasat coplesit de influenta magica a numarului (cf. 1Cronici 21:1) – acea strategie inspirata de Satana, care duce intr-o maniera atat de subtila la mandria si multumirea de sine ce inlocuiesc in mod amagitor calitatea cu cantitatea, adevarata valoare cu mediocritatea si saracia cu aspectul pompos. Daca farmecului exercitat de numar, marime si cantitate, i se ingaduie sa ne amageasca, acesta va umple stranele Laodiceii cu ’copii nelegitimi’ si va inmulti numarul celor din poporul de amestecatura care, asa cum s-a intamplat in vechime, poate stavili marsul inaintarii ei la un nou ’Kadesh-Barnea’. Dumnezeu nu permite sa se intample asa ceva!
"Laodicea trebuie sa-si evalueze bine propria cale! Sa se opreasca si sa-si faca inventarul, sa se cerceteze si sa descopere cu precizie punctul din care a deviat de la Modelul divin in multiplele ei activitati: pastorire, educatie, lucrare medicala, sociala, si altele. Sa-si marturiseasca in mod deschis neimplinirile si sa ceara iertare, iar apoi sa-si traseze drumul spre viitor in armonie cu sfatul divin. Sa puna capat strategiei subtile a rationalismului, care face ca raul sa para bine si faradelegea o necesitate, in incercarea de a actualiza ceea ce este vesnic nou si viu – intotdeauna cap si niciodata coada.
„Daca Laodicea nu se va supune unei auto-examinari oneste si la o disciplina de sine lipsite de compromis, asupra ei se va abate o incercare care va zgudui, va sfarama randurile ei si va spulbera intregul ei edificiu, cu toate accesoriile ei elaborate si echipamentele ei costisitoare, eliberand scena pentru a-i ingadui Domnul Insusi sa ia in stapanire imparatia cu o armata alcatuita prin ‚unirea’ celor ale caror nume si chipuri s-ar putea sa nu fi fost scris in vreun registru de evidenta al bisericii si nici pronuntat in fata unui amvon" (cf. Marturii pentru predicatori, p. 300, orig.; Marturii pentru comunitate, vol. 5, p. 80, orig.; Romani 9:28). (Our Firm Foundation, Martie, 1989).
Sa ne aducem aminte ca aceasta avertizare puternica nu vine din partea vreunui critic al bisericii, ci din partea unui conducator care a inteles clar ce anume constituie succesul si esecul Bisericii Adventiste de Ziua a Saptea.

Prioritati

Misiunea principala a Bisericii Adventiste de Ziua a Saptea este justificarea lui Dumnezeu. Ea va fi indeplinita prin curatirea sanctuarului ceresc. Dar, inainte ca sanctuarul ceresc sa fie curatit de raportul pacatelor, sanctuarul inimilor noastre trebuie curatit de intinarea pacatului, care continua sa dezonoreze numele lui Dumnezeu. La incheierea celor sase mii de ani de lupta impotriva minciunilor lui Satana, victoria lui Dumnezeu in marea controversa este legata intru totul de Adventism.
Misiunea secundara a Bisericii Adventiste de Ziua a Saptea este extinderea mondiala prin studii Biblice si castigarea de suflete. Daca misiunea principala este inteleasa si abordata, cea de a doua se va realiza cu deplin succes. Dar daca incercam sa inversam aceste prioritati, asa cum am facut-o de multi ani incoace, vom esua mai departe. Noi am asezat carul inaintea boilor si, pur si simplu, s-a dovedit ca nu merge. Daca dorim ca extinderea misiunii sa reuseasca, trebuie sa rezulte dintr-o inima consacrata si ascultatoare.
Amintiti-va ca eforturile lui Hristos pe pamant au avut scopul de a restabili starea poporului Sau la o ascultare din inima. In acelasi mod, dezvoltarea noastra trebuie sa decurga dintr-o ascultare totala si dintr-o iubire totala, fara alte rationamente care sa ne indreptateasca in implinirea dorintelor egoiste ale inimilor noastre. Considerentele noastre culturale trebuie abandonate in stabilirea a ceea ce este bine sau rau. Cele mai multe dintre problemele Bisericii Adventiste contemporane sunt rezultatul asezarii valorilor culturale mai presus de „Asa zice Domnul". Vom hotari noi, odata pentru totdeauna, sa ascultam de Dumnezeu, sau vom continua in incercarea de a-l obliga pe Dumnezeu sa urmeze calea noastra? Modul in care raspundem la aceasta intrebare va decide succesul sau esecul Bisericii Adventiste de Ziua a Saptea.

Apelul lui Ezechiel

Ezechiel a trait intr-o perioada de apostazie si regres spiritual, iar Dumnezeu i-a dat un mesaj special pentru poporul Israel. „Acum, fiul omului, te-am pus strajer peste casa lui Israel. Tu trebuie sa asculti Cuvantul care iese din gura Mea, si sa-i instiintezi din partea Mea" (Ezechiel 33:7). „Spune-le: ‚Pe viata Mea, zice Domnul Dumnezeu, ca nu doresc moartea pacatosului, ci sa se intoarca de la calea lui si sa traiasca. Intoarceti-va! Intoarceti-va de la calea voastra cea rea! Pentru ce vreti sa muriti, voi, casa lui Israel?" (Ezechiel 33:11). Acesta nu este doar un apel al lui Dumnezeu pentru poporul Sau razvratit din timpul lui Ezechiel; este apelul Lui pentru poporul Sau razvratit din zilele noastre. Dumnezeu spune: „Intoarceti-va inainte de a fi prea tarziu. De ce vreti neaparat sa muriti, o, casa a Adventismului?" Putem fi noi adventisti cu adevarat credinciosi in timp ce ignoram aceasta problema? O parte din responsabilitatea noastra ca membri ai bisericii, este aceea de a contribui la vindecarea bisericii noastre, ca sa poata indeplini atat misiunea ei principala, cat si pe cea secundara. Uneori, bisturiul chirurgului este dureros, iar procesul de vindecare este anevoios, dar Dumnezeul nostru plin de har este Marele Medic.
Exista chiar acum cateva capcane plasate cu atentie de catre Satana pentru a incerca sa submineze procesul de vindecare. Una dintre acestea este evanghelia compromisului, o evanghelie care spune ca, deoarece Isus a facut tot ceea ce era necesar pentru mantuire, tot ceea ce trebuie sa facem noi este sa credem si sa lasam restul in grija Sa. Astfel, avem asigurarea absoluta a mantuirii. Aceasta evanghelie patrunde in Adventism de treizeci de ani si a devenit foarte puternica in ultimii zece ani. Este o evanghelie care ofera o falsa asigurare cu privire la mantuire, deoarece ne promite ca putem fi mantuiti continuand sa pacatuim. Ea invata ca putem ignora micile noastre pacate – pacatele care ne invaluie – pentru ca Isus ne iubeste in mod neconditionat. Atat timp cat continuam sa credem in El ca Mantuitor personal, vom ramane intr-o relatie mantuitoare cu El, indiferent de pacatele noastre continue. Aceasta capcana poate cauza o pierdere a adventistilor sinceri, mai mare decat orice alta capcana.
O alta capcana a Satanei este umanismul si prioritatile culturale. Aceasta inseamna a decide binele si raul in virtutea celor mai bune rationamente omenesti disponibile. Intreprindem studii si pe temeiul lor hotaram ceea ce trebuie sau nu realizat. Apelam la cercetarile celor mai buni teologi si la cea mai buna logica, in timp ce lasam la o parte sfatul inspirat si invechit, considerand ca este necesara o reinterpretare culturala.
O alta capcana este cultivarea unui spirit critic. Unii inteleg cu claritate problemele din biserica si isi petrec tot timpul cu expunerea si evidentierea pacatelor. Satana face ca aceste persoane sa devina negativiste cu privire la tot ceea vad.
Si in cele din urma, cea mai subtila dintre capcanele Satanei este capcana moderatiei. Vrem ca totul sa fie echilibrat; vrem sa evitam extremele de orice natura. Intelegem ca in biserica exista anumite probleme, dar ascultam rapoartele privitoare la sufletele care sunt convertite si tragem concluzia ca suntem pe calea cea buna. Avand in vedere dezvoltarea si progresul nostru, credem ca lucrurile nu pot fi atat de grave precum par. Problemele despre care se vorbeste trebuie sa fie problemele altora, asa ca putem sa le ignoram fara motive de ingrijorare. Chiar daca scolile si spitalele noastre intampina dificultati, nu facem decat sa pastram tacerea – este cea mai sigura cale. Da, este foarte ispititor sa te feresti de foc, ca sa nu fii in pericolul de a arde.
Dar este aceasta tacere in armonie cu apelul lui Ezechiel? Suntem noi niste strajeri credinciosi daca pastram tacerea, in timp ce vrajmasul sufletelor noastre se catara pe ziduri? Sau vom face tot ceea ce putem pentru a salva si vindeca biserica noastra? Nu putem aduce o marturie adventista unica, daca nu avem un mesaj adventist unic. Evanghelia Adventismului este diferita de evanghelia Crestinismului contemporan. Vom lasa noi sa moara evanghelia Adventismului? Modul in care intelegem noi marea lupta dintre Hristos si Satana este intru totul unic. Vom lasa noi aceasta intelegere sa moara datorita tacerii noastre? Modul in care intelegem noi relatia dintre lege si har este unic. Pana si conceptia noastra despre reforma sanatatii este unica, deoarece noi nu traim sanatos cu scopul de a evita bolile sau de a trai mai mult, ci pentru a-I ingadui lui Dumnezeu sa sfinteasca pe deplin sufletul. Pentru ca Dumnezeu sa aiba posibilitatea de a invinge in batalia care se da pe terenul mintii noastre, trebuie sa promovam cele mai inalte standarde in stilul de viata. Avem o intelegere unica privitoare la profetul modern prin care Dumnezeu vorbeste cu aceeasi autoritate cu care a vorbit in trecut prin apostolul Pavel.
Dorim noi sa fim adventisti de ziua a saptea? Suntem noi gata sa pregatim calea justificarii finale a caracterului lui Dumnezeu? Suntem noi doritori sa traim in edificiul inaltat in domeniul delimitat de avanposturile punctelor noastre de credinta? Pretul este mare, dar rasplata este dincolo de tot ceea ce am putea sa ne imaginam.
„Daca alergand cu cei ce alearga pe picioare, ei te obosesc, cum vei putea sa te iei la intrecere cu niste cai? Si daca nu te crezi la adapost decat intr-o tara linistita, ce vei face pe malurile ingamfate ale Iordanului? (Ieremia 12:5). Astazi ne aflam intr-o tara a pacii si alergam cu cei ce alearga pe picioare. Inaintea noastra sunt caii si malurile Iordanului. Acesta este timpul nostru de pregatire, timpul de a ne intari caracterele. Daca biserica militanta va ajunge vreodata biserica triumfatoare, atunci trebuie sa luam in serios numele de adventist de ziua a saptea. Trebuie sa stim cine suntem si de ce existam. Trebuie sa indeplinim misiunea noastra principala si pe cea secundara, pentru ca eforturile noastre sa poata fi binecuvantate de Dumnezeu. Sa ne rugam ca materialul dur al inimii noastre sa fie inmuiat, pentru ca inviorarea ploii timpurii sa ne poata conduce la puternica ploaie tarzie. Mai presus de toate, sa ne rugam ca aceasta generatie de adventisti de ziua a saptea sa fie ultima generatie de pe acest pamant blestemat de pacat.