Fericita noastră nădejde

"...aşteptând fericita noastră nădejde şi arătarea slavei Marelui nostru Dumnezeu şi Mântuitor Isus Cristos" Tit 2: 13


Chiar dacă viaţa aceasta ne trece uneori şi prin
momente plăcute, de fericire vremelnică, de satisfacţii aparente, purtăm în noi o suferinţă perpetuă, un dor ancestral care ne chinuie. Deşi neînţeles pe coordonatele realităţii terenale, acest dor ne însoţeşte ca o umbră, ne cheamă şi ne împinge parcă împotriva voinţei noastre. Nu ştim prea bine ce este, însă oamenii care au fost inspiraţi să scrie Biblia i-au spus " gândul veşniciei ". Ştim, simţim chiar în interiorul nostru că există un dincolo sau un mai departe.
Năzuinţa aceasta ne chinuie şi ne frământă existenţa. Un lung şir de întrebări ni se aliniază în gândire, părtaşe acestei căutări. Nu ştiu de ce, însă cei mai curioşi să afle răspunsul, se pare că de fapt nu vor să-l ştie. Mulţi oameni se limitează doar la întrebări, împingând răspunsul spre dincolo, uneori chiar spre dincolo de mai departe, după cum scria un poet arădean, care şi-a pus întrebarea sub forma:
Ce este dincolo de întuneric
Dincolo de lutul luciferic ?

Toţi oamenii se întreabă, chiar şi cei mai puţin înţelepţi: De ce...? Pentru ce...? De unde...? Care...? Când...? De unde vin ? Care mi-e traseul acestei existenţe ? Când mă voi reîntoarce? De la oameni de ştiinţă,la filozofi,continuând cu literaţi autodidacţi şi terminând cu profani întrebători,cu toţii s-au prins în această horă a căutării.
Oricare dintre noi am putea găsi motive să spunem că lumea înconjurătoare nu se potriveşte visurilor noastre,că nu este făcută potrivit necesităţilor noastre fireşti, că orice dorinţă împlinită se împinge către una şi mai mare.
Ce vedem în asta altceva decât faptul că simţuri superioare stau parcă în faţa noastră, chemându-ne, făcându-ne cu degetul să le urmăm către năzuitul -- dincolo de dincolo. Şi mergem, mergem cu toate reţinerile noastre spre "...cea mai presantă dintre chestiuni", după cum spunea Albert Camus: " Sensul vieţii este cea mai presantă dintre chestiuni. "
Spiritual vorbind, în lumea aceasta, ştim că
răul este contaminant călău şi sfinţenia contaminată, victimă. În astfel de competiţie inegală, mulţi acceptă realitatea, renunţă, se resemnează şi devin victime. Ce-i de făcut însă? Ştim că în interiorul nostru nu există resurse pe măsură să contrapunem răului, binele. Totuşi, fiecare dintre noi putem percepe prin simţul extrasenzorial numit " credinţă " că putem schimba , în plan particular, aceste realităţi. Efortul nostru va trebui axat pe folosirea acestui simţ, care ne permite să detectăm miracolul ce ne înconjoară. În apropierea noastră, lumea se transfigurează căpătând alte dimensiuni. Simţurile normale devin neputincioase în faţa unor revelaţii de felul: " Am fost răstignit împreună cu Cristos şi trăiesc... " Galateni 2: 20
Peste lupta noastră cu păcatul, cu răul ce ne înconjoară atât de lesne, vine un izvor de viaţă ce vrea să acopere pierderile entropice datorate păcatului, anulând dezordinea distructivă ce ne stăpânea fiinţa. Această resursă infinită este Harul revărsat în noi pe baza primului principiu, nu al termodinamicii, ci al dinamicii cereşti:
" Prin har sunteţi mântuiţi, prin credinţă " Efeseni 2: 8 , astfel încât: " Oricine crede în El ( în Isus Cristos ), să nu piară ci să aibă viaţă veşnică. " Ioan 3: 15.
Harul mântuitor va exista în noi proporţional cu credinţa existentă şi pe măsura anulării entropice a păcatului, întrucât: " ..unde s-a înmulţit păcatul, acolo harul s-a înmulţit şi mai mult. " Romani 5: 20. Limitarea acestui Har şi nu mărirea lui este făcută de păcatul nostru. Creşterea harului pe măsura creşterii păcatului este un dat al harului, o calitate a îndurării lui Dumnezeu faţă de noi. Pavel pune în acest sens întrebarea: " Să păcătuim ca să se înmulţească Harul? " Romani 6:1, tocmai pentru a da şi răspunsul: " Nicidecum..." Romani 6: 2.
Fiecare din noi vom putea veni cu partea de credinţă de care dispunem, pentru a ne socoti:
" morţi faţă de păcat şi vii faţă de Dumnezeu " Romani 6: 11 . Fiind vii, vom trăi pe pământ ca nişte oameni ce trăiesc pentru veşnicie socotind cele pământeşti ca: " un gunoi " Filipeni 3: 8 .
Ceea ce ne rămâne de făcut în schimbul acestei renunţări este să aşteptăm: " fericita noastră nădejde şi arătarea slavei Marelui nostru Dumnezeu
şi Mântuitor Isus Cristos. " Tit 2: 13.
Aceasta este: chemarea noastră, menirea şi răspunsul nostru la tentaţiile vieţii. Şi aceasta cu atât mai mult cu cât ne vom autoconvinge că nu suntem din această lume şi nu suntem făcuţi pentru ea, după cum spune poetul cântării:

" Nu suntem aici statornici
O ţară avem şi ea e sus. "

N-ar fi bine să gândim în acest fel ?
Dumnezeu să ne convingă să o facem, rămânând mereu de partea Sa. Amin.

Cornel Stelian Popa.