Pe vremea când libertatea nu se simţea la ea acasă în România, temniţele erau suprapopulate.
Imaginea era dezolantă la toate nivelele. Un aspect care voia să fie inhibat în contiinţa românilor puşi la reeducare era acel al libertăţii.Un comunist nu trebuia să facă nici măcar aluzie la acest cuvânt.În conştiinţa oamenilor trebuia inhibat orice gând, orice referinţă la dezrobire.
Într-una din temniţele emblematice din Ardeal, la apelul de seară, în care erau număraţi deţinuţii (puşi pe rânduri cu faţa la perete) se făcea cu o minuţiozitate exemplară verificarea integrităţii gratiilor din fiecare celulă. În mintea încarcelaţilor trebuia înfierată ideea că orice încercare de a tăia puţin câte puţin gratiile masive, ar fi sortită eşecului. Loviturile de ciocan date în barele masive săpa în mintea celor prezenţi dezamăgirea lui:" Lăsaţi orice speranţă "
Prin urmare nu ar avea rost ca cineva să încerce cu mici scule improvizate, deschiderea unui drum spre libertate tăind gratiile de la geamuri.
Această imagine mă duce cu gândul la încarcelaţii lui satan, robiţi ai păcatului şi fărădelegii. Orice intenţie de a tăia gratiile şi înlănţuirile păcatului încetul cu încetul, cu scule şi improvizaţii de amator, ar fi sortită
eşecului. Cu păcatul, cu pofta şi cu păgânătatea
va trebui să o rupem dintr-o dată: "Căci Harul lui
Dumnezeu, care aduce mântuire pentru toţi oamenii, a fost arătat şi ne învaţă să o rupem cu păgânătatea şi cu poftele lumeşti..." Tit 2:11-12.
Hotărât deci, dintr-o dată şi nu cu o pilă ruginită şi fără mâner.