Cînd învăţăm să recunoaştem problemele oamenilor şi să punem un diagnostic al situaţiei lor, trebuie să realizăm şi să reafirmăm mereu temelia oricărei judecăţi şi a oricărui discernămînt. Niciodată nu trebuie să uităm că nu dorim să cunoaştem şi să discernem de dragul căutării sau al acumulării de cunoştinţe despre alţii. Creştinului anormal îi place să cunoască treburile altcuiva. Dar un creştin normal nu caută să cunoască starea cuiva doar de dragul cunoaşterii. Cu toate că trebuie să cunoaştem starea fraţilor noştri, aceasta să nu fie din curiozitate sau din vreun interes personal. Trebuie să îi cunoaştem pentru a le sluji şi pentru a-i ajuta. Altfel, e mai bine să nu le cunoaştem starea, dacă nu e necesar. Suntem suficient de ocupaţi cu problemele noastre; nu avem timp să iscodim pe alţii. Cine vrea să cunoască starea celorlalţi şi întreabă mereu este cu siguranţă bolnav. De fapt, el însuşi are nevoie de vindecare! Singurul motiv pentru cunoaştere este ca să slujim şi să ajutăm. Trebuie să ştiu starea fratelui pe care Domnul mi l-a dat în grijă ca să îl pot ajuta. Dacă Duhul Sfînt nu rînduieşte un contact între noi, nu îmi găsesc nicio plăcere în a-i cunoaşte treburile lui personale.

   Vreau să spun răspicat slujitorilor lui Dumnezeu: sper să nu fiţi niciodată mînaţi de dorinţa nesănătoasă de a cunoaşte treburile altora. Nu vreau şi nici nu mă aştept ca vreunul să adune subiecte de bîrfă. Să nu tratăm cu uşurătate poverile celorlalţi. Să nu avem altă intenţie decît aceea de a-i ajuta pe oameni cu ajutorul cunoştinţelor pe care le-am dobîndit despre ei.

   Interacţiunile sociale între copiii lui Dumnezeu trebuie să fie bazate pe "dragoste", nu pe "cunoaştere". Niciodată nu trebuie să avem părtăşie pe baza cunoaşterii, ci numai pe baza dragostei. Baza părtăşiei creştine este întotdeauna dragostea, nu cunoaşterea. În lume, se practică interacţiunea socială pentru găsirea de prieteni intimi, dar părtăşia noastră stă pe baza dragostei frăţeşti: ne iubim unii pe alţii. Este dificil să fim creştini autentici dacă ne bazăm părtăşia pe cunoaştere. Dacă Dumnezeu nu are părtăşie cu tine pe baza cunoştinţelor Sale despre tine, nici ţie nu îţi va încredinţa cunoaşterea fraţilor şi a surorilor dacă părtăşia ta cu ei se bazează pe aceasta. Căci atunci, cu cît vei şti mai multe despre ei, cu atît îţi va mai greu să fii creştin. Dacă ar fi după cunoaşterea pe care o ai despre fraţi, ai da din cap în legătură cu toţi şi i-ai declara eşecului. Ai da din cap în legătură cu cutare frate, cu cutare soră, pînă ai ajunge aşa de dezamăgit, încît nu ai mai putea nici măcar să vrei să ai părtăşie cu vreun creştin. În cele din urmă te-ai izola complet. Prin urmare, părtăşia noastră cu fraţii şi surorile poate fi avută doar pe terenul dragostei.

   Deci, după cum am spus, cunoştinţele despre un frate sunt strict pentru a-l ajuta şi a-i sluji. Ajungi să-i cunoşti starea cînd lucrezi cu el. Nu trebuie să amesteci "cunoaşterea" fratelui cu "dragostea" faţă de el. Slujitorii de încredere ai lui Dumnezeu sunt cei care pot separa cunoaşterea de dragoste atunci cînd se ocupă de oameni. Cei ce nu pot face acest lucru nu sunt potriviţi să slujească lui Dumnezeu. Vă avertizez că sunteţi în mod personal responsabili dacă amestecaţi cele două în mod greşit. De exemplu, cînd te ocupi de fiul tău, cele două aspecte trebuie să fie prezente: tatăl trebuie să cunoască slăbiciunile fiului său, dar, în acelaşi timp, niciun tată adevărat nu încetează să-şi iubească fiul după ce-i cunoaşte slăbiciunile. Relaţia dintre tată şi fiu se bazează pe dragoste, şi dragostea este oarbă - sau aşa ar trebui să fie în această situaţie. Cunoaşterea fiului nu afectează dragostea tatălui faţă de el. Dacă aşa stau lucrurile între tată şi fiu, atunci cum poţi să-i iubeşti mai puţin pe fraţii tăi? Ce înseamnă, de fapt să ai părtăşie în Biserică, pe baza dragostei? Înseamnă pur şi simplu, a avea părtăşie cu fratele tău ca şi cum nu ai şti nimic despre slăbiciunea sau greşeala sa; părtăşia ta se bazează pe dragoste, nu pe cunoaştere. Aceasta trebuie să fie întotdeauna baza părtăşiei noastre.

   Dacă judecăm potrivit cunoaşterii, vom fi nişte politicieni, ceea ce nu este un lucru creştinesc. Omul care ajunge la vîrsta de cincizeci de ani are experienţă şi înţelepciune. El nu mai poate fi uşor înşelat. Ei bine, lumea îl numeşte pe un asemenea om un bătrîn înţelept, căci o astfel de înţelepciune este cea după care acţionează lumea. Dar niciun creştin, indiferent cît de multe şi cît de bine ar cunoaşte despre alţii, nu trebuie să urmeze această cale. Poate că astăzi cunoaşterea pe care o avem despre fraţi este puţină, dar după cîţiva ani în care ne vom ocupa de ei îi vom cunoaşte mai bine. Atunci vom fi în stare să cunoaştem pe cineva după numai cîteva minute de conversaţie. Iar pericolul care rezultă de aici este că ne va fi tot mai dificil să iubim pe aceşti oameni. Să nu se întîmple aşa ceva în mijlocul nostru. Este adevărat că, dacă îi tratăm pe fraţi şi pe surori potrivit cunoaşterii pe care o avem despre ei, putem evita mai uşor multe cruci şi probleme decît dacă umblăm pe calea dragostei; vom deveni şi noi nişte bătrîni înţelepţi - ba chiar vicleni. Dar acesta nu este progres, ci regres.

   Să rămînem necurmat în dragostea lui Dumnezeu. Orice cunoaştere primim de la Dumnezeu cu privire la fraţi sau surori este pentru slujba vindecării. Nu trebuie să vă reamintesc că, odată ce un om din lume este trădat, îi vine extrem de greu, dacă nu chiar imposibil, să mai iubească. Devine suspicios. Aşa ceva nu trebuie să se întîmple cu un creştin; între credincioşi, dragostea lui Cristos trebuie să domnească în mod suprem, orice ar fi. Să nu devenim isteţi pentru că avem ocazia să-i cunoaştem pe fraţi atît de bine. Dacă ajungem la cunoaşterea lor numai pentru a ne proteja, ca să nu fim înşelaţi de ei, ca să fim mai puţin deranjaţi de ei, atunci această cunoaştere ne ajută doar să fim nişte oameni isteţi, capabili să evite probleme nedorite.

   Să-I cerem Domnului să ne dea mai multă dragoste pentru fraţi. Să ne rugăm ca dragostea noastră faţă de ei să întreacă cunoştinţele noastre despre ei. Fie ca dragostea noastră să învingă totul. Să ne mai rugăm ca dragostea noastră pentru ei să nu fie afectată de iscusinţa la care am putea apela pentru a ne face viaţa mai uşoară. A-i cunoaşte pe oameni înseamnă a ne înlesni slujirea pentru ei, nu a ne împuţina dificultăţile. Să-i cerem Domnului să ne umple inimile cu dragoste pentru cei din Trupul lui Cristos, astfel încît să nu ţinem cont de slăbiciunile, greşelile şi problemele lor. Dacă vom adopta o asemenea atitudine, atunci vom avea cu adevărat un caracter diferit de această lume. Să nu uităm că, cu cît îi vom cunoaşte mai bine pe fraţi, cu atît calea noastră se va îngusta. Nu trebuie să ne temem de a fi deranjaţi, înşelaţi, păgubiţi sau chiar trădaţi, ci să lăsăm ca dragostea noastră să biruiască totul. În realitate "dragostea frăţească" este singura cale.

(Temelia judecăţii: - dragostea frăţească  de Watchman Nee din volumul Comuniunea Duhului Sfânt)