Deşi noaptea coboară devreme şi cerul îşi închide ferestrele de lumina, dincolo de întuneric e soare. Dincolo de cuvinte, de tot ce poate lumea percepe, eşti Tu, neînţeles, de nepătruns. Ar zi zadarnic să mă zbat, încercând să găsesc răspunsuri, încercând să găsesc sens şi explicaţii, la ceea ce mintea nu poate pătrunde, ştiinţa nu poate dezlega, tehnologia nu poate depăşi. Până aici.
Până aici e domeniul minţii. Oricât ar încerca. Mai departe nu poate evolua, mai departe nu poate trece, pentru că acolo eşti Tu. Înţelepţii vremurilor au încercat, dar au rămas cu false impresii, filozofii s-au luptat cu mintea, încercând să pătrundă tot mai adânc în necunoscut, dar s-au stins, acumulând doar o mică parte din întreaga cunoaştere. S-au irosit creând teorii pe care alţii le-au combătut. Secole întregi s-au scris concluzii şi s-au făcut demonstraţii, care apoi, au căzut, ridicându-se altele. Fiecare descoperire aducea cu sine alte întrebări, alte necunoscute. Şi asta, pentru că dincolo de cunoaştere, este Cunoaşterea absolută, eşti Tu.
Înţelepciunea stă pe tron şi râde, se vaită. Strigă. Până când veţi iubi prostia, proştilor? Înainte de întemeierea lumii am fost eu. Ce crunt! Ce jalnic! Omul îşi iese din minţi.
După lăsarea umbrelor, odată ce liniştea îşi preia dreptul, omul aude tot mai tare zgomotul şi gălăgia din mintea sa. Nu-i dă pace, nu-i dă somn. Noaptea naşte gânduri negre. Gânduri care se transformă în fapte de jale şi de groază, pentru că el şi-a vândut mintea meandrelor morţii. A vrut să pătrundă dincolo de acces şi Tu l-ai lepădat. Pedepseşti nesupunerea, nu ierţi neascultarea. Minţile curioase, peste măsură, înnebunesc, nemaiputând fi controlate. Nu se mai numesc înţelepţi, se numesc fără minte, fără pricepere. S-au lăsat duşi singuri pe cărări necunoscute şi când au dorit să se întoarcă, nu au mai putut. Au fost prinşi, făcuţi robi, sclavi ai propriilor lor minţi. Ochii li s-au întunecat, faţa li s-a schimonosit, mersul a devenit greoi şi apăsat, pentru ca să fie de mărturie. Tu eşti mai presus de orice, Tu permiţi şi Tu spui nu. Cine se răzvrăteşte împotriva Ta e sortit chinului. Nu va avea parte de moarte, ci de o noapte veşnică, dureroasă, de unde va mărturisi, dar prea târziu, că drumurile pline de buruieni şi liane sunt otrăvitoare. Fiecare pânză dată la o parte duce la o sete mai mare după venin, ce otrăveşte şi paralizează simţurile, dând o senzaţie d euşurare. dar dincolo de tate acestea eşti Tu, semeţ şi falnic, îmbrăcat în glorie, în splendoare. Eşti de nepătruns, dar ochiul care u te-a văzut, Te va cunoaşte şi te vei arăta într-o bună zi oricărui muritor...